LEGILE UNIVERSULUI
FILOSOFIA HERMETICĂ. Din Egipt ne vin învăţăturile ezoterice, fundamentale, care au influenţat filosofiile tuturor raselor, de mai multe mii de ani. Toate ţările au împrumutat câte ceva de la doctrinele sale: India, Persia, Chaldeea, China, Japonia, Siria, vechea Grecie, Roma şi alte neamuri vechi. Acestea au luat parte la banchetul cunoaşterii, pe care Hierofanţii şi Maeştrii ţării lui ISIS le-au oferit celor pregătiţi să cunoască din culmea ştiinţei mistice şi oculte,dezvăluite de Maeştrii acestui vechi ţinut.În Egipt se afla loja misticilor. Prin porţile templelor intrau neofiţii şi plecau adepţii, maeştrii şi hierofanţii, în toate colţurile lumii. Printre aceştia a fost şi Hermes Trismegistul, tatăl înţelepciunii oculte, fondatorul astrologiei şi alchimiei. Detaliile vieţii lui s-au pierdut, mai multe ţări disputându-şi locul naşterii sale. Perioada şederii sale în Egipt (care constituie ultima sa reîncarnare pe această planetă) nu ne este cunoscută;aproximativ, este fixată în ultimele zile ale celor mai vechi dinastii egiptene, cu mult timp înaintea apariţiei lui Moise. Autorii competenţi îl consideră, totuşi, contemporan cu Abraham. Unele tradiţii iudaice merg până la a afirma că Abraham chiar a fost beneficiarul unei mari părţi din cunoştintele acumulate de Hermes.În anii care au urmat dispariţiei sale din planul terestru, tradiţia sugerează că ar fi trăit sute de ani "în carne".Egiptenii l-au zeificat numindu-L THOTH. Mai târziu, grecii îl aşează în Panteonul zeităţilor proprii, numindu-l HERMES, zeul înţelepciunii.Egiptenii i-au cinstit memoria zeci de secole, considerându-l "scriitorul zeilor", ajungând, în cele din urmă, să-i dea vechiul nume, Hermes Trismegistul, care înseamnă "de 3 ori mare", "Mai Marele Marilor", "mai mare decât toţi Marii". În toate ţările, numele de Hermes Trismegistul era sinonim cu Fântâna Înţelepciunii. Folosirea cuvântului "hermetic" este strict legată de sensul "secret închis", "nimic nu poate scăpa". Discipolii au păstrat secretul învăţăturilor, nevoind să dea perle porcilor, preferând să dea laptele copiilor şi carne oamenilor neştiutori. Discipolii au fost "hermetici" de teamă de a nu vedea doctrina secretă transformându-se în doctrină (credinţă) religioasă. Vechiul ocultism din India şi Persia a degenerat, pierzându-se, în mare parte, din cauză că apostolii săi au devenit preoţi. Ei au amestecat teologia cu filosofia, având astfel ca efect pierderea ocultismului în noianul superstiţiilor religioase, al cultelor, al credinţei şi al zeilor. La fel, în Grecia şi Roma, învăţăturile hermetice ale gnosticilor şi ale primilor creştini au degenerat sub domnia lui Constantin, al cărui pumn de fier a amestecat filosofia cu teologia. Aceasta a luat şcolii creştine ce era esenţial credinţei: spiritul său, pe care l-a obligat spiritual să bâjbâie mai multe secole înainte de a regăsi vechiul drum al credinţei. În sfârşit, totul arată observatorilor atenţi că în cel de-al douăzecilea secol biserica luptă pentru a reveni la vechile învăţături oculte. Au fost spirite elevate, de iniţiaţi, care au transmis oral flacăra vie a credinţei adevărate; sunt cunoscute rar cazurile când acestea au fost scrise. Chiar şi aşa (rar), transmiterile s-au voalat, în termeni de alchimie şi astrologie, încât numai cei care cunoşteau cheia puteau înţelege corect. În primele zile ale Antichităţii existau un anumit număr de doctrine secrete fundamentale ce se transmiteau de către Maestru elevului şi care erau cunoscute sub numele de Kybalion. Sensul exact şi semnificaţia cuvântului s-au pierdut de mai multe secole. Principiile acesteia nu au fost scrise niciodată; era o culegere de maxime, axiome şi precepte, complet neinteligibile pentru profani, dar pe care adepţii le înţelegeau imediat ce erau aplicate.Arta alchimiei hermetice dă preponderenţă Forţelor Mentale (mai mult decât elementelor materiale), unei transmutaţii, unui fel de vibraţii mentale prin modificarea în vibraţii de altă natură, mai mult decât transformarea unui fel de mental în altul. Legenda "pietrei filosofale" capabilă să transforme în aur un metal de rând, nu era decât o alegorie a filosofiei hermetice, bine înţeleasa de către adepţii hermetismului veritabil. Sfătuim pe elevii noştri - cum este recomandat în Kybalion - să studieze învăţătura hermetică cu umila atitudine de adept, deoarece poarta numele de initiat acela care munceste intotdeauna la picioarele lui Hermes Maestrul.Mai departe, dam un mare numar de axiome, maxime şi percepte ale Kybalionului, insotite de explicatii şi clarificari care ni s-au parut necesare pentru a-l face mai usor accesibil adeptilor moderni, mai ales ca textul original este scris, inadins, cu termeni obscuri.Maximele originale, axiomele şi perceptele Kybalionului vor fi subliniate în aceasta lucrare dar în mod distinct; în toate cazurile, textul original a fost respectat. Sperăm că numeroşi elevi, cărora le oferim această lucrare, vor scoate din studiul acestor pagini tot atâta profit cât au scos şi cei care i-au precedat pe drumul măiestriei, timp de secole, cât s-a scurs de la apariţia lui Hermes Trismegistul.Între cuvintele Kybalionului se găsesc acestea: "Sub paşii Maestrului, urechile celor care sunt pregătiţi să înţeleagă doctrina să se deschidă cât mai mari şi când urechile elevului sunt gata să asculte, atunci vin buzele pentru a le umple de înţelepciune.
"Când elevul va fi gata să primească adevărul, atunci va începe studiul acestei lucrări, atunci va lua cunoştinţă de existenţa ei. Aceasta e Legea Principiului Hermetic al Cauzei şi Efectului sub aspectul de Lege a Atracţiei, ea va uni buzele şi urechile, elevul şi lucrarea, AŞA SĂ FIE!
Principiile Adevărului sunt în număr de şapte. Noi le vom numi Legile Universale. Acela care le cunoaşte şi le înţelege posedă cheia magică ce VA deschide toate porţile Templului, chiar înainte de a le atinge. Cele 7 Legi hermetice pe care se bazează întreaga filosofie hermetică sunt următoarele:
1. Legea Mentalismului.
2. Legea Corespondenţei.
3. Legea Vibraţiei.
4. Legea Polarităţii.
5. Legea Ritmului.
6. Legea Cauzei şi Efectului.
7. Legea Genului (distincţia).
1. LEGEA MENTALISMULUI: “Totul este spirit, Universul este MENTAL "ia formei gand, iar energia manifesta planul fizic. Altfel spus, energia se condenseaza. Legea implică adevărul că totul este Spirit. Ea explică faptul că totul este realitate substanţială, aflându-se în toate manifestările şi aparenţele exterioare, pe care le cunoaştem sub numele de Univers material. Fenomene ale vieţii, Energie, Materie, într-un cuvânt, tot ce este aparent simţurilor noastre este Spirit, incognoscibil în el Însuşi şi indefinibil; însă acesta poate fi considerat şi gândit ca un Spirit Universal, Infinit. Ea explică chiar faptul că Lumea sau Universul Fenomenal nu-i decât o CREATIE MENTALA a Totului, subiect al legilor lucrurilor create, Universul fiind considerat, în întregul său sau în părţile sale, ca o experienţă în Spiritul Totului, în acest Spirit noi trăind, lucrând şi fiinţând. Această Lege, stabilind NATURA MENTALA a Universului, explică foarte uşor toate fenomenele mentale şi psihice, atât de variate, care ocupă un loc important în viaţa oamenilor şi care fără a fi explicate sunt neinteligibile, dispreţuind orice interpretare ştiinţifică.
A înţelege această Mare Lege al Mentalismului, înseamnă a permite individului să înţeleagă cu uşurinţă Legile Universului Mental şi să le aplice, spre a-şi îmbunătăţi starea şi spre a se perfecţiona. Discipolul în hermetică este capabil să aplice inteligent Marile Legi Mentale, în loc să se servească de ele la întâmplare. Intrând în posesia Cheii Măiestriei Universale, practicantul poate să deschida nenumărate porţi ale TEMPLUL MENTAL şi Psihic al Cunoaşterii, reuşind să pătrundă în el liber şi inteligent. Această Lege explică natura veritabilă a Energiei şi a Puterii, a Materiei, dar mai ales de ce, pentru ce şi cum sunt ele subordonate stăpânirii Spiritului.Unul dintre Maeştrii hermetici a scris demult: "Acela care înţelege adevărul naturii mentale a Universului este deja bine înaintat pe drumul Măiestriei". Aceste cuvinte sunt tot atât de adevărate astăzi pe cât erau la timpul la care au fost scrise. Fără cheia Măiestriei (cheia conducătoare, principală, universală) adevărata Măiestrie este imposibil de realizat, iar elevul va bate zadarnic la nenumăratele porţi ale Templului.

2. LEGEA CORESPONDENTEI: “Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, ceea ce este jos este si ceea ce este sus” - KYBALIONAceastă Lege implică adevărul că există întotdeauna un raport constant între legile şi fenomenele diferitelor planuri ale fiinţei şi ale vieţii. Vechea axiomă hermetică este în aceşti termeni: "Ceea ce este sus este ca şi ceea ce este jos; ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus".Totul este in TOT".Macrocosmosul este in microcosmos si invers.Înţelegerea acestei Legi conferă mijloace destule în a rezolva paradoxuri obscure şi destule secrete ale naturii. Există planuri ale vieţii pe care noi le ignorăm complet, dar când aplicăm Legea Corespondenţei devenim capabili să înţelegem mai departe că nu este posibil să facem altfel. Ele se manifestă şi se aplică peste tot în Univers, pe diferitele planuri ale acestuia: material, mental şi spiritual, acest fapt fiind considerat o Lege Universală. Vechii hermetişti îl considerau ca fiind unul dintre instrumentele mentale cele mai importante, cu ajutorul căruia omul este capabil să răstoarne obstacolele care i se ridică în faţă, în faţa necunoscutului. Acestuia i-a fost posibil a înlătura voalul lui ISIS, la punctul la care a întrezărit, într-o lumină, o parte a zeiţei. La fel cum cunoaştem principiile geometriei, şi această cunoaştere permite astronomului aşezat în faţa observatorului său să măsoare distanţele dintre aştri, urmărind mişcările lor; la fel, cunoaşterea Legii Corespondenţei permite omului să deducă inteligent, din necunoscut, cunoscutul. Studiind Monada, el înţelege Arhanghelul.
3. LEGEA VIBRATIEI: “Nimic nu este in repaus, totul se misca, totul vibreaza”Aceasta Lege implică adevărul că totul se află în mişcare, totul vibrează, neexistând nimic în stare de repaos; fapte pe care ştiinţa modernă le acceptă şi pe care orice nouă descoperire ştiinţifică tinde să le verifice.Sunt mii de ani de când învăţaţii vechiului Egipt au enunţat această Lege Universală. El explică diferentele existenţe între diferitele forme ale materiei, ale energiei, ale sufletului şi chiar ale spiritului ca fiind consecinţele unor proporţii inegale ale vibraţiei. Pornind de la acel "TOT" care este Spiritul Pur şi până la formele cele mai grosolane ale materiei, totul vibrează; cu cât este mai intensă vibraţia, cu atât este mai înaltă poziţia pe scara evoluţiei. Vibraţia este atât de intensă şi atât de infinit de rapidă încât, practic, Spiritul Pur este în repaos, la fel ca o roată care se învârteşte atât de repede încât pare că stă pe loc. În cealaltă extremitate a scării se află formele grosolane ale materiei, ale căror vibraţii sunt atât de lente încât parcă nici nu ar exista - la fel ca şi sunetele de joasă frecvenţă pe care urechea omeneasca nu le poate percepe; între aceşti doi poli sunt milioane şi milioane de grade ale vibraţiei; de la corpuscul la undă, de la atom la moleculă, până la lumi şi universuri, totul vibrează.Aceasta este la fel pentru energie şi pentru forţă, care nu sunt decât grade diferite ale vibraţiei. Aceasta corespunde şi în planul mental, căruia vibraţiile îi guvernează starea, cât şiplanului spiritual.Discipolul hermetist care înţelege bine această Lege şi formele sale corespunzătoare este capabil să-şi controleze propriile vibraţii mentale şi, de asemenea, pe ale altora.Maeştrii folosesc în mod egal această lege, în diferite maniere, pentru a învinge forţele naturii."Cel care înţelege Legea VIBRAŢIEI a câştigat sceptrul puterii", a spus un vechi ocultist. Viata, universul, totul traieste. Nimic nu se pierde, totul se transforma. Armonia universului se manifesta sub
4. LEGEA POLARITATII: “Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are doua extreme, asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie, polii opusi au o natura identica insa de grade diferite, extremele se ating, toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri, toate paradoxurile pot fi conciliate” Totul este dual: yin (luna, iarna, nordul, frigul, noaptea,femininul,, mama, pasivul, negativul,primirea, sentimentul, afectul, profundul,negrul, intunecatul,obscuritatea,interiorul, ascunsul, spatiul, josul, dreapta, dulcele, suplul, manifestatul, tangibilul,gestul, realul,perechea,materia,cantitatea, substanta, etc) si yang (soarele, focul, sudul, caldura,ziua, masculinul, tatal, activul, pozitivul, talentul, actiunea, reflectia, suprafata, albul, clarul, lumina,exteriorul, aparentul, timpul, inaltul,stanga, duritatea, neinduplecarea, nonmanifestatul, intangibilul,gandul, virtualul, imparul, energia, calitatea,esenta, etc)
5. LEGEA RITMULUI: “Totul se scurge inauntru sau in afara, orice lucru are durata sa, totul evolueaza, apoi degenereaza, balansul pendulei se manifesta in toate si masura oscilatiei sale la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei sale la stanga, ritmul este constant” Această Lege implică adevărul că în orice lucru se manifestă o mişcare înainte şi înapoi, o mişcare asemănătoare unei pendule, ceva asemănător unei maree, unei mări înalte şi unei mări scăzute. Această mişcare de plecare şi venire se produce între doi poli a căror Lege a polarităţii ni s-a demonstrat că există. Este întotdeauna o acţiune şi o reacţiune, un progres şi un recul, un maxim şi un minim. Tot aşa este pentru toate elementele Universului: sori, lumi, oameni, animale, spirit, energie, materie.Această lege se manifestă în creaţia şi distrugerea lumilor, în progresul şi decadenţa naţiunilor, în viaţa oricărui lucru şi, în sfârşit, în starea mentală a omului; pentru acest din urmă lucru, hermetiştii apreciază importanţa înţelegerii acestei Legi. Hermetiştii au înţeles-o bine şi au găsit că aplicarea acesteia este universală. Ei au descoperit anumite mijloace pentru a anihila prin ele chiar efectele, prin folosirea de formule adecvate.Ei implică legea mentală a neutralităţii. Ei nu pot anula Legea Ritmului, nici să-i opreasca cursul; dar au învăţat să-i oprească, mai bine zis să-i evite, efectele asupra lor înşişi, într-un anumit grad, care depinde de nivelul de măiestrie atins. Ei au învăţat s-o utilizeze, în loc de a fi utilizaţi de ea; în acest lucru şi în metoda de asimilare constă arta hermetiştilor.Maestrul în hermetică se polarizează el însuşi la punctul unde vrea să rămână, apoi neutralizează balansul ritmic al pendulei, care tinde să-l transporte către celălalt pol. Toţi cei care şi-au însuşit un anumit grad de măiestrie personală lucrează astfel, într-o oarecare măsură, mai mult sau mai puţin inconştient. Maestrul, din contra, o face conştient, prin folosirea voinţei sale. Astfel, el ajunge să atingă un grad de echilibru şi de fermitate mentală, aproape de necrezut, din partea undelor care sunt târâte înainte şiînapoi, ca o pendulă. Această Lege, ca şi cea a polarităţii, precum şi metodele pentru a le contracara (a le neutraliza) au fost studiate în amănunt de hermetişti, iar folosirea lor constituie o parte importantă a alchimiei mentale.
6. LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI: “Orice cauza are efectul sau, orice efect are o cauza, totul se intampla conform Legii, hazardul nu este decat un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale cauzalitatii insa nimic nu scapa Legii”există o cauză pentru orice efect produs şi un efect pentru orice cauză. El explică că totul se întâmplă conform unei legi, că niciodata nimic nu se întâmplă accidental, neprevăzut, că hazardul nu există şi că, deoarece există planuri diferite de cauză şi efect, planul superior domină totdeauna planul inferior.Nimic nu poate scăpa în întregime legii.Hermetiştii cunosc până la un anumit punct arta şi metodele de a se ridica deasupra planului obişnuit al cauzei şi efectului. Ridicându-se mental la un plan superior, ei devin cauză, în loc de a fi efect. Mulţimile se lasă docil duse, ele ascultă de tot ce le înconjoară, de voinţa şi dorinţa celor mai puternici, de ereditate, sugestie, de toate cauzele exterioare care le dirijează ca pe simpli pioni ai vieţii.Maeştrii, din contra, se ridică în planul superior, dominând sentimentele şi caracterul lor, calităţile şi puterile, tot aşa de bine ca pe tot ce-i înconjoară. Ei devin stăpâni, în loc de a fi jucaţi şi dirijaţi de voinţa altora, precum şi de influenţele exterioare. Ei se servesc de Lege, în loc de a fi instrumente. Maeştrii ascultă de cauzalitatea principiului superior, însă ei comandă planul lor. În această afirmaţie există o bogăţie de cunoştinţe hermetice.
7. LEGEA GENULUI: “Este un gen in toate lucrurile, totul are principiile sale, masculin si feminin, genul se manifesta pe toate planurile” Principiile masculin şi feminin sunt în acţiune constantă. Acesta e adevărul nu numai în plan fizic, ci şi în planurile mental şi spiritual.În Planul Fizic, Legea Genului se manifestă sub forma sexului, în plan superior el ia forme mai elevate, însă este mereu acelaşi. Nici o creaţie fizică, mentală sau spirituală nu este posibilă fără el. Înţelegerea legilor sale va arunca lumină asupra multor obiecte care în mod constant au uimit spiritul oamenilor.Legea Genului a lucrat întotdeauna pentru a crea şi regnuri. Orice lucru, orice individ conţine cele două elemente, masculin şi feminin, sau chiar Marele Principiu. Orice element masculin are elementul său feminin, şi invers.Dacă vreţi să înţelegeţi filosofia Creaţiei, a Regenerării Mentale şi Spirituale, trebuie să studiaţi şi să înţelegeţi această Lege hermetică. Ea ascunde soluţia unui mare număr de mistere ale vieţii.Ţinem să vă avertizăm că nu este nici o înrudire cu numeroasele teorii fundamentale, periculoase şi degradante, cu învăţăturile care sunt răspândite sub titluri fanteziste şi care nu sunt decât o prostituare a Marelui Principiu natural al genului. Astfel de rămăşiţe ale vechilor forme infamante ale cultului Phalusului tind să distrugă inteligenţa, corpul şi spiritul; filosofia hermetică s-a ridicat întotdeauna cu indignare împotriva învăţăturilor degradante care conduc la destrăbălare, pasiuni necumpătate şi pervertirea principiilor naturii. Dacă pe acestea le căutaţi părăsiţi imediat acest studiu. Hermetistul nu are nimic care poate să vă fie util în acest scop. Pentru aceia care sunt puri (curaţi sufleteşte), totul este pur; pentru cei care sunt murdari, totul este murdar.Totul este Spirit; Universul este mental Ceea ce este Sus este ca şi ceea ce este Jos; Ceea ce este Jos este ca şi ceea ce este Sus. Nimic nu stă, totul se mişcă, totul vibrează. Totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are două extreme; asemănătorul şi neasemănătorul au aceeaşi semnificaţie;polii opuşi au o natură identică, însă de grade diferite; extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât semiadevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate. Totul se scurge înăuntru sau în afară; orice lucru aredurata sa; totul evoluează, apoi degenerează; balansul pendulei se manifestă în totul; măsura oscilaţiei sale la dreapta este asemănătoare cu măsura oscilaţiei la stânga; ritmul este constant. Orice cauză are efectul său; orice efect are cauza sa, totul se întâmplă conform Legii. Hazardul este un nume dat unei legi necunoscute. Sunt numeroase planuri ale cauzalităţii, însă nimic nu scapă Legii. Este un gen în toate lucrurile; TOTUL are principiile sale: masculin şi feminin; genul se manifestă în toate planurile.
Legea vibraţiei susţine că tot ce există în univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Scaunul pe care stăm este energie în mişcare, la fel casa în care locuim, pământul pe care călcăm, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, trupul – totul este energie în mişcare la nivel fundamental.Legea atracţiei
Legea atracţiei este una dintre cele două legi care derivă din legea vibraţiei si care ne spune că asemănarea duce la apropiere – că vom atrage energii similare cu a noastră şi cu cea a subiectului asupra căruia ne concentrăm gândurile. Vibraţiile cu frecvenţe similare se atrag, cele cu frecvenţe diferite se resping. De aceea atragem lucrurile asupra cărora ne concentrăm, la care ne gândim sau cărora le dăm energie. Lucrul la care ne gândim îl facem adesea să se manifeste. Când gândim pozitiv, atragem spre noi oameni şi situaţii pozitive. Când gândim negativ, atragem oameni şi împrejurări negative. Ce se aseamănă se adună, atragem spre noi ceea ce noi înşine proiectăm în afară.Ceea ce căutăm este exact ceea ce vom găsi. Ne definim aşteptarea în minte, iar mintea noastră va reacţiona în consecinţă. Energia pleacă înunivers sub forma unui gând sau a unei comenzi, astfel că vom atrage obiectul la care ne-am gândit. Există un câmp de vibraţie energetică numit aură, care înconjoară toate obiectele şi fiinţele umane. Vibraţia trupului crează aura, iar gândurile şi modul în care procesăm experienţele vieţii o guvernează. Câmpul energetic vibrează cu o frecvenţă mai mare în jurul oamenilor care utilizează niveluri mai ridicate de conştientizare lucidă. Pentru cei care sunt mai puţin conştienţi şi care trec prin viaţă “pe pilot automat”, câmpurile energetice vibrează cu o frecvenţă mai joasă.Legea schimbăriiA doua lege derivată, legea schimbării, ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o mişcare continuă, totul se schimbă în mod constant. În ultimă instanţă, există doar schimbare. Nimic nu rămâne vreodată la fel. Toţi cunoaştem persoane care nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt. Schimbarea produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Oamenii vor accepta situaţii neplăcute pentru simplul motiv că li se pare mai uşor sau mai sigur decât să schimbe ceva – li se pare că măcar ştiu ce urmează să li se întâmple, chiar dacă este rău. Dacă fac vreo schimbare, intră într-o lume dincolo de sfera lor de experienţă.Celor cu o capacitate înalt dezvoltată de conştientizare şi cu un simţ mai dezvoltat al posibilităţilor oferite de viaţă, ideea de a merge înainte pevalurile schimbării li se pare mult mai puţin ameninţătoare. Sunt mai siguri pe ei şi au mai multă încredere că, într-un fel sau altul, universul le va purta de grijă. Pentru ei, schimbarea poate fi chiar incitantă, pentru că există mereu ceva nou – o nouă şansă, o provocare inedită, un nou dar din partea vieţii.Nici aici nu se pune problema încălcării acestei legi, ci de a o înţelege corect întrucât conţine în ea întreaga cheie a transformării. Pentru a ne schimba starea de spirit sau stările mentale e suficient să ne schimbăm vibraţia. Orice om îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia pe starea de voinţă. Voinţa conduce atenţia şi atenţia modifică vibraţia. Dacă ne cultivăm arta atenţiei cu ajutorul voinţei vom găsi secretul stăpânirii sentimentelor şi stărilor mentale.Orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are procentul corespunzător şi gradul său de vibraţie. Graţie unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet muzical ce face să vibreze uninstrument într-o anumită manieră, la fel cum se poate reproduce o culoare facând imediat obiectul să vibreze. Prin cunoaşterea principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare îşi poate polariza spiritul său, putând să-l facă să aibă gradul de vibraţie dorit. Se obţine astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului său etc.Principiul vibraţiei există la toate fenomenele produse de marii înţelepţi, care sunt capabili în aparenţă să înlăture legile naturii, deşi în realitate nu fac decât să utilizeze o lege pentru a se apăra contra alteia, un principiu pentru a desfiinţa efectul altora şi care obţin rezultate uimitoare, schimbând vibraţiile obiectului material şi a formelor de energie, săvârşind astfel ceea ce se cheamă în mod curent minuni.
Manifestările gândirii, emoţiei, voinţei, dorinţei sau oricărei stări sau condiţii mentale sunt însoţite de vibraţii, din care o parte sunt exteriorizate şi tind să influenţeze prin inducţie spiritul altor indivizi. În consecinţă, e important sa fim atenţi la toate manifestările individuale, să le armonizăm şi să le stăpânim, întrucât au repercursiuni asupra întregului univers.In acest proces de transformare, armonizare şi control, de imens ajutor ne sunt îngerul păzitor, arhanghelul Mihail, arhanghelul Uriel, arhanghelul Gabriel, arhanghelul Metatron, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, ai înţelegerii, îngerii înţelepciunii, ai armoniei.Legea polaritatiiLegea polaritatii e mai uşor de înţeles dacă analizăm mai întâi derivata ei, legea relativităţii. Aceasta din urmă afirmă că nici un lucru nu poate exista singur, ci doar în relaţie cu opusul său. Sus şi jos, corect şi greşit, simplu şi dificil nu există decât unul în relaţie cu celălalt. Nu putem simţi bucuria dacă nu am fost niciodată trişti, curajul, fără să fi cunoscut teama, lumina, fără să fi avut experienţa întunericului. Mai mult, nu există niciodată doar două posibilităţi.Legea polarităţii ne spune că totul există pe un spectru şi că între extremităţile spectrului există un număr infinit de puncte. Întunericul e olumină mai slabă; teama, un grad de curaj mai scăzut; tristeţea înseamnă mai puţină bucurie. Nimic nu este în întregime alb sau negru.Există mii de nuanţe de gri. Prin urmare, legea polarităţii ne arată că atunci când avem de luat o hotărâre nu trebuie să rămânem cu senzaţia că avem doar două posibilităţi. Întotdeauna există mai multe opţiuni, dacă privim lucrurile mai în profunzime sau ne schimbăm perspectiva.Consultând termometrul vom vedea că nu e posibil de delimitat unde se termină căldura şi unde începe frigul. Nu există o caldură absolută şi nici un frig absolut. Aceşti doi termeni “cald şi frig” indică numai grade diferite ale aceluiaşi lucru, ce se manifestă cu frig şi cald şi care constituie numai o variantă a vibraţiei. Astfel, cald şi frig nu sunt decât doi poli a ceea ce noi numim “caldură” şi fenomenele care le însoţesc sunt manifestările legii polarităţii. Acelaşi fenomen este adevărat în cazul luminii şi întunericului, care sunt unul şi acelaşi lucru, deosebirea constând într-o diferenţă de grade între cei doi poli ai fenomenului: când ne părăseşte noaptea şi când începe ziua.Din moment ce totul există de-a lungul unui spectru, contrariile se întrepătrund. Aşadar, în orice situaţie există toate posibilităţile în care situaţia respectivă poate evolua, iar aceasta înseamnă că orice problemă îşi are soluţia în ea însăşi, că orice eşec conţine o şansă de succes. Nu putem recunoaşte succesul decât dacă am avut experienţa înfrângerii. Prin eşecuri ne dezvoltăm aptitudinile şi cunoştinţele care ne vor aduce succesul. Învăţăm să facem alegeri înţelepte prin experienţa pe care o câştigăm făcând alegeri greşite. În final, nu există eşec sau alegere greşită. Există doar rezultate. Pur şi simplu am învăţat un alt mod de a nu face ceva, am aflat o altă opţiune care nu aduce rezultatele dorite. În timp, vom găsi calea cea bună.
Interpretarea legii polarităţii poate fi dusă şi mai departe, la ideea că toate posibilităţile şi înţelepciunea de care avem nevoie se află deja în noi. Prin legea reflectării, ştim că trebuie doar să ajungem la nivelul de conştiinţă la care acea înţelepciune este complet dezvoltată. Încrederea şi convingerea că drumul începe în interior şi că toate hărţile şi uneltele de care avem nevoie pentru această călătorie se află în noi vor reprezenta o transformare radicală de concepţie pentru o mare parte a societăţii moderne.Printr-o conştientizare lucidă putem observa modul în care legea polarităţii se reflectă în viaţa noastră, ea generând manifestări pe care,cunoscând această lege, să le putem modula printr-un efort minim. Nu suntem puşi niciodată în situaţia de a alege între necesităţile fizice ale fiinţei (ale eu-lui) şi cele sufleteşti. Dansul magic al vieţii se desfăşoară într-un (TOT) echilibru dinamic constant, în cadrul spectrului eu-suflet. O fi sufletul căpitanul navei, dar există şi momente când trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa eul să-şi facă treaba, să ducă la bun sfârşit aspectul fizic al misiunii. Alteori, eul trebuie să renunţe la perspectiva lui limitată, lăsând sufletul să fie călăuza. La fel cum ne explorăm Sinele la fiecare nivel, analizăm şi situaţiile din viaţa noastră, la multele lor niveluri, ca să vedem unde e loc pentru dezvoltare sau schimbări. E necesar să privim din toate perspectivele posibile situaţia în care ne aflăm şi vom vedea soluţia din fiecare problemă, darul din fiecare dificultate, ocazia favorabilă din fiecare conflict.În fiecare experienţă de viaţă se află comori nepreţuite. Marea provocare constă în a le recunoaşte şi a le fructifica la maximum. Dragostea şi ura, de pildă, sunt doua stări în aparentă total diferite; şi încă sunt grade diferite în ură şi în dragoste. De asemenea, sunt sentimente intermediare pentru care noi folosim cuvintele simpatie si antipatie, care ajung să se confunde atât de strâns încât deseori este dificil să se ştie dacă vreunul ne este simpatic sau antipatic, sau ne este indiferent. Aceste sentimente opuse nu sunt decât grade diferite ale unui sentiment unic, cum îl vom putea înţelege daca vom reflecta o clipă la aceasta. Mulţi dintre noi am făcut experienţa personală de tranziţie rapidă, involuntară, care poate să se facă între dragoste şi ură şi invers, în propria persoană şi în a altora, printr-un proces de alchimizare. În cazul de faţă, IERTAREA, COMPASIUNEA sau INTELEGEREA (constientizarea) sunt fenomene ce pot declanşa alchimizarea unor resentimente în iubire.Astfel, putem suprima părţile negative ale unui fenomen psihic prin focalizarea asupra polului opus celui pe care vrem să-l anihilăm. Vom reuşi astfel să cultivăm în fiinţă calităţi prin transmutarea vibraţiilor negative în vibraţii pozitive, în diferite grade, din ce în ce mai elevate. Înţelegând cât mai bine această lege şi aplicând-o vom fi capabili de a ne stapâni sentimentele, de a ne modifica predispoziţiile, de a ne modela personalitatea după cum considerăm că o putem alinia binelui personal cel mai înalt. Deşi ne dorim acest salt calitativ, deseori avem nevoie de o energie care să declanşeze sau să susţină ascensiunea, fie că e vorba de INCREDERE, INTELEGERE, FORTA(dorinta, motivatie), IUBIRE sau CURAJ. Acest surplus energetic ni-l pot oferi îngerii. În funcţie de situaţia în care suntem sau de fenomenul pe care dorim să-l modulăm, putem apela îngerii cu vibraţia specifică. Îngerul păzitor, care solicită pentru noi ajutorul îngerilor specializaţi, sau arhanghelul Uriel, care are rol alchimizator, pot fi apelaţi în orice situaţie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu