Când simțim dispreț transmitem mesajul ”nu te ridici la standardele mele„
Disprețul este similar cu dezgustul, dar se referă la oameni și comportamentul lor, mai degrabă decât la substanțe toxice chimic. Disprețul se poate trăi doar în relație cu altă persoană sau acțiunile sale.
Emoția disprețului permite unei persoane de statut inferior să pretindă superioritate, într-o dezbatere sau într-un domeniu mai larg. Este o formă de rebeliune, sau un mod de a face față unei umilințe sau unei înfrangeri. Acesta este, în general, o formă falsă de superioritate.
Deşi în mod normal dispreţul este considerat de către majoritatea oamenilor ca fiind o emoţie negativă, în realitate acesta implca un sentiment pozitiv despre sine. Această anomalie, care apare la majoritatea oamenilor, are ca sursă cel mai probabil contextul negativ în care se declanşează dispreţul.
Este o emoţie socială, de cele mai multe ori pozitivă. După cum spune DEX-ul, dipreţul presupune desconsiderarea unei alte persoane; această definiţie nu este însă completă: emoţia implică în mod obligatoriu auto-evaluarea pozitivă în raport cu acea persoană sau grup, de multe ori din punct de vedere moral, şi evaluarea negativă a acelei persoane sau grup.
Disprețul este o declarație a unui statut înalt sau o declarație de putere, și are ca scop menținerea unui standard înalt. Cu toate acestea, în unele cazuri, disprețul exprimat poate să nu fie autentic; cei care sunt nesiguri de statutul lor s-ar putea să arate dispreț în încercarea de a-și îmbunătăți imaginea personală.
Devine periculos dacă umilim persoana față de care simțim dispreț.
Expresia facială a disprețului
Devine periculos dacă umilim persoana față de care simțim dispreț.
Expresia facială a disprețului
- Bărbia este ridicată, ceea ce face mai ușor să ”privim de sus„
- Colțurile buzelor sunt strânse și pe o parte a feței ușor ridicat
- Ridicarea buzei superioare şi depărtarea buzelor – (în cazuri rare exprimă dezgust)
- Un zâmbet ușor poate arăta bucurie. Această expresie este adesea numită ”surâs disprețuitor„
- Adesea ne îndepărtăm capul de sursa de dispreț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu