Pacea interioară (sau "lepădarea de ego")
Este caracterizată prin anularea unor frici/temeri:
1. Teama de abandon (manifestată prin posesivitate, iubirea posesivă). Este consecinta lipsei iubirii parentale neconditionate si constante (fara ambivalente). Vine din frica de neant, de moarte. Unii pacienţi vin in terapie să-şi plângă de milă (asta fiind una din manifestarile temei de abandon). Unii psihoterapeuti recurg la un contra-transfer dur (asa zisul şut in fund). Este procedura corecta. Terapeutul nu poate infia pacientul, nu-i mai poate oferi iubirea care nu a primit-o de la parintii biologici. Terapeutul ofera insa intelegere, in realitatea pacientului, dar nu atunci cand acea realitate e una parazita si care-i dauneaza. Tocmai acesta e si marele avantaj in analiza tranzactionala, ca terapeutul nu permite pacientului sa faca jocuri cu el insusi sau cu terapeutul.
2. Teama de pierdere, de a da, de a oferi, de a ajuta pe cineva, in masura posibilitatilor si daca ni se cere ajutorul, in afara de cazurile de viata si de moarte, cand se impune sa ofer ajutor fara sa mi se ceara, daca nu imi pun mie insumi viata in pericol (asumarea acestui risc ramane la decizia fiecaruia). Teama de a da/oferi este manifestată prin egoism, prin retragere în sine, prin a nu oferi NIMIC nimănui din ceea ce aş putea oferi cuiva care ar avea nevoie de ceva). Vine din EGO si din dorinta de despagubire, de a obţine un bonus suplimentar (de aici si scriptul de prostituata sau excroc, cel care inseala fara a oferi nimic). Cel care manifesta teama de pierdere isi poate spune inconstient: "ma tem ca voi saraci si mai mult daca voi oferi ceva, pentru ca ma percep deja extrem de sarac. Si sunt extrem de sarac, pentru ca nu mi s-a oferit destul - (nu am fost iubit destul, nu am primit destul)". Aceasta teama e subiectiva. Pentru ca oricat ai fi de sarac, poti oferi...un zambet, o incurajare, o apreciere. Dar oamenii patrunsi bine de teama de pierdere, nu mai pot nici macar sa zambeasca celorlalti. Teama de pierdere nu se refera neaparat la a oferi ceva exterior fiintei tale.
Aceasta teama se manifesta si cand e vorba de a te oferi pe tine cuiva. Aceasta teama sta la baza patologiei sexuale feminine si a jocurilor erotice de falsa disponibilitate practicate de femei ("sunt disponibila dar nu pentru tine, ha ha").
Aceiaşi cu cei care manifestă teama de pierdere sunt cei care nu pot depăşi sentimentul de pierdere/prejudiciu, decât compensând la infinit. Aceştia sunt "jucătorii" lui Eric Berne (vezi cartea Jocurile Adulţilor), Bosumflaţii, Pămpălăii şi Incuiaţii, cei care au rămas supăraţi pe părinţii lor dar care îşi vor proiecta supărarea toată viaţa asupra altora.
Opusul acestei temeri este a face la infinit pe Salvatorul.
3. Teama de a cere/obţine ce vrei/doreşti/meriţi/de a primi ceva (manifestată prin negativism si implicit negare de sine, "nu merit să..."). Această teamă este tot o consecinţa a absenţei iubirii de sine şi vine din stima de sine scazută.
4. Teama de a-mi face datoria faţă de mine insumi. Cauza este o identitate slaba (datorita unui sine fals, compliant, al copilului facut sa fie ce/cum vrea tata, mama, bunica dar nu ce simte si poate el). Pentru a inlatura aceasta teama, pot lua urmatoarea decizie:
Eu sunt un bărbat/o femeie în toată firea şi mă decid, să-mi fac conştincios datoria, întreaga datorie, şi în nici un caz mai mult, astfel încât să mă simt bine şi să ţin realmente seama de ceilalţi. (deci evit capcana Salvatorului necerut, a muncii de scufita roz, sau a copilului de minge). "Intreaga" se refera la cantitate si "constiincios" la calitate. Pe langa datoria pentru propria persoana, mai exista datoria fata de familie si societate.
5. Renunţarea la dorinţa de despăgubire pentru un prejudiciu, în special de ordin moral, emoţional. Cei care nu pot renunta, nu pot depasi o trauma, uneori ajung sa comita crime si sfarsesc in penitenciar, altii intorc agresiunea asupra lor insile, putând ajunge la psihoză.
_______________________________
Forme fundamentale ale fricii (după Fritz Riemann)
Deşi Fritz Riemann a fost psihanalist, o să încerc să expun pe scurt, din perspectivă AT, ideile principale ale lucrării sale Forme fundamentale ale angoasei (ale fricii), unde Fritz Riemann descrie la pagina 19, 4 tipuri de temeri sau frică, pe care el le denumeşte angoase (datorita diferentierii intre frica autentica si frica reziduală ca rezultat al unei psihotraume):
1. Frica de autodăruire, dar şi de a dărui ceva exterior fiinţei noastre (trăită ca pierdere a Eului şi dependenţă). Parintele care se ingrijoreaza mereu in legatura cu sine si copilul sau. Se ingrijoreaza pentru ca neavand un sentiment fata de sine si copil, lipseste motivatia de a face sau de a oferi ceva. Un asemenea parinte, seamana in copilul sau teama, ingrijorare, sentimentul de inutilitate a vietii si dependenta totala a copilului fata de parinte (lipsa echilibrului între autonomie si suportivitate).
2. Frica de individualizare sau frica de abandon (trăită ca pierdere a protecţiei şi izolare). Cei care sufera de agorafobie, manifesta aceasta angoasa. Ei evita multimile, pentru ca identitatea lor slaba, s-ar dilua in prezenta celorlalti.
3. Frica de schimbare (trăită ca vremelnicie şi nesiguranţă). Se poate observa la cei care se plafoneaza la nivele mult inferioare pregatirii lor, dar isi exprima continuu frustrarea legată de acest fapt.
4. Frica de autoritate (trăită ca fiind ceva definitiv, lipsit de libertate). Se poate observa la lupii singuratici. Ei aleg cariere individualiste, profesii fara sefi si fara subalterni. Deasemenea se poate observa aceasta angoasa la cei care intra mereu in conflict cu regulile si ordinele, fie la locul de munca, fie in plan social, familial. Aceasta angoasa este de fapt o teama exagerata (reziduala, parazita) fata de parinti extrem de severi si rigizi. Reziduala pentru ca este traita toata viata.
Titlul cartii lui Fritz Riemann ar putea fi Forme fundamentale ale fricii cauzate de absenta protectiei Parintelui bun, pozitiv (de aceea unii caută să compenseze aceasta frică prin înlocuirea Părintelui mental deficient cu unul abstract, magic, pe care îl numesc D-zeu, Isus in religia crestina, Mahomed in islamism, Budha la unii asiatici etc.). Toate celelalte forme de angoasă, sunt derivaţii ale acestor 4 tipuri, spune Riemann.
Aceste temeri (anxietăţi) apar in copilarie sub influenta unui parinte grijuliu negativ (mama victima) si a unui parinte normator negativ (tatal persecutor).
1. Frica de autodăruire, dar şi de a dărui ceva exterior fiinţei noastre (trăită ca pierdere a Eului şi dependenţă). Parintele care se ingrijoreaza mereu in legatura cu sine si copilul sau. Se ingrijoreaza pentru ca neavand un sentiment fata de sine si copil, lipseste motivatia de a face sau de a oferi ceva. Un asemenea parinte, seamana in copilul sau teama, ingrijorare, sentimentul de inutilitate a vietii si dependenta totala a copilului fata de parinte (lipsa echilibrului între autonomie si suportivitate).
2. Frica de individualizare sau frica de abandon (trăită ca pierdere a protecţiei şi izolare). Cei care sufera de agorafobie, manifesta aceasta angoasa. Ei evita multimile, pentru ca identitatea lor slaba, s-ar dilua in prezenta celorlalti.
3. Frica de schimbare (trăită ca vremelnicie şi nesiguranţă). Se poate observa la cei care se plafoneaza la nivele mult inferioare pregatirii lor, dar isi exprima continuu frustrarea legată de acest fapt.
4. Frica de autoritate (trăită ca fiind ceva definitiv, lipsit de libertate). Se poate observa la lupii singuratici. Ei aleg cariere individualiste, profesii fara sefi si fara subalterni. Deasemenea se poate observa aceasta angoasa la cei care intra mereu in conflict cu regulile si ordinele, fie la locul de munca, fie in plan social, familial. Aceasta angoasa este de fapt o teama exagerata (reziduala, parazita) fata de parinti extrem de severi si rigizi. Reziduala pentru ca este traita toata viata.
Titlul cartii lui Fritz Riemann ar putea fi Forme fundamentale ale fricii cauzate de absenta protectiei Parintelui bun, pozitiv (de aceea unii caută să compenseze aceasta frică prin înlocuirea Părintelui mental deficient cu unul abstract, magic, pe care îl numesc D-zeu, Isus in religia crestina, Mahomed in islamism, Budha la unii asiatici etc.). Toate celelalte forme de angoasă, sunt derivaţii ale acestor 4 tipuri, spune Riemann.
Aceste temeri (anxietăţi) apar in copilarie sub influenta unui parinte grijuliu negativ (mama victima) si a unui parinte normator negativ (tatal persecutor).
Angoasele pot fi compensate patologic prin diverse comportamente la baza cărora stau anumiţi driveri sau directive parentale. Fiecare forma de angoasă (frică) redata mai sus, poate fi compensată dintr-o anumita stare negativă a Eului. AT-ul descrie tot 4 forme negative ale personalitatii umane, care se pliază pe cele 4 forme ale angoasei descrise de Riemann:
1. Frica de autodăruire compensata prin starea eului de Parintele Grijuliu Negativ. Driveri: salvează (Salvator necerut), fă plăcere (supraadaptarea). Parintele Grijuliu Negativ nu ofera dragoste, ci isi proiecteaza propriile temeri, ingrijorari tocmai datorita angoasei de mai sus. Rationamentul ar fi urmatorul: "aici e doar un copil, eu, iar daca voi oferi dragoste altui copil, nu va mai fi suficienta pentru mine". Parintele Grijuliu Negativ este un Sisif confuz. Mama care e un Părinte Grijuliu Negativ, se mai numeşte şi mamă schizofreniformă (îşi poate schizofreniza copiii, datorită ambivalenţei emoţionale şi a mesajelor disjuncte).
2. Frica de individualizare sau frica de abandon compensata prin starea eului de Parintele Critic Negativ (Persecutorul). Atitudini frecvente: parazitare, agresare fără motiv. Driveri: fi perfect, fi puternic, grăbeşte-te. Jocul preferat al persecutorului este "loveşte-mă" şi are la bază frica de abandon. Persecutorul este totdeauna un individualist si traieste mereu cu spaima de a fi abandonat.
3. Frica de schimbare compensata prin starea eului de Copil Adaptat Negativ. Driveri: fă eforturi. Mod de gandire: "muncesc ca sa nu mor de foame" in loc de "muncesc ca sa ma hranesc si sa ma bucur de viata". Acesti oameni se simt permanent niste sclavi, traiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului si au sentimentul ca timpul lor a expirat. De aceea ei "fac mereu eforturi". Copilul Adaptat Negativ este un Sisif trist. Frica de schimbare poate fi atat de intensa, incat unii o resimt ca o teroare permanenta.
4. Frica de autoritate compensata prin starea eului de Copil Liber Negativ (rebel, demonic, psihotic). Driveri: distruge (neantizează, desfiinţează). Copilul Liber Negativ este un Sisif vesel. Schizofrenia este cu râs, spre deosebire de depresia majora care se termina intr-o aplatizare emotionala, neantizare. Reactia schizofrenică este de a rade la propria nenorocire sau la nenorocirile altora si de a plange la bucuriile altora. Exemplu de copii liberi negativi (aparent integrati social, dar disfunctionali profesional): functionarii corupti, vandalii stadioanelor etc.
Actiunea unui adult de a distruge (sub imboldul trăirilor din starea eului de Copil), de a neantiza/desfiinta lucruri şi fiinţe, reprezintă consecinta actiunilor Parintelui Grijuliu/Critiv Negativ asupra copilului biologic devenit ulterior adult, pe care acesta le proiectează asupra unor terţi. Un copil sufocat de grija negativă şi/sau criticat prin reprosuri, se poate simţi desfiintat, şi poate alege inconstient să se despăgubească prin comportamente distructive. Actiunile sale sunt de fapt reacţiuni în oglindă la acţiunile distructive parentale (părinţii îl distrug pe copil iar copilul îşi distruge jucăriile, trage pisica de coadă ori se poate autodistruge prin consum de substanţe sau chiar suicid).
Stările negative ale eului sunt nişte surogate ale identităţii primare, autentice, cea care s-ar fi putut dezvolta in conditii optime. Cauza primara a angoaselor si compensarea acestora prin stari negative ale eului se datoreaza nestiintei si neputintei de a iubi. Stările negative ale eului descrise in analiza tranzactională sunt de fapt surogate ale identităţii autentice (formata din Parinte pozitiv, Adult, Copil liber/Copil adaptat pozitiv). Capacitatea de a oferi dragoste (intelegere si acceptare), precum si compensarea lipsei dragostei prin surogate, vine ca rezultat al unor preprogramări parentale, "iată cum se iubeşte autentic" sau "iată cum să păcăleşti absenţa sentimentelor autentice prin surogate". Ambele sensuri sunt "perfectibile", de la bine la mai bine sau de la rau la mai rau functie de circumstantele genetice, sociale si ale compatibilitatii de script dintre parinti. In majoritatea cazurilor, oamenii isi aleg partenerul prin compatibilitate de script ("cine se aseamana se aduna" si cel mai probabil vor face copii asemanatori).
Angoasele si starile negative ale eului, sunt interdependente si formeaza un cerc vicios. Daca as inlocui o anumita stare negativa a eului cu una pozitiva, ar disparea automat forma de angoasa care îi corespunde. Invers, sa renunt la o angoasă, fara a renunta la starea negativa corespunzatoare a eului, nu ar fi posibil. Inlocuirea starilor negative ale eului cu stari pozitive constituie demersul oricarei psihoterapii sau autoterapii. Un copil nu are cum sa dezvolte stari negative ale eului decat prin copierea modelelor parentale. Copiii care "reusesc" sa faca acest lucru foarte bine, îi numesc copii oglindă. Ei pun oglinda in fata parintilor lor, uneori cu pretul autodistrugerii. Poarta inconstient in spate angoasele parintilor fara sa-si dea seama ca ar putea vreodata renunta la povară.
Rezumat:
Forme de angoase
1. Frica de autodăruire, dar şi de a dărui ceva exterior fiinţei noastre (trăită ca pierdere a Eului şi dependenţă)
2. Frica de individualizare sau frica de abandon (trăită ca pierdere a protecţiei şi izolare)
3. Frica de schimbare (trăită ca vremelnicie şi nesiguranţă)
4. Frica de autoritate (trăită ca fiind ceva definitiv, lipsit de libertate)
Compensarea lor prin starile negative ale eului (AT)
1. Parintele Grijuliu Negativ. Driveri: salvează (Salvator necerut), fă plăcere (supraadaptarea).
2. Parintele Critic Negativ (Persecutorul). Agresare fără motiv. Driveri: fi perfect, fi puternic, grăbeşte-te. Jocul preferat al persecutorului este "loveşte-mă" şi are la bază frica de abandon.
3. Copil Adaptat Negativ. Driveri: fă eforturi.
4. Copil Liber Negativ (rebel, demonic, psihotic). Driveri: distruge (neantizează, desfiinţează).
1. Frica de autodăruire, dar şi de a dărui ceva exterior fiinţei noastre (trăită ca pierdere a Eului şi dependenţă)
2. Frica de individualizare sau frica de abandon (trăită ca pierdere a protecţiei şi izolare)
3. Frica de schimbare (trăită ca vremelnicie şi nesiguranţă)
4. Frica de autoritate (trăită ca fiind ceva definitiv, lipsit de libertate)
Compensarea lor prin starile negative ale eului (AT)
1. Parintele Grijuliu Negativ. Driveri: salvează (Salvator necerut), fă plăcere (supraadaptarea).
2. Parintele Critic Negativ (Persecutorul). Agresare fără motiv. Driveri: fi perfect, fi puternic, grăbeşte-te. Jocul preferat al persecutorului este "loveşte-mă" şi are la bază frica de abandon.
3. Copil Adaptat Negativ. Driveri: fă eforturi.
4. Copil Liber Negativ (rebel, demonic, psihotic). Driveri: distruge (neantizează, desfiinţează).
Compensarea angoaselor prin tipuri patologice de personalitate (psihanaliza)
1. Schizoidă
2. Depresivă
3. Obsesională
4. Isterică
1. Schizoidă
2. Depresivă
3. Obsesională
4. Isterică
Daca modelul expus de mine e unul corect, un individ cu structura obsesionala ar trebui sa manifeste o teama exagerata fata de schimbare inca din copilarie, datorita unui parinte de tip Procust, anafectiv, care isi trateaza copilul ca pe un obiect, supunundu-l la schimbari dese fara a-i oferi vreo explicatie sau consolare.
"Personalitatea" se caracterizează printr-un AMESTEC de personalităţi în care dominantă este una, dar manifeste pot fi/sunt şi celelalte. Un Persecutor nu e doar depresiv, poate fi si schizoid, isteric, etc., sau un maniac nu e doar "isteric" (histrionic), poate fi si obsesional. Dezvoltarea la copil a unui sine compliant pe dorintele egoiste/narcisice ale părinţilor conduce la clivare (scindare, schizoidie) intr-o măsură mai mică sau mai mare. Restul manifestărilor (depresie, isterie, comportament obsesional) se pot manifesta ulterior, funcţie de modelele figurilor parentale. Aşadar, un copil schizoid, se poate manifesta prin isterie, daca a decis să copieze isteria bunicii, mamei, care desconsiderau optiuni si exagerau problemele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu