Cuvântul "sincronicitate" este folosit de Jung pentru a reda un concept care îi aparţine. Este vorba de înlănţuirea cauzală a două sau mai multe fenomene psiho-fizice .
Acest concept i-a fost inspirat de cazul unei paciente care se afla într-o situaţie de blocaj în tratament. Raţionalismul ei exagerat (inflaţia cu animus) o împiedica să asimileze materialele inconştietului. Într-o noapte, pacienta a visat un cărăbuş de aur - cetonia aurata. A doua, zi, la şedinţa de psihoterapie, o insecta reală de data asta, s-a izbit de fereastra cabinetului lui Jung. Jung a prins-o şi a descoperit cu surprindere că era un cărăbuş de aur, prezenţă rarisimă în acel climat.
Ideea este, deci, de COINCIDENŢĂ : în acest caz, între cărăbuşul visat de pacientă şi apariţia lui în realitate, în cabinetul de psihoterapie.
Dar această coincidenţă nu este una fără SENS, o simplă coincidenţă. Folosind metoda amplificării, Jung asociază în jurul cărăbuşului şi ajunge la conceptul de moarte şi renaştere în filozofia esoterică a antichităţii, proces pe care, SIMBOLIC , pacienta sa trebuia să-l experimenteze pentru o reînnoire şi o împrospătare a personalităţii ei unilaterale, cauza nevrozei de care suferea.
În spatele acestor fenomene Jung plasează arhetipul sau constelarea unui arhetip, care, în optica sa, este un proces ce angajează deopotrivă manifestări obiective, din lumea fizică, şi subiective, din universul psihicului individual.
Jung scrie o carte despre sincronicitate împreună cu fizicianul W. Pauli (laureat al premiului Nobel), carte pe care te invităm să o citeşti (nu ştim dacă s-a tradus în limba română).
Sincronicitatea ca teorie explicativă se aplică la fenomenele din aria parapsihologiei, previziunii şi premoniţiei, la I Ching (modalitatea specifică de consultare aoracolului schimbărilor), la astrologie şi în multe alte domenii de frontieră. În psihoterapie este de asemenea prezentă, aşa cum am arătat deja.
Mulţi psihanalişti au notat anumite coincidenţe stranii în care pacienţii lor primeau informaţii despre ei, informaţii care nu erau accesibile publicului larg, pe căi extrasenzoriale.
Sincronicitatea reprezintă mai mult decât o simplă coincidenţă, iar timpul şi cauzalitatea nu pot explica apariţia acestor fenomene. Jung alături de fizicianul Wolfgang Pauli prezintă sincronicitatea ca pe o manifestare ce implică atât materia cât şi psihicul şi sufletul, cei doi susţinând că „sincronicitatea este manifestarea simultană a două evenimente care nu sunt legate între ele printr-un raport de cauzalitate”, fapt ce devine o antiteză a legii cauzei şi a efectului.
Fizicianul francez Alain Aspect şi echipa sa au demonstrat ştiinţific prin experiment, că sub anumite aspecte particulele de nivel subatomic, pot comunica între ele fără piedica distanţei, fie că este vorba de 2 metri sau de 2 miliarde de kilometri. Mai mult, fiecare particulă cunoaşte ce face cealaltă, iar atunci când se realizează o acţiune asupra uneia, se produce instantaneu un efect asupra celeilalte. Ce demonstrează acest experiment este faptul că la nivelul cuantic al particulelor subatomice, Universul întreg se află într-o stare de “inseparabilitate cuantica”, toate evenimentele şi fenomenele fiind legate unele de altele. În jurul corpului fizic al oamenilor apare şi se dezvoltă un câmp magnetic (dovedit ştiinţific). Astfel că, atunci când o cantitate mare de energie emoţională sau mentală este transmisă, apar acele manifestări în lumea fizică.
Nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că sincronicitatea ne face conştienţi de forţele puternice ce lucrează în univers şi ne încurajează în acelaşi timp să ne încredem în bănuielile noastre. Doar atunci când suntem ATENŢI la ceea ce se întâmplă cu adevărat INTUIŢIA noastră porneşte şi ne ajută în moduri practice. Pe măsură ce căpătăm încredere în ea începem să accesăm centrul de putrere din noi care ştie ÎNTOTDEAUNA ce să să facă în continuare.
INTUIŢIA este o parte importantă a psihicului nostru, ce poate fi pornită şi dezvoltată, făcându-ne conştienţi de momentele sincron ce ne arată atât de multe. Funcţionează ca un INDICATOR puternic şi conţine dovezi profunde despre ce se poate întâmpla în continuare.
La diferite intervale de timp, individul este confruntat cu o serie de evenimente ale căror mesaj converge către o idee foarte clară, înţeleasă la modul cel mai concret ca o lecţie de viaţă. Deşi raţiunea tinde să nege un anume sens al unor întâmplări care prin lipsa lor de cauzalitate par a fi separate, intuiţia trezită datorită unei emoţii copleşitoare în faţa unui „altceva” care însoţeşte toate aceste situaţii de viaţă, face ca evenimentele să se unească într-un complex „mesaj” din partea existenţei. Acest „mesaj”, deşi are numeroase valenţe, caută să trezească în om o nouă viziune asupra vieţii şi a drumului pe care, ca fiinţă conştientă, are menirea să îl urmeze.
Intelectul survine foarte puţin în cazul unor descoperiri geniale; apar INTUIŢIA şi soluţia vine fără să ştim cum, după cum mărturisea Albert Einstein. Termenul de sincronicitate (sin = cu, cronos = timp) ales de Jung pentru a desemna apariţia simultană a legăturii dintre elemente, prin sens dar fără cauză unică. Ştiinţa nu prea înţelege aceste fenomene iar mintea raţională le neagă. Ceea ce leagă nu se poate ordona decât în sânul unui misterios univers cauzal, atemporal, care aduce iluminarea spontan.
