DECEPTIA-o lectie de viata

Nu pun nici un pret pe ce am sau pe ce voi avea cu exceptia relatiei pe care o am cu regatul lui Isus. David Livingstone (1813 - 18730)
Oricat de mare ar fi deceptia, ea conteaza prea putin; durerea pe care ti-o provoaca o deceptie nu va cantari niciodata mai mult decat placerea care i-a dat nastere.Kimifusa Abe (1924 - 1993)
Nu am averi cu exceptia gandurilor mele. Si totusi acestea sunt suficiente pentru mine.Sara Teasdale (1884 - 1933)
Nu permit sa ma deranjeze nimic. Nu permit sa ma sperie nimic. Toate trec cu exceptia lui Dumnezeu. 

Dumnezeu singur imi ajunge sa ma simt complet.Norman Vincent Peale (1898 - 1993)

Valoarea acordata de noi fiecarui lucru atarna de conceptia noastra generala despre lume si viata.Vasile Pârvan (1882 - 1927) 

Nu am avut nimic de oferit nimanui cu exceptia propriei mele confuzii.Jack Kerouac (1922 - 1969) 

Timpul schimba totul cu exceptia unui singur lucru care este in sufletul nostru si care este mereu surprins de aceasta schimbare.Thomas Hardy (1840 - 1928)

SINCERITATEA este in cele din urma deceptia marilor oameni.Rembrandt van Rijn (1606 - 1669)
Orice substanta este o lume aparte, independenta de orice altceva, cu exceptia lui D-zeu. Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (1646 - 1716)
Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului. Stendhal (1783 - 1842)
Toate animalele au o tinuta decenta, cu exceptia maimutelor, simti ca omul e pe-aproape. Emil Cioran (1911 - 1995)
Omul a depasit conditia de animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu permanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.Petre Tutea (1902 - 1991)
Oamenii sunt construiti sa transforme schema oricarui eveniment in ceva pozitiv, iar daca realitatea nu ii sustine, atunci contradictia dintre schema pozitiva pe care o vrea sufletul si schema negativa pe care o inregistreaza ratiunea duce inevitabil la o stare numita deceptie.
Deceptia reprezinta in general incapacitatea noastra de analiza corecta a realitatii si de adaptare a universului personal la exterior. Ceea ce ne inconjoara, fie ca este vorba despre oameni, fie ca este vorba despre evenimente, nu are in nici un fel obligatia de a raspunde asteptarilor noastre, iluziilor noastre, schemelor noastre prefabricate.
Daca din confruntarea dintre interioritate si exterioritate rezulta deceptia inseamna ca exista o grava eroare in sistemul nostru de perceptie si de apreciere. Pe plan personal, eroarea este data de iluziile pe care ni le facem in legatura cu un om sau cu o situatie care antreneaza sentimentele noastre, dar pe plan social ori politic, vinovati nu suntem oare tot noi, lasand iluziile si proiectiile noastre sa se substituie ratiunii dar si  realitatii insesi?
Orice ar fi, deceptia este un esec personal, o stare de neimplinire si de inadecvare. Este o suferinta care ar trebui cumva transformata si fructificata in sensul perfectionarii propriilor noastre instrumente intuitive, rationale, sentimentale, cu scopul de a nu mai repeta erorile si de a nu mai suporta, daca se poate niciodata, aceasta traire umilitoare si nedemna care este deceptia!
Deceptia inseamna practic realizarea inadecvarii intre ceea ce ai crezut si ceea ce este real, deci e posibil ca, din punct de vedere politic, deceptia sa devina pentru romani o sansa pentru schimbarea in bine!
Grecii spuneau că începutul înţelepciunii este uimirea.
Deceptia este un feedback, sec, neutru, a carui traire noi ii atribuim sens si valoare. Depinde deci de fiecare dintre noi ce alege in confruntarea cu rezultatul actelor si optiunilor tale… Eu aleg mere apoi sunt deceptionata ca nu am piersici?
Aleg un drum ca sa merg la paine. sunt uimita ca nu ajung...si insist pe acelasi drum si apoi sunt deceptionata ca nu am paine...deci...fiecare deceptie este cate o lectie de viata.

Respectul

 RESPECTUL este strâns corelat cu STIMA  si CONSIDERATIA  fata de semenul nostru, pe care astfel îl e+stimam, îl e+valuam , îl pretuim (valorizam prin pret+uire) ca pe o fiinta valorica si, în acelasi timp, ne exprimam încrederea în el, solidaritatea. Fiindu-i devotati si sprijinindu-l din tot sufletul, în mod reflexiv, subiectul se stimeaza si se respecta, fireste, si pe sine, pretinzând aceasta atitudine si celorlalti, în raport cu justa sa valoare. Stima fata de mine însumi, pe care mi-o acord singur si pe care astept sa mi-o confirme si ceilalti, îmi asigura încrederea în mine, curajul, speranta si demnitatea. (...)

            Pierderea respectului, lipsa demnitatii sunt traite ca rusine, dis+pret sau blam. Rusinea e resimtita mai mult în intimitatea subiectivitatii, determinând, în mod secundar, o retragere sociala: pur si simplu, nu-ti mai vine sa-i privesti în ochi pe ceilalti, nu mai suporti sa fii privit, parca "ai intra în pamânt". Dispretul porneste în egala masura dinspre interior si dinspre exterior. În prima ipostaza, el îndeparteaza persoana, devalorizând-o. În perspectiva subiectiva, traind dispretul de sine, persoana se autodepreciaza, se considera "un nimic". (...) Blamul se desfasoara mai ales în public, fie ca e initiat de altii, fie de subiectul însusi. El se refera nu atât !a pierderea demnitatii, cât mai ales la fapta rea, la actiunea si existenta ce nu îndeplinesc binele, meritând oprobiul celorlalti.

 Omul datoriei etice nu este dimensionat doar prin respectarea normelor, ci si prin angajarea sa întru responsabilitate. RESPONSABILITATEA înseamna angajarea subiectului în comportamente cu sens comunitar si general valoric, astfel încât, în final, el sa poata "raspunde", sa poata "da socoteala" de intentiile si actele sale, în fata unei instante care judeca si sanctioneaza. Iar în cazul în care se ajunge la concluzia ca nu a URMARIT  BINELE, el va fi considerat vinovat. (...)

            Un ultim cerc al constiintei morale este cel al libertatii, nivel la care judecarea se sprijina pe un criteriu ele maxima generalitate si abstractie, evident necircumstantial, pe o "lege morala" care invoca si implica "esenta umanului".    Esenta care se releva în propria existenta, participând la autoconstructia ei libera, la AUTODETERMINAREA IDENTITATII SALE, la introducerea noului în lume, permitând ca orice persoana autentica sa fie exemplara pentru întreaga umanitate.  "Psihologic, un om este liber când conceptul sau de libertate este satisfacut."

            "A fi liber" înseamna (a) a avea posibilitatea de alegere în raport cu sistemul de conditii în care actionezi, (b) a lua decizia în urma unei "rationari" în raport cu anumite interese si scopuri. Libertatea este asadar relativa la posibilitatile de alegere pe care le ofera sistemul de conditii si în raport cu sistemul de interese. Este o prima delimitare.

            Desigur, pentru om "libertate" înseamna mai multe lucruri: (a) libertate sociala (posibilitate de alegere în raport cu mediul social), (b) libertate naturala (posibilitatea de alegere în raport cu conditiile naturale, (c) libertate psihica si (d) libertate rationala (liber de prejudecati). Un om are posibilitate de alegere sociala, dar el nu este "eliberat subiectiv" (de deprinderi sau prejudecati) si deci el "nu alege" (ci merge liniar). Psihologic, un om se poate simti liber chiar când ceilalti îl considera neliber; aceasta înseamna ca pentru el nu prezinta interes o anumita alegere. Un fanatic religios este liber sa aleaga între închisoare si "libertatea sociala" (schimbând conditiile); el totusi nu se sinchiseste si ajunge la închisoare. Trebuie sa distingem deci si "conceptul de libertate" pe care un om sau un grup de oameni îl au. Psihologic, un om este liber când conceptul sau de libertate este satisfacut. În conceptia altora el apare însa neliber."

Gheorghe Enescu, Filosofie si logica, Bucuresti, Editura stiintifica, 1973, p. 69. 

 Judecarea constiintei morale este ghidata acum de persoana însasi, ca valoare suprema, implicând valorile de bine, demnitate si fericire, de sens noetico-valoric. La acest palier, auto-obligatiile si auto-interdictiile se subordoneaza libertatii interioare sintetice, datatoare de sens existential, sustinatoare a propriei deveniri.

Mircea Lazarescu, idem, pp. 118-122.

,,Dreptatea este mama si doica tuturor virtutilor. Fara ea, omul nu poate fi nici intelept, nici curajos, nici luminat" (Ed. Chaignet, Vie de Pytahagore). 

,,Dreptatea inseamna armonie, pacea sufletului intreg, insotita de frumusetea dreptei masuri" (Polus, Sth.). 

,,Marea calitate a Dreptatii este ca stabileste intre partile sufletului ierarhia randuita de natura; nedreptatea consta in a da unei parti asupra unei alte parti o stapanire care este impotriva naturii" (Platon)

"Cu cat IUBIREA va motiveaza mai mult, cu atat mai mult actiunile voastre sunt neinfricate si libere" Dalai Lama

‎"Dispretul inseamna de atatea ori numai neputinta de a pretui."NICOLAE IORGA

‎"Dispretul porneste din cap, ura porneste din inima; una exclude pe cealalta."ARTHUR SCHOPENHAUER

"CELE MAI BOGATE DARURI ISI PIERD VALOAREA CAND NUMAI MANA LE OFERA SI NU INIMA " AL. DUMAS

"Ferice de noi, ca nu suntem PREA fericiti". – William Shakespeare

Rostopasca (Chelidonium majus)

Rostopasca (nume științific Chelidonium majus L.), cunoscută și sub denumirea populară de iarbă de negi sau negelariță, este o plantă erbacee ușor de recunoscut după latexul de culoare galbenă care în contact cu aerul se brunifică.

Frunzele sunt simple, alterne, nestipelate. Florile sunt actinomorfe (cu simetrie radială), bisexuate, de culoare galbenă, grupate în umbele simple. Înflorește din aprilie până în septembrie. Fructul este o capsulă.

Planta este bogată în alcaloizi.

• Chelidonina și homochelidonina au acțiune sedativă și narcotică asupra centrilor nervoși superiori, relaxează musculatura netedă a vaselor mari și au acțiune ușor stimulatoare asupra respirației.
• Sanguinarina are acțiune excitantă asupra centrilor medulari.
• Cheleritrina are proprietatea de a coborî presiunea arterială și stimulează peristaltismul intestinal și contracțiile uterine.
• Chelidonina diminuează tonusul musculaturii netede intestinale, uterine și a altor organe, avînd în această direcție acțiune antispastică de tipulpapaverinei, prezentând totodată avantajul unei toxicități mai reduse.
• Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din plantă au și acțiune coleretic-colagogă (înlesnește secreția bilei), fapt cunoscut în medicina populară încă din timpuri străvechi, fiind utilizate în afecțiunile hepato-biliare, colecistopatii și în ciroza hepatică inițială.
• Pe lângă acțiunile majore, extractele totale din această plantă au remarcabile efecte antibiotice pe un mare număr de germeni patogeni. Cercetările mai recente au dovedit că sanguinarina din rostopască are efecte antitumorale.                                                                                                                              Rostopasca (Chelidonium majus) este considerată un remediu natural în tratarea și vindecarea următoarelor afecțiuni: afectiuni renale, reumatism, hemoroizi, cancer de piele, negi, bătături, hepatită cronică, tuse. Rostopasca este cunoscută și pentru proprietatea ei de a echilibra metabolismul.
• Sucul de rostopască se recomandă în tratarea mătreții, constipației, abceselor pe pleoape, iar vinul de rostopască în vindecarea afecțiunilor hepatice.                                                                                             Rostopasca este un adevarat panaceu pentru bolile de ficat de orice natura. Si-e dovedit eficienta in tratarea hepatitei A, hepatitei B, cirozei hepatice. Prin efectele sale drenoare si tonice stimuleaza regenerarea celulei hepatice. Totodata functioneaza si ca un bun antiviral, motiv pentru care hepatitele se pot ameliora sau chiar vindeca in urma administrarii preparatelor de rostopasca. Este indicata si in afectiunile biliare precum diskinezii sau inflamatii ale vezicii biliare datorita efectelor drenoare biliare.                                     Extractele din rostopasca au efecte antibiotice pe un mare numar de germeni patogeni. Sucul proaspat este un bun caustic impotriva negilor si verucilor. Pentru aceasta se rupe o tulpina din planta verde si se aplica latexul care se scurge din planta pe neg. Are efecte antitumorale de tip colchicinic, antimitotic.                                                                                                                      Alte beneficii alte plantei de rostopasca includ: stimularea digestiei, cresterea asimilarii unor substante precum vitaminele si mineralele, restabilirea tranzitului intestinal.                 Datorita chelidoninei, preparatele au actiune analgezica -similara cu morfina si spasmolitica la nivelul cailor biliare si al cailor respiratorii. Preparatele din rostopasca maresc secretia de bila si secretia pancreatica. De asemenea, sunt enumerate urmatoarele proprietati: citostatica , hemostatica , bacteriostatica, antivirala, hipotensiva, hipolipemianta.

Afectiunea

"CELE MAI BOGATE DARURI ISI PIERD VALOAREA CAND NUMAI MANA LE OFERA SI NU INIMA " AL. DUMAS

 AFECTIÚNE s.f. 1.  Atitudinea de dragoste,  de sentimente bune pentru cineva, de atasament, de iubire, caldura căldură, prietenie  – explicatia simpla, clara, pe care o da dex-ul. Afectiunea nu poate fi incadrata in limite. N-o poti masura. Nu poti spune ca ti-e suficient un kg de afectiune, ca ti-ajunge o ora de afectiune, sau poate doar cativa stropi…O atitudine implica un comportament fizic, mental -emotional si spiritual. Deci atitudinea afectiva necesita daruirea in toate planurile vietii de cuplu:afectiune  fizica, afectiune emotionala, afectiune mentala dar si spirituala. Numai un anume tip de afectiune nu este suficienta pt a ne ne implini total.

Vorbim despre afectiune, lucru fara de care nu poate exista nici o relatie intima solida. Insa afectiunea, la fel ca mai toate nevoile, inseamna altceva pentru fiecare om. 
Atitudinea afectiva inseamna o exprimare exterioara de dragoste, de sentimente bune, de atasament, de iubire, caldura căldură, prietenie prin  forme comportamentale .

Toti avem nevoie de afectiune. Toti. Unii exteriorizam aceasta nevoie . Traim si ne hranim cu dragoste. Primind si daruind, la randul nostru, celorlalti, afectiune. Altii, n-o arata, desi simt nevoia de afectiune. Accepta ceea ce primesc, se hranesc cu dragostea celor din jur, uneori chiar nerecunoscand ca sentimentele acelea le-a umplut existenta de viata, ca le era necesara, ca aerul. Teama ca, afectiunea, invadandu-le viata, le-ar zdrucina echilibrul, condus de ratiune. Ca s-ar pierde, coplesiti de sentimente carora n-ar sti cum sa le faca fata si, mai mult de atat, cum sa le raspunda. Le e teama ca, dandu-si voie sa simta, ar parea slabi. S-ar simti dezgoliti si vulnerabili. Pentru ca e mai usor sa-si traiasca viata respectand reguli rationale, limite si conveniente. Respectand reguli impuse cu mintea… cand viata ar trebui sa fie ghidata doar de sentimente. De sentimentele frumoase. Care ne fac sa crestem, sa simtim ca avem aripi, ca putem zbura spre alte universuri, ca suntem mari… sufleteste.

 Exteriorizarea, exprimarea afectiunii, aratarea dragostei, se invata si ea prin interes, dorinta dar si  deschidere, acceptarea unei astfel de lectii de viata.  Orice invatare  se face cu rabdare si calm dar si cu munca, daruire.
Afectiunea – minunea din sufletele noastre. Pe care putem doar s-o daruim sau nu.  Atunci cand simtim, simtim cu totul.   Ne daruim inima, toata. Iubim, cu toata fiinta.

Barbatii au nevoie de implinire sexuala, tovarasie relationala, o sotie atragatoare, de sprijin casnic si admiratie. 
Femeile au nevoie de afectiune, de conversatie, sinceritate si deschidere, sprijin financiar si angajare familiala. 
Deosebirile sunt edificatoare. Principala nevoie a femeii este afectiunea interioara , pe cand principala nevoie a barbatului este implinirea sexuala (afectiunea exterioara) .

Nevoia de TANDRETE  fizica este clara pentru ambele sexe, dar fiecare o obtine in alte moduri. 
Daca esti barbat, tine minte ca pentru o femeie afectiunea inseamna ceea ce inseamna apa pentru o planta -in lipsa afectiunii, ea va inceta realmente sa mai functioneze. Imbratiseaz-o si sarut-o de fiecare data cand pleci de acasa si cand te intorci. Da-i un telefon cand sunteti la distanta. Spune-i cat de mult inseamna pentru tine. Ofera-i flori, dulciuri, cadouri, felicitari. Nu uita niciodata de ziua ei si in nici un caz de aniversarea voastra. Pune la cale surprize. Ajut-o la treburile gospodaresti. Nu lasa niciodata sa vina seara fara sa-i spui ca o iubesti. Si nu uita niciodata ca afectiunea nu inseamna neaparat sex. 
Nu-ti face griji daca nu-ti sta in fire sa fii tandru. Tine-o in brate si ascult-o cu tandret. Fi bland cu ea, cauta sa o intelegi intotdeauna si vei vedea cat de valoroasa este tandretea pe care i-o aferi, pentru simplul fapt ca implineste o nevoie profunda a ei. 
Daca esti femeie, tine minte-nevoia lui de afectiune este la fel de puternica pe cat este a ta, chiar daca o exprima astfel.Tine cont de nevoile pe care le-am prezentat pentru barbat-incarca neincetat bateria,,flamanda”a partenerului tau cu tandrete, verbal si fizic. In primul rand prin comunicare. 
Comunicarea plina de iubire hraneste de fiecare data nevoile. Cu cat mai profunda si mai plina de miez este comunicarea, cu atat mai puternica este incarcarea. Uneori, oamenii spun pur si simplu ce le vin prin minte si inteleg cu adevarat ce au rostit abia dupa ce partenerul le parafrazeaza spusele prin intermediul ascultarii si/sau al folosirii de imagini verbale afective. Abilitatile respective ilustreaza esenta ascultarii,intelegerii si validarii. 
In al doilea rand foloseste umorul intr-un mod plin de consideratie. Ori de cate ori se poate fi vesel, senin si amuzant, fa-ti partenerul sa rada. 
Adu-ti aminte in fiecare zi cat de pretios este partenerul tau si spune-le asta si celorlalti membri ai familiei. Daca partenerul nu este cea mai de pret persoana din viata ta, ia decizia constienta de a-i acorda mai multa pretuire in sufletul tau. Ridica acea valoare la cel mai inalt nivel. 
Imblanzeste-ti vorbele, mai cu seama daca abordezi un subiect care ar putea sa determine o reactie puternica din partea partenerului. Nu da vina pe partener sau pe alti membri ai familiei pentru ceea ce simti. Tu hotarasti trairile afective pe care le ai, prin metodele de gandire si prin alegerile pe care le-ai facut pana in momentul de fata. Simtamintele urmeaza intotdeauna actiunilor, alegerilor si modului de gandire. 
Mangaie-i pe cei dragi! Scalda-i in iubire pe cei dragi, spune-le ce simti cu regularitate, atinge-ti bland partenerul.

Dragostea este un sentiment complex, manifestat prin afecțiune puternică. Definirea sa este un demers dificil, cauzat de complexitatea manifestării sale, dar și de diversitatea legăturilor afective cuprinse de acest termen. Dragostea se poate manifesta față de: familie (părinți, copii sau alte rude), prieteni, parteneri romantici, Divinitate, animale, obiecte, patrie, frumos, artă ș.a.m.d. O nevoie importantă a dragostei (care este inclusă uneori în însăși definiția ei) este dereciprocitate – în unele cazuri, aceasta este resimțită de către subiect fără o acțiune fizică a obiectului (de exemplu, în cazul dragostei față de Divinitate, față de obiecte ori diverse concepte neaplicate). Spre deosebire de toate celelalte cazuri, Dragostea în care sunt implicați parteneri romantici se servește de sexualitateca dovadă a intimității (prin expresia „a face dragoste” se înțelege a avea o relație sexuală). Dragostea interpersonală poate fi platonică, concept prin care se înțelege o afecțiune purificată de gesturi sau dovezi de natură fizică.

Termenul „dragoste” are ca sinonime variantele iubire (sinonim total), amor și libov (parțiale). În afară de „amor”, de origine latinească, toate celelalte cuvinte au fost preluate din limbile slave. În timp ce „dragoste” și „iubire” sunt întrebuințat pentru orice categorie a respectivului sentiment, ceilalți termeni vizează numai unele posibilități. Astfel, „libov” poate exista numai între parteneri romantici (termenul mai are și înțelesul de comportare politicoasă), în vreme ce „amor” cuprinde acest înțeles („a face dragoste” se mai poate spune „a face amor”) și pe acela de dragoste pentru artă (amorul artei).

Tipuri de dragoste Există numeroase clasificări ale situațiilor de dragoste, în funcție de obiectul vizat. Între cele mai des întâlnite categorii se numără:

• dragoste de sine, care este confundată adesea cu egoismul
• dragoste romantică, între parteneri de acest fel. Ei pot fi opuși prin sexul biologic (numiți heterosexuali) sau de același sex (homosexuali)
• dragoste de familie, manifestată între membrii unei familii. Se remarcă prin importanță subtipul dragostei părintești, a părinților față de copiii lor.
• dragostea față de Divinitate, ce fundamentează în unele religii legătura dintre om și Divinitate. Religia creștină vede o strânsă relație între dragostea față de Dumnezeu și cea față de aproape (prin „aproape” se înțelege mulțimea semenilor, a tuturor oamenilor diferiți de sine, cunoscuți ori nu sie)
• [[Dragostea lui (Dumnezeu) față de oameni]] ce se manifestă prin sacrificiul suprem: (Dumnezeu-Tatăl) și-a sacrificat Fiul, IIsus Cristos, pentru ca oricine crede in el să fie iertat, să nu mai fie pedepsit pentru păcate prin moarte veșnică.
• dragoste platonică, exprimată de doi oameni ca afecțiune pură, total dezinteresată fizic (material sau prin gesturi)
• alte tipuri, care nu presupun o reciprocitate vizibilă sau nu așteaptă niciun fel de reciprocitate (în egală măsură, ea se poate manifesta): dragoste față de natură, plante, animale, patrie (numităpatriotism), artă (subiectul ei se numește un iubitor de artă), frumusețe etc. Un caz deosebit de important din punct de vedere cultural și spiritual este:  În mod frecvent dragostea nu este exprimată prin cuvinte, ci anumite comportamente ca privirea, mimica, poziții erotice ale corpului (foarte bine exprimat și la animale). La fel prezența acestui sentiment indică gingășia gesturilor, sărutul, atingeri ale părților corporale intime, cea mai intimă formă fiind exprimată prinsex.
  Verbal dragostea este exprimată prin încercări de apropiere prin complimente, diminutive (ca și comoară), alintări, declarații de dragoste.
  Ritualuri ale iubirii sunt logodna cu dăruirea inelului de logodnă și cununia, sau tot verbal dragostea este exprimată prin literatură.
  Persoana îndrăgostită fiind atașată de persoana iubită, fiindu-i teamă de a o pierde, sau dor de ea când nu se se află în apropiere, aceste simțăminte sunt realizate prin simțul văzului, mirosului (olfactoric), tactil culminând cu împerecherea.
• • Neurobiologic s-a constatat că intensitatea biocurenților din anumite zone cerebrale devin mai active fără a putea localiza clar un centru nervos al iubirii în creier, acest fenomen este corelat cu modificări biochimice care determină reacțiile biologice care devin tot mai intense, influențând comportamentul, gândirea lucidă.
  Astfel se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene (care determină starea de euforie). Din cadrul substanțelor mesagere a euforiei se pot aminti „dopamina”, „adrenalina” și „substanțele endorfine” care declanșează mai departe o producție de hormoni sexuali ca testosteron crescând apetitul sexual, care este stimulat și pe calea olfactivă prin „feromoni”, scăzând nivelul serotoninei (împreună cu adrenalina și noradrenalina sunt „monoamine”, hormonii de stres), reacții asemănătoare apar în cazuri de îmbolnăvire, ceea ce determină faptul că îndrăgostiții nu mai pot gândi normal (stare de drogare). Din statistici s-a observat că cea mai crescută rată a divorțurilor este după patru ani de căsnicie. După această perioadă preiau rolul la femei oxitocina și la bărbați vasopresina, care împreună cu endorfinele întăresc sentimentul de dragoste care se transformă într-o formă a prieteniei și încrederii în partener.

EMPATIA- (CO+TRAIRE , INTERSIMTIRE) specific principiului feminin

       Mihail Ralea (1896 - 1964) defineste empatia ca fiindcapacitatea oamenilor de a intelege trairile altora.
       Vasile Pavelcu (1900-1991)completeaza definitia, adaugand ca o consecinta capacitatea de a anticipa comportamentul altora in situatii date.
Empatia (din greaca veche ἐν, în, în interior și πάθoς, suferință, ceea ce suferi) este capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea sau fericirea) care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune.
Mulți autori pun în legătură empatia cu capacitatea de a te putea identifica cu alți oameni (capacitatea de identificare), de a te putea detașa de această identificare (capacitatea de distanțare) și de a putea oscila între ambele funcții parțiale


        Empatia este o modalitate de cunoastere intuitiva. Este un mod de comunicare (mai ales, de receptare) afectiva. Este acel fel in care „stim ce e in sufletul celuilalt”.
Filozof si estetician german, Theodor Lipps (1851-1914), precursor al psihologiei si continuator al conceptului de Einfühlung, a definit patru feluri empatie:
a)empatia generala sau aperceptiva;
b)empatia naturala sau empirica – se atribuie obiectelor forta si miscare, adica o atiudine proprie, de tip uman;
c)empatia dispozitiei – reactii senzoriale de tipul definirii culorilor ca fiind calde sau reci, vesele sau triste;
d)empatia de transpunere – o multiplicare a eu-lui, o transpunere in starea probabila celuilalt.

Intr-o alta clasificare, se identifica empatia practica si empatia estetica. Empatia practica este mai limitata, conditionata de experienta subiectului si de perceptia directa, senzoriala.Empatia estetica este o manifestare la un nivel superior, mai puternic spiritualizat, mai abstracta si mai contiua.

Ceea ce intereseaza in relatiile interpersonale este mai ales empatia de transpunere.Aceasta se dezvolta inca din primele luni de viata, mai intai pe baza contagiunii afective. Copilul mic tinde sa preia starea emotionala a celor din jur: daca in jur se rade, rade si el; daca un copil plange, probabil ca toti copiii mici din preajma vor incepe sa planga.   Mai tarziu, intervin in joc alti factori:experientele afective proprii ale subiectului, capacitatea de a cunoaste pe cel de alaturi, disponibilitatea sau indisponibilitatea (indiferenta). Strict legata de intuitie si de disponibilitate, empatia este mai evidenta la femei decat la barbati.

Din punctul de vedere al psihologiei, empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, cum ar fi eroii cărților, printr-o interpretare a eului altora după propriul eu, în timp ce din punct de vedere filozofic, empatia este o formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social sau a ceva, apropiată de intuiție, deci, tot o interpretare a eului altora după propriul nostru eu.

Empatia reprezintă capacitatea de a te detașa de celalalt, de a nu ne identifica pentru a evita amestecul emoției noastre cu a celuilalt sau a problemei noastre cu problema celuilalt și pentru a fi astfel și mai capabili de a-l ghici, de a-l întelege și de a-l ajuta pe celălalt

• Psihologul american Gordon Willard Allport (1897 - 1967), în lucrarea Personality: A Psychological Interpretation (Personalitatea: o interpretare psihologică) din 1937, definea empatia dreptimaginația substituitivă, prin care o persoană își asumă percepțiile, judecățile și afectele artei persoane într-o situație determinată dintr-un șir de situații.
• Psihologul american Joy Paul Guilford (1897 - 1987), în lucrarea sa Personality (Personalitatea) din 1959 consideră că empatia este o abilitate de a prevedea comportamentul altor persoane pe baza cunoașterii dispozițiilor psihologice (percepții, gânduri, sentimente, atitudini).
• Psihoterapeutul Carl Rogers (1902-1987) este cel care a introdus termenul de empatie în practica medicală, preluându-l din estetică. Pentru Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referință al altuia cu acuratețe, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ca și cum.“
• Într-o manieră mai clară și mai simplă de a spune lucrurilor pe nume, Mihail Ralea (1896 - 1964) definea empatia ca fiind capacitatea oamenilor de a înțelege trăirile altora.
• Vasile Pavelcu (1900-1991) a completat definiția, adăugând ca o consecință capacitatea de a anticipa comportamentul altora în situații date. 
• Neculai Ioan Fantanaru a oferit o definiție mai simplă care merită citată: Empatia înseamnă să te preocupi de gândurile si sentimentele altor persoane, punându-te în locul lor, încercând sâ  gandesti precum o fac ei.    
  Empatia se deosebește de simpatie, aceasta fiind o stare emoțională conștientă, constând în „a simți cu", pe când empatia înseamnă „a simți în", a tinde spre, a trăi viața afectivă a altuia.
  Există o distincție clară între cele două concepte, care sună similar: 
  • Empatie: abilitatea de a înțelege, percepe și simți emoțiile unei alte persoane.
  • Simpatie: tendința de a-i ajuta pe ceilalți pentru a preveni sau diminua suferința lor.
                                                                                                                                                                Cercetători britanici de la Universitatea Cambridge și colegi ai lor olandezi de la Universitatea Utrecht au constatat că chiar și o doză mică de hormoni masculini diminuează capacitatea femeilor de a ghici starea de spirit a unei persoane, diminuându-le capacitatea de empatie.   

Înțelesul empatiei este cel de CO-TRAIRE, INTERSIMTIRE, înțelegere prin experiențe comun împărtășite. În cadrul teoriilor feministe se insistă în multe cazuri asupra aspectelor afective ale empatiei („Știu ce simți”), cu referire la altă persoană sau alte persoane care au trecut prin aceleași tipuri de experiențe.

 Rolul empatiei a fost pus în evidență mai ales în contextul grupurilor de „trezire a conștiinței”.

Femeile au experiențe de gen care le conferă o „privatitate colectivă”, cum ar fi cele ale gravidității și nașterii (Alcoff și Dalmya, 1995).

Empatia este revalorizată în contextul criticilor exceselor raționalismului și ale mitului intelectualist al cunoașterii. Eticile „feminine” (ale grijii, relațiilor, eticile materne) valorifică potențialul empatiei în fundamentarea moralei. În alte contexte, empatia este extinsă dincolo de comunitatea umană, anume spre comunitatea biotică, drept bază pentru eco-etici. Oamenii au experiențe comune cu alte vietăți: setea, foamea, împerecherea ș.a (M.Miroiu, 1996). Pe baza lor pot „înțelege” alte ființe ca subiecți ai moralei. Empatia este o formă de cunoaștere care ajută la depășirea dihotomiilor rațiune-emoție, cunoaștere propozițională-cunoaștere experiențială, implicare rațională-implicare afectivă. Ea nu solicită „înclinația”, emoția, ci mai degrabă înțelegerea experienței trăite într-un alt chip decât cea pur teoretică. Această problemă are relevanță în feminism, mai ales în ce privește accesul la înțelegerea experiențelor pur femeiești.

(vezi și Etica grijii, etici ginocentrice, etici materne) Mihaela Miroiu

Perseverenta-Nu renunta niciodata

Efortul isi arata roadele dupa ce o persoana refuza sa se opreasca.Napoleon Hill (1883 - 1970)

Perseverenta este forta vointei, inteleasa drept capacitate de a pune in practica, in mod constant, liberele alegeri de a deveni mai bun.
Forta vointei si dorinta, daca sunt bine combinate constituie o pereche de neoprit.
Perseverenta a fost itotdeauna diferenta intre succes si nereusita.
Aceasta este calitatea care limiteaza, mai mult decat oricare alta, majoritatea persoanelor in marile realizari, acestea dorind sa intreprinda ceva, dar, imediat ce drumul devine anevoios, dandu-se batute.

Perseverenta va atrage dupa sine succesul.
Perseverenta este factorul esential pentru a putea sa transforma dorinta in corespondentul sau fizic.
Baza perseverentei este forta vointei.
Forta vointei si dorinta, atunci cand sunt combinate in mod optim, formeaza o pereche irezistibila.

Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi.Autor: Napoleon Bonaparte (1769-1821)

Perseverenta este o stare mentala care poate fi cultivata.
Ca toate starile mentale, perseverenta este fondata pe baze foarte precise, printre care se numara:
1. Precizia intentiilor. Sa stiti ceea ce vreti este primul si cel mai impoirtant lucru in dezvoltarea perseverentei. O motivatie puternica ajuta la depasirea multor dificultati.
2. Dorinta. Este, bineinteles, mai usor sa dobandesti si sa mentineti perseverenta, atunci cand doriti sa atingenti un scop sustinut de o intensa dorinta.
3. Increderea in sine. Increderea in propriile capacitati de a obtine rezultatul dorit, incurajeaza in urmarirea planului cu perseverenta.
4. Precizia programelor. Programele precise, chiar daca la inceput pot fi putine, incurajeaza perseverenta, aceste planuri se vor perfectiona in mod spontan, o data ce dvs, va veti fi antrenat suficient mintea.
5. Cunoasterea solida. Stiind ca propriile proiecte sunt solid bazate pe experienta dobandita si pe cunostintele specifice, perseverenta dvs. va fi incurajata.
6. Cooperarea. Simpatia, intelegerea si cooperarea armonica cu ceilalti tind sa dezvolte perseverenta.
7. Forta vointei. Obisnuinta de a-si concentra propriile ganduri asupra tintelor preconizate, pentru de a atinge un scop precis, comporta perseverenta.
8. Obisnuinta. Perseverenta este rezultatul direct al obisnuintei. Mintea absoarbe si devine parte integranta a experientelor cotidiene din care isi trage seva.

Fa lucrul pe care crezi ca nu poti sa-l faci. Esueaza. Incearca din nou. Fa-l mai bine a doua oara. Singurii oameni care nu cad sunt cei care nu urca pe cablul de la inaltime. Acesta este momentul tau Autor: Oprah Winfrey (1954) |