”Omul în căutarea sensului vieții” Viktor E. Frankl

NEVROZA COLECTIVĂ

                          "FIECARE EPOCA   are propria sa nevroză colectivă şi are nevoie de propria sa psihoterapie pentru a-i face faţă. Vidul existenţial, care este nevroza de masă a prezentului, poate fi descris ca o formă privată şi personală de nihilism.  Această convingere este sprijinită şi de Allport, care a spus odată: „De îndată  ce lupta se mută dinspre conflict înspre nişte scopuri altruiste, viaţa în întregul ei se ameliorează, chiar dacă nevroza s-ar putea să nu dispară niciodată complet" (op. cit,p. 95). (n.aut.)poate fi definit drept acel punct de vedere care afirmă că existenţa nu are rost. în ceea ce priveşte psihoterapia, ea nu va fi niciodată în măsură să facă faţă acestei stări de lucruri pe scară largă, dacă nu se fereşte de impactul şi influenţa orientărilor contemporane ale filozofiei nihiliste; altminteri, ea va reprezenta un simptom al nevrozei colective în loc să-i fie de leac acesteia.

Psihoterapia nu doar că va reflecta filozofia nihilistă, ci, totodată, deşi din nebăgare de seamă şi pe nesimţite, îi va comunica pacientului o imagine a omului care este mai degrabă o caricatură, decât adevărata sa imagine. înainte de toate, există un pericol inerent în învăţătura despre „nimicnicia" omului, în teoria conform căreia omul nu este nimic mai mult decât rezultatul condiţiilor biologice, psihologice şi sociale sau produsul eredităţii şi al mediului. O astfel de concepţie despre om îl face pe nevrotic să creadă ceea ce este deja predispus să creadă, respectiv că el este un simplu pion şi o victimă a influenţelor exterioare sau a  condiţiilor interne.  Acest FATALISM NEVROTIC  este CULTIVAT  şi ÎNTĂRIT de psihoterapia care neagă că OMUL ESTE LIBER .  Fără îndoială că fiinţa umană este finită, iar libertatea sa este limitată.

Nu este libertatea faţă de condiţii, ci este LIBERTATEA OMULUI DE A SE ÎMPOTRIVI CONDIȚIILOR  . Aşa cum m-am exprimat odată:  „Ca profesor în două domenii, în neurologie şi psihoterapie, sunt pe deplin conştient de MĂSURA ÎN CARE OMUL ESTE SUPUS  CONDIȚIILOE BIOLOGICE , PSIHOLOGICE ȘI SOCIALE . Dar, pe lângă faptul că sunt profesor în aceste două domenii, sunt şi supravieţuitor a patru lagăre - lagăre de concentrare adică - şi în această calitate pot să dau mărturie despre gradul neaşteptat de mare în care omul este capabil să sfideze şi să înfrunte chiar şi cele mai rele condiţii imaginabile."      „Value Dimensions In Teaching" - un film color pentru televiziune produs de Hollywood Animators Inc. pentru California  junior College Association. (n.aut.)

O CRITICĂ A PANDETERMINISMULUI

Adeseori, psihanaliza a fost blamată din pricina aşa-zisului său pansexualism. în ce mă priveşte, mă îndoiesc că un astfel de reproş a fost vreodată legitim. Totuşi, mi  se pare că există o presupunere încă şi mai falsă şi mai periculoasă, respectiv aceea pe care eu o numesc „pandeterminism". Prin asta înţeleg acea viziune despre om care trece cu vederea capacitatea lui de a se împotrivi circumstanţelor, oricare ar fi  acestea. Omul nu este pe deplin condiţionat şi determinat, ci mai degrabă se  autodetermină, fie capitulând în faţa condiţiilor, fie împotri-vindu-se acestora. Cu alte cuvinte, omul, în mod fundamental, se autodetermină.

Omul nu există pur şi simplu, ci întotdeauna decide cum va fi existenţa lui, ce anume va deveni el în clipa următoare.

Prin urmare, orice fiinţă umană are în fiecare clipă LIBERTATEA SĂ SE  SCHIMBE .

De aceea putem să-i prezicem viitorul doar în cadrul larg al unui studiu statistic care se referă la un anumit grup de oameni. în orice caz, personalitatea unui individ rămâne în  mod esenţial impredictibilă.  Baza pentru realizarea unor preziceri este reprezentată de  condiţiile biologice, psihologice sau sociologice. Totuşi, una dintre principalele caracteristici ale existenţei umane este CAPacitatea omului de A SE RIDICA  deasupra acestor condiţii, de a CREȘTE  incolo de ele.

Omul este capabil să SCHIMBE  în mai bine lumea, dacă acest lucru este posibil, şi totodată este capabil SĂ SE SCHIMBE  pe sine însuşi ÎN BINE, dacă este nevoie.  Acesta a fost singurul om pe care l-am întâlnit în viaţa mea si pe care aş îndrăzni să îl numesc o fiinţă mefistofelică, o figură satanică.  Pe vremea aceea era  considerat „criminalul în masă de la Steinhof" (marele spital de boli mintale din Viena).Când naziştii şi-au început programul de eutanasiere, omul acesta deţinea toată puterea şi era într-atât de fanatic în ducerea la îndeplinire a slujbei încredinţate, încât a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să nu lase nici măcar un singur bolnav psihic să scape de camera de gazare. După război,când m-am întors în Viena, am întrebat ce s-a întâmplat cu dr. J. - „A fost închis de ruşi în una dintre celulele de izolare ale spitalului Steinhof", mi s-a spus. „Totuşi, a doua zi, uşa celulei sale a fost găsită deschisă şi nimeni nu l-a mai văzut vreodată pe dr. J. "Ulterior, am fost convins, asemenea altora, că a reuşit să fugă în America de Sud ,ajutat fiind de tovarăşii săi. Totuşi, destul de recent  am fost căutat de un fost  diplomat austriac care fusese întemniţat vreme îndelungată dincolo de Cortina de Fier, în Siberia, cât şi în faimoasa închisoare Lubianka din Moscova. în timp ce îi făceam un  consult neurologic, acesta mă întrebă dintr-odată dacă mi s-a întâmplat să îl cunoscpe dr. J. La răspunsul meu afirmativ, el a continuat: „L-am cunoscut în închisoarea de la Liubianka. Acolo a şi murit, pe la vârsta de 40 de ani, de cancer la vezica urinară. înainte de a muri, însă, a fost cel mai bun tovarăş pe care ţi l-ai putea imagina! îi consola pe toţi. A trăit la cel mai înalt standard MORAL  . A fost cel mai bun prieten pe care mi-a fost dat să îl întâlnesc în lungii mei ani de detenţie! "Aceasta este povestea doctorului J. „criminalul în masă de la Steinhof". Cum  am putea îndrăzni noi să prezicem .  Aceste rânduri au fost scrise de dr. Viktor Frankl pentru ediţia din 1984 a cărţii  sale, deci la circa 40 de ani după evenimentele relatate în pasajul de faţă. (n.trad.)  Dr. J., dr. Erwin jekelius (1905-1952), care a organizat şi a participat direct la  uciderea a mii de pacienţi la clinica Steinhof, din Viena.  A fost arestat în 1945 de armata sovietică pentru crimele sale de război şi a murit de cancer la vezica urinară în închisoarea Lubianka, de lângă Moscova. La Steinhof nu numai că a exterminat adulţi, ci şi copii deopotrivă, arătându-se drept unul dintre cei mai nemiloşi şi zeloşi medici puşi în slujba politicii naziste. Printre metodele nenumărate pe care le-a folosit pentru  exterminare a utilizat comportamentul omului?  Putem prevedea mişcările unei maşinării, ale unui automat; chiar mai mult, am putea încerca să prezicem mecanismele sau „dinamica" psihicului uman. Dar OMUL ESTE MAI MULT DECÂT PSIHE .

Totuşi, nu libertatea are ultimul cuvânt.  Libertatea este doar una dintre feţele monedei şi doar o jumătate a adevărului. Libertatea este doar aspectul negativ al întregului fenomen, al cărui aspect pozitiv este responsabilitatea. De fapt, libertatea este în pericol să degenereze într-un simplu capriciu dacă nu este vieţuită în termenii  RESPONSABILITĂȚII. 

CREZUL MEU PSIHIATRIC

Nu se poate concepe nimic care să îl condiţioneze într-atât de mult pe om, încât să îl lase fără nici cea mai mică urmă de libertate. De aceea, în cazurile nevrotice şi chiar în cele psiho-tice, omului tot îi rămâne o rămăşiţă de LIBERTATE , oricât ar fi ea delimitată. într-adevăr, NUCLEUL  cel mai lăuntric al personalităţii pacientului nu este nici  măcar atins de psihoză.  O persoană psihotică incurabilă poate să îşi piardă capacitatea de a funcţiona, dar să îşi păstreze demnitatea sa de om.  Acesta este crezul meu psihiatric. Fără el, aş considera că nu merită să fiu psihiatru. De dragul cui aş fi? Doar de dragul maşinăriei creierului, distrusă, care nu  poate fi reparată? Dacă pacientul nu ar fi mai mult decât atât, eutanasia ar fi justificată.

PSIHIATRIA REUMANIZATĂ

Prea multă vreme - de fapt, timp de o jumătate de secol -psihiatria a încercat să interpreteze mintea omului mai degrabă ca pe un mecanism şi, în consecinţă, însăşi terapia bolilor mintale, mai degrabă în termenii unei tehnici.  Eu cred că acest vis a fost nutrit îndeajuns de mult timp.

Ceea ce începe să mijească acum la orizont nu sunt premisele unei medicine psihologizate, ci mai mult cele ale unei psihiatrii umanizate.  Totuşi, un medic care ar continua să îşi conceapă rolul în primul rând ca fiind  unul de tehnician ar mărturisi, prin aceasta, că el nu vede în pacientul său nimic mai mult decât o maşinărie, în loc să perceapă, dincolo de boală, fiinţa lui umană!  Fiinţa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce  se OMUL SE AUTO determină. Ceea ce el DEVINE - în limitele înzestrării  sale şi ale mediului în care se află - este ceea ce el a făcut din sine însuşi. în lagărele de concentrare, de pildă, în aceste laboratoare vii, în acest loc al încercărilor, am văzut mărturisim că unii dintre tovarăşii noştri s-au comportat asemeni porcilor, în vremece alţii s-au purtat ca Sfinţii.  

 OMUL POARTA IN SINE AMBELE  potenţialităţi; pe care dintre acestea o actualizează depinde de deciziile sale, iar nu de condiţiile în care se găseşte. Generaţia noastră este realistă, căci am ajuns să cunoaştem omul asa cum este el în realitate. în cele din urmă, omul este acea fiinţă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz!  Dar el este deopotrivă şi fiinţa care a intrat în aceste camere de gazare cu capul sus, cu rugăciunea Tatăl nostru sau Shema Israel  pe buzele sale.   Shema Israel - crezul iudaic, aşa cum apare în Thora (evr. = învăţătura),  alcătuită din primele 5 cărţi ale Vechiului Testament, atribuite lui Moise:  „Să iubeşti pe  Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta."