Comunicarea

Ce este comunicarea

Comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale. Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, între două sau mai multe grupuri care are ca elemente esenţiale relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii, modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajaţi.

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii sub forma de mesaje, ştiri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ş.a. între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emiţător şi receptor. A nu se confunda însă cu aparatele de comunicaţie numite emiţătorul şi receptorul de radio, care folosesc la comunicaţiile la distanţă = telecomunicaţii.

Termenul de « comunicare » este legat de existenţa noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă fiinţele umane şi comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare şi limbaj noi ca fiinţe ce interacţionăm şi relaţionăm în cea mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existenţa noastră pe pământ ar fi inutilă.

Este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare. Societatea există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate şi este văzută ca un proces care implică participare din partea membrilor unei societăţi. Comunicarea îmbracă forme variate şi diverse, dintre care ne vom opri la comunicarea mediatizată şi la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a comunicării mediatizate, destinată unor mase mari de indivizi şi poate avea o formă subiectivă, care are ca scop manipularea opiniei publice, şi forma obiectivă, care doreşte simpla informare a persoanelor.
Capacitatea noastra de a ne exprima intr-o forma echilibrata este o mediere a inimi cu mintea. Daca punem prea multa minte, exprimarea  este prea rece apoi fara inima....este de gheata. Dar si inima daca se exprima fara minte, nu are intelepciune,iar focul ei, face ca fumul care se naste  sa intunece mintea: "S-a indragostit de si-a pierdut capul " , sau, "Dragostea este oarba" . Deci echilibrul dintre cele 2 , face ca exprimarea sa fie cu atentie si iubire, caci cuvintele ne creeaza destinul,  adica propria realitate.

• Schema clasică de comunicare:

E	→	C	→	R
emiţător		canal		receptor

• Schema matematicianului american Claude Shannon (1952):

E	→	C	→	C	→	D	→	R
emiţător		codare		canal		decodare		receptor
				mesaj codificat

La fel ca şi la comunicaţiile tehnice din cadrul informaticii şi matematicii, comunicarea dintre oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care foloseşte un anumit sistem implicit de formule de comunicare.

Vorbirea şi limba vorbită sunt elemente primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe şi o comunicare socială sau emoţională, aceasta decurgând diferenţiat, după gradul de cultură al partenerilor ce iau parte la convorbire.

Această transmitere de informaţii se produce de obicei într-o formă acustică (vorbirea), dar există şi alte forme (sau purtători de informaţie), cum ar fi forma scrisă, cea cu semnale electrice sau optice ş.a.

În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci şi prin intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respiraţiei, al variaţiei coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ş.a. De exemplu, pentru înţelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important şi comportamentul interlocutorilor:

• pasiv
• asertiv
• agresiv

Comunicarea umana se ocupa de sensul informaţiei verbale, prezentata în forma orala sau scrisa şi de cel al informaţiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, mişcările corpului şi folosirea spaţiului.Noţiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Aceasta se datorează faptului că fiecare noţiune prezentă este foarte complexă, dar şi faptului că fiecare din aceste noţiuni comunicare, limbă, limbaj - sunt studiate de mai multe discipline ştiinţifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu întotdeauna identice sau măcar complementare.Principala problemă pe care o presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea a stabilirii conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis. Cât priveşte conţinutul, aceasta are un conţinut informaţional, un conţinut afectiv-emoţional, un conţinut motivaţional şi un conţinutul volitiv. În general, se comunică trei tipuri de informaţii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Canale în comunicare

În ceea ce priveşte comunicarea, Canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a mesajului, numit şi "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj.

În comunicare se folosesc următoarele canale:
- Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pager, radio
- Canale scrise: scrisori, rapoarte, afişiere, memo-uri, formulare, carţi, reviste, ziare;
- Canale fata-n fata: conversaţii, interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri, lecturi.

Mediul comunicării este Mijlocul tehnic sau fizic care transforma mesajul în semnal. Mediul în comunicare poate fi oral sau scris, în funcţie de modalitatea de comunicare pe care o folosim; când vorbim-ascultam-observam, comunicam în mediul oral, când scriem-citim, folosim comunicarea în mediul scris.

În cazul unei comunicări, răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înţeles, dacă s-a făcut comunicarea corect. Reacţia respectiva se numeşte feedback şi încheie cercul comunicării deoarece receptorul, la rândul sau, codifica o informaţie şi o comunica transmiţătorului. Putem deci considera ca în procesul comunicării rolurile se schimba mereu: receptorul devine transmiţător şi invers.

Comunicarea para lingvistică

In comunicarea paralingvistica, studiile de specialitate disting patru canale principale:
1. expresia fetei,
2. contactul vizual,
3. limbajul corpului,
4. distanta fizica

Primul canal în comunicarea paralingvistică este expresia fetei, şi s-a demonstrat ca expresiile faciale traduc fidel stările sufleteşti. Exista sase emoţii de baza: fericirea (bucuria), tristeţea (supărarea), surpriza, frica (îngrijorarea), dezgustul şi furia.

Al doilea canal în comunicarea paralingvistică , reprezentat de contactul vizual este un canal relevant pentru cunoaşterea celuilalt şi interpretarea gândurilor, afectelor şi intenţiilor, acesta reflecta în mod pregnant universul intim. Avem doua ipostaze ale contactului vizual. Prima se refera la evitarea privirii în ochii celuilalt: uitarea în alta parte, care trădează lipsa de interes sau dezaprobare, dispreţ; lăsarea ochilor în jos este semn al vinovăţiei. Privirea prelungita în ochii altcuiva are tot doua sensuri: primul poate fi iubire, preţuire, stima, atracţie, sau privirea fixa poate exprima furie, mânie, intenţii agresive.

Al treilea canal în comunicarea paralingvistică este limbajul trupului care se refera la mişcările şi configuraţiile anumitor parţi ale corpului precum: frecarea mâinilor, răsucirea parului, datul din picior, toate constituie semnale ale unei stări de agitaţie, indecizie. Postura corporala, luată ca întreg, reprezinta stări interioare de moment, dar vorbeşte şi despre moduri de gândire şi reacţii mai stabile.

Al patrulea canal în comunicarea paralingvistică se refera la distanta publica. Aceasta indica distanta pe care în orice împrejurare, oamenii încearcă sa o menţină fata de semenii lor.

Niveluri în comunicare

În comunicare se găsesc 5 niveluri, şi anume: comunicarea intrapersonala, comunicarea interpersonala, comunicarea de grup, comunicarea de masa, comunicarea publica sau mediatica.

Comunicarea intrapersonala este comunicarea în şi către sine. Acestă comunicare este un real proces de comunicare, chiar dacă emiţătorul şi receptorul este acelaşi, iar codificarea şi decodificarea mesajelor nu este absolut necesara.

Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare şi cel mai des folosita. Ea este baza existenţei sociale a omului, şi nu poate fi evitată- Viata de familie, relaţiile cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate. Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata în fata. Este un tip de comunicare important în relaţiile inter-personale, în stabilirea de relaţii, legături,etc.

Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se derulează în colectivităţi umane restrânse şi permite schimburi de idei şi emoţii, discuţii, rezolvări de probleme, aplanare de conflicte, etc.
Valenţa în comunicare reprezinta numărul de persoane cu care un individ poate comunica (la receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informaţională, grupurile sunt de doua tipuri: grup egalitar şi grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia se stabileşte pe baza bilanţului informaţional al fiecărui individ, bilanţul fiind diferenţa dintre influentele pe care le primeşte individul şi cele pe care le exercita acesta. Când bilanţul este egal pentru toţi membrii grupului, grupul este egalitar, iar daca bilantul este diferit, grupul este ierarhizat.

Comunicarea de masa presupune un producător instituţionalizat de mesaje scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale, care se adresează unui public variat şi numeros. Acest tip de comunicare nu beneficiază de un feedback eficient.

Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a comunicării interumane care are rădăcinile în retorica antica. Trăsătura esenţială a comunicării publice este aceea de a acţiona la nivelul reprezentărilor sociale şi de a permite o rapida modificare a discursurilor publice; ea diferă în mod esenţial de alte tipuri de comunicare prin finalitatea sa.

Forme ale comunicării

Comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme, printre care există comunicare verbală, comunicare scrisă, comunicare orală, comunicare non-verbală, paralimbaj...

Comunicarea verbală

Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care reprezintă un ritual care se petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspuns convenţional este aşteptat de la noi. Spre exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura "casă de piatră", iar cineva care merge la o înmormântare va spune "Dumnezeu să-1 odihnească", şi nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt învăţate din copilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumită cultură şi comunitate; totodată, sunt învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever de către părinţi). Ulterior, individul învaţă să folosească cuvintele în funcţie de mediul în care se află. Este un prim pas în direcţia specializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele cunoştinţe asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt specializate.
Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei persoane este unic, şi modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de fiecare persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator al persoanei în integralitatea sa.

Comunicarea scrisă

Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intra-personală, dar şi una inter-personală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor ; evitarea exprimării comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea cuvintelor încărcate de afectivitate optimă în contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace între suportul scris şi cel oral în cadrul comunicării didactice.
Comunicarea scrisă are câteva avantaje. Printre care amintim:
1) durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării;
2) textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane;
3)poate fi citit la un moment potrivit şi poate fi recitit etc.

Paşii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs: exista o fază de pregătire (stabilirea obiectivelor, a rolului şi a audienţei - cei care vor citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim să le reţină aceştia din urmă) şi o fază de redactare (ideile principale sunt dezvoltate urmărind o serie de indicatori precum : claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei părţi ale unei redactări: introducere, cuprins şi încheiere.

Comunicarea orală

Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este comunicarea orală. Comunicarea non verbală o însoţeşte pe cea verbală, definindu-se în relaţie cu aceasta într-un mod aparte, în sensul sprijinului pe care ea îl furnizează prin elementele de întărire, nuanţare şi motivare a mesajului.
Comunicarea orală reprezintă un instrument prin care avem acces la studiul altor forme şi procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită, atât în sensul priorităţii istorice, cât şi pentru că este forma de comunicare cea mai frecvent utilizată şi care oferă modelul pentru alte forme de comunicare". Limba are un caracter convenţional, se sprijină integral pe acordul implicit şi informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privind atât utilizarea, cât şi semnificaţia.

Caracteristicile comunicării orale

- comunicarea orală presupune un mesaj ; mesajul trebuie să includă elemente de structură, elemente de actualitate, interes şi motivaţie pentru ascultător, elemente de feedback, elemente de legătură intre părţile sale principale, claritate şi coerenta interna;
- comunicarea orala presupune oferirea unor suporturi multiple de înţelegere a acestui mesaj, de concordanţa dintre mesajul verbal şi cel non verbal, acesta din urmă văzut în rolul său de întărire ;
- comunicarea orală este circulară şi permisivă, permiţând reveniri asupra unor informaţii, detalieri care nu au fost prevăzute atunci când a fost conceput mesajul; comunicarea orală este puternic influenţata de situaţie şi ocazie; de caracteristicile individuale ale emiţătorului ;
- comunicarea orală posedă şi atributele necesitaţii, aleatoriului şi nelimitării Comunicarea orală are în centrul demersului său limbajul; după Hybels, limbajul este definit de mai multe atribute, dintre care trei sunt extrem de importante: claritatea, energia şi "însufleţirea".

Obiectivele comunicării orale sunt:
- captarea atenţiei şi creşterea înţelegerii;
- folosirea etimologiilor, clasificărilor, sinonimiilor, comparaţiilor, demonstrarea utilităţii.

Bariere in comunicare

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa. Bareierele in comunicare pot fi deterninate de alterarea oricarei dintre componentele comunicarei (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Cei mai importanti factori care duc la alterarea sau blocarea comunicarii sunt:

Efectele de statut uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul poate cauza o intelegere defectuoasa a mesajului, ceea ce duce la o comunicare ineficienta

Probleme semantice in comunicarea eficienta specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional in comunicare, netinand seama de faptul ca ceilalti poate nu au acelasi vocabular, cauzand probleme in comunicare; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles ptr persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive in comunicare când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat.

Diferente culturale in comunicare persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor trebuie alese canalele corecte ptr fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii. Lungimea excesiva a canalelor o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

Factori fizici perturbatori ai comunicarii iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia telefon, cafea, ceai etc.

Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt :
- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intîlnirii, etc.
- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.
- determinate de factori interni: implicare pozitiva; implicare negativa
- frica
- diferentele de perceptie
- concluzii grabite
- lipsa de cunoastere
- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului).
- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).
- blocajul psihic
- tracul

Blocajul psihic - bariera in comunicarea eficienta

Blocajul psihic in comunicare este acel moment de intrerupere cauzat de suprasolicitare (emotionala, fizica, intelectuala) sau soc ; este un mecanism de aparare datorat unei motivatii negative si care duce la ignorare, refuz, abandon.

In psihologia invatarii, blocajul este fenomenul de inaceptare si rezistenta activa a elevului fata de anumite cerinte sau prezenta stresanta a unor adulti. Blocajul psihic reprezinta oprirea fluxului ideational, provocata de factori interni sau externi.

Tracul reprezinta o stare de emotivitate accentuata de care sunt cuprinsi anumiti elevi la aparitia lor in fata unui public. De cele mai multe ori, tracul sau emotiile negative, resimtite de psihicul uman, conduc la blocaje psihice. Elevii increzatori in fortele proprii si antrenati in spiritul aventurii cunoasterii, al explorarii posibilitatilor personale, inving starea emotionala negativa.

Alti autori considera ca bariere ale comunicarii eficiente urmatoarele aspecte:

- tendinţa de a judeca, de a aproba sau de a nu fi de acord cu părerile interlocutorului. Convingerea unor persoane că cei din jurul lor nu îşi vor îmbunătăţi comportamentul decât dacă sunt criticaţi este o barieră în calea unei comunicări eficiente. Comunicarea poate fi stânjenită de folosirea etichetelor de genul: "Eşti un naiv că ai făcut.... ". Aceste etichetări transformă tonul conversaţiei într-unul negativ, consecinţa fiind blocarea comunicării;

- oferirea de soluţii este o altă modalitate de a bloca procesul comunicării, fie direct, prin oferirea de sfaturi sau indirect, prin folosirea întrebărilor într-un mod agresiv, autoritar sau cu o notă evaluativă;

- recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efecte reacţii defensive, rezistenţă, reacţii pasive sau agresive; consecinţele unei astfel de conversaţii, în care se dau ordine, sunt scăderea stimei de sine a persoanei căreia îi sunt adresate acele ordine;

- folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul că dacă soluţiile propuse nu sunt puse în practică persoana va suporta consecinţele negative (ex. pedeapsa); - moralizarea este o altă manieră neadecvată în comunicare ce include formulări de genul: "ar trebui" sau "ar fi cea mai mare greseală din partea ta să...";

- evitarea abordării unor probleme importante; cea mai frecventă metodă de a schimba cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări este folosirea tacticii devierii, abaterii - "mai bine să vorbim despre ...";

- încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente logice proprii; situaţiile în care o persoană încearcă în mod repetat să găsească soluţii logice la problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor celeilalte persoane.

Este de dorit crearea unor situatii care sa faciliteze antrenarea elevilor in exercitii de comunicare, in care sa se puna un accent sporit pe comportamentul civilizat, pe manierele elegante, pe formarea unei culturi interioare si exterioare in armonie cu cerintele vietii spirituale corespunzatoare societatii pe care o defineste.