Lăcomia domină omenirea

„Lăcomia pierde omenia”

   

Meditez profund la acest echilibru între A DA şi  A LUA ,  lucru   extrem de controversat azi . De ce? Pentru că am creat o societate în care extremele au ajuns să conducă. În care lupta pentru  supravieţuire a ajuns la extreme. Există din ce în ce mai mulţi oameni care reuşesc  cu greu să supravieţuiască.  Oare de ce am venit AICI pe pământ? S-a scos în evidenţă BUNUL SIMŢ. Oare ce-i acest BUN SIMŢ? De mult caut ... şi încerc să analizez cu propria mea judecată dar şi simţire. Cred că acest BUN SIMŢ  este MĂSURA tuturor  lucrurilor, după cum spunea EINSTEIN. Şi Desccartes îl defineşte "Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca de BINE şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals".  Acest BUN SIMŢ ne ajută să ne formăm caracterul prin interrelaţionare  şi intrarelaţionare.  Prin modelarea de SINE  se obţine caracterul.  Această "Măsură" s-a pierdut în lumea noastră, acest echillibru, armonie  între a distinge între plus şi minus. Şi pentru a distinge clar, trebuie să  ne aflăm în CENTRUL nostru, în inima noastră.   Şi ARISTOTEL spunea că " VIRTUTEA ESTE CALEA DE MILOC ÎNTRE 2 EXTREME".  Tot el spunea  că modelarea de Sine se face prin cultivarea virtuţilor.   Numai din centru putem distinge CURAJUL  între temeritate şi laşitate,  DEMNITATEA între delăsare şi egoism, BLÂNDEŢEA între furie şi apatie, GENEROZITATEA între risipă  şi lăcomie, CINSTEA între înşelătorie şi lipsa de tact.   Oare ce domină  în această lume?   Ce conduce această lume? LĂCOMIA şi RISIPA.    Albert Einstein punea pe primul plan OMUL  şi grija pt OM: "Grija pentru om şi destinul lui trebuie să constituie interesul prinipal".  Oare câţi pun asta pe primul plan?  Câţi au mai multă grijă de Om decât de ceea ce-i  în exteriorul lui?  Trăim într-o lume în care tolerăm intoleranţii , iar  pe cei asemeni nouă îi respingem. Tolerăm extremele, tolerăm exagerările uitând de echilibru. Dar acestă formă de a cântării , cred eu că se face clar cu răbdare şi stric în funcţie de situaţie şi  de individ. Asta înseamnă iar să apelăm la sine, la simţiri, la BUNUL SIMŢ. Dar nu se poate răbda orice, după cum nu se poate tolera orice.  Celebrul paradox al lui KARL  POPPER   : dacă sunt de o răbdare infinită, chiar şi faţă de cei intoleranţi (extremişti) şi faţă de cei ce n-au nici o răbdare faţă de semenii lor, şi dacă nu apăr societatea faţă de atacurille  lor,  atunci cei răbdători şi toleranţi vor sfărşi prin a dispărea  şi odată cu  ei va pieri şi toleranţa ca principiu. Şi aşa se naşte conflictul.    

Conflictul este divergenţa sau diferenţa de opinii  şi interese (în varianta cea mai simplă ) care are forme diferite de manifestare pe un cuantum care poate ajunge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile    incipiente. Aşa apare frustrarea, adică dezacordul dintre aşteptări şi  realitate, ce produce o stare de tensiune interioară.Dar frustrarea apare şi dintr-o LIPSĂ de RECIPROCITATE  şi  dă naştere violenţei, agresivităţii. Violenţa  se naşte din existenţa discrepanţei dintre planul fizic (material) şi planul psihic (emoţional şi mental) dintre putere şi ordine  .Iar violenţa este un abuz.

 Violenţa psihică (emoţională şi mentală ) este acea luare în derâdere, acele observaţii răutăcioase sau umilitoare , ameninţări, dis+preţ, insulte în public, folosirea miloacelor persuasive  (de convingere)  pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare   a integrităţii unor persoane.  Deci violenţa este un comportament agresiv  manifestat cel mai adesea ca urmare a unor frustrări care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.  

Agresivitatea este un instinct şi un răspuns  învăţat (prin întărire, toleranţă, imitaţie ) . La om , biologic agresivitatea are bază hormonală (testosteron), deci masculinul din noi, ego-ul. 

Kant spunea că umilinţa este  "conştiinţa puţinătăţii propriei valori morale , în comparaţie cu legea". 

"Demnitatea nu este o atitudine agresivă de tiranie asupra eu-lui propriu, este o condiţie de etică pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este  o exagerarea conştiinţei de sine , ci o consecinţă a acesteia atunci când ea funcţionează în condiţii sufleteşti satisfăcătoare" Dimitrie Gusti

"Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conştiinţa că le merităm" . Aristotel

"Unii oameni au demnitatea lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini au DEMNITATEA PERSOANEI lor"  Nicolae Iorga 

Frica de a pierde ne ţine pe loc. Ne face nehotărâţi . Si când ţi-e frică să nu pierzi, exact asta se întâmplă :pierzi. Lăcomia şi zgârcenia  este iubirea exagerată de a poseda , de a avea în stapânire, de a avea putere. Nimic nu rămâne la fel. Totul este ciclic, până şi câştigul exterior sau interior atunci când ne îndepărtăm de noi înşine, de  simţirile noastre de bine.

 Omul nedrept, necinstit este cel care doreşte să aibă tot mai mult, el cheltuindu-şi energia pe lucruri exterioare lui, uitând de SINE, autominţindu-se că dacă o să aibă tot mai multe lucruri materiale o să fie şi mai fericit. "Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare. Astfel uită să ceară bunurile care sunt absolute şi care sunt adevăratele bunuri pe care omul trebuie să le dobândească"  ARISTOTEL. Aristotel ne invită să fim moderaţi faţă de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână doar nişte instrumente , mijloace  în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim. Şi oare câte necesităţi, trebuinţe exterioare avem nevoie să trăim. De ce le permitem altora să ia de la noi mai mult decât au nevoie şi să dea mai puţin? De ce numai unii câştigă iar alţii pierd? Este imposibil să nu ai o calitate atunci când te naşti. Oare de ce acea calitate nu este crescută, încurajată pentru  a ne dezvolta fiecare în forma lui cu care vine? Oare de ce au unii mai mult decât pot chiar şi să gestioneze ? Pentru că cineva tot de aici de pe pământ le-a permis. Dumnezeu este imaterial, deci tot ce luăm de la EL este imaterial, adică aparţine psihicului nostru (emoţii, afecţiune, raţiune, intuiţie). "Nu poţi fi şi cu slănina în pod şi cu degetele unse"  spune un proverb românesc. Aşa că îm+pătimirea nu te face  locuitor al raiului. Căci patima excesivă înseamnă boală. De aceea Dumnezeu  la numit pe bogat , ne+bun.Din cauza lăcomiei apar ne+înţelegerile, conflictele, certurile, neacceptările, bănuielile  şi ajunsă la extremă , lăcomia puterii, stăpânirii a ceva sau cineva chiar ucide. Lăcomia manifestă o dorinţă dezordonată  în "a avea" putere, bani , faimă, fără o reală necesitate.. . Păcatul lăcomiei este a+tot+prezent. Mass media promovează nu cât trebuie să mâncăm, ci cât de multe sunt de mâncat, nu cât trebuie să ne îmbrăcăm, ci cât de multe sunt de îmbrăcat,  ...toate prin simţuri (nemateriale). Dar ..cât de mult trebuie să iubim interior... nu ne explică nimeni. Măsura este necesară în exteriorul şi interiorul nostru. Pănă şi iubirea celuilalt se face cu măsură : prietenie, acceptarea , romantism.... până se ajunge la intimitate şi dezgolirea totului (eros)... este drum lung şi mult de  parcurs... dar măsurate cu bunul simţ. Căci lăcomia devine uşor soră cu des+frâna+rea. Sfântul Casian spune că "Un pântec îmbuibat cu tot felul de alimente naşte seminţele desfrâului şi mintea înăbuşită de greutatea mîncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuinţe". Dar aşa cum o patimă  cheamă alte patimi, tot aşa suprimarea totală a uneia aduce lipsa de viaţă a altora legate.  Mântuitorul ne-a învăţat să luăm seamă la păsările cerului :" nicio pasăre nu-şi face două cuiburi". F. Bacone spunea "dacă banul nu este o slugă pentru tine, va deveni stăpânul tău. Omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el ". Deci lucrurile materiale sunt pentru a ne folosi de ele, nu pentru a le stăpâni.  Ceea ce face din lăcomie un păcat, nu este atât faptul că omul arată o preocupare specială pentru bani şi lucrurile materiale, ci faptul că le dă o valoare exagerată, devenind pentru el  sinonimul stimei, păcii, siguranţei, puterii.  Omul lacom nu înţelege că astfel se păcăleşte pe SINE dar şi pe alţii   , deoarece importanţa sa ca persoană constă în ceva mult mai măreţ : a FI  copil al lui DUMNEZEU.  Şi aşa lacomul uită Scopul venirii  sale pe pământ : mântuirea prin înţelegerea tuturor lucrurilor şi astfel îşi pierde libertatea , demnitatea, UMANITATEA. De altfel PIERDE pacea, liniştea , familia, fericirea, şi binenţeles mântuirea, deci pierde totul. Azi societatea a făcut din BAN UN REGE căci totul se evaluază în funcţie de bani, de câştig. Banul  stăpâneşte inima şi viaţa. Drept exemplu este atenţia acordată de mass media aşa zişilor VIP-uri. Vip-urile sunt "noii preoţi " ai zilelor noastre, iar lumea face tot posibilul să-i urmeze.  Până şi lumea modei, care pe vremuri folosea "umeraşe", a ajuns în a promova ceea ce ei folosesc ca umeraşe,  drept ideal de frumuseţe. Iar şi iar pentru bani.  În realitate s-a pierdut echilibrul dintre interior şi exterior, exteriorul dominând interiorul, s-a pierdut echilibrul dintre bogăţia spirituală, umană, morală  şi cea exterioară. Rar mass media ne informează despre "preţul" interior plătit pentru exterior.  Omul care-şi pune SPERANŢA şi INCREDEREA în bani şi nu în Dumnezeu , făptuieşte un fel de idolatrie ce îl orbeşte nepermiţîndu-i să înţeleagă  pierderea interioară, familială, spirituală. Ideea că bogăţia garantează o viaţă mai plăcută şi mai liniştită este  falsă , este o iluzie. Azi omul a reuşit să pună preţ şi pe calităţile interioare, crezând că ele se cumpără cu bani.  Sănătatea, fericirea, devotamentul, demnitatea ,  loialitatea, cinstea nu se pot cumpăra cu bani.  Să nu uităm ca BANUL a fost inventat pentru a fi instrument care să folosească schimbului de mărfuri, comerţului. Azi banul a invadat mintea omului şi a inversat toate valorile  UMANE. Banul a devenit patronul omului , nu instrumentul lui, ajutorul lui. Azi se fac tot felul de afaceri "murdare", uitându-se de OM, de preţuirea lui  şi de aceea,  justiţia nu mai poate ţine controlul. Până şi justiţia se lasă cumpărată. 

  Filozofii nu condamnă dorinţa omului de a se îmbogăţii, ci lipsa de măsură, exagerearea care schimbă lucrurile din mijloace în scopuri pentru viaţa omului. Scopul material nu trebuie să dăinuiască, căci astfel devine stăpânul Omului,  stăpânul lumii, deci omul sclavul materiei.  Adevărata problemă este că omul nu mai stăpăneşte, nu mai conduce , ci materia îl conduce pe el. De aceea omul îşi pierde liniştea , fericirea  şi bucuria lucrurilor pentru care a muncit, devenind tot mai nemulţumit, nefericit, fricos , temător, nervos, certăreţ lipsit de încredere.

 Lacomul, zgârcitul consumă şi gustă puţin  mental, spiritual, afectiv,  şi  îşi admiră averea , cheltuind exagerat de puţin şi dăruind la fel de puţin altora.  Acesta ar vrea să cucerească tot mai mult devenind tot mai meschin, mai îngust la minte, mic la suflet , singur şi nefericit. " Cel ce se încrede în lucruri , devine ca ele". 

Fenomenul concurenţei nu este pentru echilibru , pentru ajutorare, colaborare, conlucrare. Concurenţa vrea să câştige puterea, vrea să domine, renunţându-se la acceptarea celuilalt, flexibilitatea, dreptul  celuilalt de a  trăi, supraevaluarea eu-lui, crezând că nimeni nu mai este ca el, pierzându-se în muncă exagerată, uitând de SINE, de Dumnezeu care ne-a spus că avem nevoie şi de odihnă ca şi animalele.  Deci nu numai nevoia îl împinge pe Om la muncă ci dorinţa de putere.  Bogatul are iluzia că prin bani poate controla orice aspect. Prin lăcomie omul abandonează bunurile cereşti (interioare) în favoarea celor pământeşti. Iată că  lăcomia arată şi o dezordine în sentimentele interioare, deoarece omul iubeşte mai mult bunurile exterioare lui  nu şi omul.  Dar Dumnezeu este în interiorul lui, nu în exterior, după cum ne-a spus şi Isus :" nu mă căutaţi în exteriorul vostru, ci în inimile voastre".  Deci interiorul este bogăţia omului.  Lacomul pretinde că se mântuieşte singur , nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu degeaba se spune că "banii nu aduc fericirea" sau că " banii sunt ochii dracului". 

Este foarte bine să te iubeşti pe tine şi să fi mândru de calităţile şi reuşitele tale, dar, până a fi arogant şi ai des+considera pe alţii, ai  dis+preţ+uii  pentru a te considera atotputernic ...arată că şi mândria şi-a pierdut limitele.  Pofta ne+bună de a hrăni EGO-ul, di+spera+rea,  fuga după aprecierile celorlalţi, ne face să devenim surzi şi orbi la calităţile oamenilor de lângă noi, pe care-i călcăm în picioare, arătând totuşi cât am fost de privaţi de această apreciere, chiar afecţiune în copilărie, scoţând această frustrare la suprafaţă.

 Şi uite aşa, bolile devin din ce în ce mai grave şi nevindecabile de metodele materialiste prezente, pentru simplu motiv că originea bolii nu este materială, ci doar un rezultat al dezechilibrului interior, al conflictului interior dintre raţiune , intuiţie şi simţiri, al conflictului dintre SINE şi EU. Nici un efort asupra corpului nu va face să dispară boala, ci doar să o amâne, să o adoarmă, să o anestezieze întrucât cauzele sunt în interiorul nostru. De multe ori, amăgirea, amânarea prin medicamente ascunde cauza  şi amână adevărata vindecare. Bolile reale primordiale ale oamenilor  sunt : Mândria exagerată, cruzimea, ura, ignoranţa, instabilitatea în valori morale , lăcomia,  necinstea, fiecare fiind opuse UNITĂŢII  Divine. 

George  Berdard Shaw spunea că "Cinstea este invers proporţională cu tentaţia", 

iar Thomas Hardy  "Timpul schimbă totul cu excepţia unui singur lucru care este în sufletul nostru şi care este mereu surprins de această schimbare", mai pe scurt numai interiorul nostru nu se schimbă, ci se adaptează prin virtuţile pe care le are, căci "Un om poate dobândi orice în singurătate cu excepţia caracterului" (Stendal). 

Autosuficienţa sau superioritatea prin lăcomia puterii se dobândeşte din perioada copilăriei şi pe măsura educaţiei se accentuează sau nu. Boala începe prin abuzul de SINE, prin abuzul psihicului (minte şi emoţii), iar lăcomia este un abuz (ab+uz) al vieţii, adică un exces de folosire  a forţei, a puterii  prin mijloace persuasive (de convingere)  dar şi mijloace fizice, verbale ce aduc o vătămare a  integrităţii (unităţii)  unei persoane. 

“Lăcomia este iubirea exagerată de a poseda , de a avea în stăpânire” CICERO

"Libertatea unui OM are DREPT LIMITE libertatea celuilalt. E o ordine" I KANT