luni, 21 octombrie 2013

Cosmologie spiritual-științifică- RUDOLF STEINER

Așa cum se vorbește dintr-o știință exterioară a naturii despre aspectul exterior al lumii, tot așa se poate vorbi ( prin cercetare spirituală) despre aspectul lăuntric al lumii.
Dacă putem să ne cunoaștem pe noi înșine privind în urmă asupra noastră, atunci putem studia Cosmosul de asemenea, și atunci rezultă observații care ne oferă o adevărată cosmologie, o cosmosofie.
Eu am încercat să arăt că există alte metode și mijloace de a afla ceva despre timpurile de odinioară, decât cele pe care trebuie să se bazeze știința naturii, altele decât cercetarea rezultatelor care au fost lăsate moștenire în pământ. Dvs. găsiți în reprezentările mele referitoare la istoria umanității din articolele cu titlul  „Din cronica Akasha”, prin experiență mistică, lăuntrică tot ce s-a predat din timpuri străvechi în diverse rase în așa-numitele Școli oculte referitor la originea omului și structura sa.


În general în Cosmos nu se observă nimic fără a se observa în același timp și omul. Totul devine sens și în același timp temelie a cunoașterii numai prin aceea că totul se observă referitor la om. Omul nu este exclus nicăieri.  Această știință spirituală orientată antroposofic conduce înapoi observarea noastră asupra lumii la o observare a ființei umane


Existența omului actual nu se desfășoară doar într-o singură stare de conștiență, ci în mai multe. Starea obișnuită este aceea în care omul se găsește de la trezire până la adormire. În această stare el percepe lucrurile prin simțurile sale și își formează reprezentări din percepțiile senzoriale. Prin aceasta există
pentru el lumea fizică. La ea se raportează de asemenea forțele sufletului său, gândirea sa, simțirea sa și acțiunile sale. Cu această stare de conștiență alternează altele două: somnul cu vise și somnul lipsit de vise. Aceste stări se desemnează adesea prin cuvântul „inconștient”. Această desemnare este una care ascunde starea de fapt luată în considerare aici. Ele sunt în realitate numai alte stări de conștiență. Ele ar putea fi numite stări de conștiență înăbușite.
Somnul cu vise nu arată obiectele așa cum le înfățișează conștiența trează de zi, ci sub formă de imagini care apar și dispar. Aceste imagini arată de asemenea foarte confuze față de conștiența obișnuită: clarificarea esenței lor este potrivită să ducă adânc în natura lumii. Ceea ce înfățișează ele în viața sufletească nocturnă nu poate furniza o temelie corectă pentru cunoașterea lor. Ce trebuie să iasă în evidență mai întâi la lumea viselor, este caracterul  simbolic al imaginilor. Acest caracter poate fi observat la o atenție mai subtilă îndreptată asupra diversității viselor. În această lume care se derulează rapid în suflet se găsesc toate treptele intermediare între simple imagini senzoriale și evenimente dramatice. –  sunt caracterizate două însușiri ale conștienței de vis: mai întâi caracterul său de imagine, de SIMBOL  și în al doilea rând ceva creator în sine. Conștienței de veghe nu-i este propriu acest aspect CREATOR. Aceasta înfățișează lucrurile din ambianță așa cum sunt ele în lumea fizică exterioară. Conștiența de vis adaugă ceva dintr-o altă sursă.  Prin ce se deschide această sursă? Prin nimic altceva decât prin aceea că  activitatea senzorială de care depinde conștiența de veghe, încetează în timpul somnului. Tăcerea activității senzoriale se exprimă prin dispariția conștienței de sine a omului. Conștiența de sine este legată tocmai de activitatea simțurilor exterioare; dacă acestea tac, conștiența de sine se cufundă în abis. Acest lucru se desemnează în știința ocultă prin aceea că se spune: sufletul omului s-a retras din lumea fizică. Cine nu vrea să afirme că omul ar înceta să existe la adormire și ar apărea din nou la trezire, aceluia nu-i va fi greu să admită că omul se află în timpul somnului în altă lume decât cea fizică. Acea lume este numită LUMEA 
ASTRALĂ .

În timpul visului omul zăbovește în lumea astrală. Faptele și ființele acelei lumi se înfățișează în imagini. Conștiența percepe aceste imagini, dar conștiența de sine a omului lipsește. – O comparație cu viața cotidiană poate da o idee a ceea ce există acolo. Omul percepe doar o lume exterioară prin aceea că are organe pentru aceasta. Fără ureche nu ar exista pentru el lumea sunetelor, fără ochi nu ar exista pentru el lumea luminii și a culorilor și așa mai departe. Dacă omul și-ar putea dezvolta un nou organ la corpul său, atunci în ambianța sa ar
apărea ceva complet nou, la fel ca în cazul unui orb din naștere pentru care după o operație apar lumina și culoarea ca ceva complet nou. Așa cum corpul fizic al omului percepe prin organele sale lumea fizică, tot așa un alt corp – unul sufletesc – percepe în timpul visului prin organele lui proprii o altă lume, cea astrală. Conștiența de sine însă nu este legată cu acest corp. În această stare, conștiența de sine este în afara domeniului omului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu