Judecata

judecată - JUDECÁTĂ, judecăţi, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; raţiune, inteligenţă, gândire. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu judecată = cu bun-simţ, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală.
 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 
 3. Acţiunea de a judeca 
 (4); dezbatere judiciară; proces, judeţ (I, 3); soluţie dată într-un litigiu. ♢ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ♢ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în faţa justiţiei.
 (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toţi oamenii, la sfârşitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veşnică). – Lat.judicata (pl. lui judicatum). JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicţie, osândă, pedeapsă. JUDECÁTĂ s. 
1. v. inteligenţă. 
2. v. minte. 
3. gân-dire, intelect, înţelegere, minte, raţionament, raţiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 
4. minte, raţiune, (rar) cunoştinţă, (pop. şi fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 
5. minte, raţionament, raţiune, (înv.) socoată, socoteală, socotinţă. (O ~ sănătoasă.) 
6. v. concepţie. 
7. v. pă-rere.
 8. v. chibzuială. 
9. v. apreciere. 
10. proces. judecátă s. f., g.-d. art. judecăţii; pl. judecăţi
 JUDEC//ÁTĂ ~ăţi f. 1) Facultate a omului de a gândi logic şi de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; intelect, minte; raţiune. ♢ Cu ~ a) cu bun-simţ; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raţionament. 4) Punct devedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acţiune judiciară; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecăţii (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârşitul lumii. /<lat. judicata 


"În mijlocul unei stepe întinse și pustii, avea o casă un om cu frica lui Dumnezeu. El obișnuia, cu multă căldură, să îi primească pe toți călătorii acasă la el.
Odată, la poarta sa, bătu un călător care ceru să fie primit în casă pentru o noapte.
Gazda îl invită înăuntru și îi întinse o masă caldă. Oaspetele începu să mănânce.
- De ce nu i-ai mulțumit lui Dumnezeu, înainte să începi să mănânci? întrebă gazda.
- Pentru că niciodată nu am făcut acest lucru și nici acum nu am de gând, răspunse călătorul.
Auzind aceste cuvinte, gazda îl dădu afară imediat din casă.
Seara, când omul se pregătea de rugăciune, Dumnezeu îl întrebă:
- De ce l-ai alungat din casa ta pe un om obosit și flămând?
- Pentru că el a dat dovadă de nerecunoștință față de tine și m-am înfuriat pe el.
Atunci Dumnezeu a spus:
- Eu, timp de șaizeci de ani îl iubesc pe acel om, iar tu o seară nu l-ai putut suporta…"
În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca" aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca?

Gelu Arcadie Murariu a publicat în Romanian Times nr 169, din 11-24 sept. 2006, un articol în care dă pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca. Iată-le:

„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.

În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept" (Luca 12:57).
În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine." (Italicele îmi aparţin, I.Ţ).

Primul sens, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).

Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat de G. Murariu din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece", adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca. Dau din nou aici cuvântul lui G. Murariu:

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor"), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic" (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!" (2 Samuel 12:1-14)."

 Să ducem acum analiza acestui termen ceva mai departe şi să vedem cum se aplică ea în viaţa practică. Apostolul Pavel ne avertizează:„De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor" (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule", pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule", „lingăule", „stupidule", „trădătorule", „falsule",etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau - cel mai adesea - de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.

Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!

Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!

Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!

Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou"; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?" Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune:

Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.

Sunt convinsa ca la baza, toti oamenii sunt buni.

Fiecare OM este UNIC in felul sau, asa ca noi , cum am stii ce gandeste, ce simte, ce necesitati are? Caci trecutul (experientele) lui sunt unice pe fondul lui genetic unic de asemenea.  
"A nu judeca"  cred ca poate fi asociat si cu "a nu avea asteptari" de la nimeni altcineva decat de la propria persoana. 

JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerareîmprejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. șirefl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare. 
Sursa: DEX '98 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink

A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanțele și eventualele defecte. 3) A examina calitativ și cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a prețui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparențe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raționa.

Numai logica, este rece, vicleana si limitata. Imbinata cu simtirea inimii, cu iubirea fara conditii rezulta ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni.
"Nu pune gaz pe foc" spune un vechi proverb. Deci, focul nu se stinge cu gaz. 
Orice se dizolva in IUBIRE. Iubire fara conditii, cum Dumnezeu ne iubeste si ne da libertatea de a alege. Si chiar daca gresim, ne mai da sanse, tot din iubire.Iar sansele noastre sunt iar la liberul nostru arbitru, sa ne iubim fara limite, sa ne iertam cand iubim, sa speram ca ne inaltam pana la EL.
Si oare cine detine ADEVARUL ABSOLUT? DUMNEZEU. Numai El poate detine Adevarul total, caci noi, fiecare avem cate un mic adevar, adevarul nostru, vazut din unghiul nostru asa cum o forma geometrica cu mai multe fete diferite in spatiu este vazuta din diferite unghiuri in mod diferit. Si cati dintre noi suntem in stare sa ajungem la adevar? Marele Shakespeare avea o vorba foarte inteleapta,care suna astfel:,,Ca sa cunosti bine un om ,inseamna sa te cunosti pe tine insuti".Prin urmare,cunoscandu-te si intelegandu-te pe tine vei putea cunoaste si intelege pe semenul tau,adoptand fata de tine si fata de el un comportament corespunzator.  Si toate adevarurile noastre formeaza Adevarul Absolut.

"Cunoaste-te pe tine insuti" a ziz Socrate. Reusind sa ne autocunoastem si sa ne autocontrolam,autoperfectionandu-ne continuu,putem reusi usor sa facem distinctia dintre adevar si minciuna,dintre aparent si real,dintre posibil si imposibil.Cine nu este corect cu el insusi,nu poate convinge pe nimeni de adevarul spuselor sale

"Credeti in cel ce cauta ADEVARUL si feriti-va de cei care l-au gasit. Adevarul este pretutindeni,dar nu-l recunoaste decat cel care-l cauta"-NICOLAE IORGA.
"Daca vrei sa cunosti un om cu adevarat,da-i o functie de conducere"-ROBERT BRASILLACH 


"Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti gratis. Cu cat regulile sunt mai stricte,cu atat capul care le-a conceput este mai prost"- JEAN de la BRUYERE
Si apoi,. `Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea`.” (Ioan 8,7) 
,,CE TIE NU-TI PLACE,ALTUIA NU-I FACE''