Respectul

 RESPECTUL este strâns corelat cu STIMA  si CONSIDERATIA  fata de semenul nostru, pe care astfel îl e+stimam, îl e+valuam , îl pretuim (valorizam prin pret+uire) ca pe o fiinta valorica si, în acelasi timp, ne exprimam încrederea în el, solidaritatea. Fiindu-i devotati si sprijinindu-l din tot sufletul, în mod reflexiv, subiectul se stimeaza si se respecta, fireste, si pe sine, pretinzând aceasta atitudine si celorlalti, în raport cu justa sa valoare. Stima fata de mine însumi, pe care mi-o acord singur si pe care astept sa mi-o confirme si ceilalti, îmi asigura încrederea în mine, curajul, speranta si demnitatea. (...)

            Pierderea respectului, lipsa demnitatii sunt traite ca rusine, dis+pret sau blam. Rusinea e resimtita mai mult în intimitatea subiectivitatii, determinând, în mod secundar, o retragere sociala: pur si simplu, nu-ti mai vine sa-i privesti în ochi pe ceilalti, nu mai suporti sa fii privit, parca "ai intra în pamânt". Dispretul porneste în egala masura dinspre interior si dinspre exterior. În prima ipostaza, el îndeparteaza persoana, devalorizând-o. În perspectiva subiectiva, traind dispretul de sine, persoana se autodepreciaza, se considera "un nimic". (...) Blamul se desfasoara mai ales în public, fie ca e initiat de altii, fie de subiectul însusi. El se refera nu atât !a pierderea demnitatii, cât mai ales la fapta rea, la actiunea si existenta ce nu îndeplinesc binele, meritând oprobiul celorlalti.

 Omul datoriei etice nu este dimensionat doar prin respectarea normelor, ci si prin angajarea sa întru responsabilitate. RESPONSABILITATEA înseamna angajarea subiectului în comportamente cu sens comunitar si general valoric, astfel încât, în final, el sa poata "raspunde", sa poata "da socoteala" de intentiile si actele sale, în fata unei instante care judeca si sanctioneaza. Iar în cazul în care se ajunge la concluzia ca nu a URMARIT  BINELE, el va fi considerat vinovat. (...)

            Un ultim cerc al constiintei morale este cel al libertatii, nivel la care judecarea se sprijina pe un criteriu ele maxima generalitate si abstractie, evident necircumstantial, pe o "lege morala" care invoca si implica "esenta umanului".    Esenta care se releva în propria existenta, participând la autoconstructia ei libera, la AUTODETERMINAREA IDENTITATII SALE, la introducerea noului în lume, permitând ca orice persoana autentica sa fie exemplara pentru întreaga umanitate.  "Psihologic, un om este liber când conceptul sau de libertate este satisfacut."

            "A fi liber" înseamna (a) a avea posibilitatea de alegere în raport cu sistemul de conditii în care actionezi, (b) a lua decizia în urma unei "rationari" în raport cu anumite interese si scopuri. Libertatea este asadar relativa la posibilitatile de alegere pe care le ofera sistemul de conditii si în raport cu sistemul de interese. Este o prima delimitare.

            Desigur, pentru om "libertate" înseamna mai multe lucruri: (a) libertate sociala (posibilitate de alegere în raport cu mediul social), (b) libertate naturala (posibilitatea de alegere în raport cu conditiile naturale, (c) libertate psihica si (d) libertate rationala (liber de prejudecati). Un om are posibilitate de alegere sociala, dar el nu este "eliberat subiectiv" (de deprinderi sau prejudecati) si deci el "nu alege" (ci merge liniar). Psihologic, un om se poate simti liber chiar când ceilalti îl considera neliber; aceasta înseamna ca pentru el nu prezinta interes o anumita alegere. Un fanatic religios este liber sa aleaga între închisoare si "libertatea sociala" (schimbând conditiile); el totusi nu se sinchiseste si ajunge la închisoare. Trebuie sa distingem deci si "conceptul de libertate" pe care un om sau un grup de oameni îl au. Psihologic, un om este liber când conceptul sau de libertate este satisfacut. În conceptia altora el apare însa neliber."

Gheorghe Enescu, Filosofie si logica, Bucuresti, Editura stiintifica, 1973, p. 69. 

 Judecarea constiintei morale este ghidata acum de persoana însasi, ca valoare suprema, implicând valorile de bine, demnitate si fericire, de sens noetico-valoric. La acest palier, auto-obligatiile si auto-interdictiile se subordoneaza libertatii interioare sintetice, datatoare de sens existential, sustinatoare a propriei deveniri.

Mircea Lazarescu, idem, pp. 118-122.

,,Dreptatea este mama si doica tuturor virtutilor. Fara ea, omul nu poate fi nici intelept, nici curajos, nici luminat" (Ed. Chaignet, Vie de Pytahagore). 

,,Dreptatea inseamna armonie, pacea sufletului intreg, insotita de frumusetea dreptei masuri" (Polus, Sth.). 

,,Marea calitate a Dreptatii este ca stabileste intre partile sufletului ierarhia randuita de natura; nedreptatea consta in a da unei parti asupra unei alte parti o stapanire care este impotriva naturii" (Platon)

"Cu cat IUBIREA va motiveaza mai mult, cu atat mai mult actiunile voastre sunt neinfricate si libere" Dalai Lama

‎"Dispretul inseamna de atatea ori numai neputinta de a pretui."NICOLAE IORGA

‎"Dispretul porneste din cap, ura porneste din inima; una exclude pe cealalta."ARTHUR SCHOPENHAUER

"CELE MAI BOGATE DARURI ISI PIERD VALOAREA CAND NUMAI MANA LE OFERA SI NU INIMA " AL. DUMAS

"Ferice de noi, ca nu suntem PREA fericiti". – William Shakespeare