Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut

http://anatolbasarab.wordpress.com/2010/07/29/cel-mai-puternic-antibiotic-natural-din-lume/

CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME

Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub forma de aliment
pur. Contra sucului sau, germenii de raceli, gripe si viroze nu au nici o sansa.
Descompune flegma, combate infectiile, degajeaza sinusurile, bronhiile si
plamânii. Omoara cei mai oribili microbi – chiar si pe cei ai leprei, gonoreei
si cangrenei – în cinci minute fix! în testele de laborator, acesti germeni au
fost aruncati efectiv pe marginea unui platan de cultura! Un miligram de usturoi  avea aceeasi putere cu douazeci si cinci de unitati de penicilina.
Este o planta atât de puternica încât, când e frecata’pe picioarele cuiva, intra  rapid în sânge si poate avea un efect benefic în plamâni. O cataplasma cu  usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor. Se face tocând câtiva catei de usturoi, amestecându-i cu  putin untdelemn de masline si aplicând mixtura pe talpi.
Oameni bolnavi de plamâni – ajunsi în pragul mortii – suferind de tot felul de
maladii respiratorii (astma, emfizem si oribilele bronsite, alergii si abcese
pulmonare) s-au întremat si au plecat complet vindecati, laudând aceasta plantamiraculoasa.

ÎNVINGE GERMENI DE CARE PENICILINA NICI NU SE ATINGE
In 1948, dupa ani întregi de cercetari, oamenii de stiinta au confirmat în
sfârsit cu fermitate “puterea de penicilina” a usturoiului, izolând  diversele
substante din el. Alliina, prima substanta izolata, avea efect contra germenilor
care cauzeaza intoxicatia cu salmonella, dizenteria si contra stafilococilor
care provoaca furunculele si ulceratiile purulente ale pielii. “
La fel de eficienta era si împotriva streptococilor, care cauzeaza scarlatina,
difteria, erizipelul, inflamarea învelisului inimii (febra reumatica) .
Allicina, un alt ingredient, înfrunta conjunctivita (infectia ochilor),
putrefactia (descompunerea mâncarii în alimente si în intestine), febra tifoida,
holera si TB.C.-ul. De atunci, în usturoi s-au gasit multe alte substante
importante. Germaniul  nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte
dintre ele. De fapt, usturoiul este una din cele mai bogate surse de germaniu si
seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inima si a multor forme de
cancer). Ajoena  este o substanta care “dilueaza” sângele, astfel prevenind
cheagurile potential periculoase. Când animalele de laborator au fost hranite cu
o singura doza din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au
redus cu suta la suta, timp de douazeci si patru de ore. De asemenea, ajoena
actioneaza contra a doua tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezenta în
canalul extern al urechii, si o alta care cauzeaza Candida sivaginita.

Usturoiul are peste o suta de compusi ai sulfului cunoscuti. Acesti compusi ai
sulfului sunt ce-i care-i confera usturoiului puterea sa de lupta contra
bolilor, ajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din sânge, alunga
astma si bronsita,  îmbunatatesc circulatia si functiile inimii, previn cancerul
si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase. .

Exista in China un obicei pe care foarte multi il respecta: in fiecarezi - dimineata, sau la orice alta ora din zi - se efectueaza un anumemasaj al fetei, atat cu palmele, cat si cu buricul degetelor, atingandmai toate punctele reflexogene legate de meridianele ochilor, urechilor,cavitatii nazale si sinusurilor. De aceea, sa nu ne miram de faptul cafoarte rar se intalneste la chinezi sinuzita.

Putand afecta sinusurile sfenoidale (in spatele cavitatii nazale), celeetmoidale (la radacina nasului), cele frontale si/sau cele, axilare,boala este un fenomen inflamator acut sau cronic ce se instaleaza usorca urmare a unui guturai puternic, a unei variatii mari si bruste detemperatura sau a unei expuneri indelungate a fetei la curenti reci. Fiindatat de grijulii cu sanatatea lor, chinezii au foarte putine remediipentru sinuzite, tinand seama de frecventa scazuta a cazurilor acute si,cu atat mai mult, a celor cronice. Totusi, nu putem neglija cateva reteteinteresante.

Produsele apicole i-au fascinat si pe medicii chinezi, deopotriva cucei europeni. Specialistii chinezi au observat ca aplicarea unor masaje,urmate de cataplasme cu miere, poate da rezultate minunate in sinuzitaacuta. Tinctura de propolis - concentratie 10% - poate avea efectemiraculoase in cazurile cronicizate, daca se toarna zilnic cate 4-5picaturi in fiecare nara, dimineata si seara.Tot in cazurile cronice mai trebuie mentionate si urmatoarele remedii:

1) Picaturi de suc de varza alba proaspata. Se toarna cate 6 picaturiin fiecare nara, seara, inainte de culcare.
2) Comprese pe frunte cu un macerat din mai multe plante medicinale -echivalent cu Bitter-ul Suedez (se poate folosi si cel de fabricatieromaneasca!). Inainte de somnul de noapte, se aplica unguent cu galbenele- se maseaza putin fruntea cu crema - apoi se aplica o compresa cu Bittersuedez. Se lasa toata noaptea. 
3) Inhalatii cu un amestec de picaturi din urmatoarele uleiuri:
- brad, 10 picaturi;
- catina, 15 picaturi;
- galbenele, 15 picaturi;
- menta, 10 picaturi;
- sunatoare, 15 picaturi.
Se pun picaturile in 2 litri de apa fierbinte, apoi se facinhalatiile. Tratamentul se efectueaza seara, cu o ora inainte de celede mai sus. Durata tratamentului este de 12 zile, putand fi repetat,la nevoie.

Revenind la masajul reflexogen, sa incercam sa vedem care ar fi manevrelecele mai potrivite. Mai intai, executati un fel de spalare a fetei -dar fara apa - astfel incat toata fata sa fie masata cu palmele, desus in jos, atat frontal, cat si lateral. Apoi, cu buricul degetelorambelor maini, masati pe arcadele sprancenelor, apasand puternic dinspreradacina nasului spre tample. Urmeaza un masaj prin care descrieti unopt in jurul ochilor, pe conturul foselor orbitale, apasand cu nadejdepe toate punctele intalnite in cale - mai ales, cele de la colturileinterioare ale ochilor si cele de sub orbite. Se parcurge traseul inambele sensuri, de cate 9 ori. De altfel, si celelalte manevre se repetatot de cate 9 ori. Incheiati cu o batere a fetei, in zona de sub orbite,cu buricele degetelor. Acoperiti cu bataile toata zona tenului, de lasinusurile faciale in jos, pana la nivelul buzei superioare. Astfel vetiputea preveni aparitia oricarei forme de sinuzita.

Mesteacanul pufos
Este un adjuvant in rinofaringite repetate, la adulti si copii, si, in general, in orice episoade respiratorii recidivante, traheite si traheobronsite, sinuzite acute nesupurative. Se gaseste sub forma de picaturi.

Extractul vegetal din muguri de mesteacan pufos contine si alcool etilic de cereale, 33% volum. Folosirea sa implica o metoda bioterapica, ce utilizeaza extractele obtinute din tesuturile vegetale embrionare proaspete: mugurii, amentii, mladitele, radicele, scoarta interna a radacinii sau scoarta de pe ramuri tinere, seva sau semintele.

Banala apa cu sare poate ajuta
In afara de medicamente si inhalatii in care uleiurile volatile ale diverselor plante te vor ajuta sa scapi de dureri, mai exista cateva manevre simple, care au efecte benefice asupra celor care se lupta cu sinuzita. Un exemplu este folosirea apei cu sare. Se spune ca sarea de mare este cea mai buna, dar si cea comuna te poate ajuta.

Spalaturile nazale se efectueaza cu o solutie sarata pe care vei avea grija sa o mentii la temperatura corpului. Aceasta solutie se prepara prin adaugarea unei lingurite de sare in jumatate de litru de apa fiarta. Se amesteca si se asteapta racirea ei pana la o temperatura corespunzatoare. Iti astupi nara cealalta si tragi pe nas aceasta solutie.

Inhalatii cu uleiuri de plante
Una dintre cele mai de efect variante de a folosi plantele pentru a scapa de durerile care vin odata cu sinuzita este de a face inhalatii. Iata si o reteta dupa care iti poti prepara aburii aromati pe care sa-i folosesti.

Amesteci picaturi de uleiuri din urmatoarele plante, in combinatia sugerata: brad - 10 picaturi, catina - 15 picaturi, galbenele - 15 picaturi, menta - 10 picaturi, sunatoare - 15 picaturi. Le pui in apa fierbinte si faci inhalatiile. Timpul cel mai potrivit pentru tratament este seara, tarziu, inainte de a te culca. Trebuie sa repeti inhalatiile timp de cateva zile.

Eucaliptul - pentru sinusuri
Una dintre plantele cele mai folosite pentru tratarea bolilor care afecteaza sinusurile fetei este eucaliptul. Frunzele arborelui contin 1,5% ulei esential, din care 90% este reprezentat de eucalyptol, responsabil de proprietatile antiseptice, febrifuge si expectorante. Uleiul de eucalipt este descris ca avand efect asemanator cu al mentolului, actionand asupra receptorilor din membranele mucoasei nazale si conducand la reducerea simptomelor, in cazul nasului infundat.

Eucaliptul este nativ din Australia, nu isi pierde frunzele si este cultivat in toata lumea, acolo unde temperatura o permite. El a fost folosit de catre aborigenii care nu doar ca mestecau radacinile, dar foloseau si frunzele ca remediu impotriva febrei. Trebuie sa ai grija la administrarea sau folosirea uleiului de eucalipt, deoarece actiunea in interiorul organismului poate duce la urmari nefaste, in functie de doza folosita. 

Propolisul

Ce este propolisul? Este o substanţă răşinoasă colectată de albine de pe mugurii unor arbori (în special de pe plop, mesteacăn, fag, pin, brad, frasin), cu care acestea acoperă fisurile şi orificiile din stup, se apără contra bacteriilor şi altor microbi şi îmbălsămează cadavrele vizitatorilor nepoftiţi ai stupului (cu alte cuvinte, menţin curăţenia şi igiena stupului).
Propolisul are o mare varietate de culori şi arome, iar compoziţia sa diferă în funcţie de speciile vegetale de pe care este recoltat (de reţinut că totuşi albinele preferă mugurii de Populus); conţine în primul rând flavonoide şi acizi fenolici, de asemenea, ceară şi acizi graşi, uleiuri volatile, polen şi urme de elemente minerale.

Acţiuni terapeutice:
    Propolisul este un veritabil antibiotic natural, folosit ca atare şi de către albine. S-a demonstrat că el are o acţiune antimicrobiană pentru numeroase bacterii, virusuri, paraziţi şi fungi (Staphylococcus aureus, Streptococcus sp., Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris, Klebsiella pneumoniae, Salmonella sp., Shigella sp., Mycobacterium tuberculosis – bacilul Koch, Helicobacter pylori, Candida albicans, Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis, virus herpes simplex, virus gripal)
    Are proprietăţi antioxidante (anti-tumorale, anti-cancerigene), antispastice şi anestezice; protejează contra efectelor nocive ale radiaţiilor.
    Este şi un excelent antiinflamator, cicatrizant şi epitelizant, hepatoprotector (protejează ficatul contra efectelor alcoolului), imuno-biostimulator, tonic al vaselor capilare şi regenerator al ţesuturilor.
    Este remarcabil faptul că, datorită marii sale variabilităţi de compoziţie, propolisul îşi păstrează nealterată capacitatea antimicrobiană, spre deosebire de antibioticele de sinteză, la care bacteriile dezvoltă în timp rezistenţă, fiind nevoie de introducerea periodică de noi şi noi antibiotice.

Indicaţii:
 Pentru uz intern:
 - infecţii ale căilor respiratorii superioare şi infecţii  ORL (bronşite, faringo-amigdalite, viroze respiratorii, otite, sinuzite, rinite,  tuberculoză)
 - afecţiuni digestive şi hepatice (gastrită, ulcer gastric, colecistită cronică,  hepatită cronică, ciroze, colite ulceroase, spasme digestive)
 - parazitoze intestinale
 - infecţii urinare, prostatite, tumori vezicale
 - neuropatie diabetică dureroasă
 - stări de stres, migrene
 - ateroscleroză
 Pentru uz extern:
 - afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui (stomatite, gingivite, abcese  dentare, parodontopatii, faringo-amigdalite, carii dentare, tartru dentar)
 - afecţiuni ORL (rinite, otite, sinuzite, otomicoze)
 - afecţiuni ale pielii (eczeme infecţioase, arsuri, plăgi, ulcer varicos, tricofiţie,  tuberculoza pielii, acnee, furunculoză)
 - afecţiuni oftalmologice (blefarite, conjunctivite, sclerite, plăgi)
 - hemoroizi, fisuri anale, proctită
 - prostatită, orhi-epididimită

Salcia



 
 
Denumire stiintifica:  Salix alba, S. fragilis, S. caprea, S. purpurea S. petandra, S. cinerea
Denumire populara: salcie  Descriere: Arbore inalt, pana la 20 m, cu coroana neregulata, frunze lanceolate, flori unisexuate grupate in matisori caracteristici.  Recoltare: In perioada de circulatie abundenta a sevei, coaja se jupoaie cu usurinta de pe ramurile tinere, de 2-3 ani.  Partile utilizate: Scoarta.  Actiune: Analgezic, antiinflamator, tonic, cicatrizant.  Indicatii terapeutice: Diaree, hemoragii, stari depresive, insomnie. Salcia este un remediu stravechi pentru reumatism si guta, febra si dureri de orice fel. Este considerata a fi o forma naturala si originea aspirinei moderne.  Combinatii: Intra in compozitia ceaiului antireumatic.  Preparare si administrare: Decoct - 1 lingura la o cana cu apa. Se bea 1-2 cani pe zi. Pentru utilizare externa se face un decoct mai concentrat, de 2-3 linguri la cana.
Patlagina - Ingusta (Plantago lanceolata)
 „Intrebuintarea gaseste intreaga patlagina in toate varietatile ei, cu radacina, tulpina, floare si saminta cu tot. Ea curata stomacul ca nici o alta planta, estede aceea indicata pentru acei oameni care au singe putin sau prost, ficat si rinichi bolnavi, infatisare palida, care fac eruptii, eczeme, care mai si tusesc putin, sunt ragusiti, slabi ca niste ogari, chiar daca i-ai baga in unt. Ea-i ajuta sa se puna pe picioare pe copiii firavi, bolnaviciosi, care nu se dezvolta ca lumea in ciuda unei hrane bune”. Persoane suferind e astm pulmonar si bronsic, prescriindule patlagina-ingusta amestecata cu cimbru in parti egale (a se vede „Moduri de folosire) au avut un real succes. O astfel de infuzie este foarte recomandabila si in bolile hepatice si vezicale. Pentru a combate cu efect extraordinar bronsita, astmul pulmonra si bronsic, ceaiul se prepara dupa cum urmeaza: Se pun la fiert 1 ceasca cu apa rece cu 1 felie de lamie (daca aceasta a fost tratata cu substante chimice – atunci fara coaja) si 1 lingurita plina de zahar candel maro, se lasa se dea 4-5 clocote, se ia de pe foc si abia dupa ceea se adauga 1 lingurita plina din amestecult de plante. Se lasa 1 minut in repaus. In cazurile grave, ceaiul trebuie pregati proaspat de 4-5 ori pe zi. Se bea, inghititura cu inghititura, cat se poate de fierbinte. Dupa cum se poate citi si in vechie carti despre plante medicinalte, saminta de patlagina combate formarea calcului, daca se iau grame zilnic. Alaturi se bea ceai de patlagina. Siropul de patlagina-ingusta curata singele de impuritati, toxine si virusi. Ar trebui utilizat pentru o adevarata cura, lunindu-se aproape zilnic inaintea fiecarei mese cite 1 lingura (copii – cate 1 inghititura). (A se cauta prepararea siropului la moduri de folosire). Printre tarani este cunoscut ca patlagina este inca din timpuri indepartate un foarte apreciat leac contrat ranilor. Odata, un taran s-a ranit la cap cu o unealta; acesta a luat frunz proaspete de patlagina, le-a farimitat si si le-a pus pe rana. Desi frunzele erau nespalate, locul nu s-a inflamat. Frunzele proaspete, farimitate, ajuta in crapaturi, taieturi, intepaturi de viespe, ba chiar in muscaturi de ciine turbat, de animale veninoase si serpi, pentru ultimii numai in caz de necesitate, daca nu se afla nici un medic la fata locului. Intr-o veche carte despre plante medicinale scrie: „Daca o broasca este muscate de un paianjen, se grabeste la patlagina. Aceasta o ajuta.” Funzele proaspete, frecate intre ambele miini, mestecate cu ceva sare si aplicate la git vindeca de gusa. Frunzele de patlagina puse in pantofi vindeca basicile pricinuite de prea mult umblat sau plimbat, O tumoare, fie ea chiar maligan, trece, daca este tratata cu frunze proaspete farimitate. Frunzele ajuta, aplicate pe locurile bolnave, si in bolile canceroase de glande. In aceste cazuri este insa bine sa se puna maghiran proaspat (in cazuri urgente se pot folosi si maghiran uscat) la macerat in ulei de masline. Se introduce maghiranul intr-o sticla, se toarna ulei deasupra si se lasa se stea 10 zile la loc calduros. Uleiul de maghiran obtinut se unge in zona glandelor bolnave, se pun frunzele farimitate despura si se leaga de locul cu o bucata de pinza. In scut timp se va simti mai o ameliorare. Cu ocazia unei prelegeri tinute la biserica parohiala a orasului Linz am aratat ca frunzele farimitate de patlagina ar putea vindeca orice rana, chiar daca ea ar fi veche de zece ani. Cind am vorbit, cinci luni mai tirziu, in sala scolii de calugarite din Linz, o femeie a cerut cuvintul: ,,La vremea respectiva am pus la indoiala afirmatia dumneavoastra ca frunzele de patlagina vindeca orice rana, oricit de veche ar fi. Vecina mea avea de 17 ani ulcer varicos la picior, din cauza caruia nu mai putea de mult sa iasa din casa. Chiar a doua zi i-am adus frunzele si i le-am pus, dupa indrumarile dumneavoastra, pe piciorul bolnav. Trebuie sa-mi retrag orice dubiu: Rana s-a inchis repede si nu s-a mai deschis in cele cinci luni care au trecut." Un alt exemplu: Un invalid de razboi cu o proteza la picior capatase rani deschise pe bontul piciorului amputat, care s-au datorat unei canicule prelungite. Acestea nu voiau sa se vindece nici cu alifii, nici cu raze, nici cu injectii. Cind si-a aplicat frunzele de patlagina-ingusta, ranile s-au inchis peste noapte si omul a putut sa-si vada iarasi de ritmul normal al muncii si vietii 
Ceaiul de patlagina combinat cu cel de cimbru ajuta de asemenea la tratarea tusei si a bronsitelor.

Cimbrul, cimbrisorul 
Cunoscut si sub denumirile de cimbrisor de gradina, cimbrisor grecesc, cimbru adevarat, lamaioara, ori iarba cucului, cimbrul (Thymus vulgaris L) este o mirodenie inrudita cu cimbrisorul si cu cimbrul de camp (Thymus serpyllum).

In unele tari, precum Spania, Franta, Italia, Portugalia, Maroc, sau in Siberia, el creste spontan, in salbaticie, la altitudini mari, in vreme ce in altele cimbrul este cultivat. Romania, alaturi de Elvetia, se numara printre putinele tari europene care cultiva aceasta planta.

Marturiile antice, din vremea civilizatiilor greaca si romana, apartinand lui Theofrastus, Dioscoride sau lui Apicius Caelius, descriu multe rafinamente culinare din care nu lipseste cimbrul. El este recomandat cu multa atentie, dand de inteles faptul ca erau cunoscute nu numai virtutile sale culinare, ci si cele medicinale.

Specialistii farmacologi au identificat in continutul cimbrului uleiuri volatile, precum carvacrol, cymol, x1-pinen, 1-borneol, linalool, cat si peste 10% tanin. Aceste componente chimice naturale fac din cimbru un excelent remediu impotriva infectiilor intestinale, in afectiuni pulmonare sau renale. Ceaiul dintr-un amestec de cimbru cu podbal si musetel, indulcit cu zahar candel, trateaza foarte eficient guturaiul. Sucul de cimbru amestecat in proportie de 1:7 cu sirop de zahar poate trata cu succes tusea convulsiva, daca se administreaza cate o lingura la fiecare ora. La fel de utila in tratarea tusei convulsive este si combinatia de cimbru, coacaze si roua cerului (Drosera rotundofolia), din care se prepara un alt ceai.

In afectiunile reumatismale, ca si in alte afectiuni insotite de febra foarte ridicata, impachetarile sau baile cu cimbru sunt foarte utile.

Alcoolul de cimbru 3% este un excelent dezinfectant al pielii dar si un factor antiedematos al membrelor superioare si inferioare.
Datorita continutului de ulei volatil, cimbrul se recomanda in amestecuri pentru bai aplicate copiilor cu diverse afectiuni ale cailor respiratorii, preparandu-se un ceai in combinatie cu menta, musetel, radacina de obligeana, flori de tei, levantica, soc, melisa, maghiran si coada soricelului. Nu trebuie sa uitam nici de calitatile de tonic nervos ale cimbrului, ceea ce il face o componenta de nelipsit in amestecurile aromatice si impachetarile cu plante.

Spre deosebire de cimbrul Thymus vulgaris, cimbrul de gradina (Satureja hortensis) mai este denumit si cimbru brun sau cimbru mirositor. Analiza de laborator indica un continut de substante uscate (28,1%), albumina bruta (5,6%), grasimi (1,6%), zahar (2,4%), extracte azotate (9,2%), fibre (8,6%) si cenuse (2,1%).

O infuzie din cimbru si cimbrisor poate fi o excelenta compresa fierbinte pentru combaterea edemelor si carceilor la femeile gravide. Stomacul este organul care beneficiaza cel mai mult de calitatile cimbrului de gradina, alaturi de sistemul nervos. De aceea infuzia din aceasta planta este foarte eficienta in tratarea diareei acute si cronice, dar si in cazul starilor de iritabilitate nervoasa.