Echilibrul şi armonia unui cuplu fericit pornesc de la aprofundarea intimităţii

Echilibrul şi armonia unui cuplu  fericit pornesc de la aprofundarea intimităţii

O relaţie  între un bărbat şi o femeie este o relaţie care se bucură de o intimitate emoţională şi erotică profundă şi se bazează pe o comunicare sinceră şi deschisă între cei doi iubiţi. Dacă dorim ca relaţia noastră de cuplu să înflorească, trebuie să cultivăm INCREDEREA şi RESPECTUL reciproc, deschiderea sufletească (SINCERITATEA) şi o cât mai profundă şi delicioasă stare de intimitate.

Ideea centrală a înţelepciunii tantrice este dobândirea stării de UNITATE şi ARMONIE, prin restabilirea stării de echilibru între forţele polare masculine şi feminine, forţe ce guvernează întreaga Existenţă. După Tantra, comuniunea perfectă dintre cele două forţe complementare, atunci când acestea se află în armonie una cu cealaltă, va da naştere la Beatitudinea Infinită.

Cu toţii avem propriile noastre atuuri şi slăbiciuni, însă RESPECTUL faţă de calităţile celuilalt determină un raport de EGALITATE  în relaţia de cuplu, aşa încât eventualele conflicte sau jocuri de putere şi de manipulare nu vor mai avea loc. Pasiunea amoroasă, chiar dacă dispune de vitalitate şi de energie suficientă are o natură trecătoare, însă iubirea holistică, sufletească este cu mult mai trainică şi durabilă,  bazându-se pe descoperirea, atât în universul nostru lăuntric, cât şi în cel al fiinţei iubite a naturii esenţiale, divine. Pentru a înţelege perspectivele sexologiei transpersonale, trebuie să învăţăm mai întâi să PERCEPEM  şi să SIMTIM. A învăţa să percepem şi să simţim “ceea ce este”, iată modalitatea unei căi de realizare integrală a actului amoros (şi, de fapt, a întregii noastre vieţi) nefragmentată în plăceri pasagere şi nesubstanţiale. Astfel, pentru a înţelege în profunzimea naturii umane, alchimia “energiilor vibratorii”, trebuie să experimentăm diversitatea fenomenelor psihosomatice şi spirituale şi să descoperim intima lor procesare. 

Atunci când dorinţa este percepută în manifestările sale subtile, energetice, matriciale, se produce o metamorfoză a atracţiei sexuale care era până acum localizată strict la nivel organic. Difuzarea plăcerii se manifestă atunci prin voluptatea amoroasă care se naşte dincolo de funcţiile personalităţii umane (emoţii, sentimente), uneori chiar independent de acestea. 

Iubirea senzuală poate fi abordată ca o adevărată artă numai atunci când între cei doi există un sentiment autentic de iubire. Dacă cei doi iubiţi pot să trăiască iubirea, bucuria sau recunoaşterea celuilalt, pot apoi “să alunece” în relaţia dualistă a planului identificării corporale şi să trăiască plenar plăcerea care poate deveni în aceste condiţii o trambulină către stările superioare de conştiinţă. Emoţia sexuală precede adesea actul sexual. Ea este în mod excepţional retrăită în momentele de trecere de la un nivel organic grosier la un nivel emoţional mai subtil, dar nu permite în nici un caz, numai prin ea însăşi, o alchimie veritabilă. O alchimizare a actului amoros presupune aşadar o cunoaştere profundă a propriei sexualităţi, un control desăvârşit asupra energiei sexuale şi existenţa unei iubiri pure şi necondiţionate.

“Focul pasiunii” este dincolo de toate o voluptate a eternităţii

Formele fizice ale dorinţei determină gusturile şi atracţiile sexuale, în timp ce aspiraţia profundă a acestei dorinţe este în sine aceea de a realiza plenitudinea, starea de unitate. Privit dintr-un punct de vedere superior, actul amoros nu este o simplă consumare a unei dorinţe fizice, animalice. Este, de fapt, o ASPIRATIE INTERIOARA de a desăvârşi acea operă alchimică prin care se unifică principiul Masculin, Solar cu principiul Feminin, Lunar, în scopul desăvârşirii fiinţei. 

Iată astfel o nouă viziune asupra sexualităţii, care pe mulţi ar putea să îi şocheze. “Poate actul sexual să ajute fiinţa umană să atingă acea stare perfectă de mântuire despre care vorbesc misticii?” Răspunsul este simplu şi foarte real: DA. 

Dorinţa de a IUBI, voinţa de a place şi efortul de a aduce bucuria celuilalt provin toate dintr-o aspiraţie lăuntrică a fiinţei umane de a se contopi cu sine însuşi în beatitudinea universală. “Focul pasiunii” despre care se spune că se aprinde între îndrăgostiţi este, în esenţă, dincolo de toate, o voluptate a eternităţii. ORGASMUL este atât de căutat şi de dorit de către oameni, nu pentru că este numai o senzaţie extrem de plăcută şi intensă, ci pentru că este cel care ne scoate din timp şi ne OFERA  ocazia să percepem GUSTUL ETERNITATII. Ştiind toate acestea, o fiinţă umană conştientă şi spirituală poate, trăind actul sexual-amoros plin de transfigurare şi emoţie spirituală, să atingă culmile vieţii spirituale pe care alţii le ating doar prin rugăciune sau meditaţie. 

Aşadar, orgasmul nu aparţine în mod exclusiv plăcerii; el este trans-substanţial, în mod esenţial el aparţine acelei naturi imateriale, am putea spune spirituale, din noi înşine. 

Pentru aprofundarea stării de intimitate sufletească, împărtăşiti-vă gândurile şi sentimentele fiinţei iubite

Starea de intimitate delicioasă în cuplu se aprofundează atunci când ne împărtăşim reciproc gândurile, trăirile şi stările sufleteşti. Fiinţele noastre trebuie să se apropie una de cealaltă într-un mod  intim şi profund, DESCHIZANDU-SE din punct de vedere FIZIC, EMOTIONAL, MENTAL SI SPIRITUAL. Uneori acest proces poate fi dificil pentru noi, deoarece este necesar să ne abandonăm scutul de protecţie pe care l-am folosit pentru a ne proteja rănile sufleteşti datorate experienţelor avute în relaţiile noastre de cuplu anterioare.

Este absolut necesar să privim în sufletul nostru cu SINCERITATE pentru a descoperi cauzele durerii dinăuntrul nostru, pentru a evita să proiectăm asupra celuilalt problemele şi nevoile noastre. De asemenea, trebuie să manifestăm o stare de TOLERANTA şi multă FLEXIBILITATE pentru a înţelege că nevoile şi modul de gândire a celuilalt pot fi diferite de ale noastre. Pentru aceasta este nevoie de mult CURAJ să putem vorbi sincer şi clar despre sentimentele, dorinţele şi aspiraţiile noastre în ceea ce priveşte relaţia de cuplu. Pentru ca iubirea dintre noi să rămână vie şi să crească în intensitate şi profunzime, trebuie să evocăm mereu momentul sublim al începutului şi să ne hrănim sufletele cu momente magice şi pline de romantism.

Sinceritatea emoţională        

          
Rezolvarea imediată a eventualelor conflicte care, în timp, ar putea declanşa stări de mânie, resentimente sau tensiuni între noi şi fiinţa iubită ne va ajuta foarte mult în relaţia de cuplu şi va face ca viaţa noastră erotică să abunde în spontaneitate, exuberanţă şi încântare. Iubirea  este o experienţă transformatoare. Nu putem să ne dăruim cu toată inima unei fiinţe, dacă vom continua să păstrăm în noi anumite inhibiţii sau frustrări de ordin emoţional. E nevoie să renunţăm la prejudecăţi pentru a fi capabili să empatizăm şi să răspundem sentimentelor fiinţei iubite.

Pentru ca relaţia noastră de cuplu să-şi păstreze prospeţimea şi armonia, este necesar să alocăm o perioadă de timp discutării problemelor delicate, urmărind să înţelegem şi punctul de vedere al celuilalt, şi astfel comunicarea dintre noi să fie cât mai eficientă şi să aibă un impact pozitiv. Când ne hotărâm să purtăm o astfel de discuţie, vom ţine seama de următoarele aspecte: fiecare dintre noi va urmări să spună ce are pe suflet cât mai sincer, coerent, pe un ton echilibrat, calm, iar celălalt va urmări să îl asculte cu foarte multă atenţie şi receptivitate, fără a adopta o atitudine defensivă. Un alt aspect foarte important este ca nici unul să nu îl întrerupă pe celălalt, iar atunci când vorbim să  urmărim să nu dominăm conversaţia, ridicând tonul. De asemenea, să nu ne fie teamă să ne arătăm vulnerabilitatea în faţa celuilalt, ci să dăm dovadă de încredere că în felul acesta, deschizându-ne sufletele, relaţia noastră va avea numai de câştigat.

Bucuria împărtăşirii erotice

Sexualitatea este o parte intrinsecă şi preţioasă a naturii noastre umane şi merită să fie tratată cu o mare responsabilitate. Într-o relaţie intimă , trebuie să avem încredere unul în celălalt şi să ne respectăm reciproc stările, sentimentele, convingerile, idealurile. Vom ţine cont de disponibilităţile erotice şi sufleteşti pe care le are persoana iubită şi nu o vom forţa niciodată să facă dragoste cu noi dacă nu doreşte. Atunci când există adoraţie şi transfigurare reciprocă, limitările şi prejudecăţile sexuale dispar, intimitatea amoroasă dezvoltându-se pe măsură ce ne deschidem unul faţă de celălalt, împărtăşindu-ne gândurile, sentimentele, temerile, îndoielile, dorinţele sau fantasmele erotice.

Atunci când discutăm împreună despre eventuale probleme de cuplu, trebuie să avem în vedere să nu îl criticăm niciodată pe celălalt din punct de vedere sexual şi să nu folosim niciodată secretele împărtăşite între noi, unul împotriva celuilalt. Vom urmări să-i arătăm fiinţei iubite, plini de jucăuşenie şi spontaneitate ce ne place şi ce ne dorim cel mai mult să experimentăm din punct de vedere erotic, folosind metode cât mai creative şi originale. Pentru aceasta vom alege un moment relaxant, în care să fim odihniţi şi plini de energie, fără a fi presaţi de timp sau perturbaţi de ceva din exterior.

Vom merge în dormitor împreună cu fiinţa iubită şi vom începe să ne mângâiem unul pe celălalt, folosind diferite mijloace tactile, cum ar fi buzele, limba, degetele şi părţile corpului, devenind cât mai familiari cu intimităţile celuilalt. Îi vom mărturisi apoi tandru în ce fel şi unde dorim să fim atinşi şi sărutaţi, în special în zonele cele mai intime. Vom trăi astfel cât mai plenar şi transfigurator plăcerea erotică, bucurându-ne de toate aspectele sexualităţii, preţuind fiecare descoperire pe care o facem în legătură cu fiinţa iubită, fiind în acelaşi timp conştienţi de propria noastră unicitate erotică. 

 Să ne amintim cât de fericiţi ne simţim în prima etapă, atunci când descoperim marile taine sau micile secrete ale celuilalt. Florile preferate sau parfumul preferat, culoarea care îi place cel mai mult, culorile care i se potrivesc cel mai bine la îmbrăcăminte, mirosul aproape unic al pielii, moliciunea părului, anumite secrete anatomice care ţin numai de trupul său, anumite stări plăcute, inefabile pe care le simţim atunci când suntem în intimitatea sa...

Într-o a doua etapă, ne simţim profund tulburaţi şi încântaţi de apropierea celuilalt şi de influenţa câmpului său subtil auric asupra aurei noastre. Îi simţim instantaneu gândurile şi stările, atunci când este la distanţă şi se gândeşte plin de dor şi de iubire la noi. Alteori, ghicim şi intuim cu anticipaţie că va veni la noi pe neaşteptate şi apoi el chiar apare. Admirăm felul în care celălalt doarme, îi contemplăm expresia feţei sau îi admirăm poziţia senzuală, fermecătoare sau nonşalantă, îi admirăm modul în care doarme, încolăcit sau drept, cu palmele aşezate pe piept, întocmai ca un sfânt.

Toate acestea sunt aspecte intime, delicioase care ne apropie foarte mult de celălalt şi ne permit să fuzionăm într-un mod tainic, profund şi inefabil cu el. Mai presus de orice, ne minunăm de iubirea şi de fericirea care penetrează totul în prezenţa fiinţei iubite. Suntem apoi fascinaţi de magia paradisiacă a fuziunilor amoroase cu ea, îi simţim transfigurarea, frenezia şi ne bucurăm empatic de stările de fericire pe care le trăieşte. Savurăm cu uimire şi nesaţ stările euforice care apar atunci când experimentăm efectul de avalanşă după fuziunile amoroase.

În felul acesta lunile trec, anii trec, fiind urmaţi de alţi ani. Timpul celor doi iubiţi se scurge implacabil, anotimp după anotimp. Dacă ei sunt extraordinar de fericiţi, mai ales pentru ei, timpul trece uimitor de repede. Anumite cicluri se succed: vara, toamna, iarna şi primăvara. Pentru cuplurile amoroase care fuzionează cu transfigurare şi continenţă, anotimpurile se succed pentru unele dintre ele lin, pentru altele lent, iar pentru cele care sunt extraordinar de fericite incredibil de rapid.

Cei doi iubiţi care sunt foarte fericiţi se minunează de tot ceea ce au făcut extraordinar în aceşti ani, de toate amintirile frumoase pe care le-au adunat. Trebuie să nu uitaţi niciodată că experienţele şi mai ales experienţele de iubire sunt cele mai valoroase „comori“ pe care putem să le luăm cu noi atunci când părăsim definitiv această lume. Ştiind aceasta, trebuie să căutăm fără încetare stările minunate, fericirea, bucuriile, încântările, plăcerile rafinate, stările spirituale înalte, experienţele mistice, iubirea.

Să nu pierdem niciodată din vedere că singurele „bijuterii“ pe care le putem lua atunci când părăsim definitiv această lume sunt experienţele extraordinare, trăirile minunate, stările copleşitoare de iubire. Atunci când, la un moment dat, urmărim să facem bilanţul, constatăm cu uimire, împreună sau separat, cât de repede sau cum a trecut timpul, împreună cu fiinţa iubită. În astfel de momente de bilanţ, remarcăm cu luciditate şi detaşare că, în cadrul relaţiei noastre amoroase, până la urmă rămân doar experienţele, amintirile, şi, pentru marea majoritate a fiinţelor umane superficiale, atâtea lucruri uitate...

În ceea ce priveşte amintirea experienţelor minunate, este necesar să menţionăm că, mai ales în cazul femeilor care nu se transformă suficient de mult din punct de vedere spiritual, atunci când sunt angrenate în cadrul unei relaţii de cuplu, ele uită ceea ce trebuie să ţină mine şi ţin minte mai ales ceea ce ar trebui să uite.

În momentele în care, fiind plini de luciditate şi detaşare, facem bilanţul relaţiei amoroase în care ne-am angrenat, ar trebui să ne gândim înainte de toate cât de fericiţi am fost, cât de fericiţi suntem, cât de dese au fost trăirile spirituale pe care le-am savurat împreună, cât de mult ne-am apropiat unul de celălalt, cât de mult ne-am trezit în propriul nostru univers lăuntric starea androginală glorioasă, datorită prezenţei magice, complementare, a celuilalt, cât de buni prieteni am ajuns să fim unul cu celălalt, cât de intim şi de profund am fuzionat în feluritele sfere subtile invizibile ale fiinţelor noastre, cât de empatici am ajuns să fim, cât de mult s-au trezit în noi, datorită acestei relaţii amoroase, anumite capacităţi paranormale, cât de intens şi de profund au fuzionat sufletele noastre.

La modul general vorbind, fiecare bilanţ realizat cu luciditate şi detaşare trebuie să evidenţieze că în cadrul acelei relaţii amoroase a existat şi continuă să existe o mare fericire. În cazul în care, în momentul bilanţului pe care îl realizăm cu luciditate şi detaşare referitor la relaţia noastră amoroasă, constatăm că fericirea a dispărut de mult, fiind înlocuită de suferinţe, tensiuni, zbucium şi chinuri de tot felul, putem să punem la îndoială existenţa aşa-zisului cuplu amoros în care suntem angrenaţi. Într-o astfel de situaţie, putem pune la îndoială existenţa iubirii, fie la noi, fie la cealaltă fiinţă umană cu care suntem angrenaţi în această relaţie.

Dacă în astfel de momente de analiză lucidă avem brusc o stare de iluminare care ne face să înţelegem că, în aşa-zisul nostru cuplu amoros nu este iubire sau iubirea a dispărut de mult, trebuie să ne oprim neîntârziat, pentru că a continua în felul acesta nu face decât să ne hrănească şi să ne amplifice tendinţele masochiste. Astfel de situaţii apar mai ales când doar una dintre cele două fiinţe umane iubeşte, iar cealaltă profită într-un mod vampiric de iubirea care i se dăruie, fără ca ea să aibă şi să manifeste iubire pentru celălalt. Atunci când ne confruntăm cu o astfel de situaţie trebuie să ne dăm seama, cu luciditate, că dacă vom continua în acelaşi mod larvar să întreţinem o astfel de relaţie în care nu există iubire reciprocă, nu facem altceva decât să curvim.  Indiferent cât de mult iubim noi, dacă celălalt nu ne iubeşte, o astfel de relaţie este perversă şi atunci fiinţa umană care se complace în ea curveşte.

 Stim cu toţii că atingerea fizică este o modalitate de a ne comunica iubirea sau afectivitatea. Numeroase studii de cercetare a dezvoltării copilului au ajuns la concluzia că  sugarii care sunt ţinuţi în braţe şi sărutaţi îşi dezvoltă o viaţă afectivă mai sănătoasă faţă de cei care sunt lipsiţi pe perioade lungi de timp de vreun contact fizic. Importanţa mângâierii copiilor nu este o idee nouă, ea fiind amintită şi în Biblie. Părinţii înţelepţi sunt aceia care îşi mângâie copiii.

Contactul fizic este şi o modalitate foarte eficientă de exprimare a iubirii într-un cuplu. Ţinutul de mână, sărutările, îmbrăţişările şi fuziunile amoroase sunt toate şi fiecare o modalitate de a-i comunica fiinţei iubite emoţia iubirii tale. Pentru unele persoane atingerea fizică reprezintă limbajul principal al iubirii. Fără asta ei nu se simt iubiţi. În felul acesta rezervorul lor afectiv este plin şi se simt în siguranţă în iubirea iubitului/iubitei.  Relaţia sexuală este un alt dialect al limbajului mângâierii fizice. Dintre cele cinci simţuri, pipăitul, spre deosebire de celelalte patru, nu este limitat la o singură zonă a trupului. Receptorii tactili minusculi sunt localizaţi de-a lungul întregului trup. Când aceşti receptori sunt mângâiaţi sau apăsaţi, nervii receptori transmit impulsuri creierului. Creierul interpretează aceste impulsuri şi atunci când atingem un lucru percepem o senzaţie de cald sau rece, moale sau tare. Atingerea poate fi cauză a durerii sau a plăcerii. Putem interpreta o atingere ca fiind iubitoare sau ostilă.

Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relaţie. Poate comunica iubire sau ură.
Unele părţi ale coprului sunt mai sensibile decât altele. Diferenţa este dată de faptul că minusculii receptori tactili nu sunt împrăştiaţi în mod egal pe trup, ci sunt organizaţi pe anumite zone. Astfel vârful limbii este extrem de sensibil la atingere, în vreme ce partea din spate a umerilor este cea mai puţin sensibilă. Vârfurile degetelor şi vârful nasului sunt alte zone extrem de sensibile. Scopul nostru nu este acela de a înţelege baza neurologică a simţului tactil, ci importanţa sa psihologică.

Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relaţie. Poate comunica ură sau iubire. Persoana pentru care limbajul iubirii este mângâierea fizică va recepţiona acest mesaj mult mai puternic decât cuvintele „te urăsc” sau „te iubesc”. O palmă dată pe obrazul unui copil face mult rău, dar este distrugătoare pentru copilul al cărui principal limbaj al iubirii este mângâierea. O îmbrăţişare călduroasă comunică iubire oricărui copil, dar pentru cel care se bazează pe limbajul mângâierii fizice, puterea acestui mesaj este enormă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru adulţi.

Într-o relaţie de iubire mângâierea din dragoste poate lua multe forme. Cum receptorii tactili sunt localizaţi pe întreg trupul, mângâierea plină de afecţiune faţă de fiinţa iubită poate fi o expresie a iubirii, indiferent ce parte a corpului este implicată. Asta nu înseamnă că toate mângâierile sunt egale. Unele vor crea mai multă plăcere iubitului/iubitei decât altele. Cel mai bun profesor în acest sens este, fireşte, fiinţa pe care o iubim. De fapt, ceea ce căutaţi este chiar iubirea ei. Ea ştie mai bine ce înseamnă o mângâiere plină de dragoste. Nu insista să o mângâi în felul tău şi atunci când îţi convine ţie. Învaţă să-i vorbeşti dialectul. Iubitul/iubita poate descoperi că unele mângâieri sunt neplăcute sau enervante. Dacă vei insista cu acele mângâieri, vei comunica exact opusul iubirii, adică faptul că nu eşti sensibil la nevoile lui/ei şi că nu îţi pasă de ceea ce percepe ca plăcut. Nu face greşeala de a crede că ceea ce îţi aduce ţie plăcere aduce plăcere şi fiinţei iubite.

Mângâierile din dragoste pot fi explicite şi presupun o concentrare totală, cum ar fi, spre exemplu, frecatul pe spate sau preludiul dinaintea jocului amoros. Pe de altă parte, mângâierile iubirii pot fi implicite şi presupun doar o clipă, cum este atunci când îi pui o mână pe umăr sau îi torni ceai într-o ceaşcă sau te lipeşti de el/ea atunci când treci pe lângă el/ea prin bucătărie.

Mângâierile explicite presupun în mod clar mai mult timp acordat, nu numai în ce priveşte atingerea propriu-zisă, dar şi modalitatea de a comunica astfel iubirea fiinţei pe care o iubeşti. Dacă un masaj îi comunică fiinţei iubite un mesaj puternic de iubire, atunci timpul, banii şi energia cheltuite pentru a învăţa să devii un bun maseur vor fi bine investite. În cazul în care fuziunea amoroasă este principalul dialect al iubitului/iubitei tale, citirea sau discutarea artei iubirii fizice vor spori expresia dragostei.

Mângâierile implicite presupun timp puţin, dar multă gândire, mai ales dacă mângâierile fizice nu constituie principalul tău limbaj de iubire şi dacă nu ai crescut într-o „familie tandră”. Să staţi alături atunci când urmăriţi un film, de exemplu, nu presupune un timp suplimentar, dar poate comunica puternic iubirea ce i-o porţi. Să-ţi atingi iubitul/iubita în timp ce treci prin cameră nu presupune decât o clipă. Să vă atingeţi atunci când plecaţi de acasă şi apoi când vă întoarceţi poate însemna doar un simplu sărut rapid sau o îmbrăţişare, dar va comunica foarte mult ca mesaj de iubire fiinţei iubite.

De îndată ce descoperi că mângâierea fizică este principalul limbaj al fiinţei pe care o iubeşti, îţi poţi exprima iubirea în cele mai diferite moduri, cu condiţia să ai imaginaţie. Inventarea unor noi modalităţi şi locuri destinate mângâierilor poate fi un stimulent palpitant. Chiar dacă nu eşti genul care „mângâie pe sub masă”, s-ar putea să descoperi că acest mod de a te manifesta dă strălucire unei ieşiri în oraş. Dacă nu sunteţi obişnuiţi să vă ţineţi de mână în public, ai putea descoperi că acest gest ar putea umple rezervorul de iubire al iubitului/iubitei tale atunci când treceţi prin parcare; dacă în mod normal nu vă sărutaţi de îndată ce vă urcaţi în maşină, s-ar putea să descoperiţi că acest lucru ar putea spori cu mult plăcerea de a călători împreună cu maşina. Să-ţi îmbrăţişezi iubita înainte să plece la cumpărături poate fi nu doar o expresie a iubirii, ci un îndemn la a se întoarce mai repede acasă. Încearcă noi mângâieri în alte locuri şi lasă-ţi iubita să îţi spună dacă îi place sau nu. Nu uita, fiinţa iubită are întotdeauna utimul cuvânt, pentru că tu eşti cel/cea care urmăreşte să-i înveţe limbajul.

Trupul este pentru mângâieri

Tot  ceea ce sunt există în trupul meu. Mângâie-mi trupul şi mă vei mângâia pe mine. Dacă te distanţezi de trupul meu, te distanţezi de mine şi afectiv. În societatea noastră strânsul mâinii este o modalitate de a comunica celuilalt deschiderea şi apropierea socială. În ocaziile în care cineva refuză să dea mâna cu cineva, acesta transmite un mesaj că ceva nu este în regulă în relaţia lor. Toate societăţile au diverse modalităţi de atingere fizică pentru a-şi exprima salutul în public. Americanul s-ar putea să nu se simtă în largul lui în sistemul de tip european ce presupune îmbrăţişarea sau sărutul, numai că în Europa acestea obişnuiau să ţină loc de strânsul mâinii.
Există de asemenea, diverse modalităţi de a-i atrage pe reprezentanţii sexului opus în cazul fiecărei societăţi în parte. Într-o relaţie de iubire, însă, ceea ce este potrivit sau nepotrivit ca mângâiere este stabilit de cuplu însuşi.

Crizele şi atingerea fizicăÎn momentele de criză ne îmbrăţişăm aproape instinctiv. De ce? Pentru că atingerea fizică este o modalitate foarte puternică de a comunica iubirea. În momentele de criză simţim mai mult ca oricând nevoia de a fi iubiţi. Toate relaţiile de iubire trec prin momente de criză. Cel mai important lucru pe care îl poţi face pentru iubitul/iubita ta în momentele de criză este să îl/o iubeşti. Dacă principalul limbaj al iubirii fiinţei pe care o iubeşti este mângâierea fizică, nimic nu este mai important decât să o strângi în braţe când plânge. Cuvintele s-ar putea să nu conteze prea mult, dar mângâierile îi vor comunica în mod clar iubirea ta. Mângâierile pline de tandreţe vor fi ţinute minte încă mult timp după ce criza va trece. Dacă, însă nu vei reuşi să-i aduci o mângâiere în acele clipe, asta ar putea să uite foarte greu.
Din punct de vedere afectiv, persoanele pentru care mângâierea fizică este limbajul principal al iubirii, tânjesc după acest tip de afecţiune şi, la rândul lor, o acordă. O mângâiere a părului, o bătaie pe spate, ţinutul de mână, îmbrăţişatul, relaţia amoroasă – toate acestea sunt „mângâieri pline de iubire”, respectiv, liniile călăuzitoare ale acelora pentru care atingerea fizică este limbajul principal de iubire.

Scurtă introducere în arta mângâierilor 

după lucrarea Tratat de mângâieri de Gérard Leleu

Ne minunăm de câte ne percep ochii, urechile şi gura. Şi totuşi, cel mai generos dintre organele noastre senzoriale este pielea. Ea este cea mai întinsă dintre suprafeţele noastre senzoriale: 18.000 cm² la adult, 2.500 la nou-născut. Organele senzoriale corespunzătoare celorlalte simţuri nu ocupă decât câţiva centimetri. Pielea este de asemenea şi organul cel mai bogat în receptori: în total 1.500.000. „După creier, pielea este, fără îndoială, cel mai important ansamblu de organe,” afirmă Ashley Montagu; tot el adaugă: „O fiinţă umană poate trăi oarbă fiind, surdă fiind, fără nici urmă de gust sau miros, dar nu ar putea supravieţui nici măcar o clipă fără piele.”

Puţini ştiu cât de extrem de sensibilă este pielea. Multă lume o consideră un organ senzorial grosier, care simte vag stimulii, dacă aceştia nu sunt puternici; simţul tactil pare (la o privire superficială) cel mai rudimentar dintre cele cinci simţuri, inferior auzului şi văzului, care sunt considerate cele mai „nobile” dintre simţuri. Dar ne înşelăm: atingerea este cel mai fin dintre toate. Anumite zone ale pielii pot înregistra greutăţi de 2 mg sau discerne distanţa de 1 mm dintre două vârfuri de compas. Pielea poate aprecia mai bine diferenţele de contact decât o face urechea pentru „intervalele” dintre două note. (Un interval este diferenţa de înălţime a sunetului între două note). Dacă pielea este supusă unei vibraţii de frecvenţă rapidă, ea poate detecta întreruperi de 10 miimi de secundă.           

În sfârşit, în piele se găsesc, mai ales în derm, şi vase de sânge; în cele mai erogene zone, bogăţia vasculară este extraordinară, de unde şi culoarea lor roşie: buze, mamelon, gland, vulvă, vagin. Vasele de sânge se adună aici în plexuri – împletiri foarte dense de vase sanguine – şi în corpi erectili – adevăraţi bureţi de sânge.

Extraordinara sensibilitate a mâinii

Extraordinara sensibilitate a pielii de pe mâini – şi mai ales de pe vârful degetelor – este demonstrată, dacă ar mai fi nevoie, de următoarele constatări:

- este capabilă să detecteze presiuni de 2 mg, spre deosebire de 20 de mg în medie în celelalte zone ale corpului;
- este capabilă să deceleze o distanţă de 1 mm între cele două vârfuri ale unui compas, spre deosebire de 30 mm în medie în alte locuri;
- conţine aproape 135 de receptori senzitivi pe cm², spre deosebire de alte părţi ale corpului, unde se află între 5 şi 50 de receptori senzitivi pe cm²;
- suprafaţa cortexului cerebral, care corespunde pielii mâinilor, este mai mare decât ansamblul care corespunde tuturor celorlalte părţi ale corpului. Altfel spus: aria de proiecţie corticală a sensibilităţii cutanate a mâinii este la fel de mare ca totalitatea ariilor celorlalte segmente ale corpului (cu excepţia gurii). O mână face cât membrele superioare, plus trunchiul în întregime, plus membrele inferioare la un loc.

Să amintim, de asemenea, că gura (buzele, cavitatea bucală şi limba), agent la fel de important al mângâierii, este şi ea amplu reprezentată în cortexul cerebral: aria sa de proiecţie este comparabilă cu aceea a mâinii.

Prin piele se învaţă iubirea

Iubirea se învaţă prin piele. „Mai ales prin piele am devenit nişte fiinţe capabile de iubire – căci nu din cărţi înveţi să iubeşti, ci numai fiind iubit” (Ashley Montagu). Contactul cutanat este în acelaşi timp emoţie, comunicare, protecţie. Dar este şi o fuziune, mai mult chiar, o simbioză. Hrănirea sugarului, toaleta, culcarea lui, nu sunt nişte simple îngrijiri dietetice şi igienice oferită într-o neutralitate reciprocă. Aceste activităţi sunt puternic impregnate de erotism şi afectivitate. Căci acum se dezvoltă o gamă întreagă de emoţii, care ţin de plăcere, stare de bine, bucurie.„Încă din primele luni de viaţă, schimbul afectiv devine mai important decât activităţile nutritive, de care depinde totuşi supravieţuirea.” Mângâierile pline de afecţiune sunt atunci la fel de necesare ca şi alimentele.

De-a lungul întregii vieţi, contactele cutanate păstrează o încărcătură emoţională: „Din momentul în care contactul dintre două epiderme depăşeşte încheietura mâinii..., impactul emoţional şi afectiv este întotdeauna considerabil” (Pierre Bour). Raporturile cutanate între femeie şi bărbat nu sunt nişte banale prestări de servicii materiale şi sexuale. Ci sunt pline de sentimentalitate – de aceea putem afirma că pielea este un izvor de sentimente.

Sentimentele se transmit, iar contactele sunt o adevărată comunicare. Prin intermediul pielii sale, bebeluşul simte stările sufleteşti ale mamei, simte iubirea, solicitudinea acesteia, dar şi (la polul opus) lipsa ei de tandreţe, angoasa, oboseala. Invers, mama intuieşte prin contact dacă micuţului îi este bine sau rău. În cazul adulţilor, nu numai orbii aud sau „vorbesc” prin intermediul pielii. Un contact este adesea mai grăitor decât un discurs, îndeosebi între îndrăgostiţi.

Contactul înseamnă de multe ori: „Linişteşte-te, copilul meu”. Îi asigură micuţului, pe care lumea exterioară îl agresează în mii de feluri, cea mai bună protecţie; este realmente un port sigur. Copilul, asemenea puilor de maimuţă observaţi de Harlow, învaţă progresiv să se îndepărteze de acest port pentru a face o serie de plimbări din ce în ce mai îndrăzneţe; dar, la cea mai mică neplăcere, aleargă înapoi, ca la un refugiu. Adulţii păstrează nevoia de a se arunca în braţele unei alte fiinţe umane, atunci când oboseala, grijile, decepţiile îi copleşesc. Bărbaţi sau femei, ne place să fim cuprinşi, luaţi în braţe de cineva în care avem încredere. Acest contact intim linişteşte şi reconfortează. Bebeluşul, dar şi iubitul(a) adorm la pieptul care-i alină, simţindu-se în siguranţă.

Tot în iubire îşi găseşte fiecare rolul, atât cel care mângâie, cât şi cel care este mângâiat. Cel care oferă este mai puternic prin ceea ce a oferit, iar senzualitatea i se îmbogăţeşte prin ceea ce a sădit. Semănând plăcere, culegem bucurie, dăruind mângâieri, primim tandreţe.   

Binefacerile mângâierilor

Instinctiv, cunoaştem binefacerile contactului mâinii cu trupul şi, într-un sens mai larg, ale contactelor dintre epiderme. Mama este aceea care îşi pune mâna pe burtica micuţului suferind de colică ori care-l sărută pe locul unde s-a lovit sau ars.

Adulţi fiind, recurgem încă la această formă de liniştire. Căci medicul sau prietenul(a) îl calmează pe cel care suferă, se întristează sau este cuprins de angoasă, îi aduce alinare cu mâna-i compătimitoare şi reconfortantă: o mână care atinge, care strânge, braţe care cuprind sau chiar aduc la piept.

Din păcate, aceste practici sunt din ce în ce mai rare. Pe de o parte, tactilul, este un simţ dat uitării şi un mod de comunicare din ce în ce mai neglijat. Pe de altă parte, recurgerea la medicamente, din uşurinţă şi „tehnicizare” a comportamentelor noastre, este aproape automat. Dureri = pastile analgezice; anxietate = tranchilizante; contracturi = pastile miorelaxante etc. Dar dacă, în loc să ne aruncăm asupra cutiei cu pilule sau să ne grăbim spre medic pentru cea mai mică bubă, ne-am atinge, ne-am dezmierda, ne-am masa? Ce economie de medicamente am face! Ce de bani ar economisi Asigurările de Sănătate!

Să vedem acum, la nivelul diferitelor „etaje” ale fiinţei noastre care sunt efectele benefice ale mângâierilor şi masajelor.

Efecte la nivelul pielii

Contactul tactil activează circulaţia sangvină. Se produce o vasodilataţie a arteriolelor şi capilarelor, care determină un aflux de sânge proaspăt şi, prin urmare, de oxigen şi de substanţe nutritive. De asemenea, se produce şi un drenaj al venelor, care duce la o ameliorare a circulaţiei de întoarcere şi, prin urmare, la o evacuare a toxinelor (uree, acid uric, acid lactic, CO2 etc.). Contactul tactil activează schimburile dintre vasele de sânge, mediul interstiţial şi celule, schimburi care au rol în aporturile nutritive şi eliminarea toxinelor. Prin aceste două acţiuni, contactul tactil determină o piele mai fermă.

Contactul tactil stimulează producerea de anticorpi de către celulele mastocite, fapt care creşte imunitatea (creşte capacitate de apărare a organismului împotriva microbilor). Contactul tactil ameliorează bolile de piele, mai ales eczema, urticaria, psoriazisul. Ceea ce nu este de mirare când ştim ce legătură există între aceste maladii şi anxietate şi cât de mult se calmează „nervii” prin contactul tactil. Cât despre legăturile strânse dintre psihism şi piele, ele se explică prin originile embriologice comune şi rolul epidermului în structurarea propriei identităţi.