Viaţa merită trăită- "ŞTIINŢELE FĂRĂ AUTOCUNOAŞTERE UMANĂ SUNT DĂUNĂTOARE" RUDOLF STEINER

Viaţa merită trăită cu toată bucuria, luând pozitivul din ea. Chiar dacă, uneori eşuăm, este necesar să apelăm la forţa noastră interioară, la voinţa noastră şi cu perseverenţă să continuăm , învăţând din tot ceea ce ni se oferă.  "Cand ajuti pe altul sa-si poarte sarcina, atunci sarcina ta devine mai usoara! "

"Iubeste-ma cand merit cel mai putin, caci atunci am nevoie cel mai mult"
"Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau fara ca el sa piarda ceva"

"Orice obstacol are in el si bucuria omului care il va depasi."    de Napoleon Bonaparte

- VOINTA - Îndrazneala în actiuni; hotarâre; fermitate; decizie;  voie.

- PERSEVERENTA - (Despre manifestarile, actiunile etc. oamenilor) Care demonstreaza perseverenta, staruinta, tenacitate.

Toti avem o "doza" mai mare sau mai mica de vointa.Vointa de obicei este temporara si poate fi sustinuta la cote maxime pe termen scurt deoarece necesita o concentrare deosebita si pentru ca pot aparea alte lucruri care sa distraga atentia.

Capacitatea de a duce actul de voinţă până la realizare, de a înfrunta orice piedici şi greutăţi ivite în calea scopului propus, se numeşte perseverenţă. Calitatea de a fi stăruitor, consecvent în acţiuni este susţinută de claritatea şi forţa scopului propus, de impulsionarea afectiv-motivaţională. Într-adevăr, interesul pentru acţiunea desfăşurată, satisfacţia trăită în aşteptarea victoriei, speranţa înfăptuirii sunt însemnaţi factori dinamizatori. "Dacă nu reuşiţi de la început în stradaniile voastre, dublaţi stăruinţa şi nădăjduiţi", afirma istoricul Plutarh.

Uneori, perseverenţa poate acţiona în situaţii limită. Este cunoscută fapta eroului antic care a străbătut distanţa de 42 km Între satul Maraton şi Atena pentru a anunţa victoria asupra perşilor, după care a căzut mort.

                      La antipodul perseverenţei stă cedarea cu uşurinţă în faţa dificultăţilor, delăsarea. Unii oameni renunţă la lupta de la primul impediment. Alţii, deşi au la început tăria să înainteze, nu rezistă greutăţilor până la capăt şi cedează pe parcurs. Alţii, cedează aproape de momentul când să atingă piscul.

Independentă, ca trăsătură de voinţă, exprimă capacitatea omului de a se conduce potrivit cu prevederile proprii, în funcţie de convingerile şi aprecierile sale. Omul independent nu întoarce spatele părerilor sau sfaturilor celorlalţi, ci le primeşte, dar numai după ce le-a judecat , selectat pe cele  bune lui .

Reversul spiritului independent, este sugestibilitatea, acea însuşire negativă, care îl caracterizează pe omul de acord cu toţi şi toate, care nu are o opinie proprie; el se lasă condus de părerile celorlalţi.

                      Un alt aspect negativ al independenţei este respingerea negândită a oricărei sugestii, oricărei păreri, tendinţa de a contrazice fără temei, de a se opune de dragul opoziţiei, ceea ce numim de obicei negativism.

"Nici un dezgust, nici o descurajare! Daca se întâmpla sa nu reusesti, reîncepe lucrul tau." de Marcus Aurelius

"Insusirea este numita perseverenta, cand este folosita pentru o cauza buna,si incapatanare, daca este pusa in slujba unei cauze rele."               de Lawrence Sterne

  Cu toţii trecem prin greutăţi, dar, fiecare trece diferit prin ele. In calitatea noastra de fiinte umane, noi venim pe acest pamant pentru a invata anumite lectii, cea mai importanta fiind aceea de a ne aminti de natura noastra divina chiar in timpul experientelor noastre umane. Toate aceste lectii pe care trebuie sa le invatam reprezinta o scoala pentru sufletul nostru. Unii au de invatat lectia  iubirii, altii pe cea a prosperitatii sau a sanatatii fizice. Alte lectii se pot referi la incredere si angajament, sau la relatiile de familie. Exista lectii ale saraciei, abandonarii si pierderii, dar si lectii ale bogatiei, achizitiilor si devotiunii, a respectului şi trăbdării, a echiilibrului, a comunicării...etc.Singurul mod de a ne elibera singuri de obişnuinţele şi înclinaţiile dăunătoare pe care avem tendinţa să le repetăm este să ne modificăm atitudinea în care privim lucrurile, să răspundem într-un mod superior diferitelor conjuncturi ale vieţii, astfel încât să devenim cât mai conştienţi şi să învăţăm din lecţiile pe care le primim de la viaţă. Pentru a depăşi aceste situaţii neplăcute care se repetă, este necesar să înţelegem faptul că ceva din interiorul nostru continuă să atragă acelaşi tip de persoană sau de problemă, oricât de dureroasă ar fi o astfel de relaţie sau situaţie. Lecţiile vieţii se vor repeta pentru noi, în forme variate, până când le vom învăţa.

"Cele mai bune si frumoase lucruri din lume nu pot fi vazute si nici atinse, dar,  sunt resimtite in inima"

Indiferent care sunt lectiile pe care trebuie sa le invatam in aceasta viata, exista cateva certitudini de care nu ne putem indoi:

•    Mai intai de toate, putem fi siguri ca la nivelul sufletului, noi singuri ne-am oferit ca voluntari pentru a invata aceste lectii, oricat de dure ni s-ar parea la ora actuala
•    In al doilea rand, nu putem vorbi de o lectie prea dificil de invatat pentru sufletul nostru
•    Putem fi siguri de faptul ca, daca invatam o lectie, urmeaza imediat o alta. Atat timp cat ramanem in viata, lectiile nu inceteaza niciodata

Principalul motiv pentru care ne-am asumat aceasta realitate fizica este necesitatea sufletului nostru de a creste si de a se maturiza, lucru care nu devine posibil decat prin confruntarea cu diferitele provocari ale vietii. Viata este o scoala pentru suflet. De aceea, ea trebuie imbratisata si acceptata cu tot cu lectiile ei dificile. Spre deosebire de scolile de pe pamant, pe care le absolvim pentru a intra apoi in “lumea reala”, lumea “reala” a sufletului este aceea a lectiilor nesfarite, care se succed continuu pe intreaga durata a vietii noastre fizice si al caror scop unic este proclamarea divinitatii noastre.

Carl Jung afirma: “Nu se ajunge la conştiinţă fără suferinţă”. Această afirmaţie este valabilă doar atunci când fiinţa în cauză nu ajunge să înţeleagă necesitatea producerii unui anumit eveniment. Nu este absolut necesară suferinţa pentru o transformare reală şi profundă.

Cu totii avem de prestat o anumita munca la nivelul sufletului. Cu totii avem de dezvoltat anumite aspecte ale personalitatii noastre pentru a ne putea maturiza din punct de vedere spiritual. De aceea, nu lasa aceste lectii sa te priveze de bucuria de a trai. Dimpotriva, cultiva aceasta bucurie a spiritului, pentru a putea trece cu succes prin examenele vietii.
Daca te privezi singur de iubire si de bunatate, vei trece prin viata fara sa inveti nimic. Este important sa iti iubesti spiritul si sa il asculti, caci altfel nu ai cum sa depasesti provocarile vietii. Iubirea de sine si manifestarea propriului spirit te pot invata lectiile pe care le ai de invatat.

Nu ii permite ego-ului sa te convinga  ca problemele cu care te confrunti sunt mai grave decat in realitate sau mai serioase decat ale altor oameni, lamentandu-te din acest motiv

"Cu rabdarea treci si marea."

" Niciodata nu trebuie sa te lasi învins. Existam pe lume spre a suferi si a lupta, pentru a ne pregati o viata mai aleasa si mai buna. Cu cât vom fi suferit si îndurat necazurile mai cu curaj, cu atât vom fi mai demni de noua viata".

"Perseverenta este munca grea efectuata în continuarea muncii grele care deja te-a obosit pâna la epuizarea totala."   definitie de Newt Gingrich

Egoismul, necinstea, îngâmfarea, sunt semnul slăbiciunii voinţei.

"Să nu descurajezi  niciodată pe nimeni...care progresează continuu... indiferent cât de încet" PLATON

 "Orice progres înseamnă război cu societatea"GEORGE BERNARD  SHAW

"ŞTIINŢELE FĂRĂ AUTOCUNOAŞTERE UMANĂ SUNT DĂUNĂTOARE" RUDOLF STEINER

"Existam unii pentru altii. Pare o banalitate sa afirm asa ceva, dar in fiecare zi realizez cat de mult depinde viata mea interioara si exterioara de munca altora - deopotriva oameni in viata sau plecati deja in lumea de dincolo."Albert Einstein

Râsul este un medicament capabil să prevină boli dar şi să vindece numeroase boli.

Pe langa rolul sau eliberator si pozitiv contra nervozitatii si a tristetii, rasul exercita - in acelasi timp- o actiune mecanica, relaxanta si analgezica. Pe scurt, ar fi pacat sa subestimam puterea deosebita a unei scurte pauze de ras. Ce-ar fi sa ne oprim din cand in cand si sa nu mai fim atat de serioşi? Studiile doctorului Henri Rubinstein, neurologul care a asociat profesia cu natura sa joviala, au condus la concluziile din cartea sa, "Psihosomatica rasului" care explica actiunea pozitiva a rasului asupra sanatatii.

 Din punct de vedere strict fiziologic, rasul este un raspuns fizic involuntar la o EMOŢIE POZITIVĂ. Este vorba, deci, de un reflex care consta intr-o serie de scurte expiratii sacadate, insotite de o vocalizare (ha!ha!ha!), provocate de miscari violente de inspirare-expirare ale diafragmei. Desigur, asta nu e totul: efectele secundare directe ale rasului trec dincolo de simpla actiune fizica.  Rasul antreneaza si o scadere a presiunii arteriale si o deschidere a bronhiilor. Daca repriza de ras se prelungeste, acesta se propaga la fel ca o unda. Expresia "a face pe tine de ras" reflecta o realitate: relaxarea musculara generala (care uneori atrage dupa sine o usoara scurgere) este vinovata si de o scadere a tonusului muscular al membrelor. Dupa o criza de ras nebun, in hohote, v-ati "rupt" de ras: de fapt, va lasa picioarele! Simtiti nevoia sa va asezati, nu-i asa?

Rasul favorizeaza in mod natural schimburile respiratorii: este una dintre putinele activitati, alaturi de cantat, tusit si stranutat, care impinge expirarea dincolo de limita respiratiei de baza. Inspirarea este mai profunda, pauza de respiratie este mai lunga decat in momentele de odihna, iar expiratia este prelungita si sacadata. Acest tip specific de respiratie contribuie la oxigenarea tuturor tesuturilor din corp.

"Frumosul este simbolul binelui moral."Immanuel Kant

Daca trebuie sa recunoastem ca din antichitate intelepciunea populara a asociat mereu rasul, veselia si buna dispozitie cu sanatatea, starea de bine si longevitatea, abia de curand s-a demonstrat ca aceasta constatare empirica poate fi considerata ca o informatie medicala explicata si verificata.

Putem încerca să depăşim o stare negativă printr-un zâmbet sau o glumă, nu degeaba înţelepciunea populară a născut expresia “ a face haz de necaz”. Această atitudine nu înseamnă minimalizarea situaţiei, ci doar o altă abordare, mai puţin subiectivă şi deci generatoare de tensiune şi resentimente sau îngrijorare. Dacă reuşim să ne detaşăm puţin vom vedea că orice problemă are o soluţie chiar dacă nu imediată şi uşor de realizat.

Situaţiile tensionate, stresul pot fi reduse considerabil prin această reacţie spontană – râsul. 

 În timpul râsului tot corpul se destinde, apare o senzaţie de bine, uneori aproape de extaz. Iată de ce specialiştii recomandă râsul ca mijloc de prevenire a producerii accidentelor cerebrale, cardiovasculare şi a depresiei. Deasemenea în timpul râsului sunt accelerate circulaţia sangvină şi procesul de eliminare a toxinelor. Sub efectul râsului muşchiul diafragmei se destinde contribuind la îmbunătăţirea procesului de oxigenare a plămânilor. Studiile au demonstrat că numai câteva activtăţi sportive( tenisul, aerobicul, joggingul) contribuie la fel de bine la eliminarea bioxidului de carbon din plămâni. " Rasul reprezinta o supapă de siguranţă a vietii " consideră psihologul Arcadie Percek , aşa că nu vă sfiiţi să râdeţi cu poftă atunci când vi se oferă ocazia!

   În plan emoţional râsul are acelaşi efect ca şi ciocolata- eliberează de stress, energizează şi are chiar rolul unui afrodisiac( prin creşterea libidoului), deoarece în momentul în care râdem organismul eliberează endorfine- substanţe apropiate din punct de vedere chimic opiaceelor, dar care, spre deosebire de acestea nu creează dependenţă.

“Raspunsul este simplu…iubeste-te pe tine insuti, traieste la unison cu spiritul tau!”, 

"Vei fi mai fericit in clipa in care vei renunta la dorinta de a-ti controla viitorul"
"Buna fericire consta intr-o multumire a inimii"

Lăcomia domină omenirea

„Lăcomia pierde omenia”

   

Meditez profund la acest echilibru între A DA şi  A LUA ,  lucru   extrem de controversat azi . De ce? Pentru că am creat o societate în care extremele au ajuns să conducă. În care lupta pentru  supravieţuire a ajuns la extreme. Există din ce în ce mai mulţi oameni care reuşesc  cu greu să supravieţuiască.  Oare de ce am venit AICI pe pământ? S-a scos în evidenţă BUNUL SIMŢ. Oare ce-i acest BUN SIMŢ? De mult caut ... şi încerc să analizez cu propria mea judecată dar şi simţire. Cred că acest BUN SIMŢ  este MĂSURA tuturor  lucrurilor, după cum spunea EINSTEIN. Şi Desccartes îl defineşte "Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca de BINE şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals".  Acest BUN SIMŢ ne ajută să ne formăm caracterul prin interrelaţionare  şi intrarelaţionare.  Prin modelarea de SINE  se obţine caracterul.  Această "Măsură" s-a pierdut în lumea noastră, acest echillibru, armonie  între a distinge între plus şi minus. Şi pentru a distinge clar, trebuie să  ne aflăm în CENTRUL nostru, în inima noastră.   Şi ARISTOTEL spunea că " VIRTUTEA ESTE CALEA DE MILOC ÎNTRE 2 EXTREME".  Tot el spunea  că modelarea de Sine se face prin cultivarea virtuţilor.   Numai din centru putem distinge CURAJUL  între temeritate şi laşitate,  DEMNITATEA între delăsare şi egoism, BLÂNDEŢEA între furie şi apatie, GENEROZITATEA între risipă  şi lăcomie, CINSTEA între înşelătorie şi lipsa de tact.   Oare ce domină  în această lume?   Ce conduce această lume? LĂCOMIA şi RISIPA.    Albert Einstein punea pe primul plan OMUL  şi grija pt OM: "Grija pentru om şi destinul lui trebuie să constituie interesul prinipal".  Oare câţi pun asta pe primul plan?  Câţi au mai multă grijă de Om decât de ceea ce-i  în exteriorul lui?  Trăim într-o lume în care tolerăm intoleranţii , iar  pe cei asemeni nouă îi respingem. Tolerăm extremele, tolerăm exagerările uitând de echilibru. Dar acestă formă de a cântării , cred eu că se face clar cu răbdare şi stric în funcţie de situaţie şi  de individ. Asta înseamnă iar să apelăm la sine, la simţiri, la BUNUL SIMŢ. Dar nu se poate răbda orice, după cum nu se poate tolera orice.  Celebrul paradox al lui KARL  POPPER   : dacă sunt de o răbdare infinită, chiar şi faţă de cei intoleranţi (extremişti) şi faţă de cei ce n-au nici o răbdare faţă de semenii lor, şi dacă nu apăr societatea faţă de atacurille  lor,  atunci cei răbdători şi toleranţi vor sfărşi prin a dispărea  şi odată cu  ei va pieri şi toleranţa ca principiu. Şi aşa se naşte conflictul.    

Conflictul este divergenţa sau diferenţa de opinii  şi interese (în varianta cea mai simplă ) care are forme diferite de manifestare pe un cuantum care poate ajunge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile    incipiente. Aşa apare frustrarea, adică dezacordul dintre aşteptări şi  realitate, ce produce o stare de tensiune interioară.Dar frustrarea apare şi dintr-o LIPSĂ de RECIPROCITATE  şi  dă naştere violenţei, agresivităţii. Violenţa  se naşte din existenţa discrepanţei dintre planul fizic (material) şi planul psihic (emoţional şi mental) dintre putere şi ordine  .Iar violenţa este un abuz.

 Violenţa psihică (emoţională şi mentală ) este acea luare în derâdere, acele observaţii răutăcioase sau umilitoare , ameninţări, dis+preţ, insulte în public, folosirea miloacelor persuasive  (de convingere)  pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare   a integrităţii unor persoane.  Deci violenţa este un comportament agresiv  manifestat cel mai adesea ca urmare a unor frustrări care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.  

Agresivitatea este un instinct şi un răspuns  învăţat (prin întărire, toleranţă, imitaţie ) . La om , biologic agresivitatea are bază hormonală (testosteron), deci masculinul din noi, ego-ul. 

Kant spunea că umilinţa este  "conştiinţa puţinătăţii propriei valori morale , în comparaţie cu legea". 

"Demnitatea nu este o atitudine agresivă de tiranie asupra eu-lui propriu, este o condiţie de etică pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este  o exagerarea conştiinţei de sine , ci o consecinţă a acesteia atunci când ea funcţionează în condiţii sufleteşti satisfăcătoare" Dimitrie Gusti

"Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conştiinţa că le merităm" . Aristotel

"Unii oameni au demnitatea lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini au DEMNITATEA PERSOANEI lor"  Nicolae Iorga 

Frica de a pierde ne ţine pe loc. Ne face nehotărâţi . Si când ţi-e frică să nu pierzi, exact asta se întâmplă :pierzi. Lăcomia şi zgârcenia  este iubirea exagerată de a poseda , de a avea în stapânire, de a avea putere. Nimic nu rămâne la fel. Totul este ciclic, până şi câştigul exterior sau interior atunci când ne îndepărtăm de noi înşine, de  simţirile noastre de bine.

 Omul nedrept, necinstit este cel care doreşte să aibă tot mai mult, el cheltuindu-şi energia pe lucruri exterioare lui, uitând de SINE, autominţindu-se că dacă o să aibă tot mai multe lucruri materiale o să fie şi mai fericit. "Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare. Astfel uită să ceară bunurile care sunt absolute şi care sunt adevăratele bunuri pe care omul trebuie să le dobândească"  ARISTOTEL. Aristotel ne invită să fim moderaţi faţă de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână doar nişte instrumente , mijloace  în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim. Şi oare câte necesităţi, trebuinţe exterioare avem nevoie să trăim. De ce le permitem altora să ia de la noi mai mult decât au nevoie şi să dea mai puţin? De ce numai unii câştigă iar alţii pierd? Este imposibil să nu ai o calitate atunci când te naşti. Oare de ce acea calitate nu este crescută, încurajată pentru  a ne dezvolta fiecare în forma lui cu care vine? Oare de ce au unii mai mult decât pot chiar şi să gestioneze ? Pentru că cineva tot de aici de pe pământ le-a permis. Dumnezeu este imaterial, deci tot ce luăm de la EL este imaterial, adică aparţine psihicului nostru (emoţii, afecţiune, raţiune, intuiţie). "Nu poţi fi şi cu slănina în pod şi cu degetele unse"  spune un proverb românesc. Aşa că îm+pătimirea nu te face  locuitor al raiului. Căci patima excesivă înseamnă boală. De aceea Dumnezeu  la numit pe bogat , ne+bun.Din cauza lăcomiei apar ne+înţelegerile, conflictele, certurile, neacceptările, bănuielile  şi ajunsă la extremă , lăcomia puterii, stăpânirii a ceva sau cineva chiar ucide. Lăcomia manifestă o dorinţă dezordonată  în "a avea" putere, bani , faimă, fără o reală necesitate.. . Păcatul lăcomiei este a+tot+prezent. Mass media promovează nu cât trebuie să mâncăm, ci cât de multe sunt de mâncat, nu cât trebuie să ne îmbrăcăm, ci cât de multe sunt de îmbrăcat,  ...toate prin simţuri (nemateriale). Dar ..cât de mult trebuie să iubim interior... nu ne explică nimeni. Măsura este necesară în exteriorul şi interiorul nostru. Pănă şi iubirea celuilalt se face cu măsură : prietenie, acceptarea , romantism.... până se ajunge la intimitate şi dezgolirea totului (eros)... este drum lung şi mult de  parcurs... dar măsurate cu bunul simţ. Căci lăcomia devine uşor soră cu des+frâna+rea. Sfântul Casian spune că "Un pântec îmbuibat cu tot felul de alimente naşte seminţele desfrâului şi mintea înăbuşită de greutatea mîncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuinţe". Dar aşa cum o patimă  cheamă alte patimi, tot aşa suprimarea totală a uneia aduce lipsa de viaţă a altora legate.  Mântuitorul ne-a învăţat să luăm seamă la păsările cerului :" nicio pasăre nu-şi face două cuiburi". F. Bacone spunea "dacă banul nu este o slugă pentru tine, va deveni stăpânul tău. Omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el ". Deci lucrurile materiale sunt pentru a ne folosi de ele, nu pentru a le stăpâni.  Ceea ce face din lăcomie un păcat, nu este atât faptul că omul arată o preocupare specială pentru bani şi lucrurile materiale, ci faptul că le dă o valoare exagerată, devenind pentru el  sinonimul stimei, păcii, siguranţei, puterii.  Omul lacom nu înţelege că astfel se păcăleşte pe SINE dar şi pe alţii   , deoarece importanţa sa ca persoană constă în ceva mult mai măreţ : a FI  copil al lui DUMNEZEU.  Şi aşa lacomul uită Scopul venirii  sale pe pământ : mântuirea prin înţelegerea tuturor lucrurilor şi astfel îşi pierde libertatea , demnitatea, UMANITATEA. De altfel PIERDE pacea, liniştea , familia, fericirea, şi binenţeles mântuirea, deci pierde totul. Azi societatea a făcut din BAN UN REGE căci totul se evaluază în funcţie de bani, de câştig. Banul  stăpâneşte inima şi viaţa. Drept exemplu este atenţia acordată de mass media aşa zişilor VIP-uri. Vip-urile sunt "noii preoţi " ai zilelor noastre, iar lumea face tot posibilul să-i urmeze.  Până şi lumea modei, care pe vremuri folosea "umeraşe", a ajuns în a promova ceea ce ei folosesc ca umeraşe,  drept ideal de frumuseţe. Iar şi iar pentru bani.  În realitate s-a pierdut echilibrul dintre interior şi exterior, exteriorul dominând interiorul, s-a pierdut echilibrul dintre bogăţia spirituală, umană, morală  şi cea exterioară. Rar mass media ne informează despre "preţul" interior plătit pentru exterior.  Omul care-şi pune SPERANŢA şi INCREDEREA în bani şi nu în Dumnezeu , făptuieşte un fel de idolatrie ce îl orbeşte nepermiţîndu-i să înţeleagă  pierderea interioară, familială, spirituală. Ideea că bogăţia garantează o viaţă mai plăcută şi mai liniştită este  falsă , este o iluzie. Azi omul a reuşit să pună preţ şi pe calităţile interioare, crezând că ele se cumpără cu bani.  Sănătatea, fericirea, devotamentul, demnitatea ,  loialitatea, cinstea nu se pot cumpăra cu bani.  Să nu uităm ca BANUL a fost inventat pentru a fi instrument care să folosească schimbului de mărfuri, comerţului. Azi banul a invadat mintea omului şi a inversat toate valorile  UMANE. Banul a devenit patronul omului , nu instrumentul lui, ajutorul lui. Azi se fac tot felul de afaceri "murdare", uitându-se de OM, de preţuirea lui  şi de aceea,  justiţia nu mai poate ţine controlul. Până şi justiţia se lasă cumpărată. 

  Filozofii nu condamnă dorinţa omului de a se îmbogăţii, ci lipsa de măsură, exagerearea care schimbă lucrurile din mijloace în scopuri pentru viaţa omului. Scopul material nu trebuie să dăinuiască, căci astfel devine stăpânul Omului,  stăpânul lumii, deci omul sclavul materiei.  Adevărata problemă este că omul nu mai stăpăneşte, nu mai conduce , ci materia îl conduce pe el. De aceea omul îşi pierde liniştea , fericirea  şi bucuria lucrurilor pentru care a muncit, devenind tot mai nemulţumit, nefericit, fricos , temător, nervos, certăreţ lipsit de încredere.

 Lacomul, zgârcitul consumă şi gustă puţin  mental, spiritual, afectiv,  şi  îşi admiră averea , cheltuind exagerat de puţin şi dăruind la fel de puţin altora.  Acesta ar vrea să cucerească tot mai mult devenind tot mai meschin, mai îngust la minte, mic la suflet , singur şi nefericit. " Cel ce se încrede în lucruri , devine ca ele". 

Fenomenul concurenţei nu este pentru echilibru , pentru ajutorare, colaborare, conlucrare. Concurenţa vrea să câştige puterea, vrea să domine, renunţându-se la acceptarea celuilalt, flexibilitatea, dreptul  celuilalt de a  trăi, supraevaluarea eu-lui, crezând că nimeni nu mai este ca el, pierzându-se în muncă exagerată, uitând de SINE, de Dumnezeu care ne-a spus că avem nevoie şi de odihnă ca şi animalele.  Deci nu numai nevoia îl împinge pe Om la muncă ci dorinţa de putere.  Bogatul are iluzia că prin bani poate controla orice aspect. Prin lăcomie omul abandonează bunurile cereşti (interioare) în favoarea celor pământeşti. Iată că  lăcomia arată şi o dezordine în sentimentele interioare, deoarece omul iubeşte mai mult bunurile exterioare lui  nu şi omul.  Dar Dumnezeu este în interiorul lui, nu în exterior, după cum ne-a spus şi Isus :" nu mă căutaţi în exteriorul vostru, ci în inimile voastre".  Deci interiorul este bogăţia omului.  Lacomul pretinde că se mântuieşte singur , nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu degeaba se spune că "banii nu aduc fericirea" sau că " banii sunt ochii dracului". 

Este foarte bine să te iubeşti pe tine şi să fi mândru de calităţile şi reuşitele tale, dar, până a fi arogant şi ai des+considera pe alţii, ai  dis+preţ+uii  pentru a te considera atotputernic ...arată că şi mândria şi-a pierdut limitele.  Pofta ne+bună de a hrăni EGO-ul, di+spera+rea,  fuga după aprecierile celorlalţi, ne face să devenim surzi şi orbi la calităţile oamenilor de lângă noi, pe care-i călcăm în picioare, arătând totuşi cât am fost de privaţi de această apreciere, chiar afecţiune în copilărie, scoţând această frustrare la suprafaţă.

 Şi uite aşa, bolile devin din ce în ce mai grave şi nevindecabile de metodele materialiste prezente, pentru simplu motiv că originea bolii nu este materială, ci doar un rezultat al dezechilibrului interior, al conflictului interior dintre raţiune , intuiţie şi simţiri, al conflictului dintre SINE şi EU. Nici un efort asupra corpului nu va face să dispară boala, ci doar să o amâne, să o adoarmă, să o anestezieze întrucât cauzele sunt în interiorul nostru. De multe ori, amăgirea, amânarea prin medicamente ascunde cauza  şi amână adevărata vindecare. Bolile reale primordiale ale oamenilor  sunt : Mândria exagerată, cruzimea, ura, ignoranţa, instabilitatea în valori morale , lăcomia,  necinstea, fiecare fiind opuse UNITĂŢII  Divine. 

George  Berdard Shaw spunea că "Cinstea este invers proporţională cu tentaţia", 

iar Thomas Hardy  "Timpul schimbă totul cu excepţia unui singur lucru care este în sufletul nostru şi care este mereu surprins de această schimbare", mai pe scurt numai interiorul nostru nu se schimbă, ci se adaptează prin virtuţile pe care le are, căci "Un om poate dobândi orice în singurătate cu excepţia caracterului" (Stendal). 

Autosuficienţa sau superioritatea prin lăcomia puterii se dobândeşte din perioada copilăriei şi pe măsura educaţiei se accentuează sau nu. Boala începe prin abuzul de SINE, prin abuzul psihicului (minte şi emoţii), iar lăcomia este un abuz (ab+uz) al vieţii, adică un exces de folosire  a forţei, a puterii  prin mijloace persuasive (de convingere)  dar şi mijloace fizice, verbale ce aduc o vătămare a  integrităţii (unităţii)  unei persoane. 

“Lăcomia este iubirea exagerată de a poseda , de a avea în stăpânire” CICERO

"Libertatea unui OM are DREPT LIMITE libertatea celuilalt. E o ordine" I KANT