marți, 15 martie 2011

cereale accentuat yang- mei , hrisca

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa ramificată şi cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite. Nu se cunoaşte exact strămoşul sălbatic al meiului şi nici locul unde a fost cultivat pentru prima dată, dar a apărut ca plantă de cultură în Transcaucazia şi China acum 7000 de ani, posibil fiind domesticit independent în mai multe regiuni. Este cultivat încă extensiv în IndiaRusia,Orientul MijlociuTurcia şi România. În Statele Unite, meiul este folosit drept hrană pentru păsări. Este de asemenea vândut pe post de aliment dietetic şi, datorită lipsei sale de gluten, poate fi inclus în dieta persoanelor care nu pot tolera grâul. În urma cercetărilor este planta ideală pentru extragerea ethanolului folosit in industria biocarburanţilor

Meiul este unul dintre alimentele care ar trebui introduse pe lista noastra de bucate. Este benefic, in special pentru cei cu probleme de inima, avand in vedere continutul mare de magneziu pe care-l are. Asa cum arata studiile recente, magneziul alina atacurile severe de ASTM si ale celor de MIGRENA. Deasemenea MAGNEZIU ajuta la reducerea presiunii arteriale si a infarcturilor, in special a celor date de aterosceroza sau de diabet. Niacinul din mei (vitamina B3) ajuta la reducerea colesterolului si deci are un impact la metabolismul fiind cumva de ajutor la curele de slabire. Prin continutul de tryptofan (precursor al serotoninei si melatoninei) poate avea actiuni benefice in cazurile de depresie, durere cronica si in iritablitate/reactii violente.


 - Meiul are o natura ENERGETICA racoritoare, este dulce si putin sarat.
 - Proprietatile diuretice sunt de ajutor la TONIFIEREA RINICHILOR ;
 - Asigura ECHILIBRUL FLUIDELOR  corpului (Yin) si este benefic in cazurile de uscaciune (a pielii, gura uscata, etc) si in cazurile de diabet 2;
 - Datoritã efectului ALCALINIZANT, meiul se recomandã mult celor care suferã de artrite (datorita acestei proprietati este bine ca la gatit sa nu se adauge prea multa sare; este bine chiar deloc);
 - Ajuta in prevenirea avorturilor spontane; este foarte benefic daca este inclus in alimentatia zilnica in cazurile de greata din primele luni de sarcina ;
 - Este un ANTIMICOTIC PUTERNIC intre cereale si este indicat in cazurile de CANDIDA ALBICANS;
 - Indeparteaza mirosul neplacut al gurii datorita proprietatilor BACTERICIDE;
 - Este bogat în FIER si alaturi de fasole, soia este recomandat în regimul vegetarienilor;
 - Folositor in cazurile de diaree (prajit inainte de a fi gatit), indigestie, stari de voma;
 - Meiul nu contine gluten si de aceea este indicat persoanelor sensibile la gluten.

Preparare si consum

Ca si alte cerereale, inainte de preparare, meiul se spala bine in cateva ape pana la indepartarea completa a impuritatilor. Dupa ce am scurs apa, adaugam o parte de boabe de mei la 2,5-3 parti apa sau supa care fierbe. Dupa ce incepe sa fiarba din nou, dam focul mai mic si continuam fierberea cu oala acoperita pentru circa 30 de minute (20 la oala sub presiune) - daca in prealabil l-am pus la inmuiat peste noapte timpul se reduce la jumatate. In mod normal, textura este cea a unui pilaf. Daca dorim sa fie cremos mai adaugam repetat apa (sau marim proportia de la inceput) si amestecam frecvent ca pe mamaliga, pana la obtinerea consistentei de piure. Pentru a da un gust mai bun meiului (asemanator susanului prajit, sau nucilor) il prajim in tigae, ca pe seminte inainte de a-l gati. Cand a capatat o culoare aurie il adaugam la apa/supa fierbinte si continuam fierberea ca mai sus.

Cateva idei de preparare "la minut"

1- Meiul fiert poate fi servit la micul dejun gen "porridge/pasat" la care putem adauga stafide, nuci sau fructe uscate (personal prefer prunele).

2- Faina de mei poate fi daugata la coptul painii de casa sau la alte copturi (chec sau mufine). 
3- Mei fiert si racit, rasfirat cu furculita, amestecat cu vegetalele preferate, cu ciuperci sau sote de ciuperci, ori cu cubulete de tofu prajit (daca n-am fi in post am zice "sau cateva bucatele reci de friptura de pui"); adaugam apoi putin dressing, sos de soia si obtinem o salata usor de facut si gustoasa. 

Data vitoare cand cautati o alternativa la orez sau la cartofi piure, incercati meiul. Cei mai multi vor fi placut surpinsi. 

Precautii si contraindicatii 

Meiul contine goitrogene, compusi din anumite alimente care pot afecta persoanele cu probleme de tiroida Deasemenea persoanele cu afectiuni cronice ale sistemului digestiv (scaune moi) trebuie sa evite consumul meiului. 




Meiul - regele cerealelor


meiul  Denumire: Pannicum miliaceum din Fam. Gramineae. Denumiri populare: mălai mărunt, mei comun, mei lung, mei cu lumânări sau meiul africanilor.
  Descriere: Meiul este o cereală erbacee, originară din Asia. Planta are o rădăcină în formă de fascicule şi tulpină dreaptă, înaltă de 20-100 cm şi acoperită de tecile frunzelor. Florile cresc într-o inflorescenţă de forma unui ciorchine lung de 20 cm, înflorirea având loc în perioada iunie-septembrie. Fructele sunt mici, lungi de 3 mm, rotund-ovale, îmbrăcate într-un înveliş albicios, roşu sau diferite nuanţe, până la negru.
  În tradiţia populară meiul a avut variate întrebuinţări în medicina populară. În Bucovina dacă îl durea pe cineva abdomenul i se punea turta de mălai pe abdomen sau pe locul dureros. Turta din făină de mei, cu hrean ras, miere şi sare se folosea la gâlci. Meiul amestecat cu oţet şi descântat se punea la infectarea rănilor. De asemenea, mălaiul mărunt s-a mai folosit la tulburări digestive la copiii mici.
  Compoziţie chimică: Meiul are în compoziţia sa cantităţi importante de lipide, protide, acid salicilic, fosfor, magneziu şi vitaminele A şi cele din complexul B. De asemenea, meiul constituie o sursă excelentă de fier şi fibre.
  Acţiuni medicale:
  Chinezii consideră meiul ca fiind regele cerealelor, consumându-l de multe secole până în prezent. Din 
păcate în schimb, occidentalii - europenii în general - au înlocuit meiul din dieta lor, consumând cu preponderenţă grâu şi porumb. Indicat ar fi însă să reintroducem meiul în dieta noastră deoarece el se numără printre super-alimentele naturale care ajută la întărirea sănătăţii, alături de germeni, pătrunjel, lucernă, orz, in, alge marine, ştevie şi floarea-soarelui.
  Datorită cantităţii importante de fibre din compoziţie, meiul ajută extraordinar de mult digestia şi organele digestive (stomacul, pancreasul) - se ştie că fibrele vegetale facilitează tranzitul intestinal. Mulţi dintre specialişti consideră din acest punct de vedere că meiul este "MOTORUL DIGESTIEI", el conţinând pe lângă FIBRE şi ENZIME DIGESTIVE din abundenţă (ca majoritatea seminţelor şi cerealelor integrale, de altfel). Incluzând meiul în dieta dv. veţi trata cu siguranţă indigestia cronică, BALONARILE, GREATA, GAZELE, HIPERACIDITATEA, ULCERATIILE STOMACALE şi RESPIRATIA URAT MIROSITOARE. În plus, meiul opreşte vărsăturile şi diareea, ajută la întărirea stomacului şi intestinelor şi domoleşte greţurile de dimineaţă.    Un aspect extrem de important este acela că meiul nu conţine gluten, motiv pentru care poate fi consumat fără grijă de persoanele cu intoleranţă la gluten sau la alte cereale care provoacă ALERGII.
  Meiul se mai poate folosi în cazurile de astenie fizică şi intelectuală, având un excelent efect revitalizant şi echilibrant nervos.    Meiul are şi EFECT ALCALIN, fiind utilizat cu succes pentru a COMBATE ACIDOZA (excesul de acizi în organism), afecţiune ce poate duce la osteopo­roză, tulburări digestive, performanţe fizice şi mentale slabe şi nervozi­tate.
  Meiul con­ţine şi compuşi ANTIFUNGICI care împiedică extinderea ciupercilor, fiind indicat CONTRA INFECTIILOR MICOTICE, CUM AR FI CANDIDOZA .
  Nu în ultimul rând, meiul protejează pielea, buzele şi părul datorită magneziului şi siliciului din compoziţie.


Hrişca (Fagopyrum esculentum) este o specie de plante din genul Fagopyrum, familia Polygonaceae. Plantă ierboasă cu o înălţime de 20 - 60 cm . Cu toate că nu face parte din categoria cereale seminţele ei sunt asemănătare cu cele de grâu folosindu-se sub formă măcinată ca făină. Planta provine din Asia fiind răspândită în Europa de mongoli şi turci

 Denumirea stiintifica pentru hrisca comuna, cea mai des consumata (in engleaza buckwheat) este Fagopyrum esculentum, pentru ca sunt mai multe specii apartinand genului Fagopyrum (sp. tataricum - hrisca tatarasca, amara, cea perena cymosum, etc.).


HRISCA_ALIMENT_SI_ME_45044.jpgHrisca a fost "domesticita" si cultivata pentru prima oara, se pare, in Asia de sud-est, acum cca 8000 de ani. S-a raspandit cu rapiditate in Asia Centrala si in Extremul Orient. Alte surse plaseaza origine ei in Tibet, iar in Balcani prezenta ei este datata cu cca 6000 de ani in urma. Creste pe terenuri putin fertile, chiar acide, dar care trebuiesc bine drenate. De asemenea, nu ii priesc zonele cu temperaturi ridicate.

Compusii din hrisca
70-80% din masa fructelor de hrisca este reprezentata de amidon, in care 25% este amiloza si 75% amilopectina. Proteinele se afla intr-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numara gluteina si globulina, si se evidentiaza concentratia deosebita de aminoacizi esentiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina.


Continutul in minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compusii aromatici (cei care au la baza un nucleu benzenic) si care intr-adevar dau "aroma", parfumul caracteristic pentru hrisca sunt in principal reprezentati de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida.
Un rol deosebit il au compusii cu valoare antioxidanta cum este rutinul si taninurile. Hrisca a constituit mult timp sursa principala de extragere a rutinului din care se obtine rutozidul.
Un alt compus important este fagopyrina, subtstanta toxica ce provoaca la unele persoane fenomenul de fotosensibilizare.

Hrisca - aliment important
Hranitoare, aromata, gustoasa chiar, este un aliment intalnit in bucataria multor popoare, mai mult sau mai putin asiatice. Se consuma plantele verzi, plantulele (de 5-7 zile), si fructele, care sunt tari, asemanatoare cu semintele de floarea soarelui, dar mult mai mici in dimensiuni, denumite stiintific achene. Desi nu este o cereala, hrisca intruneste calitatile fainei de grau integrala. Este de fapt superioara graului din multe puncte de vedere: contine mult mai putine glucide, nu contine gluten, contine cantitati mari de lysina (aminoacid esential), fier, seleniu si mai mult calciu, cantitati impresionante de antioxidanti si se prezinta ca o alternativa la grau pentru cei care au intoleranta la cereale.


Semintele de hrisca sunt aromate si usor dulcegi. Ele pot fi consummate crude, fierte sau prajite, simple sau in amestec cu alte alimente, sau ca faina, de asemenea in numeroase combinatii. Sunt celebri taieteii japonezi soba, care constituie alaturi de orez un aliment de baza in arhipelagul nipon. Nu mai putin gustoase sunt galetele frantuzesti facute din "faina neagra - ble noire". In Japonia, hrisca este la mare pret, fiind o adevarata arta sa se prepare taieteii soba de diferite dimensiuni. Japonezii consuma cu mare placere si planta verde, in special in primele stadii de dezvoltare. De asemenea, Korea este un mare consummator de hrisca, din faina fiind obtinute nenumarate tipuri de taietei, supe si jeleuri. In Rusia si Polonia hrisca este inclusa de asemenea in numeroase retete.
Din faina de hrisca se poate face paine, se fac prajituri si biscuiti.
Mierea obtinuta din florile de hrisca este bruna si extrem de parfumata.

Datorita lipsei de gluten, am mai spus, poate fi consumata de cei cu intoleranta la acest compus, sau cei cu boala celiaca (enteropatia glutenica)
S-a constat in urma unor studii ca hrisca are un rol important in mentinerea nivelului scazut de glucoza, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativa alimentara dar si un supliment "medical" pentru diabetici.
Terciul de hrisca cu lapte are rol in COMBATEREA DIABETULUI dar are rol in cresterea secretiei unui neuromediator - dopamina - cu rol in combaterea DEPRESIEI. Tot pentru diabetici, un amestec de hrisca cu iaurt (lasat peste noapte pentru fermentat) este extrem de eficace.
Prezenta unui tip de INOSITOL (implicat in mecanismele secundare se reglare a sintezei de insulina) face ca hrisca sa fie studiata cu mult interes nu numai in cazul persoanelor cu diabet insulinodependent dar si a femeilor care manifesta Sindromul Ovarelor Polichistice.

Contraindicatii si precautii in consum
Sunt doua probleme legate de consumul de hrisca. Prima problema este fagopyrismul, o afectiune care consta in fotosensibilizarea acuta a pielii, datorata consumului de planta verde in cantitati mai mari, sau a sucului extras din planta verde. Boala este datorata compusului denumit fagopyrina, persoanele cu pielea mai alba avand in mod evident cel mai mult de suferit. Apar pete rosii, care pot dura cateva zile, iar senzatiile de arsura, durere sunt persistente. Pielea devine dureroasa la atingere. Simptomele pot sa dispara in cateva zile.
A doua problema este cauzata de alergiile la hrisca. Ea insasi este un alergen fatal, in special pentru populatiile asiatice, cu predominanta in Japonia si Koreea, provocand soc anafilactic.

Hrisca este o planta cu multiple utilizari, iar viitorul va dezvalui noi valente.
Pentru pescari, se foloseste la pescuitul de crap, singura, sau in amestec cu porumb sau in, cu rezultate deosebite.
Datorita compozitiei sale hrisca este inclusa in alcatuirea unor meniuri variate, in dietele multor boli, iar recent a fost inclusa in curele de slabire. Este recomandata pentru cei care sufera de afectiuni cardio-vasculare in general si atreoscleroza si hipertensiune arteriala in special, celor cu edeme de diferite naturi, persoanelor cu diabet zaharat si fragilitate vasculara, combate hemoragiile.
Toate cele prezenatate pana acum ne indeamna sa acceptam valoarea alimentara dar si terapeutica a acestei plante mai putin folosite la noi: hrisca.
Hrisca inmuiata

Boabele de hrisca se pun la inmuiat in apa calduta de seara pana dimineata (10-12 ore), dupa care se scurg. Amestecate cu suc de fructe, iaurt sau lapte, pot fi consumate, la fel ca fulgii de cereale intregrale, la micul dejun. De regula, boabele de hrisca se consuma impreuna cu fructe uscate (stafide, smochine, curmale), cu seminte (de floarea-soarelui, de susan, de dovleac), eventual indulcite cu miere dupa gust.

Fiertura

Inainte de a fi preparata, hrisca se spala si se pune la inmuiat vreme de 1-2 ore. Se fierbe apoi la foc de intensitate medie o parte de hrisca la doua parti de apa, pana cand boabele devin foarte moi. Durata de fierbere este de circa 20 de minute. Dupa racire, hrisca se asezoneaza cu zarzavat taiat marunt, cu ulei, sare
si condimente dupa gust. Fiarta, hrisca poate fi introdusa in salatele de cruditati, alaturi de morcov, de salata verde, de varza, de sfecla rosie etc. Hrisca fiarta in lapte, la care se adauga miere si scortisoara, se numeste "kasa", si este un mic dejun traditional ucrainean.

Faina din hrisca

Se obtine prin macinarea boabelor de hrisca si este mai inchisa la culoare decat cea de grau. Se gaseste in magazinele naturiste, fiind un ingredient pentru paine (se face din 80% grau si 20% hrisca) si pentru diferite produse de patiserie. In Rusia, clatitele facute cu hrisca sunt umplute cu caviar, constituind un aliment festiv. In Franta, din faina de hrisca se fac, de asemenea, clatite care se umplu cu gem, in timp ce in Italia se fac biscuiti de hrisca, foarte gustosi, care au aparut de curand si in magazinele noastre.
In Japonia, din faina de hrisca se face o mancare traditionala: "soba" - niste taietei care se consuma mai ales la Anul Nou, pentru ca se considera ca alunga umbra necazurilor anului ce a trecut si aduc noroc pentru noul an. 

Tratamente preventive

Diabetul de tip II - cercetari recente demonstreaza ca hrisca ajuta la mentinerea nivelului de glucoza din sange in limitele normale, chiar in conditiile consumului mai ridicat de hidrati de carbon. Intr-un studiu care urmarea efectele asupra glicemiei ale produselor cu faina alba, comparativ cu cele facute cu faina de hrisca, s-a observat ca acestea din urma mentineau nivelul zaharului din sange semnificativ mai scazut.
Cercetatorii canadieni care au facut aceste descoperiri le-au publicat in "Journal of Agricultural and Food Chemistry" si au precizat ca introducerea hriscai in alimentatie este un mijloc extraordinar de prevenire a diabetului de tip II.
Boala CANCEROASA - intr-un studiu dat publicitatii in 2008, cercetatorul american dr. George Inglett afirma ca, in urma testelor de laborator si de medicina experimentala, au fost puse in evidenta proprietati antimutagene si    ANTITUMORALE  remarcabile ale hriscai. Compusii fenolici, vitaminele, oligoelementele si fibrele alimentare continute in boabele sale au darul de a SCADE semnificativ probabilitatea de a face numeroase forme de cancer, intre care mentionam CANCERUL COLO-RECTAL, CANCERUL GASTRIC, CANCERUL ESOFAGIAN SI PULMONAR . Se recomanda consumul de hrisca macar de 4 ori pe saptamana, impreuna cu unele cereale cum ar fi graul, orzul, ovazul, secara.
Alzheimer, alterarea functiilor mentale produsa de imbatranire - consumul de hrisca previne degenerarea celulelor sistemului nervos, stimuleaza circulatia cerebrala si favorizeaza mentinerea functiilor de memorie si rationament, nealterate pana la varste inaintate. Pentru a obtine aceste rezultate se recomanda consumul a minimum 300 g de hrisca saptamanal, mai ales in formele putin preparate termic. Mai multe substante din hrisca, intre care RUTINA si COLINA(AMINOACID), au aceste efecte exceptionale asupra sistemului nervos, fiind printre "medicamentele" naturale care previn si pierderile de MEMORIE si DEMENTA SENILA.
Prevenirea LITIAZEI BILIARE - "hrisca nedecorticata face parte dintre alimentele foarte b
ogate in fibre insolubile si ca atare are un puternic efect preventiv in formarea calculilor in colecist". Aceasta este concluzia publicata in "American Journal of Gastroenterology", in urma unui studiu realizat pe o perioada de 16 ani, facut pe un numar record de 69.000 (!) de femei, care sunt de peste trei ori mai expuse la aceasta afectiune in comparatie cu barbatii. Alaturi de hrisca, se mai recomanda si consumul de grau, orz, secara si ovaz integral.
Accident vascular - rutina si polifenolii continuti din abundenta de hrisca sunt un puternic ajutor pentru mentinerea rezistentei si a ELASTICITATII VASELOR DE SANGE . Aceste substante, ingerate prin consumul zilnic de hrisca (cate 50 grame pe zi minimum), protejeaza impotriva accidentului vascular. 

Tratamente interne

Nivel ridicat al colesterolului si al trigliceridelor - "o dieta bogata in hrisca este de natura sa tina sub control nivelul colesterolului negativ (LDL) si scade procentajul de trigliceride din sange", suna concluzia unui studiu realizat pe o populatie asiatica, numita Yi, dintr-o zona muntoasa a Chinei. Datorita climei, hrisca este aliment de baza in aceasta zona, fiecare persoana consumand in medie 100 g pe zi. Ei bine, la toti consumatorii de hrisca investigati, nivelul de colesterol era foarte scazut, iar trigliceridele erau, de asemenea, mult mai scazute in comparatie cu nivelul lor la persoanele din aceeasi zona, care adoptasera deja o alimentatie "moderna", din care hrisca fusese exclusa. 
Hipertensiune - mai ales primavara si vara, este recomandat consumul de hrisca fiarta sau cruda, pentru a tine sub control tensiunea arteriala. Un principiu activ continut de hrisca, numit colina, ajuta la reducerea si la stabilizarea valorilor tensiunii arteriale.
Ischemie cardiaca - flavonoidele continute de hrisca previn aparitia si impiedica evolutia ischemiei cardiace. Aceste substante stopeaza ingrosarea arterelor coronare, previn formarea trombilor, fiind recomandate si ca adjuvant in tromboflebita. Se recomanda consumul hriscai, cruda sau fiarta, precum si al painii facuta cu faina de hrisca, de macar 4 ori pe saptamana.

HRISCA (Fagopyrum esculentum)
Boabe de hrisca un mijloc de prevenire a diabetui
Ingrasare, obezitate - hrisca este printre alimentele de baza cele mai sarace in calorii si cu o bogatie in substante utile in REGLAREA GREUTATII, care o fac sa semene mai degraba cu un medicament pentru silueta, decat cu un simplu produs al campului. Hrisca este bogata in fibre alimentare insolubile, in LIZINA (un aminoacid esential), in MAGNEZIU, in CUPRU organic, in vitamine din COMPLEXUL B. De asemenea, contine substante cu EFECT DIURETIC, care reduc excesul de apa din corp. Boabele de hrisca fierte si amestecate cu legume (morcov, telina, rosii, ardei) sunt printre putinele alimente care pot fi consumate si seara, putand fi mancate in cantitati mari si dand o senzatie de satietate care taie elanul gurmand al "mancaciosilor nocturni" (care sunt cei mai expusi la obezitate).
Hepatita la alcoolici - colina, o substanta continuta din abundenta in boabele de hrisca, este un excelent TONIC HEPATIC, care ajuta ficatul sa se regenereze si sa se "curete", dupa excesele de alcool si/sau de alimente cu toxicitate ridicata. Efectul de TONIC AL FICATULUI este atat de puternic, incat in Extremul Orient, mai ales in Japonia, hrisca era un aliment nelipsit de la petreceri, pentru a-i ajuta pe cheflii sa... supravietuiasca exceselor bahice. De asemenea, in Ucraina si Rusia, hrisca este un aliment traditional, folosit in prepararea unor feluri de mancare la petreceri, ceea ce ar fi o posibila explicatie pentru rezistenta incredibila la consumul de bauturi alcoolice pe care multi reprezentanti ai acestor natii o au. 
Epistaxis (sangerari nazale), FRAGILITATE VASCULARA - mai multe observatii experimentale atesta faptul ca principiile active din acest aliment intaresc si redau elasticitatea vaselor de sange. Mai mult, substante cum ar fi RUTINA (o flavonoida), LIZINA (un aminoacid), vitaminele din COMPLEXUL B pe care boabele acestei plante le contin ajuta la intarirea peretilor vaselor de sange. Se recomanda cure cu o durata de 3 luni, timp in care se consuma cate 50 g pe zi de hrisca, care este printre putinele alimente sau chiar plante medicinale care au acest efect benefic asupra vaselor de sange. 
Alergie la gluten - se recomanda hrisca in toate formele, deoarece acest aliment, desi are calitati nutritive foarte apropiate de cele ale graului, nu contine gluten si ca atare nu provoaca reactii alergice la cei sensibili fata de aceasta substanta. Mai mult, se pare ca hrisca reduce sensibilitatea alergica generala.
Adjuvant in diabetul de tip I si de tip II - intr-un studiu de medicina experimentala s-a constatat ca atunci cand organismul este hranit cu faina de hrisca, glicemia scade cu 12-19%, vreme de 2-4 ore dupa administrare. "De vina" pentru aceste efecte este o substanta (chiro-inozitol) care face celulele organismului sa fie mult mai receptive la insulina. Ca atare, consumul zilnic de hrisca, mai ales cruda sau fiarta putin timp, este de natura sa ajute la stabilizarea glicemiei si la o reducere semnificativa a dozelor de insulina sau a medicatiei anti-diabetice.

Imbatranire - un studiu japonez facut in 1996, sub conducerea dr. Mitsuru Watanabe, a pus in evidenta faptul ca hrisca are o combinatie unica de substante cu efect antioxidant, care protejeaza celulele de degradare si imbatranire. Cea mai bogata in substante cu efect ANTIOXIDANT este coaja boabelor de hrisca, care protejeaza mai ales sistemul nervos si cel cardiovascular de imbatranirea prematura. 
* MAGNEZIU - o portie de 120 g de hrisca are suficient magneziu cat sa acopere necesarul unei zile intregi. In cazul deficitului acestui mineral, se recomanda o cura de 30 de zile, timp in care sa se consume hrisca la fiecare mic dejun si cina, minimum 150 g zilnic. 
Vitamina P - este foarte importanta in mentinerea rezistentei VASELOR CAPILARE , in prevenirea GASTRITEI si a ulcerului GASTRO-DUODENAL. Hrisca, alaturi de tomate si de drojdia de bere, este printre alimentele cele mai bogate in aceasta vitamina.


PRECAUTII SI CONTRAINDICATII


Hrisca face parte dintre produsele alimentare pentru care NU EXISTA CONTRAINDICATII . In literatura de specialitate nu exista nici macar un caz de alergie la hrisca, care se numara, totodata, si printre alimentele cele mai digerabile. 
Ca precautii, se recomanda ca la inceput - pana va obisnuiti cu gustul si cu consistenta sa - sa consumati cantitati mici de hrisca, gatite cat mai divers. Unele persoane nu pot tolera hrisca preparata dulce, ca mic dejun, producandu-le o usoara greata. Este bine ca in acest caz sa nu mai consumati vreme de cateva saptamani acest aliment si apoi sa il gatiti doar sarat.
      Hrisca si iaurtul trateaza diabetul zaharat Iata citeva retete populare care se folosesc cu succescimpotriva diabetului zaharat. O lingura de hrisca se amesteca cu trei linguri de iaurt sau lapte, se lasa amestecul peste noapte intr-un loc calduros in camera, iar dimineata se maninca pe stomacul gol. Faceti acest lucru in fiecare dimineata pina la vindecarea completa. Durata tratamentului este intre una si trei saptamini.  Puteti de asemenea sa beti ceai din frunze de nuc sau din nuci verzi (10 grame de planta la 200 de mililitri de apa fierbinte). Pregatiti un decoct de rozmarin salbatic (20 de grame de planta la 200 de mililitri de apa fierbinte) si luati cite o lingura de patru-cinci ori pe zi, inainte de masa. Mincati cit de multe flori de salcim puteti. De asemenea, fara limita de cantitate se poate bea si ceaiul din flori de salcim uscate.  Sucul de ceapa amestecat cu miere este recomandat bolnavilor ca mijloc suplimentar in tratamentul cu insulina.  Mierea poate fi consumata in doze nu mai mari de o lingurita in 24 de ore.Carnea de vita trebuie consumata numai fiarta.  Pestele in schimb poate fi consumat sub orice forma si fara limita de cantitate: atit fiert, cit si fript sau prajit. Fructele (in afara de struguri) si legumele pot fi consumate in cantitati mari.Brinza, iaurturile, laptele nu trebuie sa fie dulci. Nu aveti voie sa mincati piine alba, consumul de paste fainoase trebuie redus la minimum, nu aveti voie 

    Niciun comentariu:

    Trimiteţi un comentariu