Răbdarea - virtute

“Răbdarea este rugăciunea sufletului” spunea Buda.   Aristotel, în Etica Nicomahică, defineşte akrasia ca „lipsă de stăpînire“, ca „slăbiciune a voinţei în faţa pasiunilor“ (cu precizarea că nestăpânirea în materie de plăceri este mai dezonorantă decât nestăpânirea izvorâtă din mânie) şi ne-o prezintă ca pe o „uşă deschisă spre toate viciile“,  o lipsă de autocontrol, el şi toţi cei care i-au urmat pe această linie ne semnalează câteva fapte extrem de importante: că nerăbdarea poate face rău, fiind, adeseori, şi necugetare; că nestăpînirea şi actele bestiale sunt, ambele, alături de viciu, o formă a răului; că există o superioritate morală a caracterului activ al stăpînirii răbdătoare de sine; că există şi o rezistenţă oarecum pasivă a tăriei de caracter, care se traduce prin excepţionala calitate de a suporta şi de a îndura fără să te umileşti, de a suferi fără să te lamentezi, de a fi neclintit şi tare ca o stâncă bătută de valuri spre a realiza scopul, cum vor spune mereu şi mereu adepţii stoicismului.  Iar Kant exprimă aceeaşi idee, atunci cînd afirmă: „umilinţa este conştiinţa puţinătăţii propriei valori morale, în comparaţie cu legea“.
RĂBDÁREA este stăpânirea de sine, putere de a aştepta, de a persevera, de a trece peste chin, durere, indulgență, încercare, îngăduință, îngăduire, nădejde, patimă, păs, pătimire, speranța, suferința, toleranța, tenacitatea…

  Oricum însă, răbdarea este dispoziţia şi obişnuinţa aşteptării senine, în care nu există plângere şi văicăreală  , deci o aşteptare plină de demnitatea propriei valori (de re+cunoaşterea  propriei valori); dar aceasta nu înseamnă deloc că acela care locuieşte în propria-i viaţă cu această virtute va aştepta orice, oricât şi oricum. O stapânire de sine,  implică ascultarea  de sine, credinţă propriului sine.  Ce anume aştepţi dă conţinut răbdării, ca virtute a integralităţii  ,a conştientizării aparţinerii unui întreg universal şi a statorniciei pentru propriul adevăr.  Putem defini, în acest fel, răbdarea ca fiind una dintre înfăţişările pe cât de reale, pe atât de discrete ale curajului: înfruntarea dârză (neclintită) şi fără nici o ostentaţie a răului din lume.  În fapt, răbdarea este un mod de rezistenţă, cutezanţă, îndrăzneală  în care atenţia se îndreaptă mereu asupra calității morale a aşteptării  , a curajului plin de temeritate şi de risc imminent, o forţă in propria credinţă dar şi credinţa in Dumnezeu. Precum zicerea lui Isus “Îndrăzniţi” .

                                        Răbdarea este, de multe ori, sinonimă cu perseverenţa. Răbdarea poate lua o formă de hotărâre, de fermitate in credinţa ca binele va triumfa,  de statornicie în idealurile umane . Deci lângă perseverenţă, trăieşte speranţa – ea însăşi o forţă teribilă, din moment ce moare ultima în sufletul omului. Totodată, răbdarea implică un scop, un termen final, deci o limită, un ţel şi dorinţa de a-l atinge.  Răbdătorul are încredere   în adevărul DIVIN că după vremuri rele şi grele vin şi timpuri bune şi fireşti;  el este, oricum, pregătit (muncit)  , iar dacă, totuşi, aceste timpuri normale nu vin, el, personal, ştie că nu are ce-şi reproşa; mai mult, el are ţinuta dreaptă şi nobilă a omului care nu se poartă ca fiind „stăpînul lumii“, ci, dimpotrivă, se comportă ca o simplă fiinţă omenească ce încearcă modest, de-a lungul unei vieţi, pe cât cu putinţă să-şi guverneze propriul destin, ţinând cont de Legile UNIVERSULUI, Legile lui DUMNEZEU cele drepte. Nimic mai mult,  dar şi nimic mai puţin.  Cu masura propriei puteri. Răbdarea necesită o învăţare a mai multor virtuţi  precum inţelegerea, statornicia in scop, perseverenţa  parcurgerii drumului pas cu pas, toleranţa cu măsură,  accepptare dar şi îngăduinţă.  Aristotel  spunea că “virtutea este calea de mijloc dintre două extreme”. Ca să cântăreşti cele două extreme trebuie să cunoşti despre extreme. Apoi să le căntăreşti , compari cu calm şi răbdare pentru a putea alege  o virtute.

"Răbdarea are limitele ei. Depăşeşte-le şi devine laşitate".  citat din George Jackson

                                     În conţinutul moral al răbdării intră şi limitarea ei: „Am răbdat destul!“, se spune pe bună dreptate, atunci cînd măsurile firii  (caracterului uman sănatos) au fost epuizate şi cînd a continua să rabzi nu mai are nici sens şi nici valoare exemplară. O formă de toleranţă care are şi ea limitele ei aparţinând normelor de drept  pentru apărarea şi convieţuirea oamenilor în societate , pentru apărarea demnităţii şi libertătii oamenilor.  Prin urmare, nu se poate răbda oricât, după cum nu se poate tolera orice.  Celebrul paradox al toleranţei al lui Karl Popper va fi astfel reformulat: dacă sînt de o răbdare infinită, chiar şi faţă de cei intoleranţi şi faţă de cei ce n-au nici o răbdare faţă de semenii lor, şi dacă nu apăr societatea tolerantă faţă de atacurile acestora, cei răbdători şi toleranţi vor sfârşi prin a dispărea şi, odată cu ei, vor pieri şi toleranţa, şi răbdarea.   De altfel, şi-n cazul răbdării, apare, ca şi-n situaţia altor virtuţi, seria de întrebări specifice gîndirii etice: ce trebuie să rabzi? Cum trebuie să rabzi? De ce ar trebui să rabzi? Cât timp trebuie să rabzi? Cine reuşeşte să pună în armonie  (echilibru, simetrie) toate aceste răspunsuri va fi desigur înţelept. Cu masură in toate.

                                   Virtutea răbdării nici nu poate fi decât rară printre oameni, tocmai pentru că solicită dintr-odată atâtea condiţii, toate greu de atins: uneori o zi sau o săptămînă, alteori, ani sau chiar, cum se spune, o viaţă întreagă.   Înţelegere blîndă, grijă constantă, compasiune şi umor (cînd poţi astfel detensiona o situaţie conflictuală) şi curaj  perseverant (timp îndelungat). Şi, cu toate acestea, la o privire mai atentă, lipsa răbdării este superficială şi neproductivă,  este cheltuitoare iresponsabil de energii interioare, prin pasiuni nestrunite, prin mînii necontrolate şi prin defecte neluate în seamă. Răbdare pune accent pe calitate nu pe cantitate, pe cântărirea cu măsură a propriului orgoliu, o cântărire cu sinceritate a propriei valori. Observaţia  lui Spinoza: „Nu râde (în sensul de „a-ţi bate joc“), nu deplânge  (nu plânge pentru orice), nu detesta , ci înţelege“.  Această înţelegere merge până într-acolo încât îl înfrăţeşte pe răbdător cu virtutea iertării.  De aceea greşim şi noi, pentru a învăţa să iertăm.  Albert Einstein  punea pe primul plan omul şi rabdarea pentru om : “Grija pentru  om şi destinul lui trebuie să constituie interesul principal” .   Cu răbdare putem acumula valori , distigând  curajul între temeritate şi laşitate,  demnitatea intre delăsare şi egoism, blândeţea intre furie şi apatie, generozitatea între risipă şi lăcomie.  Răbdarea, ca virtute morală,  implică aşteptare curajoasă şi îndurare îndelungată a unor evenimente cel puţin neplăcute (extreme) . Pe de altă parte, conştiinţa trebuie să fie însă mereu trează pentru a distinge  şi alege ceea ce merită şi ceea ce nu străduinţa ta răbdătoare. Iar conştiinţa implică sensibilitate, înţelegerea adevărului  absolut. Iar pentru a inţelege adevarul absolute, trebuie să vezi de SUS TOTUL, nu doar dintr- un unghi. Riscul răbdării prosteşti pândeşte oricînd şi aproape pe oricine.   De aceea greşeala te invaţă să ierţi. 

Naivitatea

"Cea mai mare pacaleala pe pamantul acesta va ramane mereu Naivitatea."   Balzac 

Naivitatea este acea stare care ne permite sa ne bucuram.De cat de putin avem de munca, de munca in sine, de iubire sau de lipsa ei, de lucrul manual, de apa, de florile de plastic, de manele, de zeppeline, de oboseala si, bineinteles, de sensurile peiorative ale naivitatii.

„Înainte eram dominaţi de teamă şi acceptam situaţia dintr-o frică aproape fizică oarecum explicabilă până la un punct. În prezent suntem manipulaţi de prostia proprie. Acuma, care este mai simpatică, frica sau prostia, este greu de analizat, dar rezultatele sunt de multe ori asemănătoare”. (Andrei Pleșu)

Le simțim și ne confruntăm zilnic cu ele. Și cu frica și cu prostia. Prima ca urmare a lipsei de convingeri autentice, iar cea de-a doua ca urmare a unei naivități perpetue. Iar consecința nu poate fi decât cea pe care România o etalează în acest început de mileniu trei. Suntem ușor de manipulat fiindcă suntem naivi și ne lipsesc convingerile personale.

Șansa unei redresări nu poate fi decât rodul unei strategii coerente de educație a poporului, de cultivare a spiritului civic și de rezistență la prostie. 

A fi naiv ne poate oferi posibilitatea sa vedem in orice lucru, in orice persoana, in orice situatie si eveniment, ceva nou si frumos. Ne ofera posibilitatea de vedea lucrurile pozitive.

Ne ofera chiar posibilitatea de a invata din greseli, la fel precum copiii mici invata ca, atunci cand alearga, exista riscul sa cada si sa se loveasca. Si astfel vor fi mai atenti la cum calca si la obstacolele care pot aparea pe drum.

A fi naiv iti da voie sa ai imaginatie bogata, sa poti da nastere la idei fabuloase pe care sa poti construi o alta lume in care vrei sa traiesti, sa poti alege ce fel de relatii vrei sa ai, cu ce fel de oameni vrei sa fii inconjurat, ce fel de informatii vrei sa primesti.

A fi naiv iti da posibilitatea sa te detasezi de barfe si sa accepti ca fiecare om are dreptul la viata si la experiente, de orice natura ar fi ele.

A fi naiv iti ofera posibilitatea de a vedea lucrurile cu sufletul si nu cu mintea, asa cum Kevin Spacey .

Si intelepciunea batranilor, care si-au trait experienta vietii, da tot intr-o naivitate, adeseori gresit inteleasa. Simplitatea in care ei gandesc si vad lucrurile iti reaminteste ca important este felul in care iti traiesti viata si nu cate acumulezi in ea. Batranii spun la randul lor adevarul pentru ca in timp au scapat de frica de a fi judecati, interpretati gresit, si mai ales pentru ca au ajuns intr-un punct in care “nu mai au ce sa piarda” daca spun lucrurilor pe nume. Si, precum copiii, reusesc sa spuna lucrurile aparent “dureroase” cu detasarea omului care vede dincolo de aparente.Naivitatea nascuta din iubirea fata de viata si fata de tot ceea ce ne inconjoara, si nu naivitatea nascuta din ignoranta, acea naivitate care ne da puterea de a incepe fiecare zi cu bucuria cu care un copil se trezeste dornic sa se intoarca la joaca sau la lucrurile care ii fac placere, este cea care creaza optimismul si dorinta de a merge mai departe.

Naivitatea nu lasa loc orgoliilor si cel mai adesea ofera o vindecare profunda a mentalitatilor care nu rezoneaza cu iubirea, iertarea si acceptarea.Si totusi dualitatea  CE DOMINA UNIVERSUL face ca pe acest pamant mereu sa repet: OPTIMISTUL VEDE PARTEA PLINA A PAHARULUI, PESIMISTUL PE CEA GOALA, NUMAI ÎNŢELEPTUL VEDE TOT PAHARUL.  Adică. sa nu uitam sa folosim şi mintea dar şi inima în egala masura in viaţa noastra.  Căci numai RATIUNEA este rece, limitata (gândeste  serial) . si vicleană (ne inşeala chiar pe noi inşine). Apoi numai Inima, este fierbinte, ca un foc si arde, iar fumul focului ei, intunecă mintea . Să nu uitam că îndrăgostiţi işi pierd mintea, "dragostea este oarba". Aşa că, numai folosite in echilibru mintea cu inima face ca înţelegerea sa fie profundă, pana la propriul SINE, adică pana la DIVIN.
,,Marea calitate a Dreptatii este ca stabileste intre partile sufletului ierarhia randuita de natura; nedreptatea consta in a da unei parti asupra unei alte parti o stapanire care este impotriva naturii" (Platon)

NALBA, CAŞUL POPII (Malva vulgaris,neglecta)

NALBA este o planta ale carei proprietati terapeutice au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri, in special pentru curatarea bronhiilor si protejarea mucoaselor.

Exista mai multe tipuri ale acestei plante care au efecte asemanatoare in tratarea diverselor afectiuni.

Acestea sunt: NALBA MARE( ALTHAEA OFFICINALIS)  constituie un remediu excelent in tratarea tusei (poate fi combatuta in mod natural daca se beau trei cani de ceai zilnic, din urmatorul amestec de plante: radacini de nalba mare, frunze de podbal, radacini de lemn dulce, flori de lumanarica, anason), faringitei,laringitei, durerilor in gat, raguselii, inflamatiilor mucoasei intestinale si stomacale, recunoscuta fiind si pentru vindecarea ranilor, daca este aplicata sub forma de comprese.

Componenți principali: Mucilagii, zaharuri, amidon, substanțe grase, asparagină, pectine, betaină, substanțe rezinoase, tanin.                                                                                                                                       PROPRIETAŢI:  - acțiune internă secretolitică pulmonară                                                                                                  - antiinflamatoare a aparatelor respirator, renal și gastrointestinal                                                                                    - acțiune expectorantă și emolientă.                                                                                                                   De la aceasta planta se utilizeaza atat florile, cat si frunzele si radacinile.NALBA DE PADURE(MALVA SILVESTRIS)  este folosita in tratarea afectiunilor stomacale, intestinale si ale cailor respiratorii,iar ca uz extern vindeca rani, abcese, umflaturi dupa fracturi daca este aplicata sub forma de comprese sau bai.                                       De la aceasta planta se folosesc in medicina naturista florile si frunzele.);NALBA DE CULTURA (ALTHAEA  ROSEA) cu efecte curative, fiind folosite numai florile plantei. NALBA ajuta, de asemenea si la vindecarea afectiunilor organelor genitale,tratarea diareei,  ulcerului gastro-duodenal, infectiilor urinare, pietrei la rinichi.                                                                                                                                

Tratamente naturale cu nalba:Nalba se dovedeste benefica mai ales sub forma de ceai in inflamatiile mucoaselor din interiorul organismului, in gastrite, in inflamatiile mucoaselor vezicale (ale vezicii urinare), gastro-intestinale si alte cavitatii bucale, ca si in ulcerele gastrice (stomacale) si intestinale.  Nalba este indicata si in caz de secretie pulmonara abundenta, bronsita, tuse si raguseala puternica (deci in laringita), amigdalita si gura uscata. Ca sa nu se distruga substantele mucilaginoase, planta se lasa peste noapte in apa rece, pentru a se forma asa-numitul extract rece. Ratia pentru o zi este de 2-3 cesti caldute, baute in inghitituri mici. Chiar si in cazul unui emfizem pulmonar rebel, considerat adesea incurabil, care provoaca grele insuficiente respiratorii, nalba are un efect lecuitor. Se beau minim 3 cesti pe zi, dupa cum am mentionat mai sus, iar frunzele si florile, zdrobite,  strecurate si bine inalzite, se pun peste noapte sub forma de comprese in zona bronhiilor si pe piept. Excelente se dovedesc baile de ochi si compresele la ochi facute cu ceai de nalba caldut, pentru cazurile rare cind apare o secare a secretiei lacrimale, care creeaza bolnavului o oarecare indispozitie si snzatia de neajutorare. Spalaturile cu nalba calduta sunt benefice in alergiile tenului, care provoaca mincarimi si usturimi faciale. Nalba este folosita, extern, pentru rani, abecese, picioare sau miini umflate provenite de pe urma unor fracturi sau a unor flebite.                                                                                                                                          Un picior umflat cu ulcer varicos nu trebuie neglijat, nici chiar la batrinete. Si aici ajuta baile de nalba combinata cu frunze proaspete de patilagina. Acestea din urma se spala bine si se aplica umede pe rana deschisa. Rana se inchide peste noapte si nu se mai deschide, chiar daca era veche de 10-15 ani sau si mai mult .                                        Durerile in gat, astmul, CELULITA, STARILE NERVOASE  pot fi usor vindecate cu ajutorul pulberii din flori de nalbă.  Pacientul poate utiliza aceasta pulbere numai la recomandarea medicului.                                  LARINGITA, AMIGDALITA, si TRAHEITA pot fi vindecate si prin uz extern, cu ceai din radacini de nalbă mare. Se recomanda a se face gargarisme de mai multe ori pe zi pentru obtinerea unor rezultate excelente. Tot prin uz extern se pot trata si ranile de pe maini si picioare, venele inflamate. In acest sens se recomanda a se face bai cu ceaiul rezultat din macerarea frunzelor şi florilor de nalbă  cu 3-5 l de apa rece, timp de 12 ore.                        HEMOROIZII si COLITELE pot fi tratate prin clisma. Astfel ceaiul se prepara din frunze şi flori de nalbă, peste care se toarna aproximativ 2 l de apa clocotita.                                                                                                            Pentru eliminarea toxinelor din organism, se pot face bai complete cu nalbă. Aceste bai se recomanda a nu depasi 20 de minute, iar apa sa nu atinga inima pacientului. Procesul eliminarii toxinelor consta in transpiratia dupa baie, de aceea se recomanda ca pacientul sa nu se stearga dupa baie, ci sa se infasoare intr-un halat gros, apoi sa se odihneasca intr-un pat.                                                                                                                    Mod de folosire: -prepararea ceaiului: Numai ca extract rece! Se pune 1 lingurita (cu varf) de plante la 1 litru de apa, se lasa sa stea peste noapte la macerat, dimineata se incalzeste usor. -bai de picioare si miini: 2 miini pline de nalba se lasa peste noapte in apa rece, intr-un recipient de 5 litri. A doua zi se incalzeste totul atit cat suporta miinile si picioarele. Durata baii – 20 minute. Apa, reincalzita, poate fi folosita inca de 2 ori. -comrepse: Resurile de plante de dupa prepararea ceaiului se incalzesc usor in putina apa si se face un terci, amestecindu-le cu faina de orz; terciul se intinde pe o bucata de pinza si se aplica local, cit e cald.

Curajul

"Curajul este frica căreia îi rezişti un minut mai mult."definiţie de George S. Patton

"Curajul înseamnă să nu laşi niciodată acţiunile tale să fie influenţate de temerile tale."definiţie de Arthur Koestler

"Curajul este ceea ce îţi trebuie pentru a sta în picioare şi a vorbi; curajul este şi ceea ce îţi trebuie pentru a sta jos şi a asculta."definiţie de Winston Churchill

"Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii."definiţie de Mark Twain

"Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber."definiţie de Gabriel Liiceanu în Despre limită

"Curajul înseamnă să ştii de ce anume să nu îţi fie frică."definiţie de Platon

"Curajul, se pare, este puterea de a trece peste pericole, nenorociri, frică, nedreptate şi de a continua totuşi să-ţi afirmi ţie însuţi că viaţa, cu toate necazurile şi tristeţile sale are un sens, chiar dacă uneori peste înţelegerea noastră, şi că întotdeauna există un mâine."definiţie de Dorothy Thompson

"Curajul nu este, pur şi simplu, una din virtuţi, ci forma pe care o ia fiecare virtute când e pusă la încercare."definiţie de C.S. Lewis

"Adevăratul curaj nu este forţa brutală a eroilor vulgari, ci hotărârea fermă a virtuţii şi a raţiunii."definiţie de Alfred North Whitehead

"Curajul este scara pe care urcă toate celelalte virtuţi."definiţie de Clare Booth Luce

"Curajul este un dar. Cei care îl au nu ştiu niciodată că îl au până când nu-i trec testul. Iar cei care au descoperit că îl au nu ştiu niciodată dacă îl vor mai avea la al doilea test."definiţie de Carl Sandburg

"Curajul este începutul biruinţei."definiţie de Plutarh

"Curajul - o sensibilitate perfecta a masurii pericolului, si o dorinta mentala de a il indura."definiţie de William T. Sherman

"Curajul este vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie, a unui scop."definiţie de Rene Quiton

"Adevăratul curaj înseamnă să ştii ce ai de înfrunat şi cum să-l înfrunţi."definiţie de Timothy Dalton

"Curajul nu este absenţa fricii; este mai degrabă înţelegerea că altceva este mai important decât frica."definiţie de Ambrose Redmoon

"Curajul e o medie între temeritate şi laşitate."definiţie de Andrei Pleşu în Minima moralia

Omul care stie ca are asigurata viata vesnica nu se mai teme de moarte. 

„Forta morala, ardoare, energie intr-o actiune, fermitate in fata pericolului, a suferintei fizice sau morale“. Definitia din Grand Dictionnaire Larousse encyclopedique este similara: „fermitate, forta de caracter care permite infruntarea pericolului, suferinta, imprejurarile dificile"

A fi curajos nu inseamna sa nu-ti fie frica, ci sa fii capabil sa-ti duci misiunea la indeplinire, chiar daca iti este frica. Adevaratul curaj este o calitate pe care o poseda cei care sunt gata a se lansa intr-o situatie inspaiman­tatoare, in pofida unei frici subiective si a unor perturbari psiho­fiziologice. Curajul este mai mult decat o calitate innascuta; curajul si lasitatea sunt optiuni care i se ofera oricarei fiinte umane. Aceste opinii se intalnesc cu cele ale lui Lord Moran, care in celebra sa carte The Anatomy of Courage emite ideea ca a avea curaj este „o calitate“ morala si nu „un dat”  de la natura, ca este „o alegere deliberata intre doua optiuni, este decizia  de neclintit de a nu ceda, o renuntare care trebuie sa se implineasca nu numai o singura data, ci in mai multe reprize, printr-un efort de vointa“. Concluzia sa esentiala este aceea ca vointa inseamna curaj.Deci, devenim drepti sau curajosi,  actionand drept sau curajos. A fi curajos mai inseamna a fi cineva in care se poate avea  in+credere. 
Curajul este virtutea principala a omului. Este important sa ai curaj sa FII cum esti.Adica sa fii sincer cu tine, sa-ti fii  ţie fidel.

Se pare ca esecul fricii este curajul.Curajul inseamna sa te avanti in necunoscut in ciuda tuturor temerilor. Curajul nu inseamna lipsa de teama. Lipsa de teama apare pe masura ce esti din ce in ce mai curajos. Lipsa de teama inseamna experienta suprema a curajului. Ea este incununarea curajului absolut. Insa la inceput nu exista mare diferenta intre omul las si cel curajos. Singura diferenta e ca lasul isi asculta temerile si le urmeaza, iar curajosul le pune deoparte si merge inainte. Omul curajos se avanta in necunoscut in ciuda tuturor temerilor sale. El isi cunoaste temerile, stie ca exista. Dar in esenta, curajul inseamna sa risti cunoscutul pentru necunoscut, familiarul pentru nefamiliar, confortabilul pentru neconfortabil; el e un pelerinaj aspru spre o destinatie necunoscuta. Niciodat nu stii daca ai sa poti sa mergi pana la capat sau nu. E un joc de noroc, dar numai cei care joaca la noroc stiu ce e viata. Cuvantul "curaj" este foarte interesant. El provine din radacina latina "cor", care inseamna inima, asadar a fi curajos inseamna a trai cu inima. Si numai slabanogii traiesc cu capul; fiindu-le frica, ei se inconjoara de siguranta logicii. Calea inimi este calea curajului. Curaj inseamna sa traiesti in nesiguranta, inseamna sa traiesti in iubire si incredere, inseamna sa te avanti in necunoscut. Curaj inseamna sa mergi pe carari periculoase. Viata este periculoasa si numai cei lasi stiu sa evite pericolele, dar e drept ca ei sunt deja morti. Un om cu adevarat viu, plin de vitalitate, se avanta intotdeauna in necunoscut. Acolo exista primejdii, dar el isi asuma riscul. Inima este vesnic gata sa-si asume riscul, inima e un jucator de noroc. 

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Curaj , de asemenea, cunoscut sub numele de vitejie, voință și cutezanță, este abilitatea de a te confrunta cu frica, durere, risc / pericol, incertitudine, sauintimidare. „Curajul fizic” este curajul în fața durerii fizice, greutăți, moarte, sau amenințare morții, în timp ce „curaj moral” este capacitatea de a acționa în mod întemeiat, în fața opoziției populare, rușine, scandal sau descurajare.

Curajul este o trasatura de caracter care implica vointa de a implini un scop in 

ciuda opozitiei externe sau interioare individului. Curajul inseamna sa vrei sa duci la 

capat o sarcina in ciuda greutatilor anticipate si a chemarii interiorare de a fi prudent sau 

comod. Curajul este legat atat de capacitatea fizica a unui individ cat mai ales de 

capabilitatea sa emotionala, psihologica de a-si asuma pe de-antregul riscurile si povara 

ducerii la bun sfarsit a lucrului de implinit. Curajul este un act constient, deliberat, chiar 

daca apare uneori spontan, ca un mod de reactie primara. 

Curajul inseamna bravura, repectiv infruntarea fara frica a amenintarilor,

provocarilor, dificultatilor sau durerii intalnite pe parcurs si cat de incantator arata un om

brav! Curajul inseamna perseverenta de a continua in ciuda vicisitudinilor, obstacolelor

sau chiar a daunelor si parca vedem un individ care cu eroism continua in ciuda ranilor

sangerande. Curajul mai presupune autenticitate si onestitate in asumarea gestului

curajos si ducerea lui pana la capat si cat de tare te emotionezi vazand un om care lupta

pentru altii sau pentru valori in care crede. Curajul mai inseamna si vitalitate, entuziasm,

vigoare care te propulseaza ca putere in valtoarea luptei .Legat de capacitatea de supravietuire a indivizilor in ciuda vicisitudinii mediului si situatiilor, curajul de a-si apara familia si promova copii, comunitatea si etnia; prin

aceasta curajul are valoare adaptativa.

Platon diferentia curajul de  impetozitate, neinfricare, curajul avand in plus previziunea si premeditarea. Thomas

d’Aquino numea prudenta ca principala calitate caruia barbatia si vigoarea trebuie sa i se subordoneze. Buddhismul diferentiaza curajul extern ca fiind legate de bravura si curajul intern legat de constanta, determinare si persistenta.  Astfel curajul fizic a trecut pe planul doi, in schimb curajul moral precum capacitatea individului de a-si mentine integritatea etica si autenticitatea cu riscul de a-si pierde prietenii sau prestigiul si curajul psihologic ca puterea de a infrunta boli sau dizabilitati personale, situatii amenintatoare, reprezinta noul tip de curaj dezirabil in timpurile moderne.

In cultura noastra curajul este asociat cu barbatia, puterea, neinfricarea, eroismul  si sacrificiul. Oamenii recunosc curajul si-i celebreaza pe cei curajosi. Ca si in alte  culturi, curajul este pus in opozitie cu lasitatea, frica, slabiciunea si tradarea.

Curajul nu are nicio legatura cu nesabuinta, curajul presupune onestitate si echilibru in asumarea gestului sau vietii traite cu curaj, precum nu are legatura cu bravada gratuita pentru a impresiona si a culege lauri in lipsa altor virtuti. Pentru ca cu fiecare situatie, cu fiecare noua zi omul manifesta curajul de a incepe, curajul de a acepta

monotonia vietii cotidiene, curajul de a intelege si de spera in bine, in progres si dezvoltare personala, in a fi cu altii si a fi iubit. Accepta ca nu esti facut pentru gesturi extraordinare, esti doar pentru indurare, persistenta, autenticitate, onestitate si pentru curajul de a trai viata pe care o ai si pe care poti sa ti-o faci.
Curajul devine virtute cand şi supra+vieţuieşte in timp în faţa relelor pe care le întâlneşte in drumul său prin viaţă.


"Laşii mor de mai multe ori înaintea morţii lor. Curajoşii nu gustă moartea decât o singură dată " SHAKESPEARE