Cinstea-o virtute

"Cinstea nu este o vocaţie, cinstea este o opţiune".(Nichita Stanescu).

"Cinstea este invers proporţională cu tentaţia".( George Bernard Shaw)
"Cinstea este mai presus de legi".(Menandru în Cartaginezul)
"Banul este hoţul omului: îi fură ce are mai de preţ – cinstea".(proverb indian)
"Cinstea este diamantul pe care virtutea îl poartă pe deget".(Voltaire)
"E spre cinstea firii omeneşti că acolo unde egoismul nu este pus în joc, ea este gata mai degrabă să iubească decât să urască".(Nathaniel Hawthorne)

CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ◊ Loc. adv. În cinstea(cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊ Expr. A-i face cinste(cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ◊ Loc. adj.Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic. 2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti.

 "Cinstea este, printre virtuti, una dintre cele mai complexe, pentru ca in ea se aduna si se sintetizeaza, subordonandu-i-se, multe alte virtuti. Si pentru ca ea cuprinde o arie larga a sufletului, dand un sens intregului sau, iar omului cinstit un loc inalt in ierarhia morala a omenirii, unul pe masura celui pe care, in alte scari de valori, il ocupa talentul,onestitatea, frumusetea sau curajul. De indata ce incerci sa adancesti conceptul de cinste, iti dai seama ca toate determinarile lui se afla intr-o relatie de esenta cu adevarul si cu dreptatea. Cinstea nu vizeaza ceea ce este profitabil ci, de fiecare data, ceea ce corespunde esentei sale, indiferent de urmari.  Astfel, omul cinstit nu minte, el nu introduce in realitate o fictiune – spunand ca a facut ceea ce n-a facut si nici nu tainuieste despre sine o realitate care, stiuta l-ar putea vatama. Iar cand e vorba de altii, nu le spune ca sunt mai buni decat sunt, ca sa-i maguleasca, nici nu ascunde frauda sau abuzul: omul cinstit nu este complicele nimanui, indiferent ce pret ar avea de platit pentru asta. El nu minte nici de frica, nici ca sa traga foloase, nici macar ca sa fie interesant. Totodata, el nu spune despre nimeni ceva rau ca sa-1 defaimeze, nici nu raspandeste informatii necontrolate. Pe de alta parte, cinstea ne cere sa nu ne aratam drept ceea ce nu suntem, adica sa nu fim fatarnici sau duplicitari, unul in taina si altul fatis, unul acasa si altul in public, unul fata de cei puternici si altul fata de cei slabi, deci sa nu infatisam despre noi o imagine falsa. E drept ca lucrul acesta cere multa cunoastere de sine, iar lumea e plina de impostori inconstienti de impostura lor, prada unei convenabile ingorante de sine, oameni care, fara sa-si dea seama, duc o existenta imaginara, pentru ca, tot inconstient, le este mai bine asa. Iar daca le spui adevarul, indignarea lor n-are margini. Omul cinstit nu minte nici despre viitor, cu alte cuvinte nu spune ca va face un anume lucru, pentru ca apoi sa nu-l faca. Isi tine intotdeauna cuvantul. Dar multi, Doamne, cat de multi, nu si-l tin, si nu neaparat dintr-un calcul rece, ci din usuratate, din euforia de o clipa de a se arata saritori si generosi. Ca sa uite apoi. O specie grava a nerespectarii cuvantului dat este tradarea, care tot necinste este, pentru ca afirma solemn o fidelitate care, dupa aceea, in functie de vreun folos mai mare, este brutal dezmintita. Omul cinstit nu insela pe nimeni, nu umbla cu tertipuri si cu viclesuguri, nu masluieste si nu rastalmaceste. Si nici nufura, in nici unul dintre nenumaratele feluri in care se fura in lume, de la cantar pina la codru. El nu vrea sa aiba decat ce este al lui si a dobandit pe drept. Si de aceea nu incalca drepturile nimanui, da fiecaruia ce este al sau, isi onoreaza pana si dusmanii, pentru ce este de onorat la ei. Si, cum fiecare are dreptul la o zone inviolabila, omul cinstit nu citeste scrisorile care nu-i sunt adresate, nu asculta pe la usi si nu iscodeste. In sfarsit, el isi face totdeauna datoria, cu grija si pina la capat. Si si-o face nu numai pentru a nu insela, respectandu-si o obligatie si o fagaduinta, o face cu daruire si cu bucurie, ca pentru sine. Omul cinstit este intotdeauna un mestesugar cinstit, de la dulgher pana la cercetatorul adevarului. Din punct de vedere pragmatic, cinstea are neajunsurile ei: multe pierzi datorita ei si destul de putine castigi. De aici, nobletea ei esentiala, in care intra, ca hotarator, meritul de a nu-ti face un merit din cinstea ta, de a nu to bate cu pumnii in piept, de a nu cauta cinstire pentru ca esti cinstit si nici vreo alta rasplata decat impacarea cu tine insuti si pilda cea buna. Plicticos ca o predica, nu ? In schimb, iata, dac-am insira tot ce nu face si nu este omul cinstit, am cadea peste portretul mincinosului, al masluitorului, al iscoadei, al defaimatorului, al fariseului, al talharului si al vanzatorului de frate. Si le-am gasi vrednice de interes si pline de culoare. Asa suntem facuti, Dumnezeu sa ne ierte."(Petru Cretia)

Înţeleptul Solomon ne arăta că „acela care nu cinsteşte pe sărac greşeşte, iar acela ce miluieşte pe sărac este fericit“, iar Platon ne avertiza că „numai acela ne e prieten, care în acelaşi timp pare şi este, într-adevăr un om cinstit“. Referindu-se la această calitate umană, Cicero sublinia că „a răpi ceva altuia pentru a-ţi spori mijloacele de trai, micşorîndu-le pe ale altora, este mai contrar naturii decît moartea, decît sărăcia, decît suferinţa“.

În multe ţări cinstea este ridicată la rang de adevărată virtute morală (unde ar trebui să-i fie locul), afirmîndu-se că „orfan nu este cel fără tată şi mamă, ci acela fără ştiinţă şi cinste“ (Turcia), „dacă sufletul este cinstit, cinstite vor fi şi faptele“ (Japonia).

  VIRTUTI: Altruism ; Armonie ; Caracter ; Cinste ; Calm ; Creativitate ; Curaj : Curiozitatea ; Decenta ; Demnitate ; Disciplina ; Empatie ; Entuziasm ; Etica ; Fidelitate ; Generozitate ; Increderea ; Initiativa (; Intelepciune ; Loialitate ;Mentalitatea ; Optimism; Originalitate , Onoare ; Pace ; Pasiunea ; Puritatea (; Psihologia poziva ; Ratiunea ; Rabdarea ; Respect ; Responsabilitate ; Scepticism ; Sinceritate ; Speranta ; Umanism ; Umorul 

VICII: Aroganta ; Coruptia ; Daunator ; Disperare ; Egoism ; Egotism ; Infidelitate ; Frica ; Ignoranta ; Intoleranta ; Lacomia ; Lenea ; Minciuna ; Naivitatea ; Perversitatea ; Plictiseala ; Prostia ; Sadism ; Superstitii ; Teama ;Vulgaritatea 

Cele 7 virtuti de baza ale omului care se iunfrunta eroic cu cele 7 pacate cardinale sau de moarte: Credinta, Speranta, Iubirea, Intelepciunea, Dreptatea, Curajul si Echilibrul. O treaba bine gandita – virtutea este o problema de echilibru( masura), de doza; prea putin sau mult dintr-o trasatura umana pozitiva o transforma deopotriva intr-un viciu. De exemplu, pare-se ca deja de la Aristotel citire se stie ca avem:

lasitate——–>curaj——–>nesabuinta;
neincredere—>incredere—->credulitate;
nerusinare—->modestie—–>timiditate;
inselatorie—–>cinste——->lipsa de tact
si asa mai departe pentru absolut toate virtutile, prea putin e rau, prea mult de asemenea strica.

"Fericirea constă în fapte conforme întru totul cu virtutea, înţelegând prin virtute, virtutea absolută, nu cea relativă. Virtutea absolută este, după părerea noastră, cea care tinde spre frumuseţe şi cinste, iar cea relativă se referă la lucrurile necesare".(Aristotel in ETICA)

 Dobandirea virtutilor este redobandirea asemanarii cu Dumnezeu.Virtutile sunt patrimoniul moral al omului

Virtutile crestine

Virtutile, numite adesea fructele Duhului Sfant, sunt:

Credinta - Slabiciunea si absenta credintei in Dumnezeu isi au radacina in pacat, murdarire si mandrie.

Speranta - Speranta este certitudinea sfarsitului bun al vietilor noastre traite cu credinta in Dumnezeu.

Cunoasterea - Cunoasterea lui Dumnezeu este scopul si finalul vietii omului, scopul crearii lui de catre Dumnezeu.

Intelepciunea - Omul intelept este omul care vede clar si adanc in misterele Domnului.

Cinstea - Sa fii cinstit in toata vremea si lipsit de ipocrizie (cu mai multe fete, viclenie).

Umilinta - (Smerenia) Sa vezi realitatea asa cum este ea in Dumnezeu. Inseamna sa te cunosti pe tine si pe ceilalti asa cum suntem cunoscuti de Dumnezeu.

Supunerea - Sa faci voia lui Dumnezeu este slava si viata.

Rabdarea (Diligence) - Sa te ridici pe tine si pe ceilalti, crescand treptat in Harul lui Dumnezeu prin eforturi zilnice de implinire a poruncilor Sale si de implinire a voii Sale.

Curajul - Sa nu te temi, chiar pana la mucenicie.

Fidelitatea - Persoana spirituala este credincioasa chemarii sale, implinind fiecare rezolutie buna si aducand roade cu rabdare, cu darurile si talentele date de Dumnezeu.

Infranarea (Auto-control) - Sa fii moderat in toate lucrurile. 

Generozitatea - Este aratata prin grija si preocuparea pentru binele altor persoane.

Multumirea pentru toate (Recunostinta) - Persoana imbunatatita este aceea care este recunoascatoare pentru toate lucrurile.

Dragostea - Cea mai mare virtute dintre toate este dragostea. 

"Omul cu virtuti e ca o gradina ingrijita"