Binecuvantare= cuvantare de bine

BINECUVÂNTÁ= A revărsa grația divină prin cuvinte de bine; a blagoslovi. 
                          = A revărsa harul ( Har= ceea ce cauzeaza  bucurie, placere, gratificare, favoare si acceptare pentru un act de bunatate acordat sau dorit, si ofavoare fara speranta de inapoiere)  divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. 
                           = A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu) A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunostinta
                           = a incuraja, a da speranta, credinta,a crede in ...
                           =  A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. (bine + a cuvânta) 
                            = A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva, a ajuta pe cineva
                             = a cuvanta  de bine (bine+ cuvant), incuraja (a da curaj) folosind cuvinte bune
CUVẤNT =  Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă
              =. Învățătură, îndrumare, sfat:. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. 
               = Promisiune, făgăduială: angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare(sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în modhotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau ase ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendicaceva. 


BÍNE          =  În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util
                  = În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine
                 = În concordanță cu adevărul, cucorectitudinea; clar, precis, exact
                 = Cu grijă, cu atenție
                 = Deplin, în întregime, complet
                 =Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. 
                 = A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva
                = Armonios dezvoltat, plăcut
Termenul "binecuvantare" este traducerea romaneasca a latinescului benedictio, care, la randul sau, il echivaleaza pe grecescul evloghia, toate avandu-si radacina intr-un verb care inseamna a vorbi de bine, a lauda, a cinsti, a sarbatori, a acorda unei fiinte sau unei institutii o pozitie cu totul speciala, privilegiata. Adaug insa particularitatea ca in timp ce limbile europene moderne au preluat latinescul bene-dictum (care inseamna "zicere de bine") in literalitatea lui, limba romana, dupa ce a circumscris slavonescul biagoslovenie in rezervatia limbajului monastic, a introdus termenul "binecuvantare", alcatuit, pe de o parte, din acelasi adverb latinesc bene (in romaneste, "bine"), de care insa a legat substantivul, tot latinesc, conventum (devenit in romaneste "cuvant"), care in original inseamna conventie, intelegere, pact, acord, tratat, alianta, ceea ce ii da termenului o incarcatura mult mai bogata (asa cum avem expresiile "om de cuvant", "pe cuvantul meu", "a-si da cuvantul", "a se tine de cuvant", "a-si tine cuvantul" etc). Aceasta inseamna ca a binecuvanta este nu numai a-l vorbi pe cineva de bine sau a-i spune ceva de bine, ci si a face cu el o intelegere nobila, menita sa onoreze ambele parti.

Dar romanescul "cuvant" are o incarcatura mult mai bogata, in sensul ca el, cuvantul, este nu numai un mijloc de comunicare, ci si o PUTERE in sine. El este mult mai apropiat semantic de grecescul evloghia, care inseamna binecuvantare, cu derivatul evlogos, adica cel ce binecuvinteaza. Ev-logos insa il incorporeaza pe logos, al carui inteles este acela de cuvant ca mijloc de comunicare, dar si de ratiune divina si, mai ales, puterea lui Dumnezeu. Prin puterea cuvantului a creat Dumnezeu lumea, prin puterea cuvantului a facut Iisus minuni, prin aceeasi putere, rostita in numele lui Iisus Hristos, a vindecat Petru un olog.     PUTEREA  in sine a CUVINTULUI e recunoscuta si consacrata chiar in viata publica a popoarelor, dincolo de perimetrul strict religios, vine din forta INIMII reunita cu forta RATIUNII, caci centrul  Vorbirii se gaseste chiar intre cele 2 :minte si inima. Juramantul rostit in tribunal devine act juridic, cel depus in armata e sacrosanct; cunoastem consecintele juramantului stramb sau ce se intampla cu ostasul dezertor. Dar, mai presus de toate, logos-ul a fost identificat cu cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Cel nascut din Tatal mai inainte de toti vecii, Cel prin Care si cu Care a creat Dumnezeu lumea, devenit in istorie Iisus Hristos. Ne-o spune frumos si raspicat Sfantul Evanghelist Ioan: intru-nceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput la Dumnezeu. Toate printr-insul s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut .Poate fi ceva mai cuprinzator decat cuvantul binecuvantare in care este incorporat insusi numele lui lisus Hristos, nume care, la randul sau, este el insusi putere?

 Dumnezeu( -ul din noi) este singurul autor al binecuvantarii si, pe de alta, ca ea se adreseaza nu numai unor fiinte, ci si unor institutii. Prima fiinta care a primit BINEECUVANTAREA LUI DUMNEZEU  a fost OMUL. in Cartea Facerii ni se spune ca, dupa ce Dumnezeu i-a facut pe Adam si Eva, i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si inmultiti-va si umpleti pamantul si supuneti-l. Pe de alta parte, primul asezamant pe care Dumnezeu l-a randuit prin binecuvantare a fost Ziua de odihna, adica a Saptea, sau Sabatul Vechiului Testament, devenit Duminica celui Nou. Dupa ce Dumnezeu a facut lumea in cele sase zile ale creatiei, El S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ea S-a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit facandu-le. Acest asezamant a fost institutionalizat de abia in vremea lui Moise, cand israelitii au fost obligati sa-1 respecte cu strictete in amintirea eliberarii lor din robia egipteana, ca zi de sfanta odihna inchinata Domnului. In vremea Noului Testament, Iisus Hristos Si-a atestat dumnezeirea si prin aceea ca S-a numit pe Sine Domn al sambetei, conferindu-i semnificatia ca orice facere de bine este, de fapt, o sarbatoare.

‎" Inaite de a-ti trimite CRUCEA pe care o duci, DUMNEZEU a privit-o cu ochii Sai cei preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea sa dumnezeiasca, a verificat-o cu dreptatea sa, cantarind-o in mainile sale pline de afectiune ca nu cumva sa fie mai grea decat poti duce,a incalzit-o in inima sa plina de iubire, si dupa ce a masurat curajul tau , a binecuvantat-o si ti-a pus-o pe umeri, deci o poti duce.
Tine-o bine si urca de pe golgota spre INVIERE!"

 Prin teorie putem pune in practica in mod echilibrat.

Teoria este o formă a cunoaşterii raţionale, ansamblu de cunoştinţe conceptuale ordonate sistematic, decurgând din unul sau mai multe principii generale şi oferind o descriere şi o explicaţie a unui domeniu al realităţii.