"Din perspectiva frumosului romanesc, ca mijloc de optimizare umana, motivele (formele) traditionale ale broderiei, ale ornamenticii lemnului si ceramicii sau incondeierii oualor -- prin semnele/simbolurile lor arhetipale, sacre -- genereaza receptorului (pe calea ochiului) o stare de echilibru psiho-fizic. Armonia vizuala a formelor activeaza -- prin incarcatura energetica benefica a unor astfel de simboluri -- starea de sanatate a Fiintei Umane. Armonia culorilor determina la nivelul receptorului vizual si nu numai o stare de echilibru bio-psihic optim, protejind sanatatea si viata indelungata. Actiunea culorilor (a luminii monocromatice, de fapt) asupra centrilor energetici ai organismului este un fapt pe care stiinta actuala poate sa il acrediteze. Simbolistica muzicii populare romanesti, prin modulatiile sonore pe care doina, de exemplu, poate sa le genereze, functioneaza cu efectele de putere ale unei "mantra" nonverbala. Este cunoscut efectul benefic (sau malefic, magia neagra presupunind, la rindul ei, o incantatie melodica) pe care sunetele, muzica, il genereaza asupra organismului uman.
Cit despre functia magico-terapeutica a dansului popular romanesc, este bine de stiut ca prin hora, de exemplu -- condusa spiralic sau in cerc pulsator -- romanul activeaza puterea unor energii generatoare de binefacatoare cimpuri bio-fizice. Exista chiar si dansuri menite sa anihileze durerile si bolile. Trecerea in viata vesnica era insotita, la daco-geti, de un anumit tip de dans. O data mai mult, asemeni stramosilor nostri, ar trebui sa reinvatam a ne rosti rugaciunea deasupra focului, recuperind puterea magica a intrepatrunderii dintre sunet si lumina. Toate aceste forme romanesti ale "frumosului nonverbal", a caror forta optimizatoare s-a pierdut in timp, sint dublate de o aparte "putere a cuvintului", un exemplu elocvent fiind descintecele.
Domeniul medicinei populare (studiata de etnoiatrie) poate fi conturat explicit din documentele scrise ale antichitatii, care privesc practicile medicale specifice stramosilor nostri, dar si din recuperarea formelor concrete de practici medicale populare care au rezistat timpului. Paleoantropologia a evidentiat boli de care oamenii au suferit inca din epoca bronzului. Cercetarea sistemului osos, de pilda, a relevat ca locuitorii teritoriului carpato-danubian au suferit de boli precum reumatismul, artrita si artroza, rahitismul, osteomielita si tuberculoza, sifilisul si tumorile, cariile dentare si fracturile osoase etc. Pe de alta parte, constatarea efectelor unor interventii terapeutice denota ca vracii-vindecatori erau capabili ca, pe linga descintece, sa repare fracturi, sa faca masaje, sa utilizeze apele vindecatoare si efectul tamaduitor al unui mare numar de plante medicinale.
O atare perspectiva este in masura sa dea seama – intr-o maniera riguros stiintifica – de stranii corespondente structural-functionale intre cunostintele omului arhaic si cele ale fiintei moderne. Pentru a oferi un singur exemplu in acest sens, sa mentionam experimentele coordonate de dr. Cornelia Guja, care – cu ajutorul explorarilor electrografice ale "bioterminalelor" (pe care tegumentul uman si palmele le reprezinta) – au demonstrat ca fiinta umana nu se limiteaza numai la corpul fizic, biologic, studiat anatomo-functional, ci si la un corp aproape invizibil. Acesta isi face simtita existenta, prin viata cu toate trairile ei, dincolo de limitele fizice ale corpului. De fapt, in jurul corpului se afla "ceva" care rezulta din interferenta cimpurilor proprii cu cele ale corpurilor inconjuratoare, la fel ca atmosfera in jurul Pamintului. Aceasta "atmosfera" – cunoscuta drept aura pe care initiatii/sfintii o aveau cu evidenta – se modifica in timp, fluctueaza odata cu starea de sanatate, boala sau cu alte stari ale organismului... Avem, in aceasta descriere, o prima intuitie a ceea ce s-ar putea numi "suflet".
O atare perspectiva este in masura sa dea seama – intr-o maniera riguros stiintifica – de stranii corespondente structural-functionale intre cunostintele omului arhaic si cele ale fiintei moderne. Pentru a oferi un singur exemplu in acest sens, sa mentionam experimentele coordonate de dr. Cornelia Guja, care – cu ajutorul explorarilor electrografice ale "bioterminalelor" (pe care tegumentul uman si palmele le reprezinta) – au demonstrat ca fiinta umana nu se limiteaza numai la corpul fizic, biologic, studiat anatomo-functional, ci si la un corp aproape invizibil. Acesta isi face simtita existenta, prin viata cu toate trairile ei, dincolo de limitele fizice ale corpului. De fapt, in jurul corpului se afla "ceva" care rezulta din interferenta cimpurilor proprii cu cele ale corpurilor inconjuratoare, la fel ca atmosfera in jurul Pamintului. Aceasta "atmosfera" – cunoscuta drept aura pe care initiatii/sfintii o aveau cu evidenta – se modifica in timp, fluctueaza odata cu starea de sanatate, boala sau cu alte stari ale organismului... Avem, in aceasta descriere, o prima intuitie a ceea ce s-ar putea numi "suflet".
Stanciulescu, Traian D.: Miturile creatiei. Lecturi semiotice, Iasi, Editura ; Performantica
Pentru cunoasterea preponderent rationalista a omului modern, obsesia vesnicei reintoarceri se manifesta si sub semnul aspiratiei de a revaloriza resursele intuitive ale cunoasterii arhaice.Acestei aspiratii i se subordoneaza incercarea universitarului iesean dr. Traian D. Stanciulescu de a contura o semiotica a miturilor creatiei. Construita sub semnul unitatii si continuitatii spiritului omenesc din toate timpurile si locurile, lucrarea propune o redefinire a mitului cosmogonic prin utilizarea instrumentarului semiotic: (1) cercetarea genetica a limbajului mitic (relatia semn/ simbol, text / discurs) din perspectiva structurala a dialecticii dintre semnificant si semnificat, forma si cintinut, expresie si sens, competenta si performanta etc.; (2) abordarea functionala a relatiilor intersemnice, din perspectiva triadica a analizei sintactice, semantice, pragmatice; (3) interpretarea preponderent �situationala� a demersului mitic, ca �situstie de comunicare� descrisa prin privilegiile teoriei comunicarii si ale teoriei informatiei. Argumentind ipoteza ca geneza si devenirea limbajului trebuie legate atit de explicatia naturalista (inneism lingvistic), cit si de cea conventionalista (constructivism lingvistic), autorul postuleaza existenta unui cod simbolic (semiotic) profund, � nucleu dur� comun deopotriva limbajului verbal si non verbal.Se contureaza, in acest context, un tablou sintetic al ipotezelor ce ar putea explica geneza limbajului articulat.Ocontributie interesanta si originala o reprezinta ipoteza mimetismului ontologic, vizind constituirea unor holograme mentale (imagini-reprezentari ale realitatii fizice) prin receptarea (supra)senzoriala a informatiilor / energiilor lumii exterioare si transformarea lor mimetica - prin rezonanta - in vibratii-comenzi adresate aparatului verbo-kinestezic.Ansamlu articulat de sunete rezultat (cuvint) va reproduce omomorfic amprenta energetico-informationala a obiectului sau fenomenului denumit, putind actiona � prin feed back- asupra acestuia.S-ar explica astfel, prin mijloace stiintifice interdisciplinare, posibilele efecte de putere ale cuvintului (mitic), de genul: �Sesam, deschide-te!�.
Capitolul central al cartii - Mitul cosmogonic, posibila situatie semiotica - valorifica virtutiile metodologice ale situatiei de comunicare semiotica (semioza) . In acest scop, este propusa spre utilizare metoda originala a � grafului semiologic�, presupunind reprezentarea tutor parametrilor specifici situatiei de � comunicare creatoare� intr-o constructie logic ordonata pe o axa a diacroniei temporale.Avantajele evidente ale acestei metode permit autorului sa analizeze mitul ca dublu semioza: (1) una generala, prezentind mitul cosmogonic ca act-rezultat al creatiei umane, ca naratiune avind ca subiect procesul facerii lumii; (2) alta particulara, vizind actul propriu-zis de creatie a lumii de catre fortele divine. Cadrul creatiei umane devine meta-limbajul care descrie limbajul-obiect al creatiei divine.
Sint dezvoltate, astfel, intr-o inlantuire logica, principalele probleme ale lucrarii:
- Competentele si performantele logico-lingvistice ale creatorului de mituri rezulta din cercetarea relatiei gindire-limbaj arhaic, respectiv a atributelor acestei relatii ( predominanta intuitivitatii, polivalenta logica, modificarea relatiei de cauzalitate, viziune antitetica asupra lumii). Analiza unor atare determinari permite concluzia ca logicul este forma reflectarii prin limbaj a legicului.
- Specificul discursiv-textual al mesajului mitic, urmarit in termenii teorii comunicarii si ai semioticii, pare a ingadui interpretari originale, bazate pe postulatul ca oricarui text /semnificant ii corespunde un discurs / semnificant si invers.
- Momentele � semiozei divine� permit o nuantata descriere semiotica a rezultatelor procesului cosmogonic, a cadrului spatio-temporal asociat demersului teogonic, cosmogonic, antropogonic; a scopului finalitatii procesului de creatie a lumii, derivat din motivatiile explicite sau implicite ale divinitatilor cosmocrate ; a receptorilor virtuali si reali,ai semiozei cosmo-genetice (divini sau umani ). Rezultatul acestor analize il constituie o originala metodologie taxonimica, de clasificare a miturilor originale, in masura sa ordoneze (semi)logic imensa varietate de naratiuni pe care omul modern a mostenit-o de la omul arhaic.
- Mecanismele simbolizarii mitice sint cercetate ca expresie a patru tipuri de rezonanta, instituita intre: 1) ontos si logos, 2)veghe si vis, 3) terestru si nonterestru, 4) logos si eidos. Ansamblu acestor mecanisme de �rezonanta� transforma simbolismul mitic intr-un instrument de sacralizare a profanului, prin: a) personificarea prin biologizare a naturalului, b)sacralizarea transindividualului; c) sacralizarea unei prezumtive relatii intre omul primitiv si � semenii intru ratiune�; d) ridicarea deliberata a ideii de creatie divina la rang de arhetip cultural imposibil de modificat.
- Contextul demersului mitico-ritualic se poate urmari in raport cu gradul de generalitate si de participare sociala, respectiv cu mijloacele specifice de transmitere a mesajului.
- Finalitatile demersului mitico-ritualic subordoneaza toate actele �magice� ale omului arhaic unui scop major: obtinerea unui exceptional � efect de putere� prin reactualizarea actului divin al creatiei.Rezultat al; multiplelor forme ale fenomenului de rezonanta, efectele de putere ale cuvintului mitic sint urmarite in plan fizic (controlul magi al unor fenomene cosmico-naturale), in plan meta-fizic (invicarea divinitatilor cosmice prin puterea numelui lor), in plan psiho-fizic (generarea unor efecte psiho-terapeutice individuale de natura hipnotica, sugestiva etc.)0, in plan socio-fizic ( prin efecte spirituale, educativ-instructive la nivelul grupului uman).
- Canalele comunicarii mitice sint: ritualic, ritualico-mitic, mitico-ritualic, mitic, valorificind in exclusivitate dimensiunea retorica a naratiunii mitice.
- Sint corelate in procesul treceriide la emitent la receptor doua etape fundamentale: etapa (proto)arhaica, in care comunicarea mitului era traita nemijlocit, prin conduita ritualica si transmitere pe cale stric orala, respectiv etapa (proto)moderna a culturii scrise, in care mitul incepe sa fie transmis pe cale grafica, transformindu-se treptat intr-un text mai mult sau mai putin �inert�, conventional.
- Potrivit autorului, trei ipostaze fundamentale ale relatiei dintre constiinta semnificatoare (logos) si cosmosul semnificant (ontos) sint posibil de definit: (1) ipostaza lumii ca discurs/text, in care existenta semnificantului/proiectului divin prefigureaza orice alta existenta; (2) ipostaza lumii ca text/nondiscurs proiecteaza o realitate naturala (pre)existentaintr-o constructie semiotica �artificiala� (umana); ipostaza lumii ca nondiscurs/nontext, in care � neavind o structura textual-discursiva- cosmosul nu reprezinta o referinta pentru cunoasteres umana (arhaica). Omul nu se mai apropie de lume cu puterea logosului descriptiv-deductiv, ci cu cea a sensibilitatii imaginative.Capitolul final al lucrarii sintetizeaza argumentele de ordin structural si funcsional, ontic si epistemic, sincronic si diacronic desfasurate de-a lungul lucrarii pentru a sustine teza unitatii spiritului omenesc. Pledoarie riguroasa pentru (re)apropierea �logicii mintii�, cartea domnului Traian D. Stanciulescu reprezinta o deschidere inedita pentru creatia frontierei dintre milenii, incercind sa apropie neconflictual mythosul si logosul, arhaicul si modernul, intuitia si ratiunea, lingvisticul si logicul, misticul si stiintificul. Intr-o asemenea generoasa pledoarie, gindul cu care autorul isi incheie cartea apare ca fiind pe deplin intemeiat: Cit cuvint este , atita putere si credinta este!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu