vineri, 4 iulie 2014

CALUGARUL SI SCORPIONUL

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; şi lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal.
Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe chiar salvatorul lui. După o vreme, când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă şi pe punctul să se înece.
Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înţepă pentru a doua oară, la fel de tare, încât acesta suspină. Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuţi mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulţumească el te răneşte mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înţelept. Ţine de firea scorpionului să înţepe şi de a mea să fac binele necondiţionat, în iubire şi compasiune!
În viața noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care obsesiv de frumos iubește pe cel ce-i face rău.

miercuri, 2 iulie 2014

Pasiunea

”O pasiune n-are nevoie de motivari. Ea nu cere neaparat sa fie inteleasa si explicabila. Dimpotriva, incepe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfarsind abia cand simte din nou nevoia de lamuriri.” Octavian Paler 

”Pasiunea este presentimentul iubirii si al infinitului ei, dupa care aspira orice suflet sensibil. Pasiunea e o speranta ce poate fi inselata.” Honore de Balzac

”Pasiunile sunt singurii oratori care conving totdeauna.”Francois de La Rochefoucauld 

”Pasiunile sunt vanturile care umfla panzele corabiei; uneori o scufunda, dar fara ele corabia n-ar putea merge.”Voltaire

”Pasiunea inseamna si suferinta si tranzitie totodata; pasiunea inceteaza atunci cand speranta a murit. ” Honore de Balzac

”Putem fi siguri ca reusim cand ne adresam pasiunilor oamenilor mai degraba decat ratiunii lor.”Voltaire

joi, 19 iunie 2014

Sapte emotii pe care le intelegi
”Limbajul trupului” este oglinda sufletului si oricat de mult am dori sa stapanim aceste sentimente, sa putem alege daca sa le aratam sau nu, lucrurile stau cu totul altfel.Orice emotie pe care reusim sa o ascundem cu mare efort, de pe fata noastra, se va scurge pana la urma in exterior. Adesea prin miscarile corpului si uneori prin micro-expresii.
Paul Ekman si colegii sai au dovedit ca fata noastra este compusa din 43 de muschii care pot fi regrupati si combinatii, rezultand 10.000 de posibile expresii faciale. Din momentul in care ne putem da seama cum putem indentifica expresiile sincere, devenim mai intuitivi fata de micro-expresile subconstiente, subliniale.
Cercetatori au dovedit ca exista 7 emotii universale de baza, acestea sunt:
• SURPRIZA • FERICIREA 
• DEZGUSTUL  • DISPRETUL 
• FRICA • FURIA • TRISTETEA
Aceste sunt adanc intiparite in trupurile noastre. Ele sunt recunoscute de catre sistemele noastre de neuroni-oglinda in fiecare interactiune umana.
Descoperiti de un grup de cercetatori italieni, de la Universitatea din Parma, neuronii – oglinda reprezinta o clasa speciala de celule nervoase, cu un rol deosebit in cunoasterea directa, automata si inconstienta a mediului inconjurator.
Ati observat atunci cand o persoana casca, aproape imediat cascati si voi !? Informatia este preluata direct de subconstient si transpusa pe fata voastra.
Cand simtiti una dintre emotiile de mai sus, aceea emotie se transmite in subconstientul interlocutorului, chiar daca acesta nu o constientizeaza. Cand sunteti intr-o conversatie si va ganditi la ceva anume despre voi insiva (ex: sunteti trist) sau despre persoana cu care vorbiti (cine se crede asta ..?), pe fata voastra se „aseaza” aceea emotie, pe care neuroni-oglinda ai interlocutorului o recepteaza si-o transminte catre subconstient. Astfel, suntem etichetati de celilati dupa cateva gesturi si expresii, in functie de atitudinea noastra.
De aceea trebuie sa fim constienti de Limbajul Trupului, ce mesaje (ganduri) transmitem celorlati.
Fii tu insuti, dar ai grija ce proiectezi
Probabil va intrebati care este diferenta dintre manipulare si construirea unei relati? Foarte mica defapt.
Poate ati auzit de „efectul de HALO” ? Efectul HALO este sentimentul general pozitiv pe care il dezvoltam pentru cineva sau ceva, in baza unui atribut sau a unor trasaturi aparent irelevante si fara legatura. De exemplu, numeroase studii au aratat ca majoritatea oamenilor cred ca persoanele care poarta ochelari sunt mai inteligente decat cele care poarta. De fapt, ei nu sunt in realitate decat un indiciu al unei vederi slabe.
Un alt exemplu: puteti considerea ca o anumita geanta de firma, este de calitate mai buna decat o alta geanta la acelasi pret, doar pentru ca vedeta voastra preferata a fost surprinsa purtand acea geanta. Efectul HALO exista peste tot. Este motorul industriei publicitatii deoarece duce la asocieri care apeleaza la dorinta noastra primara de a imita partenerii cu un statut social superior si care, la randul lor, ne imita.
Identificare celor 7 emotii
In timp ce le indentificati pe fiecare in parte, incercati sa adoptati fiecare emotie (vizualiza-ti si detalile) si sa observati cum starea voastra de spirit se schimba.
Surpriza
Este una dintre expresiile cele mai rapide de pe fata noastra, acesta este identificata prin:
• Sprancenele curbate si ridicate
• Albul ochiilor vizibil deasupra si uneori sub iris
• Pleoapele superioare ridicate
• Pleoapele inferioare rotunjite
• Riduri pe frunte
• Gura deschisa, buzele intre-deschise, iar marimea gurii (in functie de intensitatea surprizei)
Frica
Acesta este identificata prin urmatoarele semnale faciale:
• Sprancenele ridicate si apropriate
• Pleoapa inferioara ridicata
• Albul ochiilor vizibil deasupra irisului
• Pleoapele inferioare tensionate
• Buzele lipite, colorate si tensionate
• Conturile gurii se aduna si buzele sunt foarte stranse
Furia
Se poate identifica prin urmataorele semnale faciale:
• Intre sprance se formeaza un rid numit si „laba-gastei”
• Sprancenele coborate
• Pleoapa inferioara coborata
• Privirea intensa
• Pleoapa inferioara tensioanata
• Narile dilatate
• Gura deschisa intr-un patrat
• Buzele tensionate
• Buza inferioara iesita in exterior
Tristetea
Este una dintre emotiile care dureaza cel mai mult . Vedeti o fata cazuta ca de clovn, barbia coborata, pleoapele la fel, iar pielea devine fleasca.
Cele mai cunoscute semne ale tristetii sunt:
• Partea interna a pleoapelor ridicata, formand un fel de V intors
• Linii orizontale pe frunte
• Pleoapele superioare cazute
• Colturile gurii lasate
• Pleoapele inferioare ridicate
Dezgustul
Aceasta expresie are un efect puternic asupra neuronilor oglinda. Un studiu recent a aratat ca, indiferent daca ne simtitm dezgustati sau suntem doar martorii la dezgustul altora, experienta activeaza aceea parte a creierului numita insula anterioara si operculul frontal. Cele mai des intalnite expresii faciale:
• Fruntea in general relaxata
• Sprancenele coborate
• Nasul se increteste
• Pleoapa inferioara tensionata
• Buzele stranse in forma de punga
• Buza de sus ridicata, cu gura deshisa
Dispretul
Este similar dezgustului, dar nu pare sa reflecte si repulsie fizica asa cum se intampla in cazul dezgustului. Dispretul apare atunci cand un om se simte superior altora sau cand nu este deacord cu actiunile sau comportamentul lor.
• Riduri pe nas
• Buza de sus ridicata adesea in semn de batjocura
• Buzele impinse uneori inainte
• Gura stransa, cu colturile usor ridicate (expesie usor confundata cu un mic zambet)
Fericirea
In cazul acestui sentiment de fericire apare una dintre expresiile noastre favorite: Zambetul adevarat ! Poate fi identificat prin:
• Fruntea relaxata
• Colturile extreme ale sprancenelor usor coborate
• Ochii ingustati
• Ridul „laba-gastei”
• Linii (riduri) sub ochii si in colturile exterioare ale ochilor
• Obrajii ridicatii
• Colturile gurii usor ridicate, dezvelind partea superioara a dintiilor (gingiile)
Emotiile sunt mai usor de citit pe fata unei femei decat pe cea a unui barbat.
Ce poti face pentru inceput ?
Exersati aceste emotii acasa in fata oglinzii.
Adoptati una dintre cele 7 emotii si fiti atent la semnalele faciale, cum se contureaza pe fata voastra. Urmariti cum acestea va schimba starea de spirit. Exersati zilnic pentru o perioada de timp. Cu ajutorul acestui exercitiu va puteti creste increderea in sine, totodata avand si posibilitatea sa va studiati atent si sa va iubititi mai mult.
Cu trecerea timpului, veti observa cand purtati conversatii cu alti oameni, ca veti putea descifra mult mai bine ce vor sa va comunice acestia, daca sunt sinceri sau incearca sa va insele. Veti dobandi abilitatea de a „citi gandurile” celorlalti ! Ascultati-va intuitia ! Ea estemintea subconstienta care va transmite in constient rezultatul informatiilor pe care le-ati dobandit de-a lungul anilor.”
Pentru cei care vor sa aprofundeze mai mult acest subiect, va recomand cartea: Limbajul Trupului – Tonya Reiman

miercuri, 4 iunie 2014

Socrate

”Dacă totul s-ar sfârşi cu moartea noastră, atunci moartea ar fi o soluţie pentru cei răi care şi-ar scăpa cu o lovitură nu numai trupul, ci şi sufletul lor, cu toată răutatea din ei. Dar, pentru că sufletul este nemuritor, evident, nu există scăpare de răul de care se tem. De aceea răii trebuie să se gândească la judecata de apoi.” Socrate


 ”Nici celui bolnav nu-i foloseşte un pat de aur, nici celui fără minte un noroc deosebit.”

”Cine vrea să mişte lumea trebuie mai întâi să se mişte el însuşi.”


”Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.” Socrate

”Virtutea constă în a nu depăşi măsura cu nimic.”

”Nu a trăi e de mare preţ, ci a trăi cinstit.”



”Este neapărat necesar ca omul chibzuit - fiind cum l-am arătat: drept, curajos, evlavios - să fie şi cu desăvârşire bun. Fiind astfel, orice face este bine şi sănătos, frumos.” Socrate

marți, 27 mai 2014

DESPRE UMOR

Nimic nu uneşte mai mult oamenii ca râsul. (L.N.Tolstoi)
 Dumnezeu are umor. Altfel nu l-ar fi făcut pe om. (Gilbert Keith Chesterton)
 Ziua în care nu ai râs, e o zi pierdută. (Sebastién Chamfort)
 Umorul este umbrela înţelepţilor. (Erich Kästner)
 Râsul e ca soarele, alungă iarna de pe chipul oamenilor. (Victor Hugo)
 Umorul este agerimea spiritului. (F.M.Dostoievski)
 Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. (F. M. Dostoievski)
 Gluma e o trăsură bună pentru adevăr. (Francis Bacon)
 Umorul este zâmbetul filozofiei. (Okakura Kakuzo)
 În faţa aragazului tău eşti la fel ca orice rege pe tronul său. (Miguel de Cervantes) 
 Trebuie să învăţaţi să râdeţi. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luaţi prea mult în serios. (Hermann Hesse)
 Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din suflete veştede. (Nicolae Iorga) 
 Noi râdem de unul-doi şi patruzeci râd de noi. (Anton Pan)
 Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune. (William Shakespeare) 
 Dacă un om râde din tot sufletul, înseamnă că-i om bun.(F.M.Dostoievski)
 Uneori nu e nevoie decât de o mică glumă că să dărâmi o mare trufie. (Vauvenargues) 
 Simţul umorului este unul din cele mai bune articole de îmbrăcăminte pe care cineva le poate purta în societate. (William Makepeace Thackeray)
 De fiecare dată când râzi, îţi prelungeşti viaţa cu câteva zile. (Curzio Malaparte)
 Râsul generează o senzaţie de bine în tot corpul pe care o arăţi doar într-un singur loc. (Josh Billings) 
 Un râset este un zâmbet care explodează. (Mary H. Waldrip)
 Imaginaţia ne consolează pentru ce nu suntem, umorul pentru ce suntem. (Winston Churchill)
 Râsul dezvăluie adesea chipul de copil al adulţilor. (Andre Malraux)Umorul nu este altceva decât bunul-simţ, care dansează. (Clive James)
 Filozoful nu sare niciodată peste o băltoacă. El o transcende! (Louis Bernanos)
 Bancul şi umorul sunt daruri dumnezeieşti de prim rang. (Charles Dickens)
 Umorul ia lumea aşa cum este ea, nu încearcă s-o îndrepte şi s-o înveţe, ci s-o suporte cu înţelepciune. (Charles Dickens)
 Umorul este un medicament care costă cel mai puţin şi se ia cel mai uşor. (Giovannino Guareschi)
 Umorul învinge uneori în bătălii pe care forţa şi raţiunea le-ar pierde. (Juan Carlos Abella)
 Cerul a dat oamenilor trei lucruri ca o contrabalanţă a suferinţelor în viaţă: speranţa, somnul şi râsul. (Immanuel Kant)
 Există oare o formă mai bună de a te descurca în viaţă decât cu dragoste şi umor? (Charles Dickens)
 Diferenţa dintre un cuvânt bine plasat şi un cuvânt aproape bine plasat este aceeaşi ca aceea dintre un fulger şi un licurici. (Mark Twain) 
 Timpul vindecă rănile, dar este un cosmetician mizerabil. (Mark Twain)
 Tactul e o chestie îngrozitoare. Dacă nu-l ai, toată lumea este iritată. Dacă îl ai, nu vede nimeni. (Shirley MacLaine)
 Umorul este cel mai bun colac de salvare în timp ce te afli dus de curentul vieţii. (Wilhelm Raabe)
 Prostul râde de trei ori: o dată când râd ceilalţi, o dată când înţelege gluma şi încă o dată când îşi dă seama că râsese fără să înţeleagă. (proverb bengalez)
 Glumele nevinovate sunt ca sarea în bucate. (proverb românesc)
 Umorul este uleiul din lampa vieţii noastre. (proverb olandez)

miercuri, 21 mai 2014

Bertrand Russell

”Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.”Bertrand Russell în Autobiografie

”Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale.”Bertrand Russell în Impactul ştiinţei în societate
”De ce să repetăm greşelile înaintaşilor, cand sunt atâtea noi greşeli de făcut?” Bertrand Russell
”Cei mai mulţi oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, chiar asta fac.” Bertrand Russell
”Filosofia merită să fie studiată nu de dragul unor răspunsuri precise la întrebările ei, ci mai degrabă întrebărilor înseşi; deoarece aceste întrebări lărgesc concepţia noastră a ceea ce este posibil, ele ne îmbogăţesc imaginaţia intelectuală şi diminuează siguranţa dogmatică ce împiedică mintea să speculeze.”Bertrand Russell în Problemele filosofiei

”Înainte de a ne gândi cum să educăm, ar fi bine să lămurim ce rezultate am vrea să obţinem.” Bertrand Russell

”Oamenii civilizaţi nu-şi pot satisface pe deplin instinctele sexuale fără iubire.” Bertrand Russell


”Ceea ce oamenii doresc de fapt nu este cunoaşterea, ci certitudinea.” Bertrand Russell

”Religia care condamnă plăcerea simţurilor îndeamnă oamenii către plăcerea puterii. În istorie puterea a a fost viciul ascetului.” Bertrand Russell

”Un trai bun este inspirat de iubire şi condus de cunoaştere.” Bertrand Russell


”A-ţi fi frică de dragoste înseamnă a-ţi fi frică de viaţă, iar când îţi este frică de viaţă eşti pe trei sferturi mort.”Bertrand Russell

”Oamenii se nasc neînvăţaţi, nu proşti; ei devin proşti prin învăţătură.” Bertrand Russell


”Viaţa bună este aceea inspirată de dragoste şi ghidată de cunoaştere.” Bertrand Russell

”Unul dintre simptomele unei depresii nervoase iminente este să începi să crezi că munca ta este teribil de importantă.”


”Şi dacă ar exista un Dumnezeu, cred că este foarte improbabil ca el să aibă atâta vanitate încât să se simtă jignit de cei care se îndoiesc de existenţa lui.” Bertrand Russell
”Omul modern consideră banii ca mijloc de a ajunge la mai mulţi bani.” Bertrand Russell

”Progres înseamnă schimbarea vechilor noastre griji cu altele noi.” Bertrand Russell


”Cinismul este rezultatul unei legături între comoditate şi neputinţă.”Bertrand Russell

Noţiunea de definiţie nu-i definisabilă şi nici nu-i deloc o noţiune definită.- Bertrand Russell

Chiar dacă toţi sunt de aceeaşi părere, s-ar putea ca niciunul să aibă dreptate.- Bertrand Russell

Ceea ce oamenii numesc luptă pentru existenţă, nu este altceva decât lupta pentru ascensiune.- Bertrand Russell

Omul n-ar trebui să facă aceeaşi prostie de două ori. Există atâta prostie, că ai de unde alege.- Bertrand Russell

Cei care nu au încercat niciodată intimitatea profundă şi nici apropierea iubirii reciproce fericite, au pierdut cel mai mare lucru pe care îl are viaţa de dăruit.- Bertrand Russell

Dacă am trăi într-o lume în care mai mulţi oameni ar dori să aibă într-o sporită măsură parte de fericirea decât de nefericirea altora, am ajunge curând în paradis.-Bertrand Russell
”Dragostea este mai mult decât dorinţa de contact sexual, ea este principalul mijloc de a scăpa de singurătatea care afectează atât bărbaţii cât şi femeile, în cea mai mare parte a vieţii lor.” Bertrand Russell

”Viaţa reală este, pentru cei mai mulţi dintre oameni, un compromis perpetuu între ideal şi posibil; lumea raţiunii pure nu acceptă însă nici un compromis, nici o limitare practică, nici o barieră în faţa activităţii creatoare.” Bertrand Russell

Faptul că întreaga matematică aparţine logicii simbolice este una dintre cele mai mari descoperiri din epoca noastră. Odată acest lucru stabilit, cercetarea principiilor matematicii nu se mai bazează decât pe însăşi analiza logicii simbolice.-Bertrand Russell în Legile fundamentale ale aritmeticii

Mă consideram fără îndoială, pe drept cuvânt, un specimen nefericit. Încetul cu încetul, am învăţat să fiu indiferent faţă de persoana mea şi lipsurile mele. Mi-am concentrat atenţia asupra obiectivelor externe: starea lumii, diverse ramuri ale cunoaşterii, persoane faţă de care aveam o oarecare afecţiune. Aş putea chiar să spun că cu fiecare an care trece mă bucur tot mai tare.- Bertrand Russell

Beţia este sinucidere temporară; fericirea pe care o aduce este doar negativă, o încetare momentană a nefericirii.-  Bertrand Russell în Cucerirea fericirii

Războaiele nu hotărăsc ceea ce este bine sau rău ci doar cine rămâne în viaţă.- Bertrand Russell

marți, 20 mai 2014

STRESUL

STRESUL – CEL MAI MARE DUSMAN CARE ADUCE BOLI
50 DE METODE PENTRU A SCAPA DE STRES!

1. Respira adanc atunci când esti tensionat, inspira si expira lent de 10 ori, tragand aer adanc prin nas, piept si plamani, apoi expira usor, eliberand aerul prin gura.

2. Atingeti pe cineva pe care il iubiti, imbratisati-l, tineti miinile pe el, mangaiati un animal de casa fidel, evitand astfel teama, grija si chiar un accident vascular, schimbati cuvinte frumoase cu prietenii pe care ii iubiti.

3. Comunicati cu dv. si cu altii, fiti sincer si deschis. Cereti ce doriti. Exprimati-va sentimentele adevarate de iubire si compasiune in legatura cu orice stare.

4. Beti cel putin 8-10 pahare mari de apa pura, naturala, pe zi, stiind ca apa elimina toxinele din corpul vostru.

5. Bucurati-va de viata, radeti, glumiti. Distrati-va cu jocuri, cu copii, cu animale, cu activitati placute.

6. Efectuati meditatie muzicala sau de relaxare macar 15 minute pe zi. Pe timpul acestora fiti relaxati, respirati profund, linistiti-va mintea. Scrieti-va visele si aspiratiile intr-un jurnal si respectati pauzele de relax.

7.Fiti umanitari, milostivi. Iertati-va pe voi si pe altii. Bucurati-va de relatiile umane pe care le aveti.

8. Comunicati cu prietenii si apropiatii. Petreceti cu ei clipe placute si schimbati experiente frumoase.

9. Imbratisati macar 3 fiinte in fiecare zi, veti deveni mai umani. Renuntati la griji, bucuria si relaxarea va aduce fericirea. Nu va faceti planuri imposibile de viitor, concentrate-va pe prezent.

11. Puteti sa va faceti doar o lista de obiective pe termen de o luna. Acestea trebuie sa includa pe langa munca si timp liber sau de relaxare.

12. Pentru a nu uita ceva zilnic, noteaza-ti activitatile in agenda. Taie de acolo ce rezolvi. Aniversarile treceti-le intr-un calendar. Nu iti incarca memoria cu date pe care le gasesti intr-un organizer sau pe calculator.

13. Invata sa refuzi ceea ce te deranjeaza. Spune politicos NU la unele cereri. Ai grija de tine si nu te agita sa rezolvi deodata toate lucrurile urgente.

14.Arunca lucrurile care te incurca si nu-ti fac placere, chiar si amintiri urate. Recicleaza ce doresti. Debaraseaza-te de gunoi, mizerie, lucruri vechi si inutile. Fa-ti curatenie in casa si in minte.

15. Cumpara si poarta haine usoare, curate, practice, confortabile spre a te simti bine sau elegant.

16. Evita discutiile inutile si contradictorii. Cedeaza daca alte persoane insista sa-ti schimbe anumite principii pe care tu crezi ca ti le-ai insusit corect in viata si alege variant a care este rezonabila.

17. Nu tine suparare si dusmanie, elibereaza-te de gandurile negative.

18. Apreciaza, lauda, exprima iubire neconditionata fata de tine si cei apropiati.

19. Fa alegeri potrivite în viaţă. Creaza o lista de priorităţi. Cand ceva nu merge renunta, introduce ceva nou.

20. Invata sa fii rezervat, sa nu alimentezi furia, cearta, scandalul, jignirile, loviturile si luptele intre spirite, gaseste metoda, momentul si solutia intelegerii cu argumente pertinente, simple, placute.

21. Fii sincer cu tine însuţi, invinge-ti teama. Citeste, invata, cere sprijin, informaţii sau asistenţă unde nu te pricepi.

22.Plange daca nu ai alta solutie si te vei elibera de nedreptate, vei elimina toxinele si energia negativa din organism, regasind linistea ta interioara.

23. Ia decizii de imbunatatire constanta a vietii tale. Face alegerea potrivita fara riscuri majore. Analizeaza si nu te grabi sa iei decizii pe termen lung.

24. Ai încredere de sine, rezolva-ti nevoile personale si generale prin propriile forte si mijloace si mai putin pe seama altora. Urmeaza-ti propria intuitie si nu ceda presiunilor externe sau credintelor subiective.

25. Organizeaza-ti bine orice moment important din viata. Nu te lasa “dus” de valul vietii si condus de catre alte persoane fara a avea o reprezentare proprie. Alege o cale corecta care sa nu iti subjuge personalitatea.

26. Simte-te in stare sa iti rezolvi singur necesitatile. Pune-ti in valoare ideile si creatiile in mod eficient. Daca ai idei valoroase vei avea succes.

27. Iarta-te pe tine si pe altii. Tine dragostea in suflet si ofer-o si vei primi inapoi mai mult decat speri.

28. Iubeste-te pe tine intai, ca sa poti sa-i iubesti pe altii, altfel nu o vei putea face.

29. Fa orice pentru a evolua spiritual, mental, enotional si fizic si-ti vei fortifica starea.

30. Cea mai valoroasa resursa pentru tine este Timpul. Nu-l lasa sa se scurga in defavoarea ta. Valorifica-l si vei avea succese.

31. Obtine o descriere amanuntita a felului in care trebuie sa muncesti pentru seful tau. Fa schimbari si imbunatatiri in munca si arata-i perfectiune, incat satisfactia va fi pentru amandoi inegalabila.

32. Apreciati-va singuri munca, fiti primii care va dati calificativ, aratati-va maiestria, priceperea, fantezia si respectul si veti avea numai aprecieri din partea tuturor.

33. Lucrand cu responsabilitate nu va fi loc niciodata de critica, deci nu vei fi stresat. Fa ceea ce ti se cere si depaseste asteptarea celui ce te supravegheaza.

34. Lucreaza pentru tine si nu incerca sa rezolvi problemele altora, altfel vei fi incarcat de indatoriri si ceilalti vor profita. Asumarea responsabilitatilor altcuiva conduce la corvoada si lipsa de respect pentru tine.

35. Nu face barfa si politica de birou. Fii deschis, integru si cinstit, apara-ti demnitatea si vei primi respect.

36. Nu asculta si incuraja discutiile injositoare sau inutile deoarece dauneaza credibilitatii tale. Participa la glumele de bun gust.

37. Colaboreaza cu colegii pentru a rezolva in comun unele probleme care nu tin exclusiv de atributiile pe care le ai la locul de munca.

38.Nu fi persoana care “repara tot” atunci cand ceva nu este in regula intr-o colectivitate. Asuma-ti toate problemele, deoarece vei ceda fizic si psihic in timp.

39. Ori de cate ori nu poti rezolva o sarcina cere spijinul unei personae competente, pune-i intrebari, apreciaz-o, recompenseaz-o.

40. Nu lua masuri in necunostinta de cauza in orice problema.

41. Daca ti se cere perfectiune, noutate, stil, nu fi numai un descoperitor sau furnizor de indicatii, ci si un bun practician, prin experienta si metoda.

42. Respecta-ti cu strictete programul de munca. Nimeni nu te poate obliga sa pierzi timp peste program. Când te duci acasă, du-te acasă! Locul de muncă este doar o parte din viata ta, nu toată viaţa ta.

43. Pe primul loc pune-te pe tine, familia ta, cariera ta si gandeste in perspectiva fara a fi invidios sau patimas. Cunoaste-ti interesele si nu te lasa mai prejos fata de altii atunci cand trebuie sa ocupi un post pe care il meriti.

44. Valorifica-ti sentimentele, apara-le, transmite-le corect celorlalti. Nu le lasa interpretate in defavoarea ta, stabileste un climat propice unor idealuri de viata.

45. Atunci cand crezi ca trebuie sa respecti corect principiile sau ai dreptate, exprima-te clar cu furie. Furia indirecta sau tacerea va conduce doar la neincredere sau la o prelungire a primejdiei.

46.Daca esti intrebat, raspunde întotdeauna adevarat, fara improvizatii, tie si celor ce intreaba.

47. Respecta-ti propriile idei le si alegerile si fa acelasi lucru in relatie cu alte persoane pentru a gasi echilibrul relational al vietii.

48. Fa sport, plimbare si miscare continua, pentru a-ti mentine echilibrul fizic, mental, emotional, in pace si armonie.

49. Mananca alimente sănătoase şi mesteca bine. Nu mananca doar pentru că eşti plictisit, nefericit, sau supărat.

50. Respecta igiena zilnica, orice experienta buna si rea din viata de zi cu zi, exploreaza tot ce este frumos si bun, dezvolta relatii iubitoare. - Traducere si adaptare dupa - Crystals & rk Healing