EMPATIA- (CO+TRAIRE , INTERSIMTIRE) specific principiului feminin

       Mihail Ralea (1896 - 1964) defineste empatia ca fiindcapacitatea oamenilor de a intelege trairile altora.
       Vasile Pavelcu (1900-1991)completeaza definitia, adaugand ca o consecinta capacitatea de a anticipa comportamentul altora in situatii date.
Empatia (din greaca veche ἐν, în, în interior și πάθoς, suferință, ceea ce suferi) este capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea sau fericirea) care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune.
Mulți autori pun în legătură empatia cu capacitatea de a te putea identifica cu alți oameni (capacitatea de identificare), de a te putea detașa de această identificare (capacitatea de distanțare) și de a putea oscila între ambele funcții parțiale


        Empatia este o modalitate de cunoastere intuitiva. Este un mod de comunicare (mai ales, de receptare) afectiva. Este acel fel in care „stim ce e in sufletul celuilalt”.
Filozof si estetician german, Theodor Lipps (1851-1914), precursor al psihologiei si continuator al conceptului de Einfühlung, a definit patru feluri empatie:
a)empatia generala sau aperceptiva;
b)empatia naturala sau empirica – se atribuie obiectelor forta si miscare, adica o atiudine proprie, de tip uman;
c)empatia dispozitiei – reactii senzoriale de tipul definirii culorilor ca fiind calde sau reci, vesele sau triste;
d)empatia de transpunere – o multiplicare a eu-lui, o transpunere in starea probabila celuilalt.

Intr-o alta clasificare, se identifica empatia practica si empatia estetica. Empatia practica este mai limitata, conditionata de experienta subiectului si de perceptia directa, senzoriala.Empatia estetica este o manifestare la un nivel superior, mai puternic spiritualizat, mai abstracta si mai contiua.

Ceea ce intereseaza in relatiile interpersonale este mai ales empatia de transpunere.Aceasta se dezvolta inca din primele luni de viata, mai intai pe baza contagiunii afective. Copilul mic tinde sa preia starea emotionala a celor din jur: daca in jur se rade, rade si el; daca un copil plange, probabil ca toti copiii mici din preajma vor incepe sa planga.   Mai tarziu, intervin in joc alti factori:experientele afective proprii ale subiectului, capacitatea de a cunoaste pe cel de alaturi, disponibilitatea sau indisponibilitatea (indiferenta). Strict legata de intuitie si de disponibilitate, empatia este mai evidenta la femei decat la barbati.

Din punctul de vedere al psihologiei, empatia reprezintă o identificare, prin trăire, cu alte persoane, cum ar fi eroii cărților, printr-o interpretare a eului altora după propriul eu, în timp ce din punct de vedere filozofic, empatia este o formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social sau a ceva, apropiată de intuiție, deci, tot o interpretare a eului altora după propriul nostru eu.

Empatia reprezintă capacitatea de a te detașa de celalalt, de a nu ne identifica pentru a evita amestecul emoției noastre cu a celuilalt sau a problemei noastre cu problema celuilalt și pentru a fi astfel și mai capabili de a-l ghici, de a-l întelege și de a-l ajuta pe celălalt

• Psihologul american Gordon Willard Allport (1897 - 1967), în lucrarea Personality: A Psychological Interpretation (Personalitatea: o interpretare psihologică) din 1937, definea empatia dreptimaginația substituitivă, prin care o persoană își asumă percepțiile, judecățile și afectele artei persoane într-o situație determinată dintr-un șir de situații.
• Psihologul american Joy Paul Guilford (1897 - 1987), în lucrarea sa Personality (Personalitatea) din 1959 consideră că empatia este o abilitate de a prevedea comportamentul altor persoane pe baza cunoașterii dispozițiilor psihologice (percepții, gânduri, sentimente, atitudini).
• Psihoterapeutul Carl Rogers (1902-1987) este cel care a introdus termenul de empatie în practica medicală, preluându-l din estetică. Pentru Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referință al altuia cu acuratețe, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ca și cum.“
• Într-o manieră mai clară și mai simplă de a spune lucrurilor pe nume, Mihail Ralea (1896 - 1964) definea empatia ca fiind capacitatea oamenilor de a înțelege trăirile altora.
• Vasile Pavelcu (1900-1991) a completat definiția, adăugând ca o consecință capacitatea de a anticipa comportamentul altora în situații date. 
• Neculai Ioan Fantanaru a oferit o definiție mai simplă care merită citată: Empatia înseamnă să te preocupi de gândurile si sentimentele altor persoane, punându-te în locul lor, încercând sâ  gandesti precum o fac ei.    
  Empatia se deosebește de simpatie, aceasta fiind o stare emoțională conștientă, constând în „a simți cu", pe când empatia înseamnă „a simți în", a tinde spre, a trăi viața afectivă a altuia.
  Există o distincție clară între cele două concepte, care sună similar: 
  • Empatie: abilitatea de a înțelege, percepe și simți emoțiile unei alte persoane.
  • Simpatie: tendința de a-i ajuta pe ceilalți pentru a preveni sau diminua suferința lor.
                                                                                                                                                                Cercetători britanici de la Universitatea Cambridge și colegi ai lor olandezi de la Universitatea Utrecht au constatat că chiar și o doză mică de hormoni masculini diminuează capacitatea femeilor de a ghici starea de spirit a unei persoane, diminuându-le capacitatea de empatie.   

Înțelesul empatiei este cel de CO-TRAIRE, INTERSIMTIRE, înțelegere prin experiențe comun împărtășite. În cadrul teoriilor feministe se insistă în multe cazuri asupra aspectelor afective ale empatiei („Știu ce simți”), cu referire la altă persoană sau alte persoane care au trecut prin aceleași tipuri de experiențe.

 Rolul empatiei a fost pus în evidență mai ales în contextul grupurilor de „trezire a conștiinței”.

Femeile au experiențe de gen care le conferă o „privatitate colectivă”, cum ar fi cele ale gravidității și nașterii (Alcoff și Dalmya, 1995).

Empatia este revalorizată în contextul criticilor exceselor raționalismului și ale mitului intelectualist al cunoașterii. Eticile „feminine” (ale grijii, relațiilor, eticile materne) valorifică potențialul empatiei în fundamentarea moralei. În alte contexte, empatia este extinsă dincolo de comunitatea umană, anume spre comunitatea biotică, drept bază pentru eco-etici. Oamenii au experiențe comune cu alte vietăți: setea, foamea, împerecherea ș.a (M.Miroiu, 1996). Pe baza lor pot „înțelege” alte ființe ca subiecți ai moralei. Empatia este o formă de cunoaștere care ajută la depășirea dihotomiilor rațiune-emoție, cunoaștere propozițională-cunoaștere experiențială, implicare rațională-implicare afectivă. Ea nu solicită „înclinația”, emoția, ci mai degrabă înțelegerea experienței trăite într-un alt chip decât cea pur teoretică. Această problemă are relevanță în feminism, mai ales în ce privește accesul la înțelegerea experiențelor pur femeiești.

(vezi și Etica grijii, etici ginocentrice, etici materne) Mihaela Miroiu