ECHILIBRU= ARMONIE= SANATATE
Echilibrul psihic este reprezentat în mod individual, fiecare om căutând ceea ce are nevoie pentru a fi mai fericit sau mai puţin nefericit. Echilibrul psihic, interior, este perceput atunci când lumea nu mai este percepută ca fiind esenţial rea, agresivitatea este utilizată în mod constructiv, sexualitatea este asumată matur, sentimentul propriei valori şi identitatea de sine stabilă sunt adecvate modului personal de a fi, relaţiile cu ceilalţi pot fi empatice, realitatea este acceptată, capacitatea de a tolera frustrarea, de a controla propriile pulsiuni, de a ceda, de a accepta propriile slăbiciuni şi limite se dezvoltă adecvat, apărările devin mai flexibile şi mai mature şi sunt adecvate propriilor scopuri, capacitatea de a reflecta la cauzele şi semnificaţiile propriilor conflicte.
Dezechilibrul psihic este perceput şi trăit ca o suferinţă atunci când unul dintre elementele intrapsihice generează un conflict care invalidează persoana în relaţia cu sine, cu familia sau cu mediul socio-profesional. Acesta este STRESUL.
Cercetările moderne confirmă faptul că datorită stresului se tulbură în primul rând psihicul, boala secolului generată de suprasolicitare şi insatisfacţii pe diferite planuri (social, familiar, financiar, discordanţe religioase în cazul căsătoriilor realizate între membrii a doua religii diferite, etc). Stresul este o stare de tensiune, încordare şi disconfort. El apare atunci când nu suntem capabili să rezolvăm o dificultate, iar efortul depus ne dezorganizează viaţa.
Stresul psihic este un caz particular, înscris în sfera noţiunii de „stres general", fiind declanşat de anumiţi agenţi stresori: cei psihologici. Există două tipuri de stres psihic.
Stresul pozitiv (eustres) este cel provocat de evenimente pe care noi le consideram pozitive, plăcute.
Stresul negativ (distres), cel mai întâlnit, este provocat de situaţii pe care noi le consideram neplăcute şi de evenimente negative. Din nefericire, în cele mai multe cazuri, stresul pozitiv tinde să se transforme în stres negativ. Individul va căuta instinctiv repetarea situaţiei generatoare de plăcere, lucru nu întotdeauna la îndemână. Simpla repetare a evenimentului respectiv nu e suficientă, e nevoie de o schimbare de atitudine care, dacă nu se produce, va cauza tot suferinţă. Înţelepciunea populară a surprins de altfel acest fenomen în zicala „Tot ce-i mult, nu-i bun".
Este important FELUL in care ne raportam la situatiile cu care ne confruntam , ce invatam din ele si modul in care ne folosim de aceste experiente pentru a ne imbogatii continu constiinta si sufletul.
În categoria celor mai cunoscuţi agenţi stresori, specifici omului modern, se situează: frustrările de ordin profesional, de statut social; conflictele multiple cărora trebuie să le facem faţă (acestea interferând adeseori cu propriile noastre nevoi şi dorinţe); stările de suprasolicitare în plan motivaţional, afectiv sau cognitiv; anticiparea unor ameninţări sau chiar existenţa unora reale la adresa integrităţii noastre fizice şi psihice.
,,Agenţii stresori" sunt evenimente de viaţă sau circumstanţe capabile de a ne modifica, fie şi temporar, starea de echilibru psihic. Acestea generează un dezechilibru cu efecte vizibile în plan hormonal. Dacă în cazul distresului, organismul secretă predominant adrenalină şi cortizol, în eustresuri organismul produce o cantitate crescută de endorfine (substanţe înrudite cu morfina). Efectele pe termen lung sunt şi ele complet diferite. În cazul stresului negativ, secreţia crescută de cortizol poate duce la o epuizare precoce a sistemului imunitar („imunodepresie"), precum şi o predispoziţie crescută la boli cronice şi cancere, lucru întâlnit frecvent la oamenii care au avut o viaţă plină de necazuri.
În categoria celor mai cunoscuţi agenţi stresori, specifici omului modern, se situează: frustrările de ordin profesional, de statut social; conflictele multiple cărora trebuie să le facem faţă (acestea interferând adeseori cu propriile noastre nevoi şi dorinţe); stările de suprasolicitare în plan motivaţional, afectiv sau cognitiv; anticiparea unor ameninţări sau chiar existenţa unora reale la adresa integrităţii noastre fizice şi psihice.
,,Agenţii stresori" sunt evenimente de viaţă sau circumstanţe capabile de a ne modifica, fie şi temporar, starea de echilibru psihic. Acestea generează un dezechilibru cu efecte vizibile în plan hormonal. Dacă în cazul distresului, organismul secretă predominant adrenalină şi cortizol, în eustresuri organismul produce o cantitate crescută de endorfine (substanţe înrudite cu morfina). Efectele pe termen lung sunt şi ele complet diferite. În cazul stresului negativ, secreţia crescută de cortizol poate duce la o epuizare precoce a sistemului imunitar („imunodepresie"), precum şi o predispoziţie crescută la boli cronice şi cancere, lucru întâlnit frecvent la oamenii care au avut o viaţă plină de necazuri.
Stresul psihic cauzeaza boli fizice. Distresul (stresul psihic negativ) îşi difuzează unda de şoc în tot organismul. Acolo unde există un organ „fragil" îşi concentrează efectele nocive şi va produce îmbolnăvire. Stresul poate fi amplificat printr-o suprareacţie, numită de psihologi stres psihic secundar. De exemplu, cazurile de insolaţie, o senzaţie dureroasă sau o stare febrilă generează la individul afectat un disconfort somatic care induce un veritabil stres în plan psihic. De cele mai multe ori, acest stres este amplificat de către om, prin evaluarea consecinţelor posibile asupra sănătăţii (boala severă), dar şi ale aspiraţiilor sale imediate (trebuie să întrerupă plaja pentru câteva zile).
Distresul cumulează calităţile de factor de risc pentru sănătate, deoarece determină individul stresat să adopte conduite nocive: fumatul, alcoolul în exces, drogurile sau imprudenţa la volan. Hormonii eliberaţi în cursul distresului (catecolaminele şi cortizolul) pot favoriza bolile cardiovasculare şi cancerul. Un alt efect major al stresului este scăderea imunităţii generale, a rezistenţei organismului la infecţii. Dacă acum 50 de ani bolile cauzate de stres erau frecvente doar în rândul şefilor, acum atât managerii, cât şi angajaţii suferă de stres. Stresul cauzează o dereglare a sistemului imunitar. Persoanele sănătoase au în mod natural celule imunitare care sunt pregătite mereu să vindece infecţiile.
Stresul este asociat cu imunosupresie. Un număr de neuropeptide prezente în creier sunt implicate în sindromul de stres, în mecanismele de control ale homeostaziei imune. Glandele endocrine influenţează efectorii imunităţii. Factorii psihoemoţionali (starea depresivă) afectează funcţia imună a organismului. Există unele tipuri de personalitate mai predispuse la anumite afecţiuni. Astăzi, rolul factorilor psihici în declanşarea bolilor imunoalergice nu mai este contestat. Se cunoaşte etiologia psihogenă în astmul bronşic, urticaria colinergică şi angioedem. Stimulii psihici, inclusiv stresul psihic joacă un rol direct sau indirect în apariţia bolilor imunoalergice (descărcare suplimentară de histamină, leziuni urticariene, etc.). Sub efectul stresului psihic pot să apară tulburări vasomotorii (eritem, congestie bronşică) prin eliberare de histamina.
Stresul, stările emoţionale pot să influenţeze funcţiile sistemului imun prin intermediul sistemului nervos central şi endocrin. În prezent, reglarea nervoasă a proceselor imunologice este demonstrată, însă mecanismele fiziologice ale reacţiilor imune nu sunt încă complet elucidate. Factorii de mediu ar putea să fie implicaţi, în unele circumstanţe, în patogenia neoplasmului, rezistenţa la infecţii, în apariţia bolilor autoimune, care se asociază cu ineficienţa sistemului imun. S-a demonstrat că stresul cronic creşte receptivitatea la infecţii cu streptococ. Există numeroase dovezi în legătură cu participarea factorilor de personalitate, stresul, tulburările de adaptare şi apariţia neoplasmului, bolilor infecţioase şi autoimune (ex. lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoidă, boala Behcet, etc.). Mecanismele fiziologice nervoase şi biochimice, celulare şi umorale sunt în relaţie cu funcţiile sistemului imun (ex. efectul imunosupresiv al hormonilor adrenocorticosuprarenali ca răspuns la stres). S-a demonstrat că există o reglare hipotalamică a răspunsului imun. Emoţiile şi în special depresiile şi factorii sociali au legătură cu susceptibilitatea la bolile infecţioase. De multă vreme se cunoaşte că în etiologia bolilor infecţioase (ex. infecţia cu bacilul Koch) rezistenţa gazdei are un rol important. Factorii legaţi de personalitatea individului sunt legaţi de prezenţa şi rapiditatea evoluţiei neoplaziilor. S-a observat că femeile melancolice suferă mai frecvent de neoplazii. S-a observat că evoluţia neoplasmului este influenţată de tulburările psihice. Rezistenţa la neoplasm se pare că este de natură imunologică. Imunitatea celulară este responsabilă de rezistenţa la infecţii. Mutaţiile carcinogene pot fi induse de radiaţii, substanţe chimice, virusuri. În ceea ce priveşte efectele stresului asupra imunităţii tumorale, conceptul de balanţă imunologică este important. În cazul tumorilor induse de virusuri, s-a observat că există variaţii induse de stres asupra producerii de interferon care antagonizează infecţia virală. Stresul psihic produce variate disproteinemii (creşterea gamaglobulinelor, macroglobulinelor si anticorpilor imunoglobuline IgA şi IgM). S-a observat că stresul scade producerea de IgG (imunoglobuline ce apar în infecţiile cronice). Macrofagele, de asemenea, sunt afectate de stres. Studiile asupra cooperării intercelulare limfocit T-B au demonstrat acţiunea inhibitorie a stresului psihic asupra celulelor T CD8+, care “scapă de sub control”, celulele B transformându-se în plasmocite secretoare de imunoglobuline (Ig). Modificările titrului Ig în condiţii de stres se datorează consumului crescut în cadrul reacţiei catabolice generale ce urmează oricărei forme de stres.
Caracteristicile persoanelor aflate intr-o stare de stres acuta:
- sentiment constant de urgenţă, grabă;
- lipsa timpului pentru relaxare;
- tensiune în toate relaţiile, rezultând certuri, neînţelegeri, jigniri;
- mania “evadarii” (în camera personală, maşină, parc, etc.);
- senzaţia că timpul curge prea repede, copii cresc prea rapid, etc;
- dorinţa constantă de a avea o viaţă mai simplă şi mai liniştită;
- discuţii permanente cu cei din jur despre vremurile mai bune (care au trecut sau care vor veni);
- prea puţin timp dedicat propriei persoane sau cuplului;
- sentiment de vinovăţie determinat de ideea că nu au reuşit să facă tot ce ar fi putut pentru cei dragi.
Probabil ca mulţi se vor recunoaşte în această descriere. Dacă apar cel puţin 3 dintre caracteristicile de mai sus, este timpul să vă gândiţi serios la o modalitate de a reduce stresul.
Agenţii stresori sunt greu de evitat. Se consideră că dobândirea sănătăţii şi combaterea stresului se pot face numai prin creşterea autocontrolului şi a încrederii în propriile forţe. Pentru atingerea acestui scop sunt necesare câteva condiţii:
- sesizarea intrării în situaţia de stres şi cercetarea cauzelor acesteia;
- respingerea tentaţiei de combatere a tensiunii psihice cu ajutorul relaxantelor tradiţionale şi iluzorii (alcool, ţigări, sedative, etc.);
- aplicarea de exerciţii de relaxare şi de control al emoţiilor negative.
Cunoasterea este lipsita de forta daca nu este insotita de intelepciune si iubire.
