MECANISME DE APARARE

MECANISME DE APARARE „Toate atitudinile noastre, fara exceptie, fie ele atitudini exteriorizate, comportamente manifeste ...

• Constientul contine gandurile si sentimentele de care individul isi da seama la un moment dat, actioneaza dupa "principiul realitatii". Functia lui principala este sa raspunda la realitatea externa, de a evita pericolul, de a mentine un comportament acceptat social.

• Inconstientul contine amintiri "uitate", incluzand dorinte si impulsuri intr-o proportie ridicata agresive sau sexuale, actioneaza dupa "principiul placerii". Acestea pot determina ganduri si comportamente constiente.

• Subconştientul contine ganduri ce nu sunt constiente la un moment dat, dar care la nevoie sunt accesibile, actionand ca un filtru, cenzurand dorintele inacceptabile, permitand patrunderea lor in constient atunci cand li se accepta originile inconstiente precum automatismele, aptitudinile...Subcoştientul este cel ce mediază conştientul şi inconştientul.                                                                                                                http://psiho-spiritualitate.blogspot.ro/2012/12/subconstientul.html

Mecanismele de aparare sunt procese, strategii psihice inconstiente, prin care incercam sa disimulam (camuflam), sa reducem sau sa evitam conflictul (intrapsihic), frustrarea, anxietatea, stresul. Apararea are intotdeauna la baza un conflict intre pulsiuni (instincte) si legile morale sau sociale, adica ceea ce in mod constient consideram acceptabil, si are ca scop mentinerea echilibrului psihic si evitarea neplacerii (a afectelor negative).
Wallerstein mentioneaza urmatoarele caracteristici ale mecanismelor de aparare:

• Subiectul nu este constient de comportamentul prin care se manifesta apararea (de ex. un gand)
• Subiectul nu este constient ca respectivul comportament al sau are o functie, o orientare defensiva
• Subiectul nu este constient de pulsiunea sau afectul care a declansat respectiva aparare

Unele aparari pot fi adaptative prin faptul ca nu vizeaza blocarea sentimentului ci mai degraba canalizarea lui deci reducerea durerii, sunt orientate mai degraba catre un termen lung (ca de ex. anticiparea) si sunt foarte specifice.
Reprimarea sistematica a sentimentelor este la fel de periculoasa precum defectiunea supapei de evacuare a unui recipient sub presiune. Imaginati-va ce se intampla cand presiunea nu mai poate fi reglata si se tot acumuleaza in recipientul inchis ermetic. Apararile devin patologice cand se caracterizeaza prin rigiditate, intensitate ridicata si suprageneralizare afectand astfel functionalitatea mentala, lipsind-o de suplete, armonie si capacitate de adaptare.
Atunci cand o aparare esueaza, ultima masura la care recurge inconstientul pentru conservarea “starii de bine” si evitarea angoasei este simptomul.
Primul mecanism de aparare despre care voi vorbi este refularea. Freud spune ca refularea este omniprezenta, ea fiind insasi originea constituirii inconstientului.
Refularea este respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale care se mentin active ramanand totusi inaccesibile constientizarii. In caz de esec sau insuficienta a refularii, se produce intoarcerea elementului refulat, cu consecinte inofensive sau patologice. Refularea ii permite subiectului sa evite o constientizare dureroasa. Exemple de refulare inofensive sunt lapsusurile, erorile de memorie, uitarea numelor. Doar in cazurile inofensive subiectul poate recunoaste elementul refulat. Refularea este o “uitare” selectiva deoarece priveste amintiri biografice si nu achizitionarea de cunostinte. Ana Freud insista asupra faptului ca refularea este un mecanism normal, esential in dezvoltarea normala si ca diferenta dintre normalitate si patologie este o chestiune de cantitate.

Printre tipuri de mecanisme de aparare folosite inconstient pentru a face fata presiunilor vietii se numara: refularea, reprimarea, negarea, regresia, substituirea, sublimarea, blocajul, proiectia, izolarea, altruismul, refuzul realitatii etc.... Mecanismele de apărare sunt definite ca ansambluri de:sentimente,gânduri sau comportamente relativ involuntare(inconstiente),apărute ca răspuns reflex la perceperea unui pericol psihic; ele au drept scop mascarea sau atenuarea conflictelor sau factorilor de stres care generează anxietatea. .Zic eu, o forma de protectie inconstiienta a psihicului .
Pentru Holmes, mecanismele de apărare sunt strategii prin care indivizii reduc si evita stările negative sau orice perceptie de pericol, cum sunt ; conflictul, frustrarea, anxietatea si stresul

Atât S.Freud, cât şi A.Freud utlizează sintagma "mecanism de apărare"     în sens restrâns , înţelegând prin ele toate procesele care au acelaşi scop şianume protecţia ego-­‐ului împotriva dorinţelor instinctuale.
Ţinta lor vizează ,în opinia psihanaliştilor ,exclusi vblocarea pulsiunilor interne.

Laplanche si Pontalis , consideră că mecanismele de apărare reprezintă diferite tipuri de operaţii în care se poate concretiza apărarea, menite sa reducă, să suprime orice schimbare susceptibilă de a pune în pericol integritatea şi constanţa individului biopsihologic. Apărarea ia adesea o înfăţişare compulsională şi operează ,chiar şi parţial , în mod inconştient.

Mecanisme de aparare:

• Proiectia
• Sublimarea;
• Transformarea in contrariu.
• Regresia
• Introiectia
• Formatiunea reactionala

Mecanism de aparare : PROIECTIA

Fiecare persoana poseda o serie de mecanisme de aparare dintre care unul sau mai multe pot fi deosebit de puternice si de rigide. Acest sau aceste mecanisme de aparare puternice pot fi chiar expresia personalitatii pacientului.


Ce se intampla atunci cand proiectia este marca a personalitatii individului?

Proiectia este un mecanism de aparare. Proiectia reprezinta principala defensa a personalitatii paranoide si consta in principal in atribuirea celorlalti a propriilor intentii, tendinte, pulsiuni si dorinte. Freud este cel care a introdus termenul de proiectie in vocabularul psihanalizei si l-a utilizat in legatura cu nevroza de angoasa.

Proiectia joaca un rol important in multe momente ale vietii psihice, chiar in situatii nepatologice (superstitii, mitologie, animism). Proiectia este un semn practic de esec al refularii.

Astfel, cineva criticand pe altul isi critica de fapt propriile slabiciuni, neindraznind sa-si recunoasca asemenea trasaturi. Materialul proiectat este un ecou al inconstientului propriu, agresiunile proprii fiind atribuite altuia. Astfel, un exemplu din viata de zi cu zi poate fi - atunci cand spunem ca nu suportam pe cineva pentru ca e arogant se poate la fel de bine sa proiectam propria noastra trasatura pe care nu vrem s-o recunoastem asupra altuia.

Pentru Freud exista in acest mecanism trei timpi consecutivi: reprezentarea jenanta a unei pulsiuni interne este suprimata, apoi acest continut este deformat si in sfarsit se reintoarce la constient sub forma unei reprezentari legate de obiectul extern.

Persoana dominata de acest mecanism de aparare apare ca banuitoare, orgolioasa, sensibila; apare, de asemenea, ca un colectionar al greselilor celor din jur. Subiectul percepe la cel din jur ceea ce nu poate recunoste in el insusi.

Utilizarea progresiva a proiectiei la Freud privilegiaza rolul apararii. De fiecare data, este vorba despre faptul ca subiectul ii atribuie celuilalt ceea ce refuza inconstient sa-si asume, iar aceasta in interesul propriei economii psihice. (S. Ionescu, M-M. Jacquet, C. Lhote, Mecanismele de aparare, Polirom, 2002, Iasi, p.240).

Proiectia poate opera si prin deplasare in superstitie, gandire magica, vis, delir sau transfer. Se produce prin deplasarea unor cauzalitati interne intr-un obiect de angoasa din exterior.

Freud considera proiectia o problema a persoanei nevrotice care se ascunde de un conflict emotional si il transforma in altceva decat in obiectul intentionat.

Proiectia apare ca o deplasare neintentionata si inconstienta, fara sa fie observata, a unui continut psihic asupra unui obiect exterior. Inconstientul celui ce proiecteaza nu alege insa orice obiect, ci doar pe acela care are ceva din caracteristica proiectata. (M. Minulescu, "Introducere in analiza jungiana", Editura Trei, Bucuresti, 2001, p. 147).


Un caz particular de proiectie: proiectia parintilor asupra copiilor

Proiectia parintelui asupra copilului are in vedere reprezentarea de sine a parintelui proiectata asupra copilului; aceasta reprezentare de sine fiind investita cu un libidou narcisic.

Putem vorbi de doua situatii diferite, una in care parintele isi formeaza o imagine ideala a copilului si face tot ce-i sta in putinta pentru a se asigura ca ea exista si alta situatie in care parintele reface un trecut nu tocmai ideal si il corecteaza in sensul pe care-l doreste; el isi reconstruieste de fapt propria copilarie. De aceea proiectiile determina comportamentul si conduitele parintilor fata de copii.

Problemele majore intervin atunci cand realitatea nu corespunde cu proiectia, iar acest lucru il afecteaza in principal pe copilul aflat in crestere.

(J. Manzano, F. Palacio Espasa, N.Zilkha, "Scenariile narcisice ale parentalitatii", Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2002).


Mecanismele de defensa identificate in psihanaliza reprezinta procedeele psihice prin care eul este menajat de confruntarea directa cu continutul subconstientului, adica pulsiunile si refularile. Aceste mecanisme de aparare ofera un refugiu in fata situatiilor la care nu putem face fata. Astazi lista mecanismelor de defensa este uriasa si nu exista un conses in privinta numarului acestora. Printre primele identificate se numara:

•  Negarea- realitatii psihice interne presupune in acelasi timp afirmarea existentei acesteia - nu poti nega decat ceva ce exista. Astfel refularile patrund in constient sub forma negata. Recunoasterea acestor ganduri si dorinte reprimate ar produce o stare anxioasa extrema.
•  Refularea -este cel mai vechi, mai important si mai cunoscut mecanism defensiv in psihanaliza, acest concept nascandu-se odata cu cel de subconstient. Prin procesul de refulare sunt pastrate in subconstient toate acele reprezentari pulsionale interzise de supraeu. Refularea este un mecanism de baza in nevroza, dar si un proces normal in viata cotidiana. In general, se presupune ca sunt refulate acele experiente din copilarie care ar duce la un dezechilibru al psihicului imatur al copilului. Potrivit lui Freud, psihanaliza are rolul de a aduce si a prelucra la nivel constient conflictul refulat, pentru a putea fi condamnat.
•  Identificarea -este situatia in care eul unei persoane preia in mod inconstient anumite trasaturi de la alta persoana. Un exemplu este lesinul cu caracter isteric al fiului cu tatal decedat. O forma de identificare este identificarea cu agresorul, un mijloc de aparare utilizat in relatiile cu obiectele lumii exterioare carora subiectul nu poate sa le faca fata. Un exemplu este cel al victimei care se transforma in agresor
.•  Deplasarea reprezinta asocierea unei incarcaturi afective cu un obiect sau eveniment aflat in intr-o relatie de contiguitate cu cele initiale care au provocat starea afectiva. Un exemplu este cel al parintelui care isi descarca nervii pe copil, atunci cand a fost pus intr-o situatie frustranta de catre sef la serviciu.
•  Sublimarea se refera la transformarea impulsurilor instinctuale in activitati acceptate de societate, cum ar fi utilizarea energiei instinctului sexual in scopuri artistice, sau a impulsurilor agresive intr-un sport.
•  Proiectia este atribuirea propriilor caracteristici, sentimente, dorinte sau trasaturi de caracter pe care nu ni le dorim sau nu le cunoastem, unor obiecte sau persoane din exterior.
•  Rationalizarea este procedeul prin care incercam sa dam o explicatie logica sau acceptabila din punct de vedere moral unor inclinatii, manifestari sau sentimente considerate inacceptabile si a caror cauza nu este perceputa.
•  Regresiunea este procesul de intoarcere la un stadiu de dezvoltare psihica anterior, fie ca este vorba despre gandire, sentiment sau comportament. Un exemplu este divortul intentat de sot, pentru a se casatori cu o iubita din tinerete.
•  Formatiunea re+actionala- reprezinta dezvoltarea unei atitudini sau comportament in sens opus cu o tendinta instinctuala refulata. De exemplu, manifestarea unei obsesii pentru curatenie poate ascunde dorinta perversiunilor sexuale.

Mecanismele de aparare descrise in psihanaliza nu implica neaparat patologicul(boala) .
Acestea fac parte din sistemul Eului si servesc la adaptare si sunt in mod normal folosite in viata de zi cu zi, care fara ele ar fi imposibila sau prea angoasanta.
Starea patologica apare atunci cand, prin rigiditate si utilizare persistenta, aceste mecanisme devin o PIEDICA in gandire si actiune, producand un comportament inadaptat sau blocand functionarea sanatoasa spre evolutie.

Mecanismele de REZISTENTA in psihanaliza

Rezistenta se refera la opozitia in fata accesului psihoterapeutului la subconstientul pacientului. Freud a invatat sa se foloseasca de aceste mecanisme de rezistenta - adica sa le analizeze si interpreteze - pentru a conduce o terapie de succes. Manipularea rezistentelor si a fenomenelor de transfer reprezinta elemente esentiale in psihanaliza, fapt recunoscut si de catre psihanalistii de astazi.
 Opozitia in fata demersului psihoterapeutic poate lua orice forma, iar rezistentele pot fi:
-constiente (refuzul de a discuta despre sau a-si aminti ceva anume, absentarea de la o sedinta) sau
- inconstiente (blocajele din timpul asociatiilor libere, aparitia unor noi simptome).
Cele mai mportante sunt  REZISTENTELE INCONSTIENTE , deoarece ofera informatii despre personalitatea pacientului si conflictele intrapsihice ale acestuia. In analizarea acestor procese de rezistenta, terapeutul se concentreaza pe aspectelor terapiei pe care pacientul are tendinta de a le evita, precum si pe fenomenele care blocheaza actul constientizarii - insight-ului.

In ultima revizuire a mecanismele de rezistenta la analiza, Freud a identificat cinci tipuri de rezistente. Represia,transferul si beneficiul secundar al bolii sunt rezistente ce au ca sursa eul. Sinele dezvolta o rezistenta ivita din repetarea compulsiva, iar supraeul impune auto-sabotajul, cauzat de simtul culpabilitatii sau necesitatea de a pedepsi. Aceste rezistente la analiza au ca scop protejarea eului de disconfort emotional. Freud s-a pronuntat pentru prelucrarea lenta a acestor rezistente, astfel incat pacientii sa le constientizeze si sa descopere pulsiunile reprimate care le provoaca. In acest scop, terapeutul trebuie sa ramana neutru, pentru a permite rezistentelor sa se evidentieze in fenomenul de transfer.