Despre Tristeţe şi agonie – a cincea emoţie universală

Principala cauză pentru care suntem trişti este că am pierdut ceva valoros pentru todeauna, sau cel puţin credem că am pierdut ceva valoros pentru todeauna. Suferind, căutăm ajutor şi confort. Expresia tristeţii pe faţa noastră adesea provoacă suport şi ajutor din partea persoanelor din jurul nostru.

În limba română avem multe cuvinte care se referă la diferite forme de tristeţe. Printre ele avem: durere, abătut, dezamăgit, descurajat, întristat, nemulțumit, disperare, senzație de rău, senzație de disconfort, dor, singuratic, mizerabil, regret, suferință, neliniște , nefericit, supărat, trist.

O mare varietate de pierderi pot declanşa tristeţea. Acestea pot fi: pierderea statutului social, pierderea speranţei, încredereii, sănătăţii, pierderea unor persoane, sau a unui bun material sau sentimental. Moartea unui copil sau a unei persoane iubite adesea cauzează ce-a mai intensă tristeţe.

Multe emoţii sunt legate de tristeţe. Dacă acuzi pe cineva de pierderea suferită simţi furie. Dacă ţi-ai pierdut statutul sau dacă te acuzi pe tine însuţi pentru pierdere te simţi ruşinat. Dacă simţi ca ai pierdut afecţiunea unei persoane eşti gelos, dacă nu mai eşti în siguranţă şi ţi-ai pierdut securitatea, ţi-e frică sau simţi anxietate.

diferenţa între tristeţe, agonie şi depresie

Tristeţea este o emoţie care durează câteva minute, ore sau chiar zile şi este una dintre cele mai durabile emoţii. Depresia pe de altă parte este o stare emoţională, care durează zile, săptămâni, luni şi câteodată ani. Pierderea speranţei duce la depresie.

Agonie este emoţia tristeţii dar cu o încercare de a protesta activ, de a preveni şi atenua pierderea suferită.

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie (exemplu este o metaforă). În spatele curţii am avut un stejar mare şi frumos care a împodobit peisajul de mai bine de 80 ani. Mi-a plăcut să il privesc, să privesc cum cresc frunzele primăvara şi cum işi schimbă culoarea toamna şi cad. Mi-a placut enorm să mă joc sub el şi să ma caţăr in el când eram mic, mi-a plăcut să mă relaxez sub coroana lui, vara la umbră.

Dar azi a fost tăiat, ciopârţit şi făcut lemne de foc. Este o pierdere pentru mine, îmi va fi dor de el, şi m-am întristat sa il pierd. Ce opţiuni am să trec peste această pierdere ?

Devalorizarea lui – Aş putea să-mi spun că în realitate nu mi-a plăcut, bloca vederea, bloca razele soarelui, strica iarba şi trebuia să strâng frunzele toamna. Dacă mă conving pe mine că a avut o valoare mică atunci absenţa lui nu prea este o pierdere.

Comemorarea acestuia – M-aş uita la poze cu stejarul, mi-aş aminti cum era când ma jucam în el când eram mic, aş păstra frunze sau alte artefacte; aş face lucrurile astea pentru a păstra amintiri plăcute cu copacul.

Înlocuirea lui – Pot să mă ataşez de alt copac, să găsesc alt loc unde să mă relaxez, să plantez altul sau să găsesc o nouă distracţie.

Negarea – Aş putea să-mi spun că o să revină, sau că o să crească la loc, sau că nu a fost cu adevărat tăiat. Negarea implică o doză de ignoranţă şi distorsionarea unor dovezi clare.

Acuzarea – aş putea acuza persoana care l-a tăiat sau persoana care a dat dispoziţie să fie tăiat. S-ar putea să mă supăr pe acești oameni, pentru că ei au fost nedrepţi. Aş putea să îi urăsc. Dacă mă acuz pe mine din diferite motive pentru tăierea copacului apare ruşinea.

Acceptarea — Decid să accept dovezile și să mă împac cu faptul că inevitabil copac este tăiat, şi nu mai revine. Accept pierderea irevocabilă.

Pierderea este prezentă in vieţile noastre în fiecare zi. Îmbătrânim cu fiecare zi care trece, ziua de ieri e pierdută pentru totdeauna. Copacii se taie  , oamenii se îmbolnăvesc, se rănesc, şi mor; vacanţa de vară se termină, maşinile se strică, prietenii pleacă, pierdem competiţii, pierdem promovarea la locul de muncă, pierdem stimă de sine, pierdem admiraţie şi respect. Lista poate continua la nesfârşit.

Expresia facială a tristeţii

 Expresiile de tristețe solicită asistența și suportul altora.

- Colţurile interioare ale sprâncenelor sunt înclinate în sus sau sunt încrețite.
- Pleoapele superioare sunt coborâte şi privirea aţintită în jos
- Colţurile buzelor sunt curbate în jos
- Obrajii sunt ridicaţi
- Zona dintre buza inferioară şi barbie este încrețită