LACOMIA- "Lacomia pierde omenia! "

“Lăcomia (zgârcenia) este iubirea exagerată de a poseda, de a avea în stăpânire” (Cicero).

“Omul nedrept, necinstit este cel care doreşte să aibă tot mai mult, el îşi va cheltui viaţa alergând şi stând în compania bunurilor materiale. Când se roagă, cere aceste bunuri trecătoare. Astfel uită să ceară bunurile care sunt absolute şi care sunt adevăratele bunuri pe care omul trebuie să le dobândească” (Aristotel).

Aristotel ne invită să fim moderaţi faţă de bunurile exterioare, adică să le lăsăm să rămână nişte instrumente, mijloace care să fie în slujba noastră, pentru a ne ajuta să trăim.
"O natiune care isi abandoneaza idealurile doar de dragul economiei de piata, face o alegere nefericita". -- Adrian Pintea

Nu trebuie sa faci cercetari cu anii ca sa vezi cat de lacoma este lumea in care traim. E de ajuns sa vezi ca sunt destul de multe case cu etaje, in conditiile in care sunt locuite de doua persoane. Daca omul nu mai stie ce sa faca cu banii, ii arata. Asa se face ca cele "doua persoane” nu se mai multumesc cu locuinta cu multe etaje si ravnesc si la cateva case de vacanta.Lacomia promite viata, dar nu o poate darui. Bogatul isi spune siesi: "Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te” (Ev. Luca 12, 17-19). Lacomia sfarseste rau. Dupa cum spune romanul "nu poti sa fii si cu slanina in pod si cu degetele unse”, tot astfel impatimirea nu te face locuitor al raiului. De aceea acest bogat este numit de Dumnezeu "nebun”.

Din cauza lacomiei apar neintelegerile, dusmaniile, certurile, banuielile si chiar uciderile. Lacomia manifesta o dorinta dezordonata de a avea, fara o reala necesitate. Poate sa existe dorinta de a fi oameni „de top“, dar asta nu mantuieste.Pacatul lacomiei este atotprezent. Avem show-uri culinare televizate din care aflam nu cat trebuie sa mancam, ci cat de multe sunt de mancat. Numai aperitivul ajunge sa-i rapeasca omului cateva ceasuri si asta pentru ca la un aperitiv intalnesti salata boeuf, slanina, branza, zacusca, salamul, racitura, icrele, carnaciorii ...

Patimile nu ataca solitar, ci in haita. Lacomia devine foarte usor sora cu desfranarea. Sfantul Ioan Casian spune ca "Un pantec imbuibat cu tot felul de alimente naste semintele desfraului si mintea inabusita de greutatea mancarurilor nu mai poate pastra carma dreptei chibzuinte”. Asa se face ca prin lacomie, privirea si mainile parasesc farfuria si doresc sa se odihneasca pe un trup strain. Si asa se deschide drumul spre alte patimi: iubirea de arginti, caci trebuie sa platesti trupul strain, invidia, te deranjeaza bogatia altora, doresti ca trupul strain sa fie doar al tau, ..., intr-un cuvant isi face aparitia „legiunea”, numele celui indracit. Dar asa cum o patima cheama alte patimi, tot asa suprimarea uneia, aduce lipsa de viata si celorlalte patimi.

Daca Mantuitorul ne-a invatat sa luam seama la pasarile cerului pentru a scapa de grija hranei, "ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal Cel ceresc le hraneste” (Matei 6, 26), tot la pasari trebuie sa privim si atunci cand vorbim despre necesitatea lepadarii lacomiei - nicio pasare nu-si face doua cuiburi.

“Dacă banul nu este o slugă pentru tine, va deveni stăpânul tău. Omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el” (F. Bacone).

“Este uşor pentru un sărac să se încreadă în Dumnezeu, căci nu are nimic altceva în ce să creadă. Este greu pentru bogat să se încreadă în Dumnezeu, deoarece toate averile lui îi strigă: Încrede-te în noi!” (M. Bubber).

“Privegherea celui bogat topeşte trupul lui şi grija lui strică somnul” (Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 31, 1)

Ceea ce face din lăcomie un păcat, nu este atât faptul că omul arată o preocupare specială pentru bani şi pentru lucrurile materiale, ci faptul că le dă o valoare exagerată, devenind pentru el sinonimul stimei, păcii, siguranţei, puterii… Omul lacom nu înţelege că astfel se păcăleşte, deoarece importanţa sa ca persoană constă în ceva mult mai măreţ: în faptul că este copil al lui Dumnezeu.

De fapt, omul lacom uită care este scopul vieţii sale pe pământ: mântuirea şi astfel îşi pierde libertatea, demnitatea şi viaţa, atunci când se preocupă exclusiv de avere. De fapt, i se întâmplă exact pe dos faţă de ceea ce se aştepta: pierde pacea, liniştea, fericirea, familia, mântuirea. Pierde totul!

In zilele noastre omul dezaprobă păcatul lăcomiei, deoarece societatea se bazează pe bani şi evaluează totul în funcţie de câştig. Azi omul a făcut din ban un “rege” care-i stăpâneşte inima şi viaţa. Atenţia pe care mass media o acordă vip-urilor confirmă această afirmaţie. Se pare că aceştia sunt noii “preoţi” ai zilelor noastre, iar lumea face tot posibilul să-i urmeze.

În realitate, prestigiului economic şi social li se alătură foarte rar o bogăţie morală, spirituală şi umană, la fel de mare. Rar, mass-media ne informează cu privire la preţul pe care aceste persoane l-au plătit pentru succesul lor. Ne pot ajuta câteva exemple în acest sens: Marco Aristotel Onassis, cel mai bogat om din sec. XX, Elvis Presley, Michael Jackson, Benito Mussolini, Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu, Giovanni Agnelli, cel mai bogat om din Italia, Luciano Pavarotti. Succesul momentan al acestor oameni le-a adus, pe lângă un sfârşit tragic şi distrugerea a ceea ce un om poate avea mai sfânt pe pământ: familia. Mulţi dintre ei ajung la sfârşitul vieţii să fie distruşi şi din punct de vedere economic.Foarte rar mass media îi întreabă pe aceşti oameni de succes, dacă ar recomanda şi altora să-i urmeze şi care este preţul psihologic şi spiritual pe care l-au plătit ca să ajungă atât sus; dacă s-au folosit de mijloace ilegale şi imorale pentru a se realiza şi ce fapte bune vor face cu banii câştigaţi.

Omul care îşi pune speranţa şi încrederea în bani, făptuieşte un fel de idolatrie care îl orbeşte şi nu-i permite să înţeleagă cât de mult pierde la nivel social, familial-personal şi spiritual. Ideea că lăcomia este bună şi că bogăţia garantează o viaţă plăcută şi liniştită, este falsă. Mai jos vom explica de ce acest lucru.

Influenţat de gândirea lui Carteziu, omul modern a început să se îndoiască de orice. Singurul lucru de care nu s-a îndoit, a fost banul. Azi omul caută banul cu toate puterile sale, convins de faptul că acesta îi poate deschide şi garanta accesul peste tot în lume.

Să nu uităm că banul a fost inventat pentru a fi un instrument care să-i folosească omului la schimbul de mărfuri, la comerţ. Depăşindu-şi atribuţiile, banul a invadat întreaga minte a omului şi a inversat toate valorile. Totul se petrece în funcţie de câştig. Banul nu mai este un fel de ajutor pentru om, ci un patron al omului.

Cei care caută să se îmbogăţească cu orice preţ, sunt de acord cu această mentalitate. Azi se încheie tot mai multe afaceri murdare. Omul se foloseşte de computer ca să intre în posesia banilor altora. Unii clonează carduri în acest sens, iar justiţia nu îi poate ţine sub control. Mai mult, cineva care fură miliarde prin intermediul computerului, primeşte o pedeapsă mult mai mică faţă de cel care sparge o bancă şi fură câţiva bănuţi.

Computerul introduce omul într-o lume virtuală şi-i dă impresia că este vorba doar de un joc. Furtul nu este un joc! Consecinţele sale sunt grave!

Filozofii şi părinţii bisericii nu condamnă dorinţa omului de a se îmbogăţi, ci lipsa de măsură, exagerarea, care schimbă lucrurile din mijloace aflate la dispoziţia omului, în scopuri pentru viaţa omului şi astfel omul – din stăpân al lumii – devine sclavul lucrurilor din lume. Problema este că omul nu mai stăpâneşte, conduce lumea, ci materia, banul îl conduce pe el. Omul îşi pierde liniştea şi fericirea, nu se mai bucură de lucrurile pe care le-a realizat, deoarece păcatul lăcomiei nu îi dă linişte, împiedicându-l să fie mulţumit.

Fenomenologia zgârceniei

Celui zgârcit nu îi plac lucrurile, ci este încântat de proiectele pe care le poate pune în practică cu ajutorul banului. Are multe posibilităţi să facă binele, dar nu le realizează… şi aici stă perversiunea păcatului său. Din acest punct de vedere, avarul este exact opusul celui lacom. (Dacă lacomul gustă şi consumă, zgârcitul doar adună şi îşi admiră averea, cheltuind exagerat de puţin).

Lacomul ar vrea să cucerească, să stăpânească totul, dar astfel pierde lucrurile esenţiale pentru binele vieţii sale, devenind tot mai meschin, îngust la minte, mic la suflet, singur şi nefericit, demonstrând veridicitatea proverbului: “Cel care se încrede în lucruri, devine ca şi ele”.

Zgârcenia (cunoscută ca şi lăcomie) îşi arată faţa în fapte ca: uciderea concurentului, omul devenind bolnav după muncă, expert în înşelătorii, sau implicat în jocuri de noroc… Această iubire de bani ne provoacă mult rău -nouă şi altora- fie fizic, fie psihic. Acesta este paradoxul lăcomiei: ea urmăreşte dezvoltarea plăcerii prin intermediul achiziţionării a tot mai multor bunuri, fapt ce îi cauzează omului o tot mai mare neplăcere şi nefericire (S. Schimmel). Zgârcenia îi loveşte mai tare pe cei bogaţi, care în ciuda averii lor, se simt tot mai săraci şi nefericiţi. În acest sens sf. Ambrozie aminteşte exemplul regelui Acab, care doreşte să intre şi în posesia singurei vii a lui Naboth. Naboth deşi avea numai acea vie, era fericit şi nu dorea nimic de la rege (cfr. 1 Regi 21, 1-29). Prin urmare, cine este bogatul şi cine este săracul? Cine este nefericitul şi cine este fericitul, se întreabă Sf. Ambrozie?

Dacă suntem atenţi, nu nevoia îl împinge pe bogat să fie lacom, ci puterea. El speră că, cu cât va câştiga mai mult, cu atât va putea face ce doreşte cu viaţa sa, eliminând senzaţia de nesiguranţă din sufletul său şi dependenţa de alţii, protejându-se de calamităţi şi de Dumnezeu. “Cu timpul acest păcat orbeşte omul şi-l împinge să facă cele mai mari rele, numai să poată câştiga tot mai mult” (Cucci, p. 174). Bogatul se înşeală că va putea prin bani, să controleze orice aspect al vieţii.

se zbate să le alunge, până când aţa se rupe. Astfel se pierde pe sine şi pe cei cu care nu a vrut să fie împreună în Rai. Aceasta este tragedia zgârcitului. El se teme că va trebui să împartă cu alţii lucrurile pe care le are. Strânge în braţe averea sa, fără să priceapă că tocmai în aceasta constă distrugerea, falimentul său. Omul lacom este preocupat de două lucruri: sporirea bogăţiei şi frica de a o pierde. Posibilitatea de a se îmbogăţi şi frica de a pierde sunt gânduri care ocupă şi subjugă mintea omului, chiar mai puternic decât alcoolul şi drogurile. Ultimele au un efect limitat, pe când zgârcenia (lăcomia) are un efect nelimitat, fiind o boală sufletească.

Dostoevski, în “Fraţii Karamazov”, descrie mizeria umană şi spirituală la care îl împinge zgârcenia (lăcomia) pe om: este vorba de o bătrână căzută în Iad, căreia Dumnezeu hotărăşte să îi mai dea o şansă, deoarece în viaţa ei, ea a dat o ceapă unui cerşetor. Astfel îi trimite o ceapă – legată cu un fir de aţă – ca să o tragă în Rai. Celelalte suflete se prind de ea, dar ea 

Cel lacom se foloseşte de Dumnezeu – ca de un instrument – rugându-L să câştige tot mai multe bogăţii, să aibă o viaţă sigură, fără riscuri, fără să trebuiască să se încreadă în nimeni. Lăcomia este un păcat împotriva lui Dumnezeu, deoarece omul abandonează bunurile cereşti în favoarea bunurilor pământeşti. Un astfel de om iubeşte mai mult banul, decât pe Dumnezeu. Lăcomia arată o dezordine în sentimentele interioare, deoarece omul, în loc să-şi iubească viaţa şi familia, iubeşte mai mult câştigul bunurilor materiale.

Cel lacom caută să îşi justifice comportamentul afirmând cât bine ar putea face cu averile sale… De fapt, el caută în lucrurile materiale acea pace, siguranţă şi linişte care însă, pot veni numai de la Dumnezeu. El simte că faptele sale îl laudă: “Iată ce multe ai făcut! Iată cât de bine te-ai descurcat! Iată cât de bine ţi-ai folosit capacităţile!” Un astfel de om nu se mai recunoaşte ca fiind o creatură limitată şi nevoiaşă (de ajutor). Pretinde că s-a mântuit singur şi nu mai are nevoie nici de Dumnezeu. El caută bunurile materiale ca să îi umple golurile din suflet. 

"CULMEA LACOMIEI : SAMANANCI BATAIE SI SA NU TE SATURI"

Lacomia si desfranarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani, de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de bani. S-a spus de multe ori ca banii nu aduc fericirea sau ca “banii sunt ochiul dracului” sau ca oamenii cu bani isi vand sufletul. Da, asa este de cele mai multe ori si asta pentru ca nu stim sa avem o relatie sanatoasa cu banii. De ei doar ne folosim pe aceasta lume pentru a avea un strict necesar si a ne face viata mai confortabila. Noi ii conducem pe ei, nu ei pe noi. Sunt simple obiecte( mijloace de a traii).

Este foarte bine sa te iubesti pe tine si sa fii mandru de calitatile si reusitele tale, dar pana a fi arogant si a-i desconsidera pe ceilalti si a te considera tu un zeu suprem si cu putere peste toti din jurul tau, asta deja face parte din alt capitol( mandria fara limite). Pofta nebuna de a ne hrani Ego-ul, disperarea, fuga dupa aprecierile celor din jur, ne face sa devenim surzi si orbi la calitatile oamenilor de langa noi pe care ii calcam in picioare.

Bolile nu vor fi niciodata vindecate sau eradicate de metodele materialiste prezente, pentru simplul motiv ca originea bolii nu este materiala. Ceea ce cunoastem noi ca boala este numai un rezultat ultim produs la nivelul corpului, produsul final de actiune al unor forte profunde si de durata si chiar daca tratamentul material pare sa aiba un succes aparent, acesta este numai temporar daca nu se îndeparteaza cauza reala. Directia stiintei medicale moderne, interpretând gresit adevarata natura a bolii si concentrându-se pe termenii materialisti ai corpului fizic si-a crescut în mod enorm puterea; întâi, prin devierea gândurilor oamenilor de la adevarata origine a bolii si astfel, de la metodele eficiente de atac si în al doilea rând, prin localizarea bolii la nivelul corpului, reducând sperantele de vindecare reala si inducând un puternic complex de teama, care n-ar fi trebuit sa existe.
Boala este în esenta rezultatul conflictului dintre SUFLET si MINTE si nu va fi niciodata eradicata, decât prin eforturi spirituale si mentale. Astfel de eforturi, facute corespunzator si cu întelegere, asa cum vom vedea mai târziu, pot vindeca si preveni boala prin îndepartarea factorilor de baza, care reprezinta cauza ei primara. Nici un efort directionat asupra corpului nu va face decât sa repare superficial daunele, iar în acest fel nu apare vindecarea, întrucât cauza este înca operativa si îsi va demonstra prezenta din nou, în alta forma. De fapt, în multe cazuri recuperarea aparenta este daunatoare, pentru ca ascunde de pacient cauza adevarata a problemei.

Bolile reale primordiale ale oamenilor sunt defectele precum mândria, cruzimea, ura, egoismul, ignoranta, instabilitatea si lacomia; si fiecare dintre acestea, considerate atent, sunt opuse Unitatii. Aceste defecte reprezinta adevarata boala (folosind cuvintele în sens modern), iar persistenta si continuarea manifestarii acestor defecte duce la un stadiu de dezvoltare în care apare o precipitare la nivel corporal a rezultatelor lor fizice, pe care le cunoastem cu numele de boala.
MANDRIA- apare, în primul rând, ca urmare a lipsei de recunoastere a micimii personalitatii si a dependentei sale puternice de Suflet, si a faptului ca toate succesele pe care le are persoana nu sunt ale sale, ci sunt binecuvântari ale Divinitatii interioare; în al doilea rând, are loc o pierdere a simtului proportiilor, a locului persoanei în schema Creatiei. Întrucât mândria refuza invariabil sa se supuna umilintei si sa accepte Vointa Marelui Creator, ea va comite actiuni contrare acestei Vointe.
CRUZIMEA- reprezinta o negare a unitatii a tot ce exista si un esec de a întelege faptul ca orice actiune împotriva altuia reprezinta o opozitie la adresa întregului, deci o actiune împotriva Unitatii. Nimeni nu ar trebui sa actioneze crud împotriva celor apropiati sau dragi, iar legea Unitatii ne spune ca trebuie sa crestem pâna când vom întelege ca oricine, ca parte din întreg, trebuie sa devina apropiat si drag noua, pâna când chiar si cei care ne persecuta nu ne vor trezi decât sentimente de simpatie si iubire.IGNORANTA- reprezinta esecul învataturii, refuzul de a vedea Adevarul atunci când ti se ofera oportunitatea. Ea duce la multe actiuni gresite, care pot exista numai pe întuneric si nu sunt posibile atunci când lumina Adevarului si a Cunoasterii sunt cu noi.URA- este opusul iubirii, reversul Legii Creatiei. Este contrara întregii scheme Divine si reprezinta negarea Creatorului; duce la astfel de actiuni si gânduri care sunt opuse Unitatii si opuse celor dictate de Iubire.EGOISMUL-este si el o negare a Unitatii, iar datoria pe care o avem fata de ceilalti oameni este sa punem binele omenirii, grija si protectia fata de cei din jurul nostru înaintea intereselor personale.
Instabilitatea, indecizia si slabiciunea scopului rezulta atunci când personalitatea refuza sa fie ghidata de Sinele sau înalt si ne face sa-i tradam pe ceilalti prin slabiciunea noastra. O astfel de stare nu ar fi posibila daca în noi ar exista cunoasterea despre Divinitatea interioara Invincibila si de Necucerit, care reprezinta sinele nostru adevarat.
LACOMIA- duce la dorinta de putere. Reprezinta o negare a libertatii si individualitatii fiecarui suflet. În loc de a recunoaste faptul ca fiecare dintre noi este aici pe pamânt pentru a-si dezvolta propria evolutie în concordanta cu ceea ce-i dicteaza sufletul, pentru a-si creste individualitatea si a lucra liber si nestânjenit, personalitatea lacoma doreste sa dicteze, sa modeleze si sa comande, uzurpând puterea Creatorului.Dobândirea libertatii noastre, câstigarea individualitatii si a independentei necesita în multe situatii curaj si credinta. Dar în orele cele mai întunecate si când succesul pare imposibil, sa nu uitam faptul ca, noi, copii Creatorului nu trebuie sa ne temem niciodata, ca Sufletul nostru ne da numai acele sarcini pe care suntem în stare sa le îndeplinim, si ca odata cu credinta în Divinitatea noastra interioara si curaj, victoria va veni la cei care continua stradania.

Albert Einstein 
"Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul."