miercuri, 12 octombrie 2011

Detoxifierea ficatului


Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului. Ficatul unui adult cantareste aproximativ 2-2,5 kilograme. Stiati ca ficatul poate functiona chiar si atunci cand chiar si 90% dintre celulele lui sunt afectate? Imaginati-va ca ficatul se poate regenera in cateva saptamani, chiar si daca o parte din el a fost extirpata printr-o interventie chirurgicala.
Activitatea ficatului este tulburata pe fondul alimentatiei dezechilibrate, al lipsei de activitate fizica,sau excesul, suprasolicitarea fizica si psihica fac ca un exces de toxine din sange sporeaste  oboseala ficatului. Astfel, ficatul se congestioneaza, iar sangele nepurificat ajunge in circulatia generala pe cai colaterale.
Cu toate acestea, ficatul poate fi afectat de toxine puternice, asa cum sunt alcoolul si medicamentele, sau de virusurile hepatitice B si C. Alimentatia nesanatoasa, stilul de viata dezechilibrat sunt de asemenea factori care nu fac bine sanatatii ficatului. Alimentatia excesiva, mesele neregulate, odihna insuficienta  determina ficatul sa isi faca rezerve din grasimi, care se depoziteaza in ficat si duc la aparitia ficatului gras. Plante precum :papadie, flori de trifoi rosu, radacina de ghintura albastra, radacina de lemn-dulce, fructe de armurariu( silimarina din semintele de armurariu creste capacitatea organismului uman, in special a ficatului, de a se apara de infectii ), anghinarea, etc
Fructe: pepene galben,citrice,kiwi, papaya,pepene verde , struguri negri.
Legume: anghinarea,sfecla rosie, ardei, varza de Bruxelles, brocoli, varza rosie, morcovii, conopida,varza, dovleceii, spanacul, cartofi dulci, fasolea, rosiile, semintele. Ficatul  este cel care are grija de detoxifierea si curatarea intregului sistem nu doar a toxinelor de mediu ci si a deseurilor metabolice. El este, de asemenea, un organ digestiv important – tot ce este ingerat trebuie sa fie prelucrat de ficat inainte de a fi “trimis” prin organism. Sanatatea intregului organism este  influentata de sanatatea si bunastarea ficatului.
Ficatul indeplineste mai multe functii decat orice alt organ al organismului. In medicina chineza, ficatul este considerat a fi responsabil cu fluxul de chi sau de energie in intregul organism.
Ficatul este cel care are grija de detoxifierea si curatarea intregului sistem nu doar a toxinelor de mediu ci si a deseurilor metabolice. El este, de asemenea, un organ digestiv important – tot ce este ingerat trebuie sa fie prelucrat de ficat inainte de a fi “trimis” prin organism. Sanatatea intregului organism este  influentata de sanatatea si bunastarea ficatului.
Si organele noastre de reproducere sunt dependente de sanatatea ficatului pentru  vitalitatea si sanatatea lor. Ficatul este responsabil in mod direct de secretia enzimelor si proteinelor ce influenteaza secretia hormonala. In acelasi timp, ficatul ajuta la reglarea activitatii hormonale.  Cand o femeie nu raspunde bine la un tratament naturist pe baza de plante tonice pentru uter sau tonice feminine, tratamentul pe baza de plante medicinale ar trebui sa se axeze pe ficat. Am vazut multe cazuri de probleme ginecologice care  au raspuns la plante tonice pentru ficat. De asemenea este interesant de subliniat ca multe dintre plantele indicate pentru aparatul reproducator, sunt indicate de asemenea si pentru ficat.  Atunci cand un tratament pentru probleme ginecologice si de fertilitate include si ingrijirea ficatului, vindecarea este  mai rapida si mai aprofundata.
Ficatul depoziteaza toate toxinele, chimicalele si medicamentele care sunt asimilate de organism. Aceste toxine de obicei raman in ficat pentru perioade indelungate de timp, pana ce ficatul reuseste sa le descompuna. Daca toxicitatea ficatului devine prea mare, functiile ficatului sunt impiedicate sa lucreze in mod corespunzator. Acest fapt incetineste secretia de bila in vezica biliara, care se va cristaliza si astfel se vor forma calculii biliari.

Tehnici de detoxifiere a ficatului si a vezicii biliare
Cand facem o detoxifiere a ficatului si a vezicii biliare, masajul acestora ar trebui introdus in rutina zilnica. Incepe cu unauto-masaj abdominal si pe urma, inainte de ultimele 2 etape ale masajului abdominal, incepe sa iti masezi zona ficatului (in partea dreapta sus a abdomenului, sub coaste).  Masajul va ajuta la curatarea ficatului si a vezicii biliare prin imbunatatirea circulatiei sanguine.  Maseaza cu blandete cu ajutorul degetelor in sensul acelor ceasornice. Incepe cu cercuri mari si incetul cu incetul micsoreaza cercurile cat mai mult, pana ajungi la marimea unui punct pe care il poti acoperi cu pernuta unui singur deget. Cand gasesti puncte sensibile, continua masajul pana ce sensibilitatea se amelioreaza. Pentru masajul vezicii biliare, aceasta trebuie intai localizata (vezi foto). Dupa ce ai localizat-o incepe sa “storci” zona cu ajutorul degetului mare dinspre coasta spre buric. Continua aceasta miscare pana ce sensibilitatea incepe sa se amelioreze. Reintoarce-te la masarea zonei prin miscari circulare.  Cand esti pregatita sa termini cu masajul ficatului si a vezici biliare, incepe sa maresti miscarile circulare si continua cu ultimile etape ale masajului abdominal. Daca nu ai timp sa faci intregul masaj abdominal, atunci poti face doar masajul ficatului si al vezicii biliare.
De asemenea, compresele cu ulei de ricin sunt foarte eficiente in detoxifierea ficatului. Dar, atunci cand folosesti aceste comprese,  trebuie sa mentii compresa calduta si nu fierbinte. Ficatului nu ii place si nu ii face bine sa fie supra-incalzit.  Poti sa pui o compresa pentru minimum 30 de minute si dupa sa continui cu masajul ficatului.
Plantele medicinale care ajuta in detoxifierea ficatului si a vezicii biliare:
Cand incepi cu detoxifierea ficatului si a vezicii biliare, bea in fiecare dimineata pe stomacul gol, un pahar de apa calduta in care adaugi sucul proaspat de la o jumatate de lamaie (sau chiar o lamaie intreaga) si o lingura de ulei de masline extravirgin. Acest remediu este benefic nu numai in curele de detoxifiere ci poate fi folosit zilnic. Sucul de lamaie curata ficatul si imbunatateste circulatia sangelui, iar uleiul de masline curata vezica biliara si ajuta la tonifierea ei. De asemenea, sucul de lamaie  “topeste” grasimile din sange si celulita (o pata de grasime de pe haine poate fi curatata cu sucul unei lamai .
Radacina de ghimbir (Zingiber officinale) ajuta la scaderea colesterolului, imbunatateste circulatia sanguina in aparatul digestiv, linisteste greturile si varsaturile. Ajuta la eliminarea mucusului din aparatul digestiv si ajuta in caz de constipatia produsa de oboseala (scaunele sunt moi dar nu exista putere de eliminare).  Este indicata mai ales in cazul in care exista o sensibilitate crescuta la frig si la umiditate. Pentru aceste persoane, ghimbirul va face parte in mod obligatoriu din  cura de detoxifiere. Nu este indicat in caz de pietre biliare, in caz de ulcer si gastrita, in caz de folosire a medicamentelor pentru anticoagularea sangelui si inainte de operatii.
Brusture (Arctium lappa) este una din plantele cele mai importante pentru detoxifierea si sanatatea ficatului.  Este cunoscuta pentru eficienta in curatarea sangelui si detoxifierea intregului organism. Stimuleaza in mod eficient digestia, ficatul si pancreasul, deoarece radacina, semintele si frunzele contin constituienti amari care stimuleaza aceste organe. Aceasta planta este folosita pentru a consolida un sistem digestiv slabit, pentru a ameliora gazele intestinale si flatulenta. Brusturele, de asemenea, are o actiune usor laxativa, si este folosit pentru tratamentul de distensie abdominala (abdomen umflat), precum si a indigestiei de lunga durata, chiar si cronica.  Brusturele  este aproape obligatoriu folosit in detoxifierea ficatului. Daca iei medicamente pentru scaderea zaharului si echilibrarea insulinei, atunci trebuie sa fii atenta cu aceasta planta, deoarece influenteaza pancreasul – organ responsabil cu glicemia si insulina.  In acest caz, vorbeste cu doctorul tau, pentru a scadea (sau elimina) aceasta medicamentatie pe perioada folosirii brusturului.
Armuraiul sau ciulinul laptelui (Silybum marianum)  contine un ingredient numit silimarina, ingredient ce protejeaza ficatul de prin inhibarea substantelor daunatoare ce provoaca deteriorarea celulelor hepatice. De asemenea, silimarina stimuleaza regenerarea celulelor hepatice, ajutand astfel la regenerarea ficatului afectat.  Aceasta este una dintre cele mai studiate (cercetate) plante – au fost facute peste o suta de studii care au demonstrat ca armuraiul proprietatile de protectia si regenerare a ficatului.  Astfel, armuraiul poate fi o alegere excelenta in cura de detoxifiere a ficatului. Armuraiul s-a dovedit a fi eficient in caz de hepatita, ciroza, deteriorarea ficatului, colestaza (stagnarea bilei), ficat gras si/sau marit, colesterol.
De asemenea, armuraiul are rolul de a “inmuia” mucoasele, ajuntand astfel in caz de calculi biliari si de inflamatii biliare.
Un alt ingredient gasit in armurai este silibina, ingredient ce protejeaza celulele hepatice, imbunatatind astfel sinteza de proteine in ficat si reducand riscul de cancer.
Silimarina nu este solubila in apa, de aceea este indicata folosirea acestei plante ca tinctura sau extracte ce contin cu aproximatie 140 mg de silimarina. Se ia de trei ori pe zi.
Radacina de papadie (Taraxacum officinale) este si ea una din plantele preferate de ficat. Deja am scris despre efectele benefice ale frunzelor de papadie in detoxifierea aparatului urinar, dar si radacinile au efecte minunate in detoxifierea ficatului. Ea ajuta la curatarea blocajelor si stimuleaza ficatul sa elimine toxinele.  Stimuleaza secretia de bila si este eficienta in regenerarea ficatului in caz de icter, ficat marit, hepatita si indigestie.
Radacina de papadie (sau chiar intreaga planta)  este laxativa si anti-inflamatorie. Stimuleaza vezica biliara, reducand riscul de calculi biliari. De asemenea, reduce simptomele artritei si a reumatismului.
Radacina de papadie poate fi folosita in capsule, ca decoct sau ca tinctura. Se ia de trei ori pe zi.
Galbenele (Calendula officinalis)  are efect de detoxifiere a ficatului, a sangelui si a uterului. Este folosita mai ales pentru efectele anti-inflamatorii. Este indicata mai ales in cazul in care exista sensibilitate marita la caldura (si simptome calde cum ar fi bufeuri, transpiratie excesiva, fata si extremitatile rosii, etc ) si cand simptomele se manifeste la nivelul pielei (eczeme, acne etc). Se poate lua atat ca tinctura cat si ca infuzie sau in combinatie.
Sucul de ridiche neagra este indicat in caz de calculi biliari (poate fi inlocuita cu ridichea rosie). Se stoarc ridichile la storcatorul de fructe si legume si se amesteca cu miere de albine naturala si neincalzita (mierea de albine neincalzita se cristalizeaza usor, cea incalzita este mai lichida si foarte lucioasa). Proportia este de o cana de suc si un sfert pana la o jumatate de cana de miere de albina. Se iau cate 5 linguri de trei ori pe zi cu jumatate de ora inainte de masa.
Ficatul sintetizeaza peste 2.500 de substante cunoscute si, probabil, vreo 25.000 de substante necunoscute. Elimina deseurile din sange. Secreta bila, un lichid vascos care joaca un rol important in digestia alimentelor. Metabolizeaza proteinele si glucidele. Stocheaza si metabolizeaza grasimile si produce colesterolul. Ca urmare trebuie sa intelegem ca si ficatul oboseste. Atunci cand ficatul este obosit, are nevoie de alimente care sa ii stimuleze capacitatea de detoxifiere si autoregenerare.
ficatul-1
Ficatul transforma toate substantele care patrund in corpul nostru pentru a hrani celulele. Ficatul neutralizeaza atat deseurile rezultate din activitatea celulara sau musculara, cat si alcoolul, medicamentele. Daca ficatul este obosit, el lasa sa treaca in sange substante netransformate, toxine si bacterii nocive, care intoxica organismul.
Ficatul depoziteaza cantitati mari de sange, minerale si vitamine. El are rolul de a descompune carbohidrantii in zaharuri simple si este responsabil cu producerea de proteine,  de amino acizi, de grasimi si anticorpi.  De asemenea produce sarurile biliare, care vor fi distribuite de vezica biliara in intestinul subtire, pentru a-l ajuta sa absoarba grasimile din alimentele consumate.
Stiati caCand ficatul functioneaza normal, sangele ajunge aici cu un debit de 1 litru pe minut. Debitul scade daca circulatia sangelui se reduce pe fondul lipsei de activitate fizica sau din cauza ingrosarii sangelui pe fondul acumularii de deseuri. Presiunea cu care sangele ajunge la ficat nu mai este suficienta pentru ca filtrarea sa aiba loc corect. Ficatul se congestioneaza, iar sangele nepurificat ajunge in circulatia generala pe cai colaterale.
Greturi, balonari, constipatie, tulburari digestive, colon iritabil, acnee, mancarimi ale pielii? Toate acestea pe langa o stare de epuizare, deprimare, irascibilitate continua? Este foarte posibil ca aceste simptome sa fie date de un ficat obosit. De aceea, luati masuri pana nu este foarte tarziu! Cresteti aportul de fibre alimentare si reduceti consumul de grasimi! Aceasta este principala masura recomandata pentru a lasa ficatul sa se odihneasca.
Ce face ficatul pentru detoxifierea sangelui:
  • omoara microbii si virusurile si neutralizeaza toxinele acestora;
  • inactiveaza si elimina substantele toxice pe care le-am ingerat: aditivi alimentari, vitamine sintetice, minerale periculoase, medicamente;
  • extrage din sange deseurile si reziduurile rezultate din metabolismele celulare: celule moarte, minerale uzate, deseuri rezultand din arderi, colesterol;
  • elimina deseurile provenite din fermentatii si putrefactii intestinale.                                                                                                Starea de bine a organismului depinde si de sanatatea ficatului si a secretiei biliare. Rolul glandei hepatice si al bilei consta in asigurarea unei digestii corespunzatoare si a epurarii toxinelor din organism.Zilnic, ficatul produce aproximativ un litru de bila (ea contine 95% apa si o gama mare de substante chimice − saruri minerale, colesterol, pigmenti biliari). Este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, din vezica biliara ea ajungand in duoden, prin canalul coledoc, unde are rol de digestie a grasimilor din alimente.
    Stiati caFicatul are o foarte mare capacitate de regenerare. El poate ramane functional chiar si atunci cand 80%-90% dintre celulele sale sunt afectate. Atunci cand o parte din ficat a fost rezecata chirurgical, el se poate regenera complet in cateva saptamani.
    Cand nu mancam, bila se acumuleaza in vezica biliara. In timpul mesei, hrana bogata in grasimi ajunge la nivelul duodenului, colecistokinina (peptida care provoaca senzatia de satietate) este eliberata in circulatie, determinand contractia vezicii biliare si eliberarea ei in tractul gastro-intestinal. Sarurile minerale din bila descompun grasimile si astfel enzimele digestive isi pot exercita actiunea.
    • Respectarea orarului de masa. Incercati sa va stabiliti programul in asa fel incat sa aveti timp pentru a va aseza la masa si a manca incet. Mestecati cu atentie alimentele, pentru ca digestia incepe inca din cavitatea bucala. In acest fel este usurata foarte mult activitatea ficatului, dar si a stomacului.
    • Evitarea abuzului de alcool si de medicamente;
    • Mentinerea greutatii in limite normale. Kilogramele in plus pot determina acumularea de grasimi in ficat, aparitia ficatului gras, care poate merge pana la hepatita. Pentru mentinerea greutatii puteti folosi de asemenea ColonHelp. Fibrele din ColonHelp intervin in asimilarea grasimilor, iar o cura de 1-3 luni cu produsul nostru contribuie la scaderea in greutate.
    • Mersul pe jos si exercitiile fizice ajuta la mentinerea sanatatii ficatului.
    • Odihniti-va suficient, minimum 7 ore pe noapte.

luni, 3 octombrie 2011

Ierarhia trebuintelor (necesitatilor ) umane


Nevoile noastre interioare sunt descrise ca o stare de insatisfacţie (frustrare = lipsă de reciprocitate) resimţită atunci când lipseşte un anumit obiect util pentru viaţa materială sau spirituală. Aceste nevoi pot fi primare - precum nevoia de hrană, odihnă sau de adăpost, sau superioare - precum nevoia de a explora, de a crea, de a domina.
Teoria care vede necesităţile omeneşti ordonate într-o piramidă, dezvoltată de A. Maslow destul de recent, a câştigat o impresionantă popularitate. În cartea sa "Motivaţie şi personalitate", acest psiholog american arată că oamenii încearcă să-şi satisfacă necesităţile fundamentale urcând treptele unei piramide: de îndată ce nivelul actual al necesităţilor este obţinut, ele fiind satisfăcute, se constată că individul simte alte nevoi interne, lucru care îl determină să abordeze următorul pas, pe o treaptă superioară, tot mai apropiată de esenţa fiinţei umane.

Ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la baza piramidei

Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost aşezate la baza piramidei trebuinţelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă şi specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât şi animalelor. Ele includ necesităţile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului.
Odată ce individul îşi satisface acest nivel de necesităţi, se poate concentra pe nevoile de siguranţă. Acestea au de a face cu stabilitatea şi consistenţa într-o lume relativ haotică. Ele ţin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranţă motivează unii indivizi sa devină religioşi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranţă printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranţă sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia , de iubire şi apartenenţă. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunţată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiraţie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun. In eseul The Farther Reaches of Human Nature, Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră adesea într-o stare de transcendenţă, în care devin conştienţi nu doar de potenţialul lor personal, ci şi de întreg potenţialul speciei umane. Deşi aceşti indivizi trăiesc adesea o bucurie extatică, simt totodată şi o tristeţe cosmică.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele mai sunt numite de "creştere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaşte, de a înţelege şi de a explora) şi pe cele estetice (pentru frumuseţe, ordine, simetrie) . Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viaţă nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranţă nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulţi care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcţia auto-actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educaţie deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viaţă într-o persoană cu o abordare pozitivă. Maslow e de părere că educatorii ar trebui sa fie răspunzători de potenţialul pe care îl are un individ pentru a ajunge la auto-actualizare în felul său.
Clasificarea nevoilor umane caracterizate de psihologul Maslow sunt următoarele, începând de la baza piramidei şi terminându-se în vârf:

1. NEVOI FIZIOLOGICE. Sunt indispensabile pentru a supravieţui: a mânca, a bea, a dormi, a se proteja de frig şi de căldură. Ele reprezintă cele mai PUTERNICE , cele mai importante nevoi ale omului. Satisfacerea lor este necesară pentru a rămâne în viaţă. 

2. NEVOIA DE SIGURANŢA. Orice fiinţă omenească are nevoie să se simtă protejată în faţa oricărei ameninţări a vieţii. Dacă trăieşte într-o ţară care se află în război, de exemplu, se presupune că această necesitate nu este acoperită. Odată ce nevoile fiziologice sunt satisfăcute, intervine nevoia şi dorinţa de a satisface nevoile de siguranţă. Cu toţii avem nevoie de securitatea casei si familiei, mai ales atunci când vine vorba de copii.

3. NEVOIA DE DRAGOSTE Şl APARTENENŢĂ. O dată acoperite necesităţile de bază, aceasta este cea mai importantă. Nimeni nu poate să se realizeze ca persoană fără a fi dorit şi acceptat de către celelalte fiinţe omeneşti. Aici sunt incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup, sau de implicare într-o relaţie intima non-sexuală. Relaţia cu celelalte persoane la un nivel afectiv profund este forma obişnuită de a satisface această necesitate. De exemplu, familia, tovarăşul de viaţă sau prietenul. Lipsa de dragoste şi apartenenţă poate să dea ocazie la importante dezechilibre mintale.

4. NEVOIA DE AUTORESPECT. Fiecare fiinţă umană are nevoie să se respecte pe ea însăşi şi să aibă o concepţie potrivită despre propria sa persoană. Este vorba aici de recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. Un nivel de autoestimare dezechilibrat (cum ar fi subestimarea, de exemplu, a gândi că toată lumea îmi este superioară) are ca rezultat un randament scăzut şi, în consecinţă, deteriorarea comportamentului.

5. NEVOIA DE AUTOREALIZARE. Potrivit lui Abraham Maslow, o persoană din zece simte intens această nevoie.
Psihologul afirma că oamenii care au totul pot mari potenţialul lor. Ei pot căuta cunoştinţe, linişte, experienţe estetice, împlinire de sine. Cea mai mare parte se concentrează în jurul nevoilor care pot fi prevăzute. Autorealizarea include obiective mai înalte şi mai abstracte (de exemplu: dreptate, perfecţiune, bunătate, adevăr, hotărâri individuale), care sunt tot mai fragile, ca şi vârful piramidei.

Timiditatea

Timiditatea este o problema psihologica cu care toti ne intalnim la un moment dat. Este normal sa fii timid cand esti copil sau adolescent pus in fata unor situatii noi. Intrebarea este cand devine timiditatea anormala?Timiditatea este o traire emotionala.
De aici vine si etimologia cuvantului: timeios=traire emotionala, emotie.
Ei bine, timiditatea nu se mai incadreaza in normal atunci cand persoana respectiva manifesta o frica de a interrelationa cu cei din jur. Timizii au o stima de sine redusa, se gandesc mereu ca daca vor face acel pas s-ar putea sa esueze. Le este teama sa deschida o discutie pentru ca se gandesc la respingere, nu le place sa fie in centrul atentiei sau inconjurati de prea multi oameni, aceasta le creeaza o senzatie de disconfort si de nervozitate. Au o critica de sine acerba si de multe ori tind sa fie perfectionisti. Manifesta teama de a fi judecati de altii.

Cauzele timiditatii isi au originea de cele mai multe ori in copilarie. Cele mai importante sunt:

- Cauzele genetice: mostenirea genetica pare sa fie o cauza importanta a timiditatii. Nu s-a descoperit o gena care sa determine acest comportament, dar s-a observat ca din parinti timizi se formeaza tot copii timizi. 

- Factorii de mediu. Crestera copiilor este foarte importanta, in aceasta perioada a copilariei formandu-se comportamentul lor de adult. Astfel ca acei copii cu diverse afectiuni care ii izoleaza de restul copiilor sau ii determina pe ceilalti sa faca glume proaste pe seama lor, experientele traumatizante sau o o educatie fie prea severa fie deficitara ii determina pe acesti copii sa fie timizi. - Lipsa stimei de sine, esecuri repetate sau un esec major din viata unei persoane poate declansa acest tip de comportament.Omul  timid este un om reactiv emotional.

Natura personalitatii lui este in asa fel alcatuita, incat reactioneaza in primul rand emotional. Aceasta reactie emotionala este la timid prevalenta, ocupa intreg campul constiintei si il introduce intr-o transa pe criterii emotionale atunci cand se confrunta cu un eveniment sau cu o persoana chiar. Din aceasta transa va iesi atunci cand persoana respectiva se va fi dus mai incolo, va fi disparut in ceata. Astfel timidul isi va da seama ca a pierdut o ocazie importanta. Prezentul este ocupat asadar pentru omul timid de un fel de transa. Acest lucru ar trebui rezolvat. Este vorba insa de natura omului timid. Si ceea ce este natural se iveste ori de cate ori este nevoie: instinctele, reactiile, reflexele noastre sunt atat de bine calculate, generate genetic incat nu putem sa renuntam la ele oricat am vrea.


Mecanismul constientizarii vegetativului, a afectului: fiecarui om ii este dat sa reactioneze emotional la ceea ce este in jur. Daca acest om isi da seama ca inima lui bate mai repede, a transpirat putin, ca i s-au racit mainile, ca ii tremura degetele, ca roseste ca simte un fior pe sira spinarii, acest lucru va fi invatat repede pe dinafara si va fi primul care apare. Deci in intalnirea ta cu un concurent vei simti in primul rand acest element vegetativ: bataia inimii, roseata care se profileaza in obraji si de aici incolo nu vei putea face nimic tot ce faci este sa te preocupi de aceasta reactie vegetativa pe care o ai. Nu degeaba teoriile recente despre reactiile vegetative spun ca omul are intai un raspuns vegetativ la lucrurile din jur si constientizarea acestor evenimente si reactii vegetative ii va face sa aiba emotia in sine. Inconstient omul se pregateste pentru raspunsul la evenimente. Raspunsul fata de un pericol fata de confruntarea cu un necunoscut este prompt este instinctiv. Daca ajungi sa simti acest raspuns vegetativ, nu mai ai cum sa folosesti functia mai noua a scoartei cerebrale, aceea de a relationa, de a face ratiuni. Nu mai poti judeca pentru simplul fapt ca ai constientizat reactiile tale vegetative.

Timiditatea are ca efect final singuratatea, desi persoana respectiva nu si-o doreste. Acest fapt accentueaza si mai mult izolarea si suferinzii pot ajunge sa consume alcool, droguri etc.
Din pacate timiditatea nu se opreste doar la incapacitatea sau mai bine zis teama de a comunica. Consecintele ei se reflecta si in planul intim al persoanelor timide. Ele nu isi pot face o relatie, iar mai departe pot sa apara disfunctiile sexuale, care, la randul lor, vor determina boli somatice si psihice mai grave, pana la nevroze sau psihoze.
Timiditatea poate fi diminuata foarte mult si chiar vindecata prin psihoterapie. In sedintele de psihoterapie, clientul va intelege foarte bine de unde ii vine aceasta timiditate, cum funcioneaza in mintea si in corpul sau, dar si ce trebuie sa faca, astfel incat aceasta sa scada din ce in ce mai mult, pana chiar la disparitie.Se considera ca Timiditatea  se datoreaza diversilor factori cum ar fi:  
-nesiguranta de sine,
 -complexele de inferioritate (care pot fi impuse prin autoritarism educativ),
 -dificultati de comunicare si exprimare,
 -reticente dictate de atitudini hiperexigente, de minimalizare a propriului Eu, de insecuritate, etc. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit al fiecarei culturi de a atribui LAUDA si PEDEAPSA copiilor (se pare ca israelienii sunt cei mai putin timizi dintre nationalitati). 
 Este acea lipsa de curaj pe care o manifestam in public si in relatiile cu ceilalti. Practic, ne este rusine sa vorbim, sa ne spunem parerea, sa abordam pe cineva.

Timiditatea este o trasatura caracteristica temperamentului melancolic care se caracterizeaza prin tendinte spre meditatie si visare, spre poezie, arta si nostalgie, spre introversie si reflexie, adancime si intensitate in gandire. Nimic rau, insa cand aceasta stare devine un mod de a fi si poate chiar o piedica in a ne afirma sau exprima, atunci trebuie tras un semnal de alarma. Dar sa nu ne indepartam de la subiect si sa facem cunostinta cu portretul unei persoane timide

Aparent blanda si calma, ea traieste de fapt intr-o continua stare de tulburare, teama si iritare; este o persoana complexata, excesiv de sovaielnica, care permanent isi analizeaza partile negative si o preocupa peste masura parerea celorlati despre ea. La o petrecere, de exemplu, in timp ce unii fac cunostinte cu ceilalti, danseaza, se implica in actiune, persoana timida isi analizeaza modalitatile de control al impresiei publice pe care o genereaza (daca stau in coltul cel mai indepartat al camerei si pretind ca examinez tabloul de pe perete, toti vor crede ca sunt interesat de arta si nu va fi nevoie sa vorbesc cu nimeni) asta bineanteles in cazul in care a acceptat sa mearga la petrecerea respectiva. In tot acest timp, inima bate mai repede, pulsul creste, stomacul este incordat - semnale ale suferintei si nefericirii autentice. Refractar lumii exterioare, timidul este un adept al solitudinii (traieste mai mult intr-un univers personal, special creat de el, un fel de lume a lui interioara); este usor impresionabil, este tacut, calm, capabil de sentimente intense insa ascunse sub masca indiferentei. 
Apar si probleme de natura cognitiva: incapacitate de a gandi clar in prezenta altora, tinzand sa se blocheze in conversatii (ei pot parea din aceasta cauza dezinteresati sau nepoliticosi creind false impresii cand de fapt ei sunt nervosi si speriati). Exista desigur si consecinte in plan afectiv - desi capabili de sentimente intense si foarte afectuosi, nu-si pot exprima cu usurinta sentimentele de teama de a nu fi respinsi, motiv care le-ar creea o mare suferinta. 
In formele ceva mai acute ale timiditatii ni se poate intampla sa ne balbaim, sa ne blocam, sa ne inrosim si sa ne apuce tremuratul. Chiar daca aceste simptome nu par foarte grave din punct de vedere al psihopatologiei, ele ne pot influenta viata intr-o masura semnificativa. Cui nu i s-a intamplat sa aiba emotii foarte mari la un examen, intr-o discutie cu cineva important, la o prima intalnire cu o persoana pe care o place sau chiar in relatiile de zi cu zi de la serviciu sau scoala? Foarte multi oameni nu isi pot demonstra abilitatile si valoarea din cauza unor emotii mult prea puternice, acesta fiind unul dintre cele mai importante pierderi pe care timiditatea ni le aduce.

Excesiv de egocentrici, ei sunt continuu preocupati de fiecare aspect al infatisarii si comportamentului lor. Timidul traieste sub presiunea a doua temeri: teama de a nu fi in atentia cuiva si teama de a fi considerat nesemnificativ/neimportant de ceilalti. 
T provoaca suferinta, neplacere sau discomfort celui in cauza. Insa, trebuie stiut ca, nu intotdeauna ea a fost sursa pentru cele de mai sus. A fi timid sau "inhibat" serveste unei functii protectoare, intrucat naste precautie; fara indoiala, timiditatea l-a scos pe Homo Sapiens din cateva situatii "incordate" de-a lungul timpului. Practic, initial T a servit ca arma protectoare pentru Eul fizic. Doar dupa ce s-a acomodat total cu un nou mediu, un animal se simte in siguranta, se comporta natural, relaxat si exploreaza imprejurimile. 

Fiecare om dispune de o doza de inhibitie sociala, pentru ca fiecare se gandeste dinainte la ceea ce urmeaza sa faca sau sa spuna, ca si la consecintele ce deriva din actiunile sale. Asadar, o mica doza de T este benefica pentru orice om; prea multa insa, nu foloseste nimanui. 

S-a constatat in urma unor studii ca un procent de 15-20% dintre oamenii timizi pot fi caracterizati ca fiind personae stanjenite. Acestea folosesc orice scuza pentru a evita evenimentele sociale. Daca imprejurarile fac ca ei sa se afle in mijlocul unor evenimente/conversatii, ei nu vor reusi sa aiba contacte vizuale cu ceilalti, sa raspunda la intrebari fara sa se balbaie. De altfel, ei si zambesc destul de rar. De asemenea, ei sunt usor de scos din grup, deoarece timiditatea lor este exprimata comportamental (si dupa cum stim acest lucru starneste ironia celor din jur, poate chiar batjocora). 

Celalalt procent cuprinde timizii in taina, pe ascuns. Chiar daca timiditatea acestor persone nu este vizibila la nivel comportamental, ea este simtita subiectiv si face "ravagii" in plan personal. Aceste persone isi simt propria T in ritmul inimii si in transpiratia abundenta. In timp ce par sigure in conversatie, de fapt sunt implicate intr-un dialog interiorizat al dezaprobarii de sine. 

Mai exista o alta categorie de timizi, mai exteriorizati, care sunt persone reci, calme, dar al caror interior este bulversat de temeri si stres; acestia au invatat sa se comporte indraznet, insa nu reusesc asta decat intr-un mediu controlat. 

Ceea ce-i uneste pe timizii de toate categoriile este acuta lor constiinta de sine. Ei isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persone si asupra slabiciunilor lor, incat le ramane prea putin timp sa priveasca in jur. 

Fenicul – Foeniculum vulgare Mill. (fam. Umbelliferae)

Se mai numeste si finic, molura sau fincen, si este frecvent utilizat drept condiment si planta medicinala, mai ales in Banat si in sudul Transilvaniei. In medicina populara romaneasca, decoctul semintelor se dadea copiilor mici pentru "matrice" (afectiuni abdominale). Fiertura de seminte de fenicul se lua pentru a spori secretia laptelui la femei si pentru a usura durerile abdominale in perioada "randurilor rosii" (menstre). La origini, este o planta mediteraneana, adusa la noi si cultivata inca din vremea dacilor (a fost adusa din Grecia sau, dupa alte surse, chiar din Egiptul antic). Semintele de fenicul au o aroma dulce, un efect de stimulare a digestiei si a metabolismului bland, fiind probabil planta condimentara cel mai bine tolerata de organism. Poate fi administrata si bolnavilor de gastrita, cu colonul iritabil sau care sufera de cancer localizat pe tubul digestiv.
Partile folosite: frunzele si semintele
Fenicul, “prietenul stomacului”, este folosit in bucatarie si in medicina, din vremuri imemoriale. Este cunoscut efectul sau calmant asupra mucoaselor si eficacitatea contra ragaielilor si a gazelor. Vechile retete il recomanda totodata, pentru ca favorizeaza digestia pestelui, a fasolei a mazarii, a branzeturilor si a verzei.
Feniculul, plantă de grădină foarte cunoscută, este, de asemenea, considerat ca un ajutor pentru pierderea în greutate şi ca un fortifiant al ochilor. În 1657, William Coles scria: „Seminţele, frunzele şi rădăcina de fenicul de grădină sunt mult folosite la băuturi şi fierturi, de către cei care s-au îngrăşat, pentru a-şi remedia aspectul greoi şi pentru a deveni din nou mai slabi şi mai supli.” John Evelyn menţionează că femeile de la ţară fac din el fierturi şi ceaiuri pentru slăbit.
Feniculul este un membru al aceleiaşi familii din care face parte şi pătrunjelul şi este bogat în vitamina A.
Se crede că grecii ştiau bine proprietăţile acestei plante care ajută la slăbit, de vreme ce o numeau „marathon”, derivat din „mariano”, care înseamnă „ a slăbi”.
In Italia folosirea unei specii dulci(Foeniculum dulce), numita “finocchio”,se cunoaste de pe vremea romanilor: gladiatorii il amestecau in hrana , afirmand despre el ca le dadea putere. Si astazi, persoanele de origine italiana sunt cele care cunosc  cel mai bine feniculul, iar in Italia si sud estul Frantei este cel mai des folosit. Se afirma ca alimentele greu de digerat, ca pestele gras, nu pricinuiesc nici un necaz, daca sunt servite cu un sos de fenicul.
Fenicul imbunatateste gustul bucatelor siusureaza digestia”.
Sosul de fenicul. Tocati frunzele de fenicul, punetile in apa clocotita si fierbeti-le circa 10 minute. Strecurati sosul si adaugati-i unt, cald, topit.
Pe timpul bunicelor noastre , unele populatii consumau o alimentatie fara sare si frugala si beau cateva zile la rand 4-5 cani dintr-un ceai foarte agreabil, facut din seminte de fenicul, cand aveau tulburari stomacale. Copiilor care aveau colici li se dadeau 1-2 linguri din acelas ceai. Semintele erau folosite si pentru a contrabalansa efectele nedorite ale laxativelor si purgativelor.
 Principii active : ulei volatil format din anetol , limonen , alfa pinen , fencona , estragol etc , lipide , aleurona , derivati cumarinici , flavonoide (cvercetin sau camferoglicozid) , flavonol – 3 –glucuronid , zaharuri , substante minerale , mucilagii , ceruri , stigmasterina , substante amare .
         Actiune farmacodinamica .
 Datorita componentelor din uleiul vplati , are actiune atispastica si carminativa – calmeaza durerile abdominale , reducand spasmele digestive si balonarile prin evacuarea gazelor intestinale . Este galactogog  (stimuleaza secretia lactata)  , fluidifica secretiile bronhice si are proprietati sedative. Linistitor in tusea convulsiva si asmatica . Usureaza expetoratia in tusea bronhica . Avand un gust placut , se recomanda mai ales la copii .
Extern : antiinflamator si antiseptic la ringo-farinco-amigdalian .
Utilizari terapeutice .
         Intern : in balonari abdominale , tuse convulsiva , astm bronhic si brondite .
         Extern : in laringite , faringite , amigdalite si infectii oculare.
Colici abdominale la sugari si la copii - semintele de fenicul sunt la ora actuala cel mai bun medicament din lume impotriva acestei tulburari. Un studiu recent a dovedit ca semintele de fenicul reduc spasmele intestinale, impiedica formarea gazelor si cresc motilitatea intestinului subtire, reduc durata medie de plans a sugarilor datorita colicilor la mai putin de 9 ore pe saptamana (fata de 16 ore pe saptamana), elimina complet colicile la 35% din copiii tratati, nu au nici un fel de efecte adverse. Aceasta in timp ce medicamentul alopat folosit pentru tratarea colicilor la copii, in 0,5% din cazuri, poate provoca mari complicatii de sanatate. Se administreaza zilnic infuzia obtinuta din 15-20 de seminte la cana, care se ia in 3 reprize.

Dismenoree - un studiu facut in anul 2003, intr-o clinica de obstetrica si ginecologie, la care au participat 70 de femei, a obiectivat efectele semintelor de fenicul in tratarea menstrelor dificile, cu simptome cum ar fi spasmele uterine, durerile abdominale, balonarea, durerile de ovare, iritabilitatea psihica, depresia. Concluzia: semintele de fenicul pot fi folosite cu succes contra dismenoreei primare, fiind eficiente si fara efecte secundare. Se administreaza sub forma de tinctura, din care se iau cate 50 de picaturi de sase ori pe zi. Pentru efecte calmante asupra crampelor abdominale rapide, se recomanda infuzia fierbinte.

Balonare, dureri abdominale produse de balonare - medicii germani recomanda seminte de fenicul pentru probleme digestive cum sunt balonarea, indigestia, dureri datorate acumularilor de gaze, sindromul colonului iritabil. Se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia cate jumatate de lingurita, inainte si dupa fiecare masa.

Gastrita hiperacida - intr-un pahar de lapte clocotit se pune o lingura de seminte de fenicul si se lasa sa se infuzeze vreme de 30 de minute. Se consuma pe stomacul gol. Cu conditia sa suportati laptele, efectele calmante gastrice sunt rapide si pe termen lung.

Astm alergic - se consuma zilnic jumatate de litru de infuzie combinata de seminte de fenicul, in cure de 2 luni, cu 14 zile de pauza. Are efecte antiinflamatoare si antispastice (actioneaza la nivelul sistemului nervos central), reducand intensitatea si frecventa crizelor de astm.

Menopauza - de-a lungul timpului, semintele de fenicul au fost folosite popular pentru efectele lor hormonale echilibrante si reintineritoare. Ele au un efect estrogen bland si puternic, reducand pierderile de substanta osoasa, mentinand elasticitatea si stralucirea pielii, protejand impotriva bolilor degenerative. Se administreaza sub forma de infuzie 
combinata, cate 2 cani pe zi, in cure de 3 luni cu o luna de pauza.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu fenicul
Depasirea dozei zilnice normale de fenicul, adica 0,09 grame pe kilogram-corp, provoaca fenomene severe gastro-intestinale (iritatii, colici) si nervoase (spasme, tulburari senzoriale).
Preparare si administrare .
         Intern sub forma de infuzie . Pentru copii sugari : 5-6 fructe zdrobite la 200 ml apa clocotita , se bea in 3 reprize , dupa mesele principale . Pentru adulti : jumatate lingurita de fructe zdrobite la 200 ml apa clocotita , se bea in 3 reprize , dupa mesele principale .
         Extern , tot ca infuzie . Doza se dubleaza la aceasi cantitate de apa ; se utilizeaza in gargarisme sau aplicatii locale sub forma de comprese .
         Zone de crestere . Campia Dobrogei , Olteniei , Timisului , Crisurilor , Baraganului , Burnazului , Moldovei (judetul Botosani) si Covurlui.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

PATLAGINA


Patlagina ingusta si Patlagina lata (Plantago lanceolata si Plantago Major)
Pătlagina (Plantago) este un gen de aprimativ 200 de specii de plante mici.Ambele specii de patlagina sunt recunoscute ca tratamente excelente in tratarea multor boli, inca din antichitate.Patlagina lata este cunoscuta populat sub urmatoarele denumiri: patlagina mare, minciuna mare, iarba grasa etc.De-a lungul timpului, patlagina ingustaa capatat mai multe denumiri populare: minciuna, limba sarpelui, iarba taieturii etc.In medicina populara patlagina era utilizata pentru vindecarea de otraviri, de febra, rani, prostata (cu frunze de patlagina).patlagina este regele drumurilor si a crescut inca din timpurile stravechi spre binele si binecuvintarea omenirii. Astazi e la fel ca atunci. Raul strabate tara si avem nevoie de plante medicinale cum este si patlagina-ingusta – intalnita si sub denumirea de iarba-taieturii, limba-oii, limba-baltilor, limba-broastei, patlagina – mult apreciata in vechile carti despre plante medicinale, pentru a combate acest rau. Ruda sa, patlagina sau patlagina lata (Plantago major) – care mai este cunoscuta si ca iarba-grasa-de-gradina, iarba-bubei, iarba-mare, limba-boului, limba-oii, mama-padurii, placintica-vacii – nu-i este cu nimic mai prejos si se foloseste exact la fel. Ambele cresc pe toate cimpiile, marginile de drumuri de tara, pasunile, povirnisurile, lizierele , in santuri si pe terenurile umede necultivate, fiind practic raspindite in intreaga lume. Patlagina se foloseste in primul rind imptriva maldaiilor aparatului respirator, mai ales in cazul unor secretii abundente ale mucoaselor, in tuse, tuse convulsiva, astm pulmonar, ba chiar in tuberculoza pulmonara. Preotul elvetina Kunzle, medicul naturist popular si cunoscatorul marii puteri de leac a plantelor noastre, screi: „Intrebuintarea gaseste intreaga patlagina in toate varietatile ei, cu radacina, tulpina, floare si saminta cu tot. Ea curata stomacul ca nici o alta planta, estede aceea indicata pentru acei oameni care au singe putin sau prost, ficat si rinichi bolnavi, infatisare palida, care fac eruptii, eczeme, care mai si tusesc putin, sunt ragusiti, slabi ca niste ogari, chiar daca i-ai baga in unt. Ea-i ajuta sa se puna pe picioare pe copiii firavi, bolnaviciosi, care nu se dezvolta ca lumea in ciuda unei hrane bune”. Persoane suferind e astm pulmonar si bronsic, prescriindule patlagina-ingusta amestecata cu cimbru in parti egale (a se vede „Moduri de folosire) au avut un real succes. O astfel de infuzie este foarte recomandabila si in bolile hepatice si vezicale.
Compozitie chimica:      de la toate aceste specii se intrebuinteaza frunzele (Folium Plantaginis) aucumbina sau aucubozida cu structura furanica, mucilagii formate in mare parte din xiloza, acid poliuronic, pentozane, etc. Tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona, vitaminele: A, C, K, substante antibiotice, substante minerale. In seminte se gasesc mucilagii si un trizaharid (planteoza).

Actiune farmaceutica:   emolient, hemostatic, usor astringent. Proprietatile emoliente se datoresc mucilagiilor iar cele hemostatice vitaminei K. Este si un bun antibiotic. Este de asemenea antipruginos, expectorant, antidiareic, cicatrizant datorita alantoidei, depurativ. Este bactericida datorita aucubozidei.



Tratamente naturale cu patlagina:
PATLAGINA ADUNA, LINISTESTE, IMBLANZESTE cu iubirea ei şi calmul unui duhovnic ajutân­du-ne să ne regăsim propria esenţă. 
Ne readuce mintea în ini­mă şi inima în minte in­ducând CALM, CLARITATE MENTALA, ATENTIE sporită, ECHILIBRU  şi SIGURANTA INTERIOARA . Oblojeşte, ci­catrizează şi interiorizează. Este indicată mai ales când exis­tă în om multă obidă sau INCORDARE PSIHICA reţinută. În practica populară, frunzele mai erau folosite pentru umflături sau bube. Pe răni se punea zeama frunzelor strivite, iar pe umflături se puneau frunze de patlagină opărite. Ceaiul de frunze se mai folosea contra tusei măgăreşti sau răguşelii dar şi pentru limbrici şi „o­pri­rea udului” la copii. Contra tu­ber­culozei se folosea decoctul din rădăcină şi frunze. Tot pen­tru această boală care făcea şi atunci ca şi acum victime nu­meroase, se fierbeau frun­ze­le în lapte dulce, iar frunzele erau aplicate calde pe piept, tra­tamentul durând astfel şase săp­tămâni. Frunzele sub for­mă de cataplasme sau băi calde mai erau folosite în inflamaţiile de natură reumatismală.

In zilele noastre patlagina constituie un remediu excelent in vindecarea furunculelor, bolilor cancerose de glande, abceselor, vindecarea persoanelor ce au zona Zoster, bronsitei, diareei, arteriosclerozei, muscaturilor de sarpe (peste rani se aplica terci de patlagina tanara), astmului, raguselii, ulcerului duodenal, tusei, bolilor cailor respiratorii,hemoroizilor, gusei, tumorilor maligne.
Daca se beau doua cani pe zi, treptat, din ceaiul de patlagina, acesta va avea efecte vindecatoare in cazul: ulcerului gastric, bronsitelor cronice, astmului, tusei. Ceaiul de patlagina combinat cu cel de cimbru ajuta de asemenea la tratarea tusei si a bronsitelor.
Terciul din frunze de patlagina este foarte util cand vine vorba de rani datoarate atat arsurilor, taierilor, intepaturilor (inclusiv de insecte).
Pulberea de patlagina contituie un remediu excelent in tratarea ulcerului gastric.
Siropul de patlagina ajuta la tratarea tusei si bronsitelor. Sucul de patlagina ajuta la vindecarea furunculelor si abceselor impreuna cu frunzele de patlagina maruntite si cu terciul din frunze de patlagina.
Patlagina este recomandata si in uz extern. Astfel trateaza ulcerul varicos, ulceratiile cutanate, conjuctivita (spalaturi, bai), dar si laringita (gargarisme).
Semintele de patlagina si ceaiul din patlagina impreuna reprezinta tratament ajutator contra calculilor.