luni, 3 octombrie 2011

Timiditatea

Timiditatea este o problema psihologica cu care toti ne intalnim la un moment dat. Este normal sa fii timid cand esti copil sau adolescent pus in fata unor situatii noi. Intrebarea este cand devine timiditatea anormala?Timiditatea este o traire emotionala.
De aici vine si etimologia cuvantului: timeios=traire emotionala, emotie.
Ei bine, timiditatea nu se mai incadreaza in normal atunci cand persoana respectiva manifesta o frica de a interrelationa cu cei din jur. Timizii au o stima de sine redusa, se gandesc mereu ca daca vor face acel pas s-ar putea sa esueze. Le este teama sa deschida o discutie pentru ca se gandesc la respingere, nu le place sa fie in centrul atentiei sau inconjurati de prea multi oameni, aceasta le creeaza o senzatie de disconfort si de nervozitate. Au o critica de sine acerba si de multe ori tind sa fie perfectionisti. Manifesta teama de a fi judecati de altii.

Cauzele timiditatii isi au originea de cele mai multe ori in copilarie. Cele mai importante sunt:

- Cauzele genetice: mostenirea genetica pare sa fie o cauza importanta a timiditatii. Nu s-a descoperit o gena care sa determine acest comportament, dar s-a observat ca din parinti timizi se formeaza tot copii timizi. 

- Factorii de mediu. Crestera copiilor este foarte importanta, in aceasta perioada a copilariei formandu-se comportamentul lor de adult. Astfel ca acei copii cu diverse afectiuni care ii izoleaza de restul copiilor sau ii determina pe ceilalti sa faca glume proaste pe seama lor, experientele traumatizante sau o o educatie fie prea severa fie deficitara ii determina pe acesti copii sa fie timizi. - Lipsa stimei de sine, esecuri repetate sau un esec major din viata unei persoane poate declansa acest tip de comportament.Omul  timid este un om reactiv emotional.

Natura personalitatii lui este in asa fel alcatuita, incat reactioneaza in primul rand emotional. Aceasta reactie emotionala este la timid prevalenta, ocupa intreg campul constiintei si il introduce intr-o transa pe criterii emotionale atunci cand se confrunta cu un eveniment sau cu o persoana chiar. Din aceasta transa va iesi atunci cand persoana respectiva se va fi dus mai incolo, va fi disparut in ceata. Astfel timidul isi va da seama ca a pierdut o ocazie importanta. Prezentul este ocupat asadar pentru omul timid de un fel de transa. Acest lucru ar trebui rezolvat. Este vorba insa de natura omului timid. Si ceea ce este natural se iveste ori de cate ori este nevoie: instinctele, reactiile, reflexele noastre sunt atat de bine calculate, generate genetic incat nu putem sa renuntam la ele oricat am vrea.


Mecanismul constientizarii vegetativului, a afectului: fiecarui om ii este dat sa reactioneze emotional la ceea ce este in jur. Daca acest om isi da seama ca inima lui bate mai repede, a transpirat putin, ca i s-au racit mainile, ca ii tremura degetele, ca roseste ca simte un fior pe sira spinarii, acest lucru va fi invatat repede pe dinafara si va fi primul care apare. Deci in intalnirea ta cu un concurent vei simti in primul rand acest element vegetativ: bataia inimii, roseata care se profileaza in obraji si de aici incolo nu vei putea face nimic tot ce faci este sa te preocupi de aceasta reactie vegetativa pe care o ai. Nu degeaba teoriile recente despre reactiile vegetative spun ca omul are intai un raspuns vegetativ la lucrurile din jur si constientizarea acestor evenimente si reactii vegetative ii va face sa aiba emotia in sine. Inconstient omul se pregateste pentru raspunsul la evenimente. Raspunsul fata de un pericol fata de confruntarea cu un necunoscut este prompt este instinctiv. Daca ajungi sa simti acest raspuns vegetativ, nu mai ai cum sa folosesti functia mai noua a scoartei cerebrale, aceea de a relationa, de a face ratiuni. Nu mai poti judeca pentru simplul fapt ca ai constientizat reactiile tale vegetative.

Timiditatea are ca efect final singuratatea, desi persoana respectiva nu si-o doreste. Acest fapt accentueaza si mai mult izolarea si suferinzii pot ajunge sa consume alcool, droguri etc.
Din pacate timiditatea nu se opreste doar la incapacitatea sau mai bine zis teama de a comunica. Consecintele ei se reflecta si in planul intim al persoanelor timide. Ele nu isi pot face o relatie, iar mai departe pot sa apara disfunctiile sexuale, care, la randul lor, vor determina boli somatice si psihice mai grave, pana la nevroze sau psihoze.
Timiditatea poate fi diminuata foarte mult si chiar vindecata prin psihoterapie. In sedintele de psihoterapie, clientul va intelege foarte bine de unde ii vine aceasta timiditate, cum funcioneaza in mintea si in corpul sau, dar si ce trebuie sa faca, astfel incat aceasta sa scada din ce in ce mai mult, pana chiar la disparitie.Se considera ca Timiditatea  se datoreaza diversilor factori cum ar fi:  
-nesiguranta de sine,
 -complexele de inferioritate (care pot fi impuse prin autoritarism educativ),
 -dificultati de comunicare si exprimare,
 -reticente dictate de atitudini hiperexigente, de minimalizare a propriului Eu, de insecuritate, etc. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit al fiecarei culturi de a atribui LAUDA si PEDEAPSA copiilor (se pare ca israelienii sunt cei mai putin timizi dintre nationalitati). 
 Este acea lipsa de curaj pe care o manifestam in public si in relatiile cu ceilalti. Practic, ne este rusine sa vorbim, sa ne spunem parerea, sa abordam pe cineva.

Timiditatea este o trasatura caracteristica temperamentului melancolic care se caracterizeaza prin tendinte spre meditatie si visare, spre poezie, arta si nostalgie, spre introversie si reflexie, adancime si intensitate in gandire. Nimic rau, insa cand aceasta stare devine un mod de a fi si poate chiar o piedica in a ne afirma sau exprima, atunci trebuie tras un semnal de alarma. Dar sa nu ne indepartam de la subiect si sa facem cunostinta cu portretul unei persoane timide

Aparent blanda si calma, ea traieste de fapt intr-o continua stare de tulburare, teama si iritare; este o persoana complexata, excesiv de sovaielnica, care permanent isi analizeaza partile negative si o preocupa peste masura parerea celorlati despre ea. La o petrecere, de exemplu, in timp ce unii fac cunostinte cu ceilalti, danseaza, se implica in actiune, persoana timida isi analizeaza modalitatile de control al impresiei publice pe care o genereaza (daca stau in coltul cel mai indepartat al camerei si pretind ca examinez tabloul de pe perete, toti vor crede ca sunt interesat de arta si nu va fi nevoie sa vorbesc cu nimeni) asta bineanteles in cazul in care a acceptat sa mearga la petrecerea respectiva. In tot acest timp, inima bate mai repede, pulsul creste, stomacul este incordat - semnale ale suferintei si nefericirii autentice. Refractar lumii exterioare, timidul este un adept al solitudinii (traieste mai mult intr-un univers personal, special creat de el, un fel de lume a lui interioara); este usor impresionabil, este tacut, calm, capabil de sentimente intense insa ascunse sub masca indiferentei. 
Apar si probleme de natura cognitiva: incapacitate de a gandi clar in prezenta altora, tinzand sa se blocheze in conversatii (ei pot parea din aceasta cauza dezinteresati sau nepoliticosi creind false impresii cand de fapt ei sunt nervosi si speriati). Exista desigur si consecinte in plan afectiv - desi capabili de sentimente intense si foarte afectuosi, nu-si pot exprima cu usurinta sentimentele de teama de a nu fi respinsi, motiv care le-ar creea o mare suferinta. 
In formele ceva mai acute ale timiditatii ni se poate intampla sa ne balbaim, sa ne blocam, sa ne inrosim si sa ne apuce tremuratul. Chiar daca aceste simptome nu par foarte grave din punct de vedere al psihopatologiei, ele ne pot influenta viata intr-o masura semnificativa. Cui nu i s-a intamplat sa aiba emotii foarte mari la un examen, intr-o discutie cu cineva important, la o prima intalnire cu o persoana pe care o place sau chiar in relatiile de zi cu zi de la serviciu sau scoala? Foarte multi oameni nu isi pot demonstra abilitatile si valoarea din cauza unor emotii mult prea puternice, acesta fiind unul dintre cele mai importante pierderi pe care timiditatea ni le aduce.

Excesiv de egocentrici, ei sunt continuu preocupati de fiecare aspect al infatisarii si comportamentului lor. Timidul traieste sub presiunea a doua temeri: teama de a nu fi in atentia cuiva si teama de a fi considerat nesemnificativ/neimportant de ceilalti. 
T provoaca suferinta, neplacere sau discomfort celui in cauza. Insa, trebuie stiut ca, nu intotdeauna ea a fost sursa pentru cele de mai sus. A fi timid sau "inhibat" serveste unei functii protectoare, intrucat naste precautie; fara indoiala, timiditatea l-a scos pe Homo Sapiens din cateva situatii "incordate" de-a lungul timpului. Practic, initial T a servit ca arma protectoare pentru Eul fizic. Doar dupa ce s-a acomodat total cu un nou mediu, un animal se simte in siguranta, se comporta natural, relaxat si exploreaza imprejurimile. 

Fiecare om dispune de o doza de inhibitie sociala, pentru ca fiecare se gandeste dinainte la ceea ce urmeaza sa faca sau sa spuna, ca si la consecintele ce deriva din actiunile sale. Asadar, o mica doza de T este benefica pentru orice om; prea multa insa, nu foloseste nimanui. 

S-a constatat in urma unor studii ca un procent de 15-20% dintre oamenii timizi pot fi caracterizati ca fiind personae stanjenite. Acestea folosesc orice scuza pentru a evita evenimentele sociale. Daca imprejurarile fac ca ei sa se afle in mijlocul unor evenimente/conversatii, ei nu vor reusi sa aiba contacte vizuale cu ceilalti, sa raspunda la intrebari fara sa se balbaie. De altfel, ei si zambesc destul de rar. De asemenea, ei sunt usor de scos din grup, deoarece timiditatea lor este exprimata comportamental (si dupa cum stim acest lucru starneste ironia celor din jur, poate chiar batjocora). 

Celalalt procent cuprinde timizii in taina, pe ascuns. Chiar daca timiditatea acestor persone nu este vizibila la nivel comportamental, ea este simtita subiectiv si face "ravagii" in plan personal. Aceste persone isi simt propria T in ritmul inimii si in transpiratia abundenta. In timp ce par sigure in conversatie, de fapt sunt implicate intr-un dialog interiorizat al dezaprobarii de sine. 

Mai exista o alta categorie de timizi, mai exteriorizati, care sunt persone reci, calme, dar al caror interior este bulversat de temeri si stres; acestia au invatat sa se comporte indraznet, insa nu reusesc asta decat intr-un mediu controlat. 

Ceea ce-i uneste pe timizii de toate categoriile este acuta lor constiinta de sine. Ei isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persone si asupra slabiciunilor lor, incat le ramane prea putin timp sa priveasca in jur. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu