___"Nu exista nimic care sa ne defineasca mai mult decat exprimarea completa si sincera a propriilor emotii - acestea constituie cu adevarat eul nostru.
Emotiile noastre dezvaluie informatii intime si personale despre noi. Poate nu dorim ca acest lucru sa se intample mereu dar, atunci cand vrem s-o facem, descoperim ca ne este dificil sa ne exprimam liber. Cea mai mare teama a noastra este legata de efectele pe care le poate avea acest lucru - cum vor reactiona ceilalti? ___
Emotiile noastre dezvaluie informatii intime si personale despre noi. Poate nu dorim ca acest lucru sa se intample mereu dar, atunci cand vrem s-o facem, descoperim ca ne este dificil sa ne exprimam liber. Cea mai mare teama a noastra este legata de efectele pe care le poate avea acest lucru - cum vor reactiona ceilalti? ___
"Bucuria incepe cu intelegerea" spune LIDIA BARSAN.
"A vietui in armonie cu lumea inconjuratoare inseamna a cunoaste bucuria impliniriii, dragostea de aproape si a trai frumusetea vietii" VICTOR DUTA>
"Dragostea este singurul moment din viaţa omului în care Sinele este uitat sau, mai bine zis, depăşit.Problema esenţială este acea de a prelungi aceste străfulgerări, aceste stări de graţie. Aparenţa cerută şi impusă a dragostei este chiar mai rea decît absenţa ei. Pentru a prelungi starea de graţie a dragostei trebuie sa visezi, trebuie ca mintea să cedeze sufletului, și ca sufletul să rătăceasă în libertate şi în libertate să încerce să trăiască starea de ”Anulare a Sinelui” Deci " IUBIREA NECONDITIONATA, TOTALA " este o stare de gratie.
Relatia dintre medic, psiholog este o relatie intima (confidenta, profund prietenoasa, chiar sacra)
ÍNTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de însăși esența unui lucru, fenomen; inclus în partea lăuntrică a unui lucru, fenomen. 2) (despre persoane) Care este strâns legat prin ceea ce există mai frumos, mai profund; atașat prin sentimente puternice. 3) Care ține de viața personală. 4) Care este foarte apropiat (unul cu altul). 5) Care se produce într-un cerc restrâns.
ÍNTIM / INTÍM, -Ă adj. 1. care constituie esența unui lucru; lăuntric. ◊ (fig.) strâns, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; și s. m.) legat printr-o afecțiune puternică, profundă. ◊ familiar, prietenos, cordial. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, erotic; sexual. 4. referitor la viața particulară sau familiară a cuiva. ◊ care are loc într-un cadru restrâns. (< fr. intime, lat. intimus)
ÍNTIM, -Ă adj. 1. Esențial, profund (într-un lucru, într-o problemă etc.); lăuntric. ♦ (Fig.) Strâns, apropiat. 2. (Despre unele sentimente) Puternic, tare profund. 3. Legat prin prietenie puternică, prin sentimente puternice. // s.m. Prieten bun, de aproape; confident. 4. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. [< fr. intime, cf. lat. intimus].
ÍNTIM adj., s. 1. adj. v. apropiat. 2. s. v. confident. 3. adj. v. strâns. 4. adj. v. sexual. 5. adj. v. prietenos. 6. adj. domestic, particular, personal, privat. (Probleme ~.) 7. adj. restrâns. (Petrecere într-un cadru ~.) 8. adj. confidențial. 9. adj. v. adânc.
SÁCRU ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sfânt. [Sil. sa-cru]
SÁCRU, -Ă I. adj. 1. cu caracter religios; sfânt. ♦ foc sacru = (fig.) vocație, talent. 2. (fig.) scump, venerat. II. s. n. ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea fizică, de profan
SÁCRU, -Ă adj. 1. Cu caracter religios; sfânt. ♦ Foc sacru = vocație, talent. 2. (Fig.) Scump, venerat.
Cele 8 porunci ale dragostei
---locul 1 este porunca: Să nu abuzezi !
Aceasta înseamnă că auto-expansiunea sinelui trebuie să se auto-limiteze: dorința de a-l anexa pe celălat trebuie să-și găsească o limită în respectul pentru celălalt.
Aceasta înseamnă că auto-expansiunea sinelui trebuie să se auto-limiteze: dorința de a-l anexa pe celălat trebuie să-și găsească o limită în respectul pentru celălalt.
---Porunca 2: Respectă-l pe celălalt !
--3 poruncă: Înţelege-l pe celălalt !Î
a înţelege, înseamnă a încerca să vezi motivul pentru care celălalt se comportă într-un anumit fel, şi a te întreba dacă şi în ce măsură comportamentul tău e greşit şi nu reuşeşte să obţină rezultate pozitive.
--a 4 poruncă: Iartă !
A ierta însă nu înseamnă a te pune în poziţia celui care spune: Eu sunt mărinimosul care iartă, eu sunt figura centrală, procesul meu de autoexpansiune a întîlnit un obstacol, dar eu, în loc să declar război, iert cu mărinimie. Aceasta nu înseamnă iertare. Să ierţi înseamnă să te pui pe acelaşi plan cu celălălalt, gîndindu-te în primul rînd că, dacă tu ierţi, şi celălalt te iartă pe tine, şi în cele din urmă, nu se ştie dacă e mai mult ceea ce tu ierţi lui sau ceea ce ţi se iartă.
Iertarea ta nu este deci o favoare pe care o faci din bunătate, ci un schimb de iertare corespunzătoare care ţi se oferă la rîndul ei nu din bunătate celuilalt, ci dintr-un schimb liber şi conştient care are loc pe planul parităţii. Iertarea nu trebuie hotărîtă de minte, nu trebuie să fie un act al eului intelectual: trebuie să fie o mişcare spontană, o pasiune care ca toate pasiunile, izbucneşte din eul afectiv-caracterial, din suflet şi nu din minte. Deaceea atîta timp cît mintea domină nu există dragoste. Dragostea apare doar atunci cînd domnia minţii încetează.
Iar cînd iertarea a intervenit pentru a evita înălţarea unui zid şi declararea războiului, trebuie să ne amintim
A ierta însă nu înseamnă a te pune în poziţia celui care spune: Eu sunt mărinimosul care iartă, eu sunt figura centrală, procesul meu de autoexpansiune a întîlnit un obstacol, dar eu, în loc să declar război, iert cu mărinimie. Aceasta nu înseamnă iertare. Să ierţi înseamnă să te pui pe acelaşi plan cu celălălalt, gîndindu-te în primul rînd că, dacă tu ierţi, şi celălalt te iartă pe tine, şi în cele din urmă, nu se ştie dacă e mai mult ceea ce tu ierţi lui sau ceea ce ţi se iartă.
Iertarea ta nu este deci o favoare pe care o faci din bunătate, ci un schimb de iertare corespunzătoare care ţi se oferă la rîndul ei nu din bunătate celuilalt, ci dintr-un schimb liber şi conştient care are loc pe planul parităţii. Iertarea nu trebuie hotărîtă de minte, nu trebuie să fie un act al eului intelectual: trebuie să fie o mişcare spontană, o pasiune care ca toate pasiunile, izbucneşte din eul afectiv-caracterial, din suflet şi nu din minte. Deaceea atîta timp cît mintea domină nu există dragoste. Dragostea apare doar atunci cînd domnia minţii încetează.
Iar cînd iertarea a intervenit pentru a evita înălţarea unui zid şi declararea războiului, trebuie să ne amintim
---a 5-a porunca :UITA
”Oamenii – spunea Pascal, nu ştiu niciodată să se bucure de prezent, pentru că îl întunecă cu umbrele trecutului sau îl învăluie îi ceţurile viitorului”. Deci trebuie să trezeşti prezentul fără să răscoleşti trecutul. Trăirea prezentului înseamnă și
– iată a 7 poruncă: Trăirea transformării !
Dragostea este starea în care procesul gîndirii a încetat complet ca timp. Acolo unde există dragoste, există transformare clipă de clipă. Dar o minte care doreşte o transformare în viitor sau care urmăreşte transformarea ca scop ultim nu va găsi niciodată adevărul, pentru că adevărul e ceva ce trebuie descoperit clipă de clipă, continuu, şi nu atins prin acumulare. Nu se poate descoperi noul dacă se înaintează sub apăsarea a ceea ce e vechi; pentru a descoperi noul, eternul în prezent, clipă de clipă, e nevoie de o minte foarte trează, care să nu-şi prefigureze un rezultat definit; beatitudinea desăvîrşită a împlinirii se petrece clipă de clipă. Dacă cineva încearcă să se transforme, gîndeşte încă în termenii devenirii, iar ceea ce devine nu va cunoaşte niciodată ceea ce este. Adevărul este clipă de clipă iar fericirea în viitor nu e fericire: fericirea este starea de a fi în afara timpului. Fericirea se găseşte clipă de clipă într-un surîs, într-o lacrimă, sub un petic de soare, la umbra unei frunze, în gîndirea care rătăceşte singură ici şi colo şi în deplinătatea dragostei. Libertatea alegerii, supremă proprietate a spiritulu, este adesea compromisă şi întunecată de factori de intoxicare şi de boală psihofizică.
Trăirea transformării în deplina libertate a alegerii înseamnă şi – a 8 poruncă: Visează !Krishnamurti spune:,,Atîta timp cît există minte nu există dragoste”. Aşa cum visul în somn este manifestarea inconştientului – a ne-minţii - , tot aşa în limbajul dragostei, visul este expresia ne-minţii, a depăşirii barierei limitative care împiedică deplina dezvoltare a dragostei. Dar ce înseamnă a visa ? Toţi îndrăgostiţii vorbesc despre ,,vis” : te-am visat, visez ochii tăi, am visat că eram departe într-un paradis terestru în care eram doar noi, te-am visat în lumina lunei, pe zăpadă, în valurile mării, într-un cuvînt, peste tot... Dar faptul de a visa în acest fel rămîne steril dacă nu cauţi să ,,trăieşti cumva visul” evadînd din realitate. Să trăieşi visul însemnă să transpui sinele în non-sine, să-l transpui pe unul în celălalt, dărȃmȃnd pentru un moment bariera solidă a eului protagonist.
Prin Sine Krishnamurti înţelege: ideea, memoria, rezultatul, experienţa, diversele forme de intenţii ce pot fi definite sau nu, efortul conştient de a fi sau a nu fi, memoria acumulată a inconştientului, a rasei, a grupului, a individului, a clanului şi toate acestea în ansamblu, fie ele proiectate dinamic spre exterior ca acţiune sau proiectate în plan spiritual ca virtute: sinele este angajarea la toate acestea. În el este inclusă competiţia, dorinţa de a fi mai mult. Sinele este întregul proces al acestora şi, cînd ne găsim în faţa lui, ştim concret că e ceva rău. Termenul de rău, autorul îl foloseşte intenţionat, pentru că sinele divizează: sinele e închis în el însuşi. Oricît de nobile ar fi, acţiunile lui separă şi izolează. Toate aceastea ne sunt cunoscute şi acele momente extraordinare în care sinele nu există, în care nu există sentimentul de efort şi de oboseală, şi care au loc numai atunci cînd există dragoste.
Astfel, dragostea este singurul moment din viaţa omului în care Sinele este uitat sau, mai bine zis, depăşit.( Sa poti iubi uitand de sine==divin)
Problema esenţială este acea de a prelungi aceste străfulgerări, aceste stări de graţie. Aparenţa cerută şi impusă a dragostei este chiar mai rea decît absenţa ei. Pentru a prelungi starea de graţie a dragostei trebuie sa visezi, trebuie ca mintea să cedeze sufletului, și ca sufletul să rătăceasă în libertate şi în libertate să încerce să trăiască starea de ”Anulare a Sinelui”.
Prin Sine Krishnamurti înţelege: ideea, memoria, rezultatul, experienţa, diversele forme de intenţii ce pot fi definite sau nu, efortul conştient de a fi sau a nu fi, memoria acumulată a inconştientului, a rasei, a grupului, a individului, a clanului şi toate acestea în ansamblu, fie ele proiectate dinamic spre exterior ca acţiune sau proiectate în plan spiritual ca virtute: sinele este angajarea la toate acestea. În el este inclusă competiţia, dorinţa de a fi mai mult. Sinele este întregul proces al acestora şi, cînd ne găsim în faţa lui, ştim concret că e ceva rău. Termenul de rău, autorul îl foloseşte intenţionat, pentru că sinele divizează: sinele e închis în el însuşi. Oricît de nobile ar fi, acţiunile lui separă şi izolează. Toate aceastea ne sunt cunoscute şi acele momente extraordinare în care sinele nu există, în care nu există sentimentul de efort şi de oboseală, şi care au loc numai atunci cînd există dragoste.
Astfel, dragostea este singurul moment din viaţa omului în care Sinele este uitat sau, mai bine zis, depăşit.( Sa poti iubi uitand de sine==divin)
Problema esenţială este acea de a prelungi aceste străfulgerări, aceste stări de graţie. Aparenţa cerută şi impusă a dragostei este chiar mai rea decît absenţa ei. Pentru a prelungi starea de graţie a dragostei trebuie sa visezi, trebuie ca mintea să cedeze sufletului, și ca sufletul să rătăceasă în libertate şi în libertate să încerce să trăiască starea de ”Anulare a Sinelui”.
Dragostea pentru OM este din suflet, prin uitarea de Sine.
Dragostea nu înseamnă numai doi îndrăgostiți care se plimbă ținându-se de mână. Dragostea are și o parte spirituală. Ea ne ajută să ajungem la esența noastră, ne conduce către noi înșine, ne ajută să descoperim cine suntem.
Din punct de vedere spiritual, dragostea este o modalitate de transformare spirituală. Dragostea ne încolțește din toate părțile, ne așează o oglindă în față și ne cere să ne abandonăm: să ne abandonăm durerii, limitelor, zidurilor, trecutului, vinei, fricii.
Însă nu este ușor să ne abandonăm iubirii, să ne deschidem inima când experiența iubirii ne-a dezamăgit. Iubirea este lumină. Cănd simți iubirea ești plin de lumină divină. Îți strălucesc ochii, ai un zâmbet plin de lumină, care încântă privirile.
Iubirea este un abandon, o dăruire totală de sine. Din punct de vedere spiritual, dragostea este o modalitate de transformare spirituală. Dragostea ne încolțește din toate părțile, ne așează o oglindă în față și ne cere să ne abandonăm: să ne abandonăm durerii, limitelor, zidurilor, trecutului, vinei, fricii.
Însă nu este ușor să ne abandonăm iubirii, să ne deschidem inima când experiența iubirii ne-a dezamăgit. Iubirea este lumină. Cănd simți iubirea ești plin de lumină divină. Îți strălucesc ochii, ai un zâmbet plin de lumină, care încântă privirile.
"Omul dominat de tehnologie, se transforma el insusi intr-un agregat, functionand dupa standarde ce se deruleaza automat . Transformat , abrutizat, omul ancorat in realitatea cotidiana este de fapt o masina fara sentimente, care are ca scop unic castigul de bani" VICTOR DUTA".
"MEDICINA INSEAMNA STIINTA SI CONSTIINTA INCALZITE DE IUBIRE FATA DE OAMENI" Psihologul este medicul sufletului (psihi =suflet in greaca)
" Daruiti-va inimile, dar nu le lasati celuilalt in pastrare
caci numai mana VIETII poate contine inimile voastre.
Ramaneti impreuna , dar nu exagerat de aproape,
caci chiar si stalpii pe care se sprijina TEMPLUL au o anumita distanta intre ei" Kahlil Gibran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu