ATITUDINEA

“Cand atitudinile noastre ne depasesc capacitatile, chiar si imposibilul devine posibil.”


Atitudinea nu este tangibila, este reflectarea exterioara a unui sentiment interior. Atitudinea pozitiva poate deveni bunul cel mai de pret, daca suntem constienti ca nu ceea ce se intampla in exterior, ci ceea ce se intampla in interiorul nostru este cel mai important.

Un pas important in schimbarea atitudinii este constientizarea faptului ca atitudinea ne determina actiunile, iar actiunile determina implinirea. Exista o poveste amuzanta citata in carte, despre reactia lui Abraham Lincoln la sugestia unui consilier care i-a recomandat o anumita persoana pentru ocuparea unei functii in cabinet.

Lincoln i-a spus consilierului: „ Nu-mi place fata lui.” Consilierul a raspuns: „Dar el nu este responsabil pentru fata lui.” Lincoln i-a raspuns: „Orice om peste 40 de ani este responsabil pentru fata lui.” Atitudinea poate fi citita pe fata ta.

Atitudinea este o alegere.  Este o forma de exprimare a interiorului in exterior.Nu conteaza ceea ce se intampla cu tine, ci ceea ce se intampla in tine si forma sub  care te exprimi in exterior (a arata). Oricine, indiferent cat de rele sunt circumstantele, poate gasi o cale de a mentine o atitudine pozitiva, de a exprima entuziasm si de a exersa motivarea ca metoda de a merge mai DEPARTE.

"ATITUDINEA ESTE FEREASTRA CATRE LUME"

Atitudinea este asadar o alegere interioara si exterioara. Nu conteaza ceea ce se intampla cu tine, ci ceea ce se intampla in tine. Oricine, indiferent cat de rele sunt circumstantele, poate gasi o cale de a mentine o atitudine pozitiva, de a exprima entuziasm si de a exersa motivarea ca metoda de a merge mai departe.

Ceea ce se vede “din exterior”, ca effect produs de un individ asupra celorlalti este ansamblul trasaturilor si conduitelor umane catre provoaca raspunsuri psihocomportamentale din partea altora,cat si din “interior”,ca structura intima a elementelor biologige,inascute,instincte,trebuinte,tip de activitate nervoasa superioara ,psihologice,limbaj,gandire,imaginatie ,si sociomorale,achizitionate in procesul socializarii,norme comportamentale,valori sociale,convingeri,idealuri etc. Atitudinea interioara se reflecta prin PERSONALITATEA aptitudinilor noastre manifestate  in exterior. Personalitatea se formeaza,se cucereste,este ansamblul de dispozitii inascute dobandite,formate si dezvoltate continuu sub influenta factorilor biologici si a experientelor personale.

Personalitatea acest termen de evolutie a vietii,insemnand o umanizare treptata a omului primitiv si o luare in posesie prin cunoasterea de sine,a propriei fiinte.  Personalitatea presupune,asadar,o bogata viata interioara dezvoltata prin examene de constiinta si bilanturi spirituale in vederea unei potentari si neincetate cresteri,se vorbeste de o dezvoltare fara termen,dezvoltandu-se din copilarie si pana in ultima zi a vietii. Aceasta imbogatire si adancire treptata este insasi conditia specifica a vietii spiritualle umane,care nu inseamna in timp o curba suitoare, ci amenintata cu destramari si decaderi pe parcurs.

 In opinia lui Vasile Pavelcu, “continutul personalitatii il constituie totalitatea calitatilor si insusirilor,orientarea ,inclinatiile,interesele,trebuintele,aptitudinile,etc.,aparute pe baza biologica in relatiile cu mediul social in corelatiile interne ale trebuintelor sale.

      Formarea si devenirea personalitatii ca proces fiind direct conditionat de structura psihica, de calitatea determinarilor subiective ale individului, cat si o buna legatura cu cercetarea transformarilor relatiilor sociale, a mediului…deoarece mediul ambient are o influenta colosabila asupra formarii si dezvoltarii personalitatii individului. In interactiunea om – social- lume, in care individul,personalitate,creata de lumea sociala este totodata creator de lumea sociala…artificialul in natural este expresia efortului sau creator uman. Procesul formarii si structurarii personalitatii are un character dynamic si progresiv, sistemul astfel format mijlocind si conditionand toate relatiile individ – mediu – societate.

   Pentru a se forma si dezvolta o personalitate armonioasa nu este suficient doar dobandirea sa natural/ genetic, social ci si corelarea interiorului cu exteriorul. Capacitatea fiecarui individ de a mentine un echilibru de sanatate intre viata  spirituala,mentala, emotionala si corp. Astfel , se poate vorbi despre o crestere a potentialului personalitatii noastre, sub raport spiritual, sanatatea corporala si echilibrul mental-emotional se conditioneaza mutual, in timp ce cresterea potentialului corporal se aplica asupra constitutiei biologice a fiintei noastre, igiena mentala si emotionala incearca sa obtina o crestere a vietii sufletesti in adancime, ingaduind omului participarea la viata valorilor culturii si bucurii inalte ale vietii, in spirit.  Corpul,emotiile , gandul si spiritul alcatuiesc o unitate, unitatea personalitatii noastre ancorata pe pamant si izvorata din animalitate, dar avantandu-se catre ceruri si traind in zona valorilor.(virtutilor)

      In acest mod, destinul individual, in armonie si plinatate,corpul liberat de suferinta, netintuit de infirmitati, poate participa la bucuriile lumii.Respectarea naturii,manifestat in observarea regulilor de igiena (corporala, mentala-emotionala si spirituala) se adauga la respectarea legilor morale specific umane, care dau omului DEMNITATE. Omul este, sau trebuie sa fie, in principiu, stapanul destinului sau. “Experienta ne invata, scrie Spinoza, ca sanatatea spiritului, ca si a corpului, se afla in mana noastra”.

       Formatia noastra mentala, ca si conduita noastra practica nu trebuie raportate la functiuni ale vietii, ci la personalitatea noastra intreaga, inserata intim in circuitul vietii sociale.

       Orientarea faptelor noastre ca si tinta educatiei isi afla intemeierea in dezvoltarea de totalitate a personalitatii, in permanenta dezvoltare.Acest principiu este intalnit si in postularea lui Viitorino da Feltro  “dezvoltarea tuturor energiilor spirituale ale omului, in in armonie cu corpul si inteligenta”, iar Battista Alberti, propune omul ideal :   “de a fi el insusi, cat mai complex prin dezvoltarea intregii sale personalitati intr-o armonioasa adaptare a tuturor calitatilor si aptitudinilo sale fizice sau morale”.

       Realizarea acestui ideal presupune ca principiu cardinal,  “cunoasterea de sine”, “cunoaste-te pe tine insuti”, imperative inscris pe templul lui Apollo, din Delfi, care a alcatuit temeiul prim al intelepciunii tuturor marilor ganditori, cu deosebire deThales, Chilon, Socrate, Kant, Goethe.

  Cunoasterea de sine, savarsita impartial, cu sinceritate, fara iluzie de sine, fara orgoliu sau falsa modestie, cu inlaturarea minciunilor interioare, este o rasfrangere fireasca , naturala, a omului asupra lui insusi.

         Cu un an inaintea mortii, Goethe intrevedea astfel o noua crestere, o potentare a personalitatii printr-o necontenita adancire in sine.

         Autocunoasterea este importanta pentru om si personalitatea sa, dar totodata si acceptarea insusi, “de a te simti bine in pielea ta”.

        David D. Burns incerca sa demoleze prejudecata costului dureros al succesului, demonstrand, ca persoanele obsedate de perfectiune, neimpacate cu sine, sufera de pe urma tulburarilor psihice, si mai devreme sau mai esueaza, paradoxal, dar fixarea unor scopuri exceptionale, nerealizabile intr-o viata de om, nu duce pe termen lung la actiuni incununate de success, ci la esec.Cei obsedati de perfectiune au, in ansamblu, un randament scazut, starea de sanatate tulburata, autocontrolul slabit, sunt vulnerabili la agenti psihici traumatizanti, depresie, adesea au trac.