Albert Ellis a considerat ca cele mai importante structuri cognitive evaluative generale sunt:
a) cognitiile irationale şi
b)cognitiile rationale :
a) Cognitia iraţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea inflexibila, absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. catastrofarea (Este ingrozitor!);
2. lipsa de toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca nu putem accepta o anumita situatie, nu putem trait cu ea;
3. evaluarea globală: se manifesta prin dispret fata de categorii mari de persoane (femei, romi, persoane care au fost in inchisoare etc.) sau fata de sine insusi (Nu sunt in stare de nimic!), ducand deseori la o incapacitate de a avea relatii sociale adecvate.
b) Cognitia raţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea flexibila, non-absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. non-catastrofarea;
2. toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca o situaţie este dificil de tolerat, dar nu si ca nu o putem accepta sau ca nu putem trai cu ea, in plus, ea permitandu-ne sa ne bucuram de situatiile si emotiile pozitive din viata noastra;
3. evaluare contextuala: nu evaluam global, pozitiv sau negativ, ci doar anumite aspecte, de exemplu, comportamentul intr-o anumita situatie.
Ceea ce poate surprinde la teoria lui Ellis este ipoteza ca gandirea irationala a fost rezultatul unui proces adaptativ, deci fireasca. De-a lungul a sute de mii de ani, in cele mai multe etape ale evolutiei sale, omul supravietuit tocmai datorita gandirii irationale:
1. gandirea catastrofica l-a ajutat sa se fereasca de pericole, chiar daca nu erau toate reale: fiind mereu vigilent nu risca sa cada prada animalelor salbatice care il puteau ucide, de exemplu;
2. toleranţa scăzută la frustrare l-a ajutat sa schimbe situatia nefavorabila lui, ucigand masculul dominant pentru a-i lua locul, de exemplu;
3 evaluarea globală i-a permis ca, in momente in care era necesar sa actioneze rapid, sa identifice imediat fiintele sau lucrurile utile din jurul sau: cand trebuia sa se retraga in alte regiuni, de exemplu (David, 2006, 82).
Ultimele etape evolutive ale omului au fost insa mult mai rapide, iar el a trebuit sa se adapteze intr-un timp mult mai scurt, de doar cateva mii de ani, unui alt tip de mediu, in care gandirea irationala nu si-a mai avut rostul. Deci, daca „noi suntem urmasii celor care au supravietuit în mediul primitiv printr-un stil irational, iata de ce Ellis argumenteaza ca este probabil sa avem o predispozitie genetica de a gandi irational; predispozitia neinsemnand insa determinism genetic” (ibidem).
Ipoteza predispozitiei genetice catre o gandire irationala este sugerata de faptul ca: a) cognitiile irationale sunt specifice tuturor, indiferent de zona geografica, rasa, cultura, educatie etc., b) cognitiile irationale sunt rezistente la schimbare, c) cognitiile irationale devin ganduri automate, deci se invata simplu. Dar, in acelasi timp, avem si predispozitia genetica de a gandi rational, niciun individ nefiind pe deplin irational sau perfect rational. Stilul predominant irational in mediul actual, caracterizat printr-o mare complexitate, duce spre psihopatologie, adica spre diverse forme de tulburari mentale, chiar daca multi indivizi cu acest pattern de gandire sunt capabili sa fie la fel de performanti, in multe aspecte ale vietii, ca cei cu un pattern predominanat rational.
Exemple de cognitii irationale si de cognitii rationale fata de aceeasi situatie care produce frustrare (www.smartrecovery.org):
1. (Gandire rationala) Nu imi place aceasta situatie!
(Gandire irationala) Aceasta situatie trebuie sa se schimbe asa cum vreau eu, pentru ca altfel nu pot suporta si nu simt decat nefericire!
2. (Gandire rationala) M-ar placea sa am rezultate cat mai rapide!
(Gandire irationala) Trebuie ca rezultatele sa apara cat mai repede, altfel viata mea va fi ingrozitoare!
Aceasta toleranta scazuta la frustrare, manifestata sub forma gandurilor irationale, este, considera Ellis, motivul principal pentru care oamenii nu reuşesc să se schimbe, ei asteptandu-se ca viata sa fie cat mai simpla si mai confortabila (David, 2006). Este, de fapt, ceea ce credem in copilarie, cand, in confruntarea cu frustrarile, pentru care nu avem experienta, tipam, plangem si manifestam adevarate accese de furie. Adultul, in cazul cel mai fericit, ajunge sa inteleaga si sa acepte frustrarea, ca facand parte din viata de zi cu zi. In prezent, state precum SUA sau Australia au dezvoltat in foarte multe scoli programe educationale in care se previne formarea stilului irational de gandire si se promoveaza stil rational (tinandu-se cont insa de faptul ca gandirea globala, de exemplu, este specifica anumitor stadii ale dezvoltarii umane, corespunzatoare varstei mici) (David, 2006, 83). Totodata, programele de consiliere parentala, precum cele propuse de Institutul Albert Ellis, le explica parintilor in ce masura pot ajuta la cresterea tolerantei la frustrare a copiilor lor, astfel incat acestia sa nu se loveasca de problema intolerantei la frustrare la varsta adulta. Ne nastem egocentrici, cu nevoia de recompensare imediata, deci cu toleranta scazuta la frustrare, iar in primii ani de viata gandirea noastra irationala stabileste ca fiind de neacceptat situatii pe care, in realitate, le putem accepta. Este deci important pentru copii sa inceapa sa experimenteze de timpuriu sentimente precum disconfortul sau neplacerea, sub forme pe care sa le poata intelege si sa le poata integra benefic in dezvoltarea lor, deoarece de astfel de sentimente se vor lovi tot restul vietii lor. Este firesc, data fiind toleranta lui scazuta la frustrare, ca un copil sa tipe si sa planga pentru ca nu primeste o jucarie, dar daca nu o va primi va invata ca poate sa traiasca si fara ea si ca suparare nu este o achizitie prea valoroasa. Nu este usor sa dezvolti toleranta la frustrare a anui copil, dar acest lucru ii va fi extrem de util la varsta adulta (www.rebtinstitute.org).
Pentru adulti, cele mai eficiente forme de interventie in scopul schimbarii rezistentei lor la frustrare raman psihoterapiile cognitiv-comportamentale, care permit oamenilor sa inteleaga procesele si tiparele lor cognitive, astfel incat sa identifice distorsiunile si cognitiile irationale si sa le prelucreze intr-o forma cat mai rationala. Astfel, in cadrul acestor terapii se poate invata, printre altele, cum sa-ti gestionezi starea de frustrare, cum sa-ti ajustezi asteptarile, astfel incat ele sa nu fie nerealiste, si cum sa intelegi ca, de fapt, tocmai aceste asteptari nerealiste cauzeaza starea de frustrare. Exista zeci de exercitii promovate ca fiind utile pentru cresterea rezistentei la frustrare:
- exercitii de expunere, care pun individul in situatii generatoare de frustrare, precum cozile interminabile, blocarea in trafic etc.;
- exercitii de evaluare a diferitelor forme de frustrare, folosind diferite scale de masura, precum intervalul 1-10, pentru o apreciere a lor cat mai corecta;
- exercitii de dezvoltare a unor comportamente care sa amelioreze efectele frustrarii in anumite situatii, precum cititul unei carti atunci cand ati ramas blocat in trafic, astfel incat timpul sa nu mai fie perceput ca fiind pierdut.
Insa una dintre cele mai eficiente tehnici de lucru in psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de interventie asupra cognitiilor irationale, o reprezinta modelul ABC, initiat de Ellis in 1962 si dezvoltat ulterior de alti psihologi si psihoterapeuti, precum Aaron Beck (inclusiv Ellis i-a adus ulterior completari importante). Componentele acestuia sunt (David, 2006, 70):
A (activating events) – evenimentul activator, care poate poate fi de tip situatie externa – eveniment de viata sau sau de tip situaţie interna/subiectiva – emotii, factori biologici, comportamentali etc.
Exemplu: Am fost criticat de seful meu.
B (beliefs) – cognitiile, gandurile persoanei respective urmand componentei A, elementul activator; ele putand fi, dupa cum am mentionat anterior, rationale sau irationale.
Exemplu cognitie irationala: Nu sunt in stare de nimic.
Exemplu cognitie rationala: Ma voi stradui mai mult.
C (consequences) – consecinţele procesului cognitiv: comportamente, raspunsuri afectiv-emotionale, psihofiziologice/biologice.
Exemplu emotie disfunctionala, ineficienta: anxietate, depresie (alte exemple de emotii disfunctionale: furie, vinovatie, rusine).
Exemplu emotie functionala: dezamagire, regret (alte exemple de emotii functionale: ingrijorarea, supararea, tristetea).
Ulterior, Ellis a transformat modelul ABC în modelul ABCDE, adaugand alte doua componente:
D (disputing) – disputarea: restructurarea cogniţiilor irationale: Ce efect au aceste convingeri asupra mea? Ma ajuta sau nu? Sunt convingeri sustinute de argumente logice? Ce trebuie facut pentru a le modifica?
E (effective/eficient) – noul efect: asimilarea unor noi cognitii eficiente, functionale si raţionale, in locul celor disfunctionale si irationale.
a) Cognitia iraţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea inflexibila, absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. catastrofarea (Este ingrozitor!);
2. lipsa de toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca nu putem accepta o anumita situatie, nu putem trait cu ea;
3. evaluarea globală: se manifesta prin dispret fata de categorii mari de persoane (femei, romi, persoane care au fost in inchisoare etc.) sau fata de sine insusi (Nu sunt in stare de nimic!), ducand deseori la o incapacitate de a avea relatii sociale adecvate.
b) Cognitia raţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea flexibila, non-absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. non-catastrofarea;
2. toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca o situaţie este dificil de tolerat, dar nu si ca nu o putem accepta sau ca nu putem trai cu ea, in plus, ea permitandu-ne sa ne bucuram de situatiile si emotiile pozitive din viata noastra;
3. evaluare contextuala: nu evaluam global, pozitiv sau negativ, ci doar anumite aspecte, de exemplu, comportamentul intr-o anumita situatie.
Ceea ce poate surprinde la teoria lui Ellis este ipoteza ca gandirea irationala a fost rezultatul unui proces adaptativ, deci fireasca. De-a lungul a sute de mii de ani, in cele mai multe etape ale evolutiei sale, omul supravietuit tocmai datorita gandirii irationale:
1. gandirea catastrofica l-a ajutat sa se fereasca de pericole, chiar daca nu erau toate reale: fiind mereu vigilent nu risca sa cada prada animalelor salbatice care il puteau ucide, de exemplu;
2. toleranţa scăzută la frustrare l-a ajutat sa schimbe situatia nefavorabila lui, ucigand masculul dominant pentru a-i lua locul, de exemplu;
3 evaluarea globală i-a permis ca, in momente in care era necesar sa actioneze rapid, sa identifice imediat fiintele sau lucrurile utile din jurul sau: cand trebuia sa se retraga in alte regiuni, de exemplu (David, 2006, 82).
Ultimele etape evolutive ale omului au fost insa mult mai rapide, iar el a trebuit sa se adapteze intr-un timp mult mai scurt, de doar cateva mii de ani, unui alt tip de mediu, in care gandirea irationala nu si-a mai avut rostul. Deci, daca „noi suntem urmasii celor care au supravietuit în mediul primitiv printr-un stil irational, iata de ce Ellis argumenteaza ca este probabil sa avem o predispozitie genetica de a gandi irational; predispozitia neinsemnand insa determinism genetic” (ibidem).
Ipoteza predispozitiei genetice catre o gandire irationala este sugerata de faptul ca: a) cognitiile irationale sunt specifice tuturor, indiferent de zona geografica, rasa, cultura, educatie etc., b) cognitiile irationale sunt rezistente la schimbare, c) cognitiile irationale devin ganduri automate, deci se invata simplu. Dar, in acelasi timp, avem si predispozitia genetica de a gandi rational, niciun individ nefiind pe deplin irational sau perfect rational. Stilul predominant irational in mediul actual, caracterizat printr-o mare complexitate, duce spre psihopatologie, adica spre diverse forme de tulburari mentale, chiar daca multi indivizi cu acest pattern de gandire sunt capabili sa fie la fel de performanti, in multe aspecte ale vietii, ca cei cu un pattern predominanat rational.
Exemple de cognitii irationale si de cognitii rationale fata de aceeasi situatie care produce frustrare (www.smartrecovery.org):
1. (Gandire rationala) Nu imi place aceasta situatie!
(Gandire irationala) Aceasta situatie trebuie sa se schimbe asa cum vreau eu, pentru ca altfel nu pot suporta si nu simt decat nefericire!
2. (Gandire rationala) M-ar placea sa am rezultate cat mai rapide!
(Gandire irationala) Trebuie ca rezultatele sa apara cat mai repede, altfel viata mea va fi ingrozitoare!
Aceasta toleranta scazuta la frustrare, manifestata sub forma gandurilor irationale, este, considera Ellis, motivul principal pentru care oamenii nu reuşesc să se schimbe, ei asteptandu-se ca viata sa fie cat mai simpla si mai confortabila (David, 2006). Este, de fapt, ceea ce credem in copilarie, cand, in confruntarea cu frustrarile, pentru care nu avem experienta, tipam, plangem si manifestam adevarate accese de furie. Adultul, in cazul cel mai fericit, ajunge sa inteleaga si sa acepte frustrarea, ca facand parte din viata de zi cu zi. In prezent, state precum SUA sau Australia au dezvoltat in foarte multe scoli programe educationale in care se previne formarea stilului irational de gandire si se promoveaza stil rational (tinandu-se cont insa de faptul ca gandirea globala, de exemplu, este specifica anumitor stadii ale dezvoltarii umane, corespunzatoare varstei mici) (David, 2006, 83). Totodata, programele de consiliere parentala, precum cele propuse de Institutul Albert Ellis, le explica parintilor in ce masura pot ajuta la cresterea tolerantei la frustrare a copiilor lor, astfel incat acestia sa nu se loveasca de problema intolerantei la frustrare la varsta adulta. Ne nastem egocentrici, cu nevoia de recompensare imediata, deci cu toleranta scazuta la frustrare, iar in primii ani de viata gandirea noastra irationala stabileste ca fiind de neacceptat situatii pe care, in realitate, le putem accepta. Este deci important pentru copii sa inceapa sa experimenteze de timpuriu sentimente precum disconfortul sau neplacerea, sub forme pe care sa le poata intelege si sa le poata integra benefic in dezvoltarea lor, deoarece de astfel de sentimente se vor lovi tot restul vietii lor. Este firesc, data fiind toleranta lui scazuta la frustrare, ca un copil sa tipe si sa planga pentru ca nu primeste o jucarie, dar daca nu o va primi va invata ca poate sa traiasca si fara ea si ca suparare nu este o achizitie prea valoroasa. Nu este usor sa dezvolti toleranta la frustrare a anui copil, dar acest lucru ii va fi extrem de util la varsta adulta (www.rebtinstitute.org).
Pentru adulti, cele mai eficiente forme de interventie in scopul schimbarii rezistentei lor la frustrare raman psihoterapiile cognitiv-comportamentale, care permit oamenilor sa inteleaga procesele si tiparele lor cognitive, astfel incat sa identifice distorsiunile si cognitiile irationale si sa le prelucreze intr-o forma cat mai rationala. Astfel, in cadrul acestor terapii se poate invata, printre altele, cum sa-ti gestionezi starea de frustrare, cum sa-ti ajustezi asteptarile, astfel incat ele sa nu fie nerealiste, si cum sa intelegi ca, de fapt, tocmai aceste asteptari nerealiste cauzeaza starea de frustrare. Exista zeci de exercitii promovate ca fiind utile pentru cresterea rezistentei la frustrare:
- exercitii de expunere, care pun individul in situatii generatoare de frustrare, precum cozile interminabile, blocarea in trafic etc.;
- exercitii de evaluare a diferitelor forme de frustrare, folosind diferite scale de masura, precum intervalul 1-10, pentru o apreciere a lor cat mai corecta;
- exercitii de dezvoltare a unor comportamente care sa amelioreze efectele frustrarii in anumite situatii, precum cititul unei carti atunci cand ati ramas blocat in trafic, astfel incat timpul sa nu mai fie perceput ca fiind pierdut.
Insa una dintre cele mai eficiente tehnici de lucru in psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de interventie asupra cognitiilor irationale, o reprezinta modelul ABC, initiat de Ellis in 1962 si dezvoltat ulterior de alti psihologi si psihoterapeuti, precum Aaron Beck (inclusiv Ellis i-a adus ulterior completari importante). Componentele acestuia sunt (David, 2006, 70):
A (activating events) – evenimentul activator, care poate poate fi de tip situatie externa – eveniment de viata sau sau de tip situaţie interna/subiectiva – emotii, factori biologici, comportamentali etc.
Exemplu: Am fost criticat de seful meu.
B (beliefs) – cognitiile, gandurile persoanei respective urmand componentei A, elementul activator; ele putand fi, dupa cum am mentionat anterior, rationale sau irationale.
Exemplu cognitie irationala: Nu sunt in stare de nimic.
Exemplu cognitie rationala: Ma voi stradui mai mult.
C (consequences) – consecinţele procesului cognitiv: comportamente, raspunsuri afectiv-emotionale, psihofiziologice/biologice.
Exemplu emotie disfunctionala, ineficienta: anxietate, depresie (alte exemple de emotii disfunctionale: furie, vinovatie, rusine).
Exemplu emotie functionala: dezamagire, regret (alte exemple de emotii functionale: ingrijorarea, supararea, tristetea).
Ulterior, Ellis a transformat modelul ABC în modelul ABCDE, adaugand alte doua componente:
D (disputing) – disputarea: restructurarea cogniţiilor irationale: Ce efect au aceste convingeri asupra mea? Ma ajuta sau nu? Sunt convingeri sustinute de argumente logice? Ce trebuie facut pentru a le modifica?
E (effective/eficient) – noul efect: asimilarea unor noi cognitii eficiente, functionale si raţionale, in locul celor disfunctionale si irationale.
Bibliografie:
American Psychiatric Association, Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, DSM-IV-TR 2000, Ediţia a IV-a revizuita, Bucuresti, Editura Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003;
David, Daniel, Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Iasi, Polirom, 2006;
Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Iasi, Editura Polirom, 2005;
Hersen, Michel, Sledge, William, Encyclopedia of Psihoterapy, SUA, Academic Press, 2002;
Romila, Aurel, Psihiatrie, Editia a II-a, revizuita, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din România, 2004;
Schmidt, Robert F., Willis, William D., Encyclopedia of Pain, New York, Springer, 2007;
www.albertellis.org: David, Daniel, Rational Emotive Behavior Therapy in the Context of Modern Psychological Research;
www.mental-toughness.co.uk
www.rebtinstitute.org – site-ul Institutului Albert Ellis
www.smartrecovery.org: Dryden, Windy, High frustration tolerance (HFT) vs. low frustration tolerance (LFT).
American Psychiatric Association, Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, DSM-IV-TR 2000, Ediţia a IV-a revizuita, Bucuresti, Editura Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003;
David, Daniel, Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Iasi, Polirom, 2006;
Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Iasi, Editura Polirom, 2005;
Hersen, Michel, Sledge, William, Encyclopedia of Psihoterapy, SUA, Academic Press, 2002;
Romila, Aurel, Psihiatrie, Editia a II-a, revizuita, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din România, 2004;
Schmidt, Robert F., Willis, William D., Encyclopedia of Pain, New York, Springer, 2007;
www.albertellis.org: David, Daniel, Rational Emotive Behavior Therapy in the Context of Modern Psychological Research;
www.mental-toughness.co.uk
www.rebtinstitute.org – site-ul Institutului Albert Ellis
www.smartrecovery.org: Dryden, Windy, High frustration tolerance (HFT) vs. low frustration tolerance (LFT).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu