Mulţi ani iubiţi

Când încă o rază de soare
Ţi-a răsărit în calea vieţii
Iubind ce ai în viaţă cu ardoare
Să-ţi lumineze inima din roua dimineţii.

Să-ţi împlineşti menirea ca vântul ce adie
Şi inima ce-ţi bate ghid demn mereu să-ţi fie
să arzi lumina vie din înalta temelie
Să porţi mesajul vieţii vibrând ca o făclie.

Învaţă de la munte puternic tu să fii,

TEIUL- Tilia cordata

MIHAI EMINESCU
"Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga." 

Teiul (Tilia cordata)- ARBORELE ÎNDRĂGOSTIŢILOR (sau teiul paduret )face parte din familia Tiliaceae si este originar din Europa si Asia. Este un arbore cu inaltimea de 25 m si coroana mare si deasa. Are frunze lungi si petiolate, rotunde, cu varfurile ascutite si nervuri proeminente pe partea inferioara. Florile sunt in numar de 2-12, de culoare alba-galbuie, parfumate, prinse de un peduncul, cu o bractee alungita de culoare verde-deschisa. Fiecare floare are cate cinci sepale (care in timpul infloririi cad), cinci petale, mai multe stamine si un ovar rotund. Fructul seamana cu o nuca mica de forma ovala sau sferica. Teiul infloreste in perioada iunie-iulie. Apare in padurile de la campie, deal, dar si in apropierea zonelor muntoase.

Compozitia Mirosul placut al florilor de tei se datoreaza prezentei farnesolului, alcool sescviterpenic aciclic. In florile de tei au fost puse in evidenta o serie de flavonozide derivind de la cvercetol si kempferol si care explica unele din proprietatile farmacodinamice ale produsului. Intre acestea, tilirozida este 3-(p-cumaroil)-glucozida kemferolului. In afara de substantele descrise, in florile de tei se gasesc si zaharoza, taninuri galice si catehice (acidprotocatehic si elagic) cantitati reduse de fraxozida si esculozida, o saponina nehemolitica care este un produs triterpenic identic cu taraxerolul, denumit tiliadina si alaturi de acesta acetatul de b-amirenol.

Actiune farmacodinamica, 

indicatiiInflorescentele datorita uleiului volatil au actiune neurosedativa si antispastica; datorita mucilagiilor reduc inflamatiile  cailor respiratorii. Datorita acestor proprietati florile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase, in insomnii si ca  expectorant in bronsite. Actiunea sedativa poate fi utilizate si la copii mici sub forma de bai cu flori de tei. Intra in compozitia ceaiului calmant, ceaiului calmant impotriva tulburarilor cardiac, ceaiul pectoral 2, in ceaiul sedativ si sudorific, la prepararea apei de tei si in compozitia unor preparate magistrale. Diuretic , aduce fertilitate şi bucuria de a trăi. Asociat cu musetelul si menta, ceaiul de tei usureaza digestia si tonifica mucoasa gastrica.  Consumat in mod regulat, ceaiul de tei, va prelungi durata vietii, iar starea de sanatate va fi una excelenta. 

Sunt cunoscute trei specii medicinale de tei:

Teiul mare – Este primul care infloreste, in luna iunie. Are mugurii acoperiti cu 3 solzi fara luciu, dar cu perisori, frunzele sunt de culoare verde-deschisa, inlorescenta are 2-3 flori, cu cate 5 petale fiecare.

Teiul rosu – Infloreste la cca. 15 zile dupa teiul mare. Are mugurii acoperiti cu 2 solzi luciosi, fara parisori, frunzele sunt verzi, pe partea inferioara prezinta perisori ruginii, inflorescenta are 5-10 flori cu cate 5 petale fiecare.

Teiul argintiu – Infloreste ultimul, in luna iulie. Are mugurii acoperiti cu 2 solzi fara luciu, frunzele sunt albe-cenusii-deschise, pe partea inferioara prezinta perisori, inflorescenta este alcatuita din 5-10 flori, bracteea are perisori, florile au cate 5 petale mari si mai multe mici.
Mireasma florilor de tei aduce pace-n suflet, corespunzător planetei VENUS.

Recoltarea plantei:

Florile de tei se culeg impreuna cu bracteea insotitoare in momentul cand sunt inflorite si doar foarte putini boboci inca nu s-au deschis. In general nu se culeg florile trecute, cu petale cazute sau ofilite, sau cele cu boboci. Recoltarea se face pe timp uscat, dimineata, dupa ce stropii de roua s-au evaporat. Daca se culeg flori umede sau partial umede, acestea pe timpul transportului sau chiar in timpul uscarii se vor innegri la culoare. De la teiul argintiu se pot culege florile cu sau fara bractee. Separarea florilor se face imediat ce au fost culese, nu dupa uscare. Nu este indicat sa se foloseasca saci pentru transport pentru ca are loc brunificarea plantei. Cel mai bine este sa se utilizeze cosurile din nuiele.

Pentru uscare, florile de tei se asaza in strat subtire, in locuri bine aerisite. Dupa uscare florile trebuie tinute in camere intunecoase si uscate, pentru ca lumina si umiditatea contribuie la degradarea lor. Din 4 kg de flori de tei abia culese se obtine 1 kg de produs uscat. Florile uscate au o culoare galbena, cu bractee verzui-galbui, parfum aromat, placut si gust dulceag. Praful de tei provoaca stranut sau tuse.

Preparate din flori de tei:

Infuzia de tei – Se pun doua linguri de flori maruntite la o cana de apa fierbinte si se infuzeaza 15 minute. Apoi se filtreaza si se consuma fierbinte.

Pulberea de tei – Planta uscata se macina si se cerne eventul prin sita. O lingurita de pulbere se tine sub limba o perioada de cateva minute, apoi se inghite cu putina apa.

Tinctura – Intr-un borcan se pune pe jumatate flori de tei si restul alcool de 40 grade. Se lasa la macerat o saptamana, apoi se filtreaza si se patreaza in sticlute inchise la culoare.

Bai – La 4 litri de apa calduta se pun doua maini de flori de tei si se lasa la muiat 12 ore. Apoi se separa lichidul, iar planta ramasa se fierbe intr-un litru de apa fierbinte timp de 10 minute. La final, ambele lichide se pun in apa de baie. Aceste bai terapeutice sunt recomandate seara pentru ca au efect calmant, actioneaza ca un somnifer.

Utilizarea teiului:

• Raceala, gripa, tusea – Sunt recomandate ceaiurile de flori de tei (se foloseste si bracteea) deoarece au actiune sudorifica si emolienta.
• Insomnie – Ceaiurile de tei au un bun efect calmant.
• Hipertensiune arteriala – Teiul are efect vasodilatator, calmeaza sistemul nervos central.
• Elimina toxinele si surplusul de apa din organism - Aceasta planta are proprietati depurative.
• Dureri de cap, migrene – Ceaiul de tei are proprietati analgezice si sedative foarte bune.
• Anxietate – Este recomandata pulberea de tei, cate 2 g de trei ori pe zi. Se face o cura de o luna si jumatate, apoi 14 zile pauza. Teiul diminueaza starile de anxietate si hiperexcibilitate.
• Menopauza – Este indicata tinctura de tei. Se ia la pranz dar si seara cate 50 picaturi/ zi, o perioada de doua luni. Aceasta cura ajuta la eliminarea starilor anxioase, de iritabilitate, insomnie, hipertensiune care sunt asociate menopauzei.
• Gastrita – Arsurile gastrice sunt ameliorate cu ajutorul pulberii de tei. Este indicata o lingurita mica de pulbere, inainte de masa, de trei ori pe zi. De asemenea foarte eficient este si ceaiul de tei simplu, neindulcit. Poate fi asociat si cu lemn dulce, pentru o mai buna eficienta.
• Colici abdominale – Sunt indicate infuziile de flori de tei, cate o cana de trei ori pe zi, precum si compresele cu infuzie concentrata de tei (20 g la un pahar cu apa fierbinte) aplicate pe abdomen.
• Artrita – Infuzia de tei amelioreaza durerile articulare si reduce inflamatia. Se recomanda cate o cana de infuzie inainte de masa.
• Hepatita de tip B sau de tip C - Ceaiul de tei argintiu are proprietati hepatoprotectoare. Se bea in fiecare zi, cate o cana de infunzie inainte de masa, o perioada de o luna, se face pauza o luna si apoi se reia tratamentul.
• Tenul iritat – Se aplica pe fata comprese reci cu infuzie realizata din doua lingurite flori de tei si o lingurita flori de musetel, la o cana cu apa fierbinte.
• Riduri – Decoctul de flori de tei este folosit drept lotiune tonica pentru catifelarea tenului si ameliorarea ridurilor.
• Cearcanele – Pot fi estompate prin aplicarea de comprese cu infuzie de flori de tei, care se tin dimineata sau seara, timp de 15 minute.
Teiul impresioneaza prin inaltimea si parfumul florilor, este intalnit pe marginea aleilor si in parcuri, poate trai si 1 000 de ani. 
In vremuri stravechi, oamenii credeau ca teiul ofera protectie impotriva trasnetelor si duhurilor rele.

Levantica (Lavandula angustifolia)

 Cunoscuta pentru parfumul deosebit si persistent dupa uscare, levanticaeste o planta de origine 

mediteraneana care se dezvolta in flora spontana sau in culturi, in zone cu temperaturi ridicate si sol 

bogat in calciu.

Etimologie :Sursa denumirii este cuvantul latin ”lavare” (a spala) care se refera la utilizarea levanticai in uleiurile de baie. Cele mai multe limbi europene si non-europene denumesc levantica dupa sursa latina: ”Lavendel” in germana, ”lavanda” in spaniola, ”lavandina” in letona, ”levantica” in romana, ”lavendin” in slovena, ”levandula” in slovaca, ”laventeli” in finlandeza, ”lavandula” in bulgara, ”levanta” in greaca, ”lavanta cicegi” in turca si ”lavender” in ebraica.

Specia este un subarbust care formeaza tufe dese, globuloase, inalte de pana la 70cm. Pe tulpinile ramificate sunt dispuse frunzele mici, lanceolate si acoperite cu peri de culoare verde-cenusie. Florile mici, violacee sunt grupate in inflorescente terminale cu aspect de spic.

COMPOZIŢIE : ulei volatil compus din: acetat de linanil, butirat de linanil, geraniol, linalol în stare liberă,

 valerianat de linalil, borneol, cumarină, cineol, nerol, furfurol, alfa pinen, cariofilen, substanțe amare.

Intern: Recomandări: adjuvant intern în dischinezie biliară, balonare la bolnavii de bilă, crize biliare  

însoţite de dureri de cap, depresie, anxietate, aritmie cardiacă, viermi intestinali, infecţii cu protozoarul Giardia lamblia, oboseală, iritabilitate psihică, insomnie, dureri de cap, migrenă, ameţeală, reumatism, tuse convulsivă, gripă, bronşită. Extern se foloseşte ca adjuvant în pneumonie, bronşită cronică, contra păduchilor şi a altor insecte parazite, pentru creşterea părului, întreţinerea pielii uscate, eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri.

• puternic aromatizant cu acțiune antiseptică locală și ușor antispastică datorită componentelor din uleiul volatil
• calmant al sistemului nervos central
• diuretic și colagog
• florile au acțiune carminativă

• calmant și analgetic                                                                                                                                         Specia prezinta proprietati sedative, antispastice si antimicrobiene (prin uleiul volatil), diuretice (datorate flavonelor si triterpenelor), coleretice (ac. rozmarinic), cicatrizante (flavone si ulei volatil).
  
  Se recomanda intern, sub forma de infuzie in: tulburari nervoase, insomnie, agitatie, afectiuni cardiace cu substrat nervos, spasme de diverse etiologii, afectiuni renale, raceala, gripa, stari infectioase.
  
  Extern se utilizeaza in rani si arsuri superficiale (aplicatii locale cu planta proaspata) si in accese febrile, raceala (frictiuni cu otet aromat).
  
  Florile de levantica intra in compozitia unor amestecuri de plante pentru bai aromatice, fiind foarte apreciate pentru efectele lor reconfortante si relaxante.
  
  Uleiul volatil extras din florile de levantica este folosit in aromaterapie si in industria parfumurilor, articolelor de igiena si cosmetica.

REALITATEA este IUBIREA--"Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta. Cine priveşte în afară, visează! Cine priveşte înăuntru, se trezeşte!" (Carl Gustav Jung)

Realitatea dinlăuntrul nostru este IUBIRE PURĂ. Frica experienţelor negative ne face să nu avem curaj de a dăruii ceea ce este în noi, Iubirea pură. Teama aceasta ne blochează în a ne vedea şi simţi cu adevărat ceea ce suntem. Singurul SENS adevărat este de a ne IUBI pe noi dar şi pe ceilalţi în egală măsură ca pe noi înşine... a dăruii propria iubire experimentând transformarea, alchimizarea noastră cu a partenerului prin deschiderea INIMII,  braţelor ce pornesc din inimă, prin dorinţa de a dăruii...înaintând cu curaj în IUBIRE, fără teama pierderii, fără teama rănirii...a ne acceptării...

Şi totuşi, dăruind dar neprimind în aceeaşi măsură face să intervină frustrarea. FRUSTRAREA ESTE LIPSA RECIPROCITĂŢII. Şi uite aşa, lipsa de reciprocitate infectează pe cel ce se deschide dăruind. Şi se creează rana lipsirii de iubire, ce se împrăştie cu viteză creând în minte o TEAMĂ de a nu fi acceptaţi, de a nu fi suficienţi de buni, programând mintea să se apere de lipsa IUBIRII, de lipsa reciprocităţii. Ba unii chiar încearcă se se schimbe şi să arate (proiecteze) în exterior o altă faţetă ce cred ei că mulţumeşte pe alţii şi deci pe sine . Adică se mint pe ei înşişi continuând să joace un rol doar  pentru alţii, cu speranţa de a fi acceptaţi . Şi uite aşa învaţă  să joace un rol ce nu-i al lor, uitând practic cine sunt în realitate. 

Soluţia este... detaşarea de teamă, prin HOTARârea de a FI , de a simţi, prin  înţelegerea rănitului ce nu are curaj în a  se dăruii, dar  şi  înaintarea cu curaj  spre propria inimă  conştientizând că protejarea maximă blochează relaţionarea cu noi  înşine  dar şi cu alţii iar transferul iubirii nu se mai produce. Amintiţi-vă că mintea normală, fericită este atunci când  dăruieşti  din inimă fără teamă, cântând, dansând, creând, iubind, bucurându-te de ceea ce este în jur. Teama de a nu primi  cu aceeaşi măsură face să se formeze frica de respingere, frica dar şi nevoia de acceptare.  Unii au impresia că totul li se civine şi nu trebuie să ofere nimic în schimb, continuă să aibă pretenţii din exterior, nu din propriul interior. Acesta-i EGO-ismul , lipsa realismului.  Dorinţa de a fi iubiţi rămâne instictuală, căci ea porneşte din esenţa creaţiei lui Dumezeu. Nu vă temeţi iubirea nu se pierde, ea doar te umple ca un izvor nesfârşit, nemăsurat ce te disipează...te bagă în extaz. Ţi-e frică de extaz? Ţi-e frică să nu te pierzi în iubire? Ţi-e frică să nu te faci nevăzut....ţi-e frică că te pierzi. Nu... esenţa ta nu se pierde... ci doar umple...universul Universul meu, al tău, al tuturor. Ai forţă să umpli universul Doar să vrei, să te descătuşezi de teamă, de control... nu-i nevoie să controlezi ceva ce nu se poate controla, ceva ce nu are limite.... nu-i nevoie să te dai cu limite unei nelimitări
Iubirea este conştiinţă extinsă în universul nelimitat  . Numai iubirea te face să ieşi din tine, să vrei să dai mai mult... şi nu să iei  .  Iubirea inimii pure nu necesită hotărâre ci dăruire sau poate hotărărea de a dăruii dar... cu simţire. Hotărârea fără simţire nu-i dăruire şi când vorbeşti şi simţi în inimă, nu există limitare, deci nici hotărâre ci doar dorinţă pură. Inima nu are limite... ci căldură, blândeţe, tandreţe... IUBIREA ESTE IMPERATIVUL LUI DUMNEZEU.  Fiţi HOTĂTâţi  să dăruiţi IUBIRE din inimă iar HOTARele personalităţii voastre or să fie puternice, întărite de propria IUBIRE DIN INIMĂ.  Fiţi curajoşi să dăruiţi din inimă.

IUBIREA este smeritul gând  ce coboară în Universul înălţat şi mărit al INIMII. Numai gândurile fără inimă sunt simple memorii ale unui calculator...  sau un robot ce scârţie dacă nu-i uns la timp. Fără senzaţiile  inimii nu am fi oameni...ci am rămâne la stadiul de lucru, robot, maşină.... Şi animalele au inimă şi sentimente...şi datorită lor evoluează. Numai cu ajutorul inimii se produce evoluţia. 
Suntem acordaţi la Dumnezeu şi întreg Universul prin emoţiile IUBIRII. De aceea orice emoţie ne mişcă . E+motion= mişcare. Programarea noastră energetică este Iubirea şi suntem acordaţi  pe frecvenţa ei de când vibrăm în Univers. Emoţia este scara de frecvenţă prin care simţim intensitatea  Iubirii.
Fără iubire nu există fericire.Fără iubire nu există viaţă. Ea este centrul tuturor.
"Pe măsură ce te adâncesti mai mult în inimă, oglinda devine mai clară și mai curată." Rumi

"În iubirea paradisiacă nu eşti nici iubitul nici iubita, eşti însăşi dragostea profundă şi înălţătoare dintre cei doi."

Maxime înţelepte

,,Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor care vine de nicaieri si merge spre nicaieri''. Petre Tutea.
"Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci." – Mahatma Gandhi

”Esti ceea ce faci, nu ceea ce ai spus ca faci” - Jung

”E mai bine să eşuezi în condiţii onorabile decât să reuşeşti prin fraudă.” Sofocle

”Toţi ne pricepem să dojenim, dar nu ne dăm seama când greşim noi înşine.” Menandru

”Mergi în viaţă cu o licărire în ochi, cu un zâmbet pe faţă şi cu un scop măreţ în inimă.” William Jame

"Prin viclenie, minciună, disimulare, oamenii nu fac decât să se înșele pe ei înșiși." Arthur Schopenhauer

”Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.” Maica Tereza

”Să nu te jenezi niciodată să recunoști că ai greșit. Asta înseamnă că ai evoluat și că azi ești mai înțelept decât ieri.” Jonathan Swift

"De câte ori apare un om inteligent îl poţi recunoaşte după faptul că toţi tâmpiţii se aliază împotriva lui" Jonathan Swift

"Toţi oamenii vor să trăiască mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân"Jonathan Swift

”Lucrurile mărunte afectează minţile mărunte.” Benjamin Disraeli

”Astăzi e acel ”mâine” de care te temeai ieri.” Mark Twain

”Puţini sunt cei care ajung pe ţărmul celălalt. Restul oamenilor aleargă încoace şi încolo pe acelaşi mal.” Buddha

"Abia atunci când omul are compasiune faţă de toate fiinţele vii se poate numi NOBIL"  Buddha

"Tot ceea ce suntem este rezultatul a ce am gândit. Mintea este totul. Devenim ceea ce gândim" Buddha

"Un om poate face 2 greşeli fundamentale pe drumul căutării adevărului : Să nu meargă până la capăt şi să nu înceapă aceste drum "

"Pe măsură ce te adâncesti mai mult în inimă, oglinda devine mai clară și mai curată." Rumi

"În iubirea paradisiacă nu eşti nici iubitul nici iubita, eşti însăşi dragostea profundă şi înălţătoare dintre cei doi."

"După virtute, veselia e lucrul cel mai indispensabil. Zilnic ar trebui să citim o carte bună, să ascultăm o melodie plăcută, să contemplăm un tablou frumos şi să rostim cuvinte agreabile". (Goethe)

Discipolul spune "Sunt foarte descurajat. Ce ar trebui sa fac?"
Maestrul ii raspunde "Incurajeaza-i pe altii."


"A vorbi despre recunoştinţă este un lucru plăcut şi amabil, a acţiona cu recunoştinţă este generos şi nobil, dar a trăi în recunoştinţă înseamnă a atinge Paradisul." Johannes A. Gaertner



 "Prima lecţie a iubirii constă în a nu solicita iubire, ci în a o dărui. Fiţi dumneavoastră cel ce dăruieşte." Osho în Cartea despre femei


”Viaţa este minunată dacă nu te temi de ea.” Charlie Chaplin


 "Noi suntem ceea ce cunoaştem, ceea ce simţim. A cunoaşte ceva înseamnă a te identifica cu acel ceva. A cunoaşte iubirea înseamnă să iubeşti; a cunoaşte divinitatea înseamnă sa devii divin. Autocunoaşterea înseamnă realizare; cunoaşterea înseamnă să fii." Osho în Revoluţia interioară



 "Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nici o biserică, de nici un templu. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu." Osho în Calea mea, calea norilor albi


 "Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi - aşa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină." Osho în Iubire, Libertate, Solitudine

"În momentele de iubire profundă, oamenii respiră la unison. Atunci când se urăsc, respiraţiile lor sunt cât se poate de diferite."  Osho în Calea spirituală yoga

Cele patru elemente, apa, focul, aerul și pământul

Carl Gustav Jung spunea că orice gândire se sprijină pe imagini generale, arhetipurile, “scheme sau potențialități funcționale care modelează inconștient gândirea”, iar Jean Piaget susține “coerența funcțională” a gândirii simbolice și a sensului conceptual,  prin  unitatea și solidaritatea tuturor formelor reprezentării.

Cele patru elemente, apa, focul, aerul și pământul pun în mișcare grupuri de imagini, ajutând la asimilarea intimă a realului dispersat în formele sale. De-a lungul timpului, umanitatea și-a reprezentat prin diverse feluri modelele sale intime de gândire, sensibilitate, devenire sau existență, iată de ce există mai mult decât suficiente imagini, desene, picturi sau varii ipostaze adiacente celor înșirate, dintr-o dorință mistică neexplicată de a-și apropia în orice fel natura, transcendentul, sau de a-și explica ființarea. 

Apa - simbolismul totalității virtualităților, matricea tuturor posibilităților de existență este primul element și cel mai bogat în reprezentări.. Apa este principiu al nediferențiatului și al virtualului, temelie a oricărei manifestări cosmice, receptacul al tuturor formelor și al tuturor germenilor, apele simbolizând substanța primordială din care toate formele se nasc și în care toate se întorc, prin regresiune sau cataclism. Comparată sau asimilată lunii, apa, prin excelență fluidă, este prototipul apei vieții sau apei vii. Apa reunește formulele mitice ale aceleiași realități metafizice și religioase: în apă rezidă viața, vigoarea și eternitatea. Apa purifică și este purificatoare, are o valoare morală: ea devine substanța însăși a purității, câteva picături de apă fiind suficiente spre a purifica o lume (de aici și simbolistica botezului). Dicționarul de simboluri reduce semnificațiile simbolice ale apei la trei teme dominante: origine a vieții, mijloc de purificare și centru de regenerescență – de regăsit chiar în cele mai vechi tradiții, cu continuare până în zilele noastre. Ca masă nediferențiată, apa reprezintă infinitatea posibilităților, ea conține tot ceea ce este virtual, tot ceea ce încă nu are formă, sămânța primordială, toate semnele unei dezvoltări ulterioare.

Aerul este elementul activ și masculin prin excelență (Dicționarul de simboluri), în timp ce pământul și apa sunt considerate pasive și feminine (materializante), aerul fiind un simbol al spiritualizării. El cucerește și populează lumea subtilă, așezată între cer și pământ, lumea expansiunii pe care, după cum spune tradiția chineză, o umple suflul (chi) necesar ființelor vii. Sfântul Martin vede în aer un simbol sensibil al vieții nevăzute, un factor de mișcare universal și purificator. Aerul este mediul prielnic luminii, zborului, parfumului, culorii, vibrațiilor interplanetare, el este calea de comunicare dintre cer și pământ De aceea ascensiunile, urcările de munți sau de scări, zborurile în vazduh semnifică întotdeauna transcenderea condiției umane și pătrunderea în nivelele cosmice superioare; simpul fapt al levitației echivalează cu o consacrare sau o îndumnezeire: a putea zbura, a avea aripi, devine formula simbolică a transcenderii condiției umane, capacitatea de a se înalța în văzduh semnifică accesul la realitățile ultime .

Focul e cel de-al treilea element, principiu creativ și distructiv, în continuarea unei anumite metafizici a purității. Element folosit curent în riturile de purificare, cuvântul “foc” din sanscrită trimite la “pur”, rădăcină a tuturor purificărilor. Se remarcă existența unei ambivalențe a focului: “foc spiritual” și “foc sexual”; pe lângă aluziile erotice el comportă și transmite o intenție de purificare și de lumină (Agni, zeul focului la indieni, e când un simplu dublet al lui Vâyû purificatorul, când rămășita unui ritual de fecunditate agrară). Considerații antropologice vin să confirme simbolismul intelectual al focului: folosirea focului marchează, într-adevăr, etapa cea mai importantă a intelectualizării cosmosului. Tantrismul asimileză focul cu ascensiunea energiei kundalini de-a lungul centrilor coloanei vertebrale, pe care o mistuie transformând treptat energia seminală într-o trezire a spiritualității. Focul este elementul care a captat încă din preistorie imaginarul oamenilor; atracția luminii și a căldurii se dublează de primejdia focului care poate arde, simbol a ceea ce este interzis, fascinant și neînțeles.Curajul este de asemenea o trăsătură a focului, el implică o ardere a impurităţilor ascunse în subconştient unde atunci când acţionează libere creează fobii ce subjugă omul şi umanitatea. Eliberarea de frică şi dezvoltarea curajului, se poate face prin trezirea calităţilor specifice focului: căldura contactului, inteligenţa, perseverenţa, independenţa, intuiţia, fermitatea ş.a. Aşadar purificarea spiritului, care îi permite omului să se transforme din depozit de energie în distribuitor de energie este absolut necesară. Doar gândurile curate mai pot salva omenirea din marasmul social şi moral în care se află, unde încrederea în sine este confundată cu egoismul şi răceala, lipsa de comunicare cu detaşarea, iar iubirea cu defularea dorinţelor inferioare. 

Pământul este Mama, adică născătoare de forme vii, așa cum îl vede Mircea Eliade. Aceste forme vii sunt scoase din propria sa substanță (Adam e născut din pământ!). Pământul e viu pentru că e, în primul rând, fertil. Tot ceea ce iese din pământ e înzestrat cu viață și tot ce se reîntoarce în el primește viață. Simbol feminoid, pământul atrage cu sine o voluptate căreia i se poate rezista greu. El e materia primordială a misterului, cea în care se pătrunde, în care se sapă și care se diferențiază pur și simplu printr-o mai mare rezistență opusă pătrunderii.

Apa în simboluri și reprezentări

"Apa este un lichid inodor,insipid,incolor de cele mai multe ori sau uneori albastrui sau in chiar verzui in straturi groaseApa este o substantă absolut indispensabilă vietii, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solventi. Apa este un compus chimic al hidrogenului si al oxigenului, având formula chimică brutăH2O .Apa este una din substantele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelisurile acesteia, hidrosfera.

În mitologie, apa este un element primordial, simbol al vietii, al regenerării si al puritătii. Lumea apelor, a mărilor este diferită de cea a uscatului, a oamenilor, având tărâmuri si adâncimi necunoscute si mistice. Asa se explică multimea creaturilor fabuloase, considerate a trăi în ape: Lumea apelor era protejată de aceste fiinte si guvernată de zeii apelor. Oamenii trebuiau să aducă ofrande acestor zei înainte de a porni pe mare pentru a nu atrage asupra lor mânia apelor. În aproape toate mitologiile, lumea oamenilor se întindea până la marele ocean ce o înconjura. Dincolo de acest ocean urma capătul lumii. În mitologia nordica în adâncul oceanelor exista o lume a mortilor condusă de Ran, dar unde mergeau doar cei înecati.

În mitologie, apa este văzută în foarte multe ipostaze:

1. Apa, ca element al genezei; În conceptia multor popoare, dar si în Biblie, se sustine că omul a fost făurit din lut, adică din apă si pământ, elemente ce făuresc lumea însăsi. Astfel omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea apei cu pământul. Un alt mit al apei ca element al genezei este nasterea Afroditei, din mitologia greacă. Se spune că această zeită s-a născut din spuma mării si sângele luiUranus. Această geneză spectaculoasă pune în evidentă caracterul pur, sublim al elementului apă, Afrodita, zeită a iubirii, fiind un ideal al frumusetii. Chiar numele îi provine de la cuvântul grec “afros” însemnând “spuma mării”.

2. Apa, ca element al vitalitătii, al regenerării si al învierii. Această caracteristică este foarte bine evidentiată de basmele românesti, în mitologia românească unde întâlnim termenul “apă vie”. “Apa vie” este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-si recăpăta energia si forta, necesară în luptele epuizante contra dusmanilor. În “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, personajul Harap-Alb este înviat cu apă vie si apă moartă.

3. Apa, ca element al nemuririi, al tineretii vesnice si al invincibilitătii; un mit ilustrând această proprietate a apei este cel al scăldării eroului din mitologia greacă, Ahile în apele Stixului de către mitologii “fântâni ale tineretii”, a căror apă oferă celui care o bea tinerete vesnică.

4. Apa, ca element al distrugerii; În foarte multe mitologii se întâlneste mitul unui potop urias, care scufundă sub apele sale întreaga lume, mai putin piscurile muntilor si în urma căruia reusesc să se salveze un număr mic de oameni si animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe, în care Noe reuseste să salveze câte o pereche din fiecare specie de animal. În toate mitologiile în care se întâlneste potopul, acesta este trimis de forta divină, ca pedeapsă pentru neascultarea muritorilor. Apa poate avea si rol apocaliptic. În mitologia nordică, în ziua deRagnarok, sarpele Jormungand se va ridica din ocean, miscările sale îngropând sub ape lumea oamenilor, Midgard.

5. Apa, ca element al metamorfozei; De această proprietate a apei este legat mitul lui Narcis, erou al mitologiei grecesti. Acesta a rămas îndrăgostit de chipul său, privindu-l în unda unui lac si vrând să se apropie de el, a căzut în apă si s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o narcisă. 6.Apa, ca element transcedental Luntrasul Charon, personaj apartinând mitologiei grecesti, era singurul navigator al râului Styx. Acest râu reprezenta singura cale de trecere către tărâmul mortilor. Acest mit este cauzatorul unui obicei păstrat si în zilele noastre, acela de a pune doi bani pe ochii defunctului. Acesti bani aveau sa fie oferiti luntrasului în schimbul traversării râului.

Apa este principala noastră sursă de viaţă. Este la fel de importantă pentru cadrul natural sau evenimente ecologice cât şi pentru structuri sociale şi economice. Mirosul mării, sunetul unui pârâu învolburat şi infinitatea liniştită a oceanului sunt numai câteva aspecte care fac locurile din apropierea apelor atât de extraordinare.

Apa, ca element natural sau artificial, aduce miscare sau imobilitate momentană într-un ansamblu architectural. Pe suprafaţa calmă, liniştită, a unei oglinzi de apă apar imagini reflectate ale clădirilor din apropiere, cu jocuri de lumină şi umbră. În mişcare lentă sau violent, cu debit mare sau în cădere, zgomotoasă, animă ansamblurile care o însoţesc, defineşte direcţia spre un element, conduce spre un anumit centru de interes.Factori estetici ai unui râu sunt: Peisajul (vederea, panorame, diversitatea florei şi a elementelor geologice, colorit, forme şi contraste); Stimularea senzorială (regim de temperatură, vânt şi alte elemente aeriene, sunete, mirosuri, matrici vizuale); Interese intelectuale (oportunităţi pentru procese cognitive, ecologie, geologie, floră şi faună sălbatică, diversitatea subiectelor disponibile pentru observare şi studiu); Interese emoţionale oameni, accesibilitatea, factori climatici); Obstacole şi disconforturi (floră şi faună periculoasă sau deranjantă, accesibilitatea, factorii climatici); Factori culturali (tradiţiile de utilizare a teritoriului şi principiile de management urbanistic, poluarea peisagistică, influenţe istorice, mentalităţi…)La aprecierea estetică subiectivă a unui râu, cei mai importanţi factori dintre cei enumeraţi sunt: vederea, coloritul, vegetaţia (cantitate, varietate), spaţiozitatea / vastitatea, serenitatea, naturaleţea, valurile, turbiditatea, absenţa poluării. Trebuie înţeles însă impactul de ansamblu, pe toate liniile şi pe termen lung. Trebuie înţeles că apa e factor limitant al dezvoltării, iar în caz de criză poate distruge civilizaţiile sau genera grave conflicte, find nu doar o problemă pentru manageri, conservaţionişti şi specialişti, ci şi o importantă chestiune politică de nivel înalt

Factorii ce pot influenţa modul în care percepem şi interacţionăm cu apa sunt:

poziţionarea – apa poate să apară in diferite forme in funcţie de poziţionare, de décor; alta este imaginea unei oaze de apă din mijlocul deşertului, faţă de cea dintr-o pădure deasă si răcoroasă, alta este imaginea unei pete de apă sus pe stâncile munţilor, aproape de cer, şi altfel arată o fântână într-un oraş aglomerat, înconjurată de cladiri înalte; ­conţinutul – efectele variază în funcţie de conţinutul apei: arată altfel pe o plajă nisipoasă, între rocile unui râu montan, într-o mlaştină, pe o frunză fină, sau pur si simplu o suprafată umedă pe un paviment. ­mişcarea – apa nu este niciodată mai frumoasă decât atunci când este limpede. Încremenirea, fie că este un mic lac sau un vast ocean, iţi oferă un strop de linişte, oferită oricui se opreşte să o admire. Unduirile râurilor sau ale canalelor sau curenţii mărilor formează unduierile suprafeţii, care au şi ele puterea de a influenţa modul în care simţim. -iluminarea – în întuneric, prezenţa apei este simţită fie prin sunet, fie prin miros. Chiar şi atunci când nu poate fi văzută, prezenţa sa este simţită; uneori cea mai fină lumină a lunii îi accentuează misticismul; efectul iluminării slabe a unui cer de iarnă pe o întindere de apă te pot face să te simţi mai întristat si rece. Lumina soarelui apare ca o scânteie pe suprafată reflectantă a apei, iluminează fiecare curbură şi penetrează apa clară pentru a ne dezvalui conţinutul. Mişcarea soarelui de la răsărit la apus aduce cu ea şi modificări în imaginea peliculei de apă, arătându-ne cât de complexă este aceasta.

anume tipar dacă nu sunt tulburate de mişcări terestre majore, însă vântul se schimbă dramatic de la anotimp la anotimp, de la zi la zi şi de la o clipă la alta. ­sunetul – sunetul este felul în care natura vesteşte prezenţa apei cel mai plăcut; huruitul moale al oceanului, dincolo de dunele de nisip sau murmurul blând al unui pârâu din pădure ne arată că sunetele apei au toate caracteristicile muzicii: variaţia volumului, blândeţe, ritm, claritate şi, cel mai important, armonie. ­culoarea – apa în natură este rareori “un lichid incolor”, asa cum ne spune dicţionarul. Adesea apa este nuanţată cu pete vegetative sau colorată de argilă. În general, culoarea pe care o vedem pe apă este dată de împrejurimile reflectate. ­adâncimea – cu cât apa este mai adâncă cu atât culoarea sa este mai intensă.

Capitolul 2 – Prezenţa în oraşe Este bine ştiut că specificul natural influenţează structura şi orientarea ansamblurilor. Trei dintre laturile Pieţii Concordia de la Paris sunt definite de elemente naturale, iar axa longitudinală de compoziţie este orientată spre Sena. Piaţa principală din Cardiff capitala Ţării Galilor, este realizată prin îmbinarea elementului construit cu cel natural, reprezentat de un masiv plantat, parţial defrişat. Pentru oraş, apa poate fi mai mult decat o modalitate de simplificare a ritualurilor noastre zilnice. Deşi multă vreme ignorata, prezenţa sa in oraş, ca parte a acestuia si ca element important in viaţa comunităţilor, devine tot mai mult discutată şi căutată.

Ca prezentă majoră în spatiul urban, ca element natural definitoriu al orasului respectiv, poate fi atat un element dinamic – apă curgătoare (râu, pârâu, fluviu) cât si element static – apă stătătoare (lac, mare, ocean). În functie de gradul de interventie umană, frontul la apă poate fi: ­Limită naturală – grad redus de interventie umană, aspect natural, organic ­Limită geometrică – grad major de interven?ie umană, malurile sunt precise, bine definite, este

locul în care orasul îsi expune arhitectura – este des întâlnită în toate ora?ele cu deschidere către o apă incepând cu secolul al XVII-lea ­Limita intermediară – interventia umană încearcă să imite forme naturale pentru a crea o impresie de comunicare cu formele initiale.

importante constructii ingineresti în faze incipiente ale istoriei. Astăzi, arhitectii preferă siturile lângă apă datorită calitătiilor sale recreative, însă, tehnic vorbind, văd apa ca pe o fortă ostilă care dăunează clădirilor. Inginerii au tendinta de a găsi solutii pur tehnice la întrebarile legate de apă si adesea caută să se convingă pe sine, dar si pe altii că aceste solutii sunt indispensabile

Incă de la construirea Babilonului acum 2500 de ani, prin mijlocul căruia curgea legendarul fluviu Eufrat şi de la primele aşezări cu character urban realizate pe văile marilor fluvii ( Nil, Gange, Tigru, Fluviul Galben) a fost evidentă relaţia apă -oraş, al cărei rezultat a fost un salt uriaţ al societăţii omeneşti. Mai târziu, apa a continuat să se afirme ca un element apreciat în oraş şi pentru valorile sale decorative în diferite ipostaze. Agrippa, în perioada cât a fost edil al Romei, a construit nu mai puţin de 105 fântâni arteziene şi 700 de piscine de diferite dimensiuni. Artiştii Renaşterii au reluat tradiţia romană, împodobind cu fântâni nu numai oraşele Italiei, ci şi pe cele ale întregului Occident European. Frumuseţea unor oraşe străbătute de canale, cum ar fi Amsterdam sau Veneţia se datorează îmbinării perfecte dintre arhitectură si apă, existenţa unei căi maritime pentru transport de bunuri sau persoane, facilitatea de a asigura apă potabilă sau canalizare erau decisive in alegerea unei locaşii şi ajutau la formarea tramei stradale. În timpul perioadei industriale, malurile apelor erau ocupate de fabrici, în mare parte datorită posibilitătii de folosire a apei ca mijloc de transport, cât şi aceluia de deversare a deşeurilor. Fenomenul abandonării fâşiilor fluviale a început în anii `50 în Statele Unite şi s-a extins apoi în restul lumii industrializate în anii `60 şi `70, când motive de natură economică, dar mai ales tehnologică, au dus la inutilitatea şi declinul activităţilor industriale situate pe malul apei.

În urma abandonării malurilor apelor s-au căutat modalităţi de renovare si transformare urbană a acestor zone părăsite.

După revoluţia industrială a început un proces intens de regularizare a cursurilor de apă, fiind aduse din ce în ce mai mult sub control. Erau îndreptate, canalizate, se construite peste, îngropate sau completate. Încrederea că toate acestea vor fi în întregime susţinute de tehnologia existentă a fost spulberată de inundaţii, care apăreau din ce în ce mai des şi cu mai multă intensitate.Un caz deosebit este cel al oraşului Valencia: In 1957, “Ciutat Vella”, zona istorică a oraşului a fost grav inundată de râul Turia, în unele locuri nivelul apei atingând până la 2 metri înalţime.Pentru a evita asemenea inundaţii catrastrofale, edilii oraşului au decis devierea cursului râului la câţiva kilometri mai sud de oraş. Albia lui secată a devenit atracţia oraşului: un fluviu de verdeaţă cum nu are nici un Stiintei. Kilometri de atractii separate intre ele de podurile mai vechi sau mai noi ale orasului.

Omul priveşte apa prin prisme economice, o preţuieşte pe baza debitului sau calităţii sau a valorii de utilizare (navigaţie, pescuit etc.). Ea are însă o valoare mare intrinsecă şi subiectivă prin faptul că vederea ei ne face plăcere, ne merge la suflet. Un peisaj marin sau cu un râu sau un lac este o mare valoare, dar greu de preţuit în bani. În schimb putem să înţelegem mai bine valoarea sentimentală aplecându-ne puţin asupra evaluării estetice a apelor. Omul modern s-a lăsat prins de febra “luptei cu natura” şi de o necugetată cursă a transformării şi amenajării râurilor, văzute prea mult sub aspect de simplu canal pe care se scurge un fluid a cărui energie şi alte valori materiale pot şi trebuie valorificate. Acum omul reevaluează această abordare şi dă tot mai multă atenţie nu doar aspectelor ecologice ci şi celor estetice, deoarece râurile sunt un element de bază în peisajul natural de care psihicul uman are nevoie.

Unde nu e destulă apă sau nu de calitate suficientă, consecinţele asupra societăţii sunt deosebit de complexe. Afectarea sănătăţii vine din patologia hidrică, dar şi indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, provocată şi ea de lipsa apei. Unde oamenii şi mai ales copii stau ore întregi la coadă şi cară apă mulţi kilometri, se reduce timpul disponibil pentru alte activităţi şi în cazul copiilor pentru educaţie, ceea ce la rândul ei reduce şansele ieşirii din acel cerc vicios de subdezvoltare.De aceea, apa este considerată un element strategic şi o resursă tot mai disputată. În China sau California, metrul cub de apă folosit în industrie aduce de zeci de ori venit mai mare decât dacă e folosit în agricultură, ceea ce produce importante dileme şi tensiuni sociale şi economice. Oraşe americane cumpără imense terenuri agricole la mari distanţe numai pentru a dobândi drepturi asupra apelor subterane… În interiorul multor ţări, apar tensiuni între comunităţile de unde se prelevează multe ape pentru folosinţele altora şi guverne sau beneficiari…

CONCLUZII:Natura trebuie ocrotită nu împotriva omului, ci împreună cu el. Omul primitiv a dus o luptă acerbă pentru supravieţuire, dar nu “contra naturii” cum adesea se spune de către omul modern, ci în cadrul ei. Marea greşeală a fost proclamarea naturii ca adversar, închipuirea oceanelor, munţilor, codrilor sau peşterilor ca sălaş al diavolului şi demonilor, ideea de a “îmblânzi” natura. Probabil cea mai relevantă sinteză a spiritului acestei iresponsabile atitudini este afirmaţia lui Miciurin cum că “Nu putem aştepta ca natura să ne dea picătură cu picătură; ceea ce vrem, nu o putem distruge ci doar modifica prin perturbarea actualului echilibru natural. Natura va supravieţui, se va readapta noii situaţii, nu însă şi specia noastră. Ocrotirea naturii este o activitate interdisciplinară, unde se întâlnesc ştiinţele biologice şi cele nebiologice. Este o activitate de gestionare, care are ca scop menţinerea diverselor valori naturale (specii, populaţii, habitate, comunităţi, peisaje etc.). Ea are ca sarcini evaluarea, menţinerea şi refacerea stării naturale. Şi în cadrul ideii de “ocrotirea naturii” concepţiile au evoluat pe măsura mai bunei cunoaşteri şi înţelegeri a ei. Astfel, de la ocrotirea speciilor s-a trecut la ocrotirea habitatelor (locurilor de viaţă) apoi la ocrotirea comunităţilor naturale şi în fine la ocrotirea biodiversităţii.Paradigma ecologică clasică afirma că în natură există echilibru, că totul e să reducem intervenţia umană şi atunci prin autoreglare evoluţia va fi spre un echilibru prognozabil. Pe baza acestei paradigme s-a promovat ocrotirea naturii prin îngrădirea şi păzirea unor zone. Această concepţie s-a dovedit falsă. Natura este de fapt într-un echilibru dinamic, în continuă transformare, modificare influenţată de factori întâmplători, ce direcţionează evoluţia în direcţii diferite. Sistemele naturale sunt sisteme deschise, cu o reglare externă, în care au un rol important şi “catastrofele” naturale. Dacă zona naturală e suficient de mare, pe ansamblu putem vorbi de un echilibru, deşi în orice subzonă luată individual nu este echilibru, dar sunt în schimb cicluri evolutive. De aceea, ocrotirea naturii nu se poate face prin câteva “arii protejate” oricât de bine le “ocrotim” -mai ales dacă au dimensiuni mici -ci e nevoie de o reţea de arii protejate şi coridoare ecologice, de abordare globală. Din păcate ocrotirea naturii este în continuare influenţată de factori subiectivi emoţionali. Astfel, omul este mai tentat să ocrotească nu speciile cele mai periclitate, ci cele mai “charismatice” -mari, “frumoase”, de care e ataşat sentimental. Asemenea categorisiri sunt adânc înrădăcinate în cultură şi mentalităţi şi nu va fi uşor ca oamenii să renunţe.

APA ARE MEMORIE:

Un documentar impresionat il reprezinta”Apa are memorie”

Din ceea ce cunoastem, apa e substanta ce mai raspandita de pe pamant, se presupune ca viata biologica de pe pamant a aparut si apoi evoluat din apa si orice fiinta biologica (micro-organisme, plante, animale, …) e compusa in cea mai mare parte din apa. Spre deosebire de alte substante cunoscute, apa are proprietati deosebite si unice, documentarul arata cateva din aceste proprietati si incearca sa demonstreze din perspectiva stiintifica si religioasa ca apa e mai mult decat o

substanta chimica. De exemplu, apa, spre deosebire de alte substante, la frig (inghet) se dilata si apoi la cald se contracta, sau alt exemplu, apa isi schimba structura moleculara in functie de ambientul si undele din jur, moleculele cristalizate au forme diferite si chiar sugestive: armonioase sau degradate, daca apa este expusa la o muzica clasica sau una haotica. Ceea ce incearca sa arate mintii omului acest documentar, prin demonstratiile si ideile prezentate, este faptul ca apa are memorie, se comporta ca un element care inregistreaza informatia, orice eveniment (chiar si gandul omului), si isi schimba structura moleculara sub influenta acestora si poate transmite (comunica) informatia stocata. Aspecte care fac astfel sa fie intelese multe lucruri catalogate ca inexplicabile, minuni sau fenomene supranaturale, deoarece toate au in diferite feluri legatura cu apa.

Omul este compus peste 70% din apa, apa este peste tot in natura, putem spune ca natura ese in general din apa si rezultate ale apei sub diferite forme. Faptul ca apa poate comunica, cea din om cu cea din natura sau alta fiinta, si ca reactioneaza la gandul omului, care are o influenta mai puternica cu cat omul are o credinta curata si puternica, face sa para ceva posibil si poate chiar normal schimbarea apei in vin, aparitia ploii prin credinta sau vindecarea trupului tot prin puterea gandului, a credintei. Nu conteaza rasa, religia sau ideologia, ci important e credinta din sufletul nostru si cum gandim.

Daca vizionati cu interes acest documentar si cugetati cu gand bun, lipsit de prejudecati, la cele prezentate, veti intelege mai bine si mai clar aceasta legatura intre apa, om, gand si credinta.Un lucru care spre final mi-a atras atentia in mod deosebit este forma perceputa a structurii cristalizate a apei.La cuvantul care exprima sentimentul iubirii, cristalele apei au forma unei coronite de flori, a unui inel; iar cristalele formate la cuvantul pentru suflet au forma unui inel impartit in 3 parti separate. Astfel, treimea unita e (formeaza) iubirea si se poate spune ca implinirea sufletului reprezinta iubire. Mai multe exemple din religie, natura si experimente stiintfice in care elementul principal e Apa poti descoperi in film, din care puteti intelege o parte din cat de important este gandul bun."

VOICU IOANA CORINA-MASTER MOC AN II